Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Dai șpagă, treci clasa

Profesoară trimisă în judecată la Școala Postliceală Sanitară Slobozia

Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au finalizat cercetările în cazul profesoarei șpăgare de la Școala Postliceală Sanitară de la Slobozia. Femeia nu a scăpat de acuzații și a fost trimisă în judecată pentru luare de mită. Anchetatorii susțin că ea ar fi primit de la elevii săi o cutie cu bomboane și 400 de lei, în schimbul subiectelor în baza cărora au fost evaluați.

Filmul unei anchete
În luna iulie a anului trecut, în urma unui flagrant, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița descopereau într-o sală de examinare a Școlii Postliceale Sanitare Slobozia un caz de corupție. Asupra inculpatei Florica Stancu, cadru didactic în cadrul acestei unități de învățămînt, a fost descoperită o cutie cu bomboane de ciocolată și suma de 400 de lei. Inițial, profesoara a declarat că nu știe nimic despre cum au ajuns bomboanele și banii asupra sa. În urma anchetei s-a dovedit că, într-adevăr, profesoara a primit șpagă de la elevii săi pentru a-i trece de examenul pe care îl susțineau în prezența ei. Astfel, una dintre eleve a făcut chetă în rîndurile colegilor, pretinzînd de la fiecare între 50 și 60 de lei. Deși a negat, Florica Stancu a fost surprinsă de anchetatori într-o convorbire telefonică precizîndu-i unei cunoștințe: «una dintre ele este cea de se omoară acum de strînge banii. (...) Știi, mă gîndesc ca să n-avem probleme... N-are rost să ne facem probleme!». Așa au reușit să strîngă 400 de lei, pe care i-au oferit profesoarei lor. Elevii au cotizat înainte cu două săptămîni de desfășurarea examenului. Pentru «atențiile» acordate, inculpata Florica Stancu le-a oferit elevilor săi «generoși» subiectele de examen. După un an de la începerea cercetărilor, procurorii au finalizat ancheta și, analizînd probatoriul, au considerat că profesoara Florica Stancu se face vinovată de comiterea infracțiunii de luare de mită. Ea a fost trimisă în judecată în stare de libertate, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Ialomița.

25 August 2015, 14:25 (17396 vizualizări - 24 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»
Dosar penal după ce un minor de 14 ani și-a agresat prietenul de 13 ani
Slobozia: Probă într-un dosar penal, o mașina a fost «uitată» de Poliție pe stradă

Comentariile cititorilor:


