Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Handbal, Liga Națională, HC Alba Sebeș-CSM Unirea Slobozia 22-25 (13-13)

Festivalul (de goluri) Enescu

Slobozia nu concepea să plece de la Sebeș fără cele 3 puncte. Nou promovata HC Alba se anunța totuși un adversar complicat, măcar prin prisma ambiției de a-și dovedi încă din start apartenența la Liga Națională. De aceea, suporterii Unirii au privit cu emoție confruntarea din prima etapă a Ligii Naționale, disputată la Sebeș sîmbătă, 29 august. Se pare însă că antrenoarea Victorina Bora a găsit formula prin care noua structură a echipei să cînte pe aceeași partitură. Practic, umăr la umăr s-a mers doar în prima repriză, acest lucru ilustrînd și scorul la pauză: 13-13. Pauza a reprezentat un moment benefic pentru Unirea, fetele întorcîndu-se pe teren cu alt tonus. S-a făcut repede 18-13 pentru ialomițence, iar restul jocului a însemnat o cursă de urmărire declanșată de ardelence care, din fericire, nu și-a atins scopul. A fost doar 16-18, în minutul 45 sau 20-21, în minutul 50. Finalul a aparținut elevelor Victorinei Bora, care s-au distanțat din nou și au acaparat toate punctele. S-a terminat 25-22 pentru Unirea și, îndrăznind să facem o paralelă cu evenimentul cultural al momentului, putem spune că la Sebeș a fost un adevărat Festival Enescu. Unul al golurilor, avînd-o în prim plan pe neobosita Andreea Enescu, cea care și-a trecut în cont 12 reușite. Golghetera en-titre a Ligii Naționale, Andreea și-a propus cu siguranță să reediteze această performanță și în tricoul Sloboziei, iar meciul de la Sebeș s-a dovedit un start bun în acest demers. Celelalte marcatoare ale Unirii au fost: Băcăoanu-4 goluri, Dăscălete-3, Toma-2, Ostase-2, Ilie-2, Drăguț-1. În cadrul etapei a 2-a, Unirea primește vizita Rapidului, la rîndul ei nou promovată. Giuleștencele au pierdut în prima etapă pe teren propriu, 29-46, cu CSM Ploiești. Meciul dintre Unirea și Rapid se joacă miercuri, 2 septembrie 2015, de la orele 17,00.

1 Septembrie 2015, 14:40 (5347 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia

Comentariile cititorilor:


handbal sport frumos:
(4 Septembrie 2015, 02:41)
enescu si ostase f.f.f.f.f.f bune!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! bravoooo fetelor!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! fir intins mai departe!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
DODO:
(4 Septembrie 2015, 02:14)
A doua victorieeeeee! La Braila va fi mult mai greu dar am speranta ca vom face un meci bun!!!!!!! Un gand bun si pentru Camy Carabulea care se afla in recuperare si fetele vor sa-i dedice urmatorul meci castigat!!! Bafta multa fetelor!!!
...din auzite....:
(4 Septembrie 2015, 02:06)
sunt doua fete imprumutate de catre frh de la centrul de la valcea,restul provin de la o echipa retrogrdata si desfiintata.mai e fata asta din bulgaria,libera de obligatii,deci cele care au venit,au costat mult mai putin.daca e sa cautam un motiv de cearta,sigur il gasim ca doar traim in romania.in rest,mult succes tuturor sportivilor slobozeni!
Alt spectator:
(4 Septembrie 2015, 01:09)
Gogule, transferurile nu mai costa nimic de mult, nici la fotbal, nici la handbal.....apropo vezi ca este diferența de vreo doua ligi între ele!
fan:
(3 Septembrie 2015, 18:48)
Felicitari fetelor pentru victoria cu Rapid!
spectator :
(3 Septembrie 2015, 12:53)
Tovarasu stoica dar' cat au costat dom'le transferuruile din aceasta vara ca suntem si noi curiosi ?! Ca vad ca aici se investeste puternic pe cand la fotbal . . . Aaa si sa nu uit cum e tovarase cu obiectivul echipei ??? Oficial se trage la promovare din primul an dar vestiarul spune altceva !
DODO:
(2 Septembrie 2015, 03:34)
bravooooooooooo andreeaaaaa!!! o sa castigam si cu rapid,trebuie sa castigam cu rapid!!! sa nu le uitam pe paula,ralu,baca,ana,lorena,alina,geo,andreea n. etc. care vor fi la inaltime!!!! hai fetelor,succes!!!!
fotbal plus:
(2 Septembrie 2015, 02:52)
Hai sa castigam cu Rapid,este obligatia voastra fata de noi,suporterii care va sprijinim neconditionat!! Hai Slobozia!! Bafta fetelor!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
248 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line.

