Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

 Haos în transportul comun din Slobozia

Nick Touring amenință Primăria

Haos în transportul comun din Slobozia

Transportul în comun la Slobozia a devenit un coșmar. Primăria Slobozia a cerut firmei Nick Touring să respecte clauzele contractuale. În replică, administratorul Nicu Pericli a declarat că va renunța la concesiune dacă nu este sprijinit. Conducerea Nick Touring acuză angajații și clienții de «furt și distrugere».

«Haos», numele tău e Nick Touring
De o săptămînă, firma locală de transport a redus numărul curselor la jumătate, fără acordul Primăriei Slobozia. Pe 29 iulie, firma și-a notificat unilateral clienții cu privire la dublarea intervalului de așteptare între două curse la o jumătate de oră. Ulterior acestei date, pe 4 august, oficialii administrației locale au notificat firma referitor la încălcarea repetată a contractului de concesiune. Potrivit adresei transmise către Nick Touring, firma se face vinovată de «nerespectarea obligațiilor prevăzute în contractul de delegare a gestiunii». Concret, susțin călătorii intervievați de noi, Nick Touring nu respectă orele de program, nu folosește sau nu are aer condiționat și supraîncarcă microbuzele aflate pe traseu. «E un coșmar. Dimineața călcăm unii pe alții ca să ne urcăm în rată, la prînz te sufoci de căldură, că sînt 60 de grade și unele nu au nici măcar aer condiționat… Iar dacă îndrăznești să atragi atenția, șoferii te amenință sau dau vina pe patron!» ne-a explicat unul dintre călătorii aflați în stația de la E 14.

Pericli amenință Primăria
Prezent la ședința extraordinară a Consiliului Local Slobozia din 5 august, administratorul Nicu Pericli a amenințat Primăria că va renunța la concesiunea transportului în comun și a declarat că vina aparține șoferilor și clienților. «Șoferii fură. Iar atunci cînd reclam acest lucru nu se ia nicio măsură. Iar clienții fură și ei si distrug. Au distrus scaunele, scuipă pe jos, la Bora mi-au aruncat cu pietre în microbuz de 100 mii de euro… Plătesc biletul și nu îl iau, iar șoferul îl vinde într-o zi și de 100 de ori. În aceste condiții, dacă nu voi fi sprijinit, renunț. Nu mai pot! E anormal ca Primăria să nu mă ajute să fac ordine!» a declarat acesta. Inițial, atît consilierii locali prezenți, cît și oficiali Primăriei au respins solicitarea lui Nicu Pericli. În urma dezbaterilor însă, s-a ajuns la concluzia că transportul în comun este (și) o problemă a administrației locale. Decizia finală a administrației locale a fost aceea de a folosi Poliția Locală și angajații Primăriei pentru organizarea de controale și filtre cu ajutorul cărora să se identifice și sancționeze atît șoferii care încalcă legea, cît și clienții care nu au bilet.

Nick Touring e stat în stat
Rezolvarea «de principiu» a problemei nu reprezintă decît o amînare a unei probleme care persistă de mai mulți ani. Reamintim că la momentul preluării concesiunii serviciului de transport public în comun, firma Nick Touring a fost acuzată de adjudecarea în mod ilegal a contractului. De asemenea, reamintim că, de-a lungul anilor, Nicu Pericli a fost implicat în numeroase scandaluri publice, de la reglări de conturi în plină stradă și pînă la construirea ilegală a autogării de la intrarea în oraș. Maniera belicoasă în care acesta a înțeles să rezolve conflictele că administrația și cetățenii orașului ridică în acest moment numeroase semne de întrebare cu privire la legitimitatea demersurilor sale. Mai mult decît atît, Nicu Pericli este considerat un apropiat al primarului Alexandru Stoica, acesta din urmă fiind acuzat că a apelat la serviciile Nick Touring în perioada campaniilor electorale.

6 August 2015, 14:40 (26267 vizualizări - 38 comentarii)

Citiți și:
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local
Terenuri concesionate, vândute la prețuri diminuate de administrația locală
Nick Touring transportă călătorii cu șoferii Primăriei
Slobozia: Pericli-Nick Touring ȘANTAJEAZĂ Consiliul Local (II)

Comentariile cititorilor:


vali:
(6 August 2015, 21:56)
Minte cu nerușinare ,,nicu" ca șoferi fura așa cum mentioneaza el. Când începi programul la 4 30' si termini după ora 21 00' si faci intre 12 si 15 curse pe sl. Noua nu stiu cine fura mai mult șoferi sau nicu pericli
un grup de navetisti:
(6 August 2015, 20:45)
Multumim pentru articol!!!
calator:
(6 August 2015, 20:41)
ar trebui ca patronul Pericli sa calatoreasca la o ora si  la o temperatura de varf  pt a trai  sentimentele care ii incearca pe slobozeni, in microbuzele sale. Dupa ce ajunge sa fiarba in suc propriu sigur va "scuipa pe jos si va arunca cu pietre "in propriile mijloace de transport..
cetatean :
(6 August 2015, 20:13)
va, propun ca la urmatoarea sedinta de C L,.sa  participam.  o .100 de persoane .ce ziceti.   sa-i antrebam noi ce si cum ...
mar:
(6 August 2015, 20:00)
poate se trezeste si Consiliul Judetean sa puna in dezbatere transportul judetean, care , credeti-ma, este mai jalnic decat cel de la Nick.  In alte state europene platesti 2-3 euro se calatoresti zeci de KM, civilizat, cu aer conditionat vara, cald iarna, fara praf s.a.m.d.. Aici platesti doi euro si ...., vai de noi. Daca Nick are probleme cu golanii , sa ceara ajutorul fortelor de ordine- Politia locala, Politia Municipiului, Politia Judetului,  Jandarmerie, servicii specializate ale politiei- SPIR, DIAS, BCCO, SRI-ului, Parchetului dpl Judecatorie, Parchetul dpl Tribunal, DIICOT-ului, pana mai ieri aveam si DNA,  mai avem si Armata , care nu face nimic, si tot asa... mai completati si voi.... 
pasager:
(6 August 2015, 17:44)
asta e culmea...dupa ce ca e foarte aglomerat, la 30 de minute, cum mai este?? rusine primariei ca nu organizeaza licitatii, arunca pisica apoi in curtea aluia care a castigat...sufera fraierii care platesc bilete
coriolan :
(6 August 2015, 17:24)
Luati golanul la intrebari, face contracte la soferi de 2 ore/zi si el ii foloseste 12
Mary:
(6 August 2015, 15:46)
       Haos total. Nu stiu pe cine reprezinta acesti alesi, asa cum nici ei nu mai stiu pe ce lume traiesc. Este cel mai incapabil Consiliu Local, de cand a luat fiinta asa ceva, in frunte cu un primar stupid. Imi provoaca repugna.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
295 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(4748 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(6518 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(4025 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(15148 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(6530 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(6969 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(8399 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(6469 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(6914 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3719 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(2103 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(860 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(994 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(6780 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(2300 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2483 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(5777 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(3169 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(1169 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2923 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(5151 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(1319 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(735 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1853 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(852 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1662 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(969 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(6001 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(2385 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...