Simona:
(26 August 2015, 13:59)
Unde sunt, domnilor judecători, cei peste o sută implicați in șpaga de la bacalaureat 2011?! Treaba mare a făcut-o DNA BUCUREȘTI. Acum, ce mai e de dovedit? Nu pute îndeajuns hoția?! Termină falșii studenți facultățile!
Costel:
(26 August 2015, 13:42)
Să fie tunsă și biciuită în, la, lângă Groapa lui Stoica! Fiecare Director de școală, urmat de un inspector școlar, să aplice cu sete de răzbunare câte 10 lovituri, oriunde pe trupul infamiei! De ce "răzbunare"?! A violat singură un sistem virgin....
George:
(26 August 2015, 13:25)
Câte bomboane avea cutia? Să spună instanța după declarații verificate. Punga de cadouri era personalizată? Plicul doctorilor e alb, cât mai sobru și gros pe interior! E o mică diferență între medici și profesori, vedeți?
Ion:
(26 August 2015, 12:10)
Ma, aia 400 de lei se iarta, sunt un fass...dar bomboane? Stiu astia de la dna ce stiu. Bomboanele primite spaga sunt cele mai periculoase, sunt pe aceeasi treapta cu ouale sau cu gainile. Pai nu va dati seama ca de la bomboane se strica dintii si trebuie sa te duci la stomatolog (nu primesti bon- evaziune fiscala) si te mai si ingrasi si faci diabet si consumi banii statului pe meedicamente compensate... Eu v-am zis, pentru stat cea mai periculoasa spaga e bomboana!  :)
SORIN:
(26 August 2015, 11:55)
@ADRIANA. Sigur acțiunea face parte din panoplia de "succesuri" ale unor organe mult mai corupte și pe sume mult mai mari. Presa nu trebuie acuzată, fiindcă ea informează, chiar dacă uneori trucat și părtinitor, așa cum procedează presa din lumea întreagă. Problema e ce facem cu marii infractori, marii șpăgari din instituțiile cu menirea de a pedepsi?! P-ăștia cine-i "saltă"?! Dacă Eva a fost mazilit, ce facem cu alde Adam, tăticii tuturor relelor din țara asta?! Dacă acest exemplu, cu o profesoară care a fost pedepsită pentru luare de mită, ar constitui sfârșitul corupției, aș achiesa la eveniment, numai că văd marii infractori economico-financiari ai țării cum "zburdă" prin cele țări exotice fără nicio problemă, ca să nu mai vorbim de creșterea în sondaje ale unor megaescroci precum Traian Băsescu și Elena Udrea, unii dintre creatorii sistemului ticăloșit de astăzi, care nu va putea fi demantelat niciodată, atâta timp cât Legea răspunderii magistraților nu reușește să convingă penalii din actualul Parlament. Poate viitorul?!
ADRIANA:
(25 August 2015, 22:47)
Banii, ca banii, da' chiar și o cutie cu bomboane!? Nu vă este rușine cu un asemenea articol!? Sigur, e luare de mită, dar se știe cât au luat doctorii din Slobozia, azi, 25 august 2015??!! Nu trebuia scris la ziar asta! Bun, va fi judecată! Capul sus, doamnă! Poate ați mai luat așa mită. Măcar n-au fost 400 euro, ca să știți de ce o trageți! E o infracțiune ce-a putut face profesoara, da! Vă întrebați cât au primit șpagă polițiștii de la circulație, azi?! Vă dați seama ce s-a făcut pe la bacalaureate atâția ani?! Câtă șpagă o fi primit portarul de la spital? Dar o cerșetoare de infirmieră?! Trebuie să se termine cu șpaga, da, să se termine cu toate șpăgile, de orice fel! Cu hoțiile! Mizerabililor! Ați găsit-o pe o profesoară neexperimentata! Vai de capul ei! O să primescă șuturi in cr pt. 400 de lei și pt. O CUTIE DE BOMBOANE!!? Marea curățenie din învățământ a început cu 400 de lei și o cutie cu bomboane! Fericire! Uraaaaa!! Angelica școală ialomițeană este salvată! Mizerabililor!!!!!
Marius:
(25 August 2015, 22:16)
@cel care a scris articolul: urat din partea ta ca informezi gresit cititorii. eu prefer sa vad niste stiri corecte si adevarate , nu stiri in care se transpune editorul si iti da cu parere.
bebi:
(25 August 2015, 21:50)
Ce a descoperit politia ca a facut aceasta d-na profesoara ....Le-a dat 60 de subiecte pe care trebuiau sa le invete din care se dadea examenul ....Practic era materia pe care elevii de la postliceala o facuse intr-un an de zile, iar de banii care chiar ca habar n-avea chiar habar n-avea a fost initiativa unei eleve ca la sfarsit de an sa-i faca un cadou, ca toti elevii practica lucrul acesta cu un cadou la sfarsit de an fata de diriginti sau de profesori se practica si pe vremea lui Ceausescu o atentie doar ca in loc sa-i cumpere un cadou i-au dat banii dar nu ei personal ci ii pregatise intr-o punga sa ajunga la ea.....Ce mare descoperire a facut Politia .....
Mihai:
(25 August 2015, 21:12)
400 de lei!!!! ȘI O CUTIE CU BOMBOANE??!! Senzațional! Rușine! Cui să-i fie rușine, mai întâi?! Dar șpaga de la bac?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
300 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(7551 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(4109 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(9898 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(9701 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(5863 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(5929 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(6420 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(5998 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(1182 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(5382 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(5807 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(10709 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(4723 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(5194 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(9810 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(4995 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(5686 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(6376 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(5580 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(5090 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(966 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(6030 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(11216 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(6866 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(7500 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(6862 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(6851 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(5790 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(5318 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...