21 August 2012, 17:59


anunț angajare

SC AVICOLA SA Slobozia
angajează
pe bază de preselecție pentru post de
asistent manager, secretariat PR
persoană cu studii superioare la zi, educată, rezistentă la stres, adaptabilă la situații emoționale diferite, cunoscătoare a două limbi străine, cunoștințe PC
Verificarea aptitudinilor și înscrierile se vor face pînă la data de 24 august 2012, orele 9,30, la secretariatul instituției din Slobozia, Șos. Constanței, km 4-5, telefon 0243/221.200

21 August 2012, 17:45


Slobozia: Din nou înșelăciuni cu «ghicirea viitorului»

Săptămîna trecută, unei tinere de 26 ani, din comuna Mărculești, i-au fost furate bijuteriile de aur aflate asupra sa. Din cercetările efectuate a rezultat că tînăra, aflîndu-se în vizită la tatăl ei, internat ...[citește_toată_știrea]

19 August 2012, 23:20
(6461 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Beat la volan

Polițiștii Biroului Rutier Fetești au oprit pentru verificări un autoturism înmatriculat în Capitală, la volanul căruia se afla un bărbat, de 45 ani, din comuna Movila. Întrucît emana halenă alcoolică, ...[citește_toată_știrea]

19 August 2012, 23:16
(8988 vizualizări - 2 comentarii)


Mînăstirea Dridu, amenințată de flăcări

Un incendiu produs joi, 16 august a.c., la o locuință a unui localnic din Dridu era să pună în pericol mînăstirea din localitate. Din fericire, focul a focul a fost stins la scurt timp de pompierii din ...[citește_toată_știrea]

19 August 2012, 22:56
(8924 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu incendiu


Ialomița: Prins cu 142 km/h în localitate

Un tînăr de 27 ani, din Bacău, a fost prins de polițiștii Serviciului Rutier Ialomița în timp ce conducea, pe DN2A, în localitate, cu viteza de 142 km/h. Mai mult, înainte de a se urca la volan, tînărul ...[citește_toată_știrea]

19 August 2012, 22:52
(7299 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: Și-a băgat prietenii în spital

Un tînăr de 21 ani, din București, a fost implicat într-un grav accident de circulație. Acesta s-a urcat la volan băut și s-a răsturnat cu mașina. Alături de el se afla prietena sa de 19 ani și un amic ...[citește_toată_știrea]

19 August 2012, 22:48
(8143 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Roșiori accident


Ialomița: Se fură din cîmp

Lovite de secetă, culturile agricole sînt acum amenințate de hoți. Polițiștii ialomițeni au prins nu mai puțin de 9 persoane plecate le furat pe cîmp. Mai grav este faptul că printre autori se numără și ...[citește_toată_știrea]

19 August 2012, 22:41
(6175 vizualizări - 2 comentarii)


DGFP Ialomița: 5,4 milioane lei, TVA de rambursat

În luna august 2012, la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița se va rambursa TVA (taxă pe valoarea adăugată) în suma de 5,4 milioane lei, din care s-a propus pentru compensare suma de ...[citește_toată_știrea]

17 August 2012, 15:15
(6652 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în creștere ușoară-6,03%

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, rata șomajului înregistrată, la finele lunii iulie 2012, la nivel județean, a fost de 6,03%. Procentul indică ...[citește_toată_știrea]

17 August 2012, 15:15
(5844 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

16 August 2012, 18:41


Andrășești: Și-a înjunghiat nora de supărare

Scandal în sînul unei familii din Andrășești, în după-amiaza zilei de marți, 14 august 2012. Un bătrîn de 72 de ani a luat un cuțit de bucătărie și și-a înjunghiat nora, de 32 de ani, în picior. Omul este ...[citește_toată_știrea]

16 August 2012, 18:30
(11098 vizualizări - 2 comentarii)


«Pistolarii» din Bărbulești rămîn după gratii

Țiganii din Bărbulești, implicați în scandalul iscat în prima zi a anului 2012, rămîn în continuare la închisoare. Au decis magistrații Tribunalului Ialomița în urma procesului desfășurat marți, 14 august ...[citește_toată_știrea]

16 August 2012, 18:23
(8309 vizualizări - 1 comentariu)


Stejaru: Autobuz implicat într-un accident de circulație

Călătorii cursei Slobozia-București de la ora 11,00 au tras joi, 16 august 2012, o sperietură soră cu moartea. Autobuzul în care se aflau s-a izbit violent de un autocamion aflat în față la la cîțiva metri ...[citește_toată_știrea]

16 August 2012, 18:22
(11756 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi copii au spart magazinul din incinta Colegiului «Mihai Viteazul»

