SPORT
Handbal, Liga Națională, CSM Unirea Slobozia
Săptămînă satisfăcătoare pentru Unirea Slobozia
Săptămîna trecută a însemnat pentru echipa antrenată de Victorina Bora, o victorie și o înfrîngere, rezultate de așteptat dacă privim adversarele și locul de desfășurare a partidelor. Una peste alta, echipa este pe un drum bun, jucătoare ca Enescu și Ostase fiind plusuri evidente în angrenajul Unirii. Păcat că jucătoare cu greutate în economia jocului cad pe capete.
Victorie muncită cu Rapid
Căldură mare în ziua meciului cu giuleștencele, miercuri, 2 septembrie. A fost cald afară, dar mai ales în Sala Sporturilor din Slobozia, transformată într-o adevărată saună. Probabil, astfel se explică unele ieșiri înfierbîntate ale reputatului Vasile Mărgulescu, antrenorul Rapidului. Echipa oaspete, avînd în componență multe jucătoare la apusul carierei, a venit la Slobozia cu gîndul de a obține un rezultat pozitiv și a fost foarte aproape de a reuși. La început relațiile de joc s-au legat greoi, ieșind în evidență Radostina Genkova cu o dublă. S-a mers apoi «cap la cap», iar spre finalul reprizei Rapid avea 11-10. Enescu a egalat, iar Ostase a adus Unirea în avantaj la pauză: 12-1. Repriza secundă s-a dovedit la fel de încîlcită. Giuleștencele au preluat din nou conducerea, în ciuda evoluției foarte bune a portarului Andreea Nica. În minutul 45 Rapidul avea 21-20, dar nou-promovata și-a terminat aici benzina. Unirea a avut un ultim sfert de oră în forță, în care a marcat de 9 ori, primind doar 4 goluri. S-a terminat 29-25, într-un meci în care așteptam mai multă dezinvoltură din partea slobozencelor. Victoria a fost însă pe deplin meritată, iar echipa noastră a ajuns la 6 puncte, satisfăcînd așteptările după 2 etape. Pentru Unirea au marcat: Enescu-9 goluri, Pavăl-5, Ostase-5, Băcăoanu-3, Toma-2, Drăguț-2, Genkova-2, Ilie-1.
Aproape de surpriză la Brăila
Sîmbătă, 5 septembrie, Unirea a jucat în deplasare la Dunărea Brăila, trupă cu pretenții de Europa, antrenată de băimăreanul Costică Buceschi. Echipa Victorinei Bora a plecat ca din pușcă, avînd 3-1 în minutul 4. În minutul 10 era 4-4, aici înregistrîndu-se ultima egalitate pe tabelă. Apoi Moldovan și compania au pus stăpînire pe meci, distanțîndu-se la pauză la 4 goluri: 15-11. Slobozia nu și-a pierdut speranța, ba dimpotrivă, a revenit în trei rînduri chiar la un gol în spatele brăilencelor: 21-22, 22-23, 23-24 în minutul 52! Din păcate, nu s-a putut mai mult, iar eliminările în tabăra noastră au venit cum nu se poate mai bine pentru gazde. Dunărea a învins cu 28-25, dar per total jocul Unirii a fost unul bun, remarcîndu-se, în sfîrșit, eficacitatea extremelor care au învins împreună de 10 ori. Unirea a punctat prin: Enescu-10 goluri, Genkova-4, Toma-3, Simion-3, Pavăl-2, Ostase-2, Mărginean-1. Sîmbătă, 12 septembrie 2015, ora 11,00, la Slobozia revine Zalăul lui Gheorghe Tadici.
Dăscălete, accidentare gravă Unirea a pierdut, în decurs de o lună, din cauza accidentărilor, două dintre cele mai importante jucătoare. După Camelia Carabulea, în meciul de la Sebeș s-a accidentat și interul stînga Raluca Dăscălete. Jucătoarea de 23 de ani a suferit, tot la genunchi, o ruputură a ligamentului lateral, fiindu-i afectat și meniscul. Urmează ca în cîteva zile să fie operată, recuperarea întinzîndu-se, probabil, pînă către luna martie a anului viitor. Dăscălete a fost unul dintre principalii oameni de gol ai Unirii în sezonul precedent, de serviciile sale interesîndu-se în această vară Corona Brașov și HCM Baia Mare.
8 Septembrie 2015, 18:40 (4575 vizualizări - 0 comentarii)
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia










