Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Sfîntu Gheorghe: Arestat preventiv pentru tentativă de omor

Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au dispus în urmă cu o săptămînă arestarea preventivă a unui bărbat, de 57 de ani, din comuna Sfîntu Gheorghe. Acesta este acuzat de comiterea infracțiunii de tentativă de omor.

Și-a terorizat familia Faptele pe care procurorii Parchetului Județean le-au reținut în cazul inculpatului de la Sfîntu Gheorghe s-au petrecut în urmă cu două săptămîni, mai exact în seara zilei de 28 iulie 2015. După un scandal purtat cu membrii familiei sale, acesta și-a ieșit din minți și i-ar fi amenințat pe toți cu moartea. Cu mintea tulbure, acesta a pus mîna pe un cuțit și a aplicat cîteva lovituri surorii sale, cumnatului, precum și nepoatei sale. Surse din anturajul infractorului susțin faptul că certurile erau la ordinea zilei în familia sa, motivele fiind diverse. Acestea le-ar fi spus tuturor cunoscuților faptul că sora sa îi vrea răul și că nu mai poate să suporte acest gînd. Așa că a încercat să-și facă dreptate singur. Pentru faptele sale, bărbatul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, procurorii urmînd să stabilească toate împrejurările în care a fost comisă fapta.

14 August 2015, 13:10 (4578 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Bărbat din Sfântu Gheorghe, arestat pentru că a șofat beat la volan
Sfîntu Gheorghe: Arestat pentru furt
Înjunghiat de 10 ori din cauza unui un scandal provocat în Italia

Comentariile cititorilor:


Suleita:
(15 August 2015, 04:35)
Urma sa te duca la sora Omida care e cuscra cu mama Blegita si la apus de soare...Sa te infioare! Ba'al dracu'prost! Si nici nu i ai terminat! You'll be back! Nimic nu se mai face cu temei.Pana la capat. -"tentativa de omor"...Esti roman ! Omorai tot,secai fantanile,ardeai holdele ....ca omu' !Tu-milos! La zeghe baiatu'....!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Biroul pentru Imigrări: 426 de străini, înregistrați legal în Ialomița

Potrivit datelor Biroului pentru Imigrări, în evidențele serviciului, la finele anului 2010, în Ialomița figurau 301 cetățeni străini. Dintre aceștia, majoritatea străinilor o reprezintă cetățenii din ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 14:21
(8294 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă pentru sectorul agricol în Danemarca

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza, în data de 10 martie 2011, o bursă a locurilor de muncă pentru sectorul agricol din Danemarca. Angajatori și consilieri EURES danezi vor veni ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 14:08
(12473 vizualizări - 3 comentarii)


Ciochina: Vecina i-a furat banii!

O femeie de 40 de ani din Ciochina a fost arestată, fiind cercetată pentru furt. Pe scurt, în septembrie 2010, femeia a intrat în locuința unui vecin de unde a furat suma de 1400 de lei și un telefon mobil ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 11:16
(10891 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina furt


Slobozia: Patiseriile, la control

Patiseriile din Slobozia au fost marți, 18 ianuarie a.c., ținta unor controale efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor în colaborare cu comisari ai Gărzii Financiare. Scopul principal ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 09:56
(8561 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune pentru siguranță

Acțiune de amploare, marți, 18 ianuarie, la Fetești. Polițiști din localitate, agenți ai posturilor de poliție arondate, elevi ai școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Cîmpina aflați în stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 08:52
(8039 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești acțiune


Ialomița: Tineri prinși conducînd fără permis

Un tînăr de 19 ani din Țăndărei a fost prins de polițiști marți, 18 ianuarie a.c., în timp ce conducea o mașină deși nu poseda permis de conducere. Autoturismul a fost identificat în trafic, pe direcția ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 07:49
(7923 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Marți, 18 ianuarie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descins la sediul unei societăți comerciale cu sediul în Slobozia. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2011, 06:18
(8290 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Polițist mort într-un accident rutier

Un polițist de la Fetești a decedat într-un tragic accident rutier. Agentul de poliție Gabriel Naca nu se afla în timpul serviciului, era îmbrăcat civil și se deplasa cu mașina personală în municipiu. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2011, 16:21
(16251 vizualizări - 15 comentarii)


Țăndărei: Parfumuri contrafăcute vîndute de un ploieștean

Un ploieștean, R. Gheorghe, de 26 de ani, a fost surprins luni, 17 ianuarie, de jandarmi în timp ce încerca să vîndă parfumuri la prețuri derizorii. Bărbatul le-a spus jandarmilor că produsele le-ar fi ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2011, 16:14
(9407 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Două accidente în două ore. O persoană a murit, alte două au fost rănite

Marți, 18 ianuarie, în jurul orei 17.30, pe raza localității Alexani, un TIR a izbit o căruță. Echipajul SMURD de la Detașamentul Urziceni s-a deplasat în cel mai scurt timp la fața locului, însă, din nefericire ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2011, 11:47
(7724 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Ialomița: Traficant de persoane, încarcerat

Luni, 17 ianuarie, polițiștii ialomițeni au prins un bărbat, de 60 de ani, din localitatea Sinești, pe numele căruia Tribunalul Timiș a emis un mandat de excutare a pedepsei. Bărbatul a fost încarcerat ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2011, 18:19
(9020 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Fără permis, la volan