Sîmbătă, 11 august a.c., în jurul orelor 3,25, o grupă de jandarmi slobozeni a observat doi copii, care se plimbau pe bdul Matei Basarab, în fața sediului Prefecturii Ialomița. Avînd în vedere ora înaintată ...[citește_toată_știrea]

14 August 2012, 10:30
(10740 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Avertizare asupra pestei porcine africane

În conformitate cu mesajul de alertă al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animală, în Ucraina-provincia Zaporozh`ye evoluează pestă porcină africană la porcii domestici. De asemenea, boala a evoluat ...[citește_toată_știrea]

14 August 2012, 10:14
(8523 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Măsuri de executare silită

În luna iulie 2012, pe linia colectării veniturilor bugetare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, a întreprins o serie de măsuri de executare silită. Astfel, s-au emis aproape 1200 de somații ...[citește_toată_știrea]

14 August 2012, 10:11
(12028 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Programul «Biblionet» continuă

Alte 10 biblioteci locale din județul Ialomița au fost eligibile să facă parte din programul «Biblionet». Este vorba despre programul de implementare a serviciului de acces gratuit la internet în bibliotecile ...[citește_toată_știrea]

9 August 2012, 17:00
(8459 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Hoții «culeg» recoltele de pe cîmpuri

Într-o singură zi, mai precis miercuri, 8 august a.c., polițiștii au identificat pe raza județului 7 persoane plecate la furat pe cîmp. Hoții și-au încărcat în căruțe kilograme întregi de porumb și floarea ...[citește_toată_știrea]

9 August 2012, 16:59
(8385 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Razie printre «micii infractori»

Polițiștii din Fetești, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, au efectuat  în seara zilei de 8 august, în intervalul 18,00-22,00, o razie cu scop preventiv, încercînd ...[citește_toată_știrea]

9 August 2012, 16:57
(8741 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


Ialomița: Hoți de cablu, «filați» de polițiști. Au fost somați cu focuri de armă înainte de afi prinși!

Patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 22 și 35 ani, sînt cercetați de polițiști, întrucît au fost prinși în noaptea 8/9 august a.c. la furat de cablu telefonic. Văzîndu-se încolțiți, hoții au încercat ...[citește_toată_știrea]

9 August 2012, 16:53
(7679 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Patroni cercetați penal

Doi patroni de firme din Fetești sînt cercetați de polițiștii de Investigare a Fraudelor pentru că nu și-au plătit dările către stat. Oamenii legii le-au bătut la ușă miercuri, 8 august a.c. Primul administrator ...[citește_toată_știrea]

9 August 2012, 16:49
(9277 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Încasări mai mici la buget față de anul trecut. Finanțele au colectat cu 14,6% mai puțin!

În luna iulie 2012 au fost încasate la bugetul general consolidat aproximativ 46,40 milioane lei, cu 14,65% mai puțin decît în aceeași lună a anului trecut. Potrivit unui comunicat al Direcției Generale ...[citește_toată_știrea]

9 August 2012, 16:48
(8316 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița.

8 August 2012, 12:54


Săveni: Copil de 8 ani lăsat nesupravegheat, victimă a unui accident rutier

Un copil de 8 ani, din comuna Săveni, a fost transportat la Spitalul de Urgență Slobozia după ce a fost implicat într-un accident rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul ...[citește_toată_știrea]

8 August 2012, 12:33
(12860 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Vindea parfumuri contrafăcute

Marți, 7 august a.c., în jurul orelor 12,20, jandarmi din Urziceni, aflîndu-se în timpul executării unei misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice, s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în ...[citește_toată_știrea]

8 August 2012, 12:23
(8085 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Doar 60 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, miercuri, 8 august 2012, sînt disponibile doar 60 locuri de muncă. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

8 August 2012, 12:23
(10876 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Certificatele digitale pentru semnătura electronică, obligatoriu de reînnoit la un an

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că certificatele digitale pentru semnătura electronică sînt valabile un an de zile. Pentru a putea fi utilizate în ...[citește_toată_știrea]

8 August 2012, 11:53
(10695 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Focul a mistuit peste 1,5 ha de pădure

Un apel primit la dispeceratul Inspectoratului anunța producerea unui incendiu de vegetație uscată în localitatea Ciochina. Echipajele ajunse la locul intervenției au constatat însă că focul se manifesta ...[citește_toată_știrea]

8 August 2012, 11:51
(10878 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina incendiu


Grindu: Incendiu la o hală dezafectată

Focul a izbucnit duminică, 5 august a.c., în jurul orei 18,30, la hala unei societăți comerciale din comună, pentru stingerea acestuia acționînd timp de 3 ore pompierii de la Secția Urziceni cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

8 August 2012, 11:50
(9621 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Grindu incendiu


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...