Polițiștii din Urziceni au întocmit luni, 17 ianuarie, două dosare penale pentru doi tineri din Slobozia. Tinerii au fost prinși pe raza comunei Manasia, cînd polițiștii au oprit pentru control mașina în ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2011, 18:18
(10951 vizualizări - 0 comentarii)


Fermierii pot accesa credite și de la Banca Transilvania

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește beneficiarilor plăților naționale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia bovine, aferente anului în curs, că eliberează adeverințe ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2011, 18:17
(10796 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cursuri pe fonduri europene la Camera de Comerț

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița intenționează să organizeze cursuri de calificare pentru adulți prin accesarea unor programe de finanțare europene, pe resurse umane. Drept pentru care ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2011, 18:16
(12430 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Ceața face victime pe șosele

Marți, 18 ianuarie, la Giurgeni s-a produs un accident de circulație. În timp ce un bărbat, de 25 de ani, din localitatea costănțeană Ovidiu, se deplasa la volanul unei mașini, a încercat să facă o manevră ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2011, 18:13
(15376 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni accident


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2011, 17:45
(6784 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Ceața dă bătăi de cap șoferilor

Ialomița: Ceața dă bătăi de cap șoferilor

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că la această oră (9.45) pe raza județului traficul rutier se desfășoară în condiții de vizibilitate foarte redusă, nefiind înregistrate evenimente ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2011, 09:41
(13239 vizualizări - 0 comentarii)


Un cal scos din groapă la Feteși, incendiu stins la Țăndărei

Pompierii militari de la Garda Fetești au intervenit vineri, 14 ianuarie, în jurul orei 20.40, pentru salvarea unui cal căzut într-o groapă ce avea o adîncime de circa 2,5 m, aflată în curtea unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2011, 11:24
(12333 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Adolescentă dispărută

Mihail Kogălniceanu: Adolescentă dispărută

O adolescentă de 16 ani, din comuna Mihail Kogălniceanu a fugit de acasă. Copila a plecat către școală marți, 11 ianuarie 2011, și nu a mai revenit acasă. Disperați, părinții fetei au mers la poliția din ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2011, 11:18
(12438 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Impozitare la venitul net pentru taximetriști

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice care sînt impuse la normă de venit că au fost publicate pe site-ul DGFP (ww.dgfpialomita.ro) normele de venit pentru ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2011, 13:11
(14264 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Evaziune cu produse petroliere

În cadrul unei acțiuni complexe, la aceasta participînd polițiști din Urziceni, jandarmi, comisari ai Gărzii Financiare Ialomița precum și cadre ale Direcției Pentru Accize și Operațiuni Vamale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2011, 13:03
(14442 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins la volan fără permis

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliței Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Brăila, ce se deplasa pe DN2A. La volan a fost identificat un bărbat, în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2011, 10:13
(10181 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: La furat de lemne

În timp ce efectuau controale cu privire la legalitatea transporturilor de material lemnos pe raza localității Bărcănești, polițiștii din Urziceni au depistat trei persoane, cu vîrste cuprinse între 16 ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2011, 09:30
(10730 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Beat la volan a refuzat recoltarea de sînge

Polițiștii au oprit în trafic pe DJ101, în localitatea Dridu, un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, din comuna Movilița. Întrucît acesta emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat bărbatului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2011, 09:29
(10902 vizualizări - 2 comentarii)


Boboteaza la Fierbinți

Boboteaza la Fierbinți

Conform tradiției locale, joi, 6 ianuarie 2011, zi de mare Prăznuire al Botezului Domnului, după săvîrșirea Sfintei Liturghii și Sfințirea Mare a apei, enoriașii parohiei împreună cu preotul paroh Radu ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2011, 09:23
(12743 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fierul vechi, ținta hoților

Polițiștii feteșteni în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție arondate au organizat marți, 11 ianuarie, o acțiune preventivă. În cadrul activităților polițiștii au legitimat 124 de persoane, au verificat ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2011, 17:09
(9929 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Acțiuni intense în trafic

Marți, 11 ianuarie, polițiștii din Urziceni au desfășurat timp de trei ore o acțiune pe linie rutieră în localitățile Coșereni, Bărbulești și Borănești. În timpul activităților au fost controlate peste ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2011, 17:07
(11102 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 14 sesizări penale pentru firme întocmite de Finanțe

Potrivit unei informări, în ultima lună a anului precedent, reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat 341 de verificări ale bazei de impozitare, ale legalității declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2011, 17:03
(11140 vizualizări - 0 comentarii)


Mită în arestul IPJ Ialomița

Un agent al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a fost arestat după ce a luat mită 250 de euro. Polițistul a introdus în arestul poliției un telefon mobil pentru a înlesni convorbiri ale unui ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2011, 16:28
(12414 vizualizări - 5 comentarii)


Fetești: I s-a făcut rău în sala de judecată

Unui bărbat din Fetești i s-a făcut rău în sala de ședințe a Tribunalului Fetești. S-a întîmplat marți, 11 ianuarie, Octavian S., bărbatul de 62 de ani solicitînd ajutor medical de urgență. Echipajul S ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2011, 13:19
(16328 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...