Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: Accident rutier cu 5 victime

Accident rutier pe șoseaua de centură a Sloboziei. 5 persoane au fost rănite după ce două mașini s-au ciocnit frontal. La fața locului au intervenit medici ai Serviciului Județean de Ambulanță, dar și paramedicii SMURD.

Victimele au fost transportate la spital
Din primele informații se pare că accidentul s-ar fi produs după ce șoferul uneia dintre mașinile implicate în evenimentul rutier ar fi pătruns pe contrasens. În urma impactului dintre cele două autoturisme, 5 persoane au fost rănite. Dintre acestea doar 4 au ajuns la spital, una refuzînd să primească îngrijiri medicale. «Într-adevăr, o persoană a refuzat investigațiile, iar cele 4 care au ajuns la spital sînt conștiente și beneficiază de toată atenția medicilor» precizează medicul Magdalena Ghiță, șefa Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. La fața locului a fost nevoie de 5 ambulanțe, dintre care una a paramedicilor SMURD. De asemenea, pompierii din cadrul Gărzii Slobozia s-au deplasat la locul accidentului cu o mașină de descarcerare.

11 Septembrie 2015, 17:05 (7987 vizualizări - 7 comentarii)

Taguri: Slobozia accident
Citiți și:
Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!
Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier
Slobozia: Mașină de poliție implicată într-un accident rutier. Un polițist și un deținut, victime ale incidentului!

Comentariile cititorilor:


mircea:
(14 Septembrie 2015, 14:21)
Ce se intampla la intersectia de la BRD, este din cauza cretinilor de consilieri locali in frunte cu panarama de primar care, fara sa intrebe pe nimeni au hotarat sa faca ditamai gauroiul in centru orasului....aia sunt primi si principalii vinovati....
@haurica far de frica:
(14 Septembrie 2015, 01:49)
Haurica daca taceai filozof ramaneai.Ridicand piatra...ia-o intre fe...bu... Taci dracu'! Esti taman ca paduchele pe frunte.Ne bucura ca esti si vei fi pieton! Te angajeaza Scaraotchi si o sa ti dea ma ta bani doar de volan. Are la Bucu.Doamneeeeeee!! Ce dracu'ne facem cu astia....?? Ca i plina strada...
G:
(13 Septembrie 2015, 19:30)
Dragă Auraș, diferența dintre mine și tine este că eu sunt șofer iar tu pieton, adică tu ești cel care a luat carnetul degeaba. Eu trec cel puțin o dată pe zi prin intersecția aia, așa că nu am nevoie să-mi explici tu regulile de circulație. Dacă nu ai înțeles ce anume am reclamat eu în comentariul meu atunci mai bine taci - și vei avea șansa să pari filosof - sau te bagi în seamă aiurea și vei spulbera orice aparență de înțelepciune.
Tăuraș:
(13 Septembrie 2015, 17:33)
@Auraș, tu ești cel golaș la gândire! Mai citește com. cu capul la tine!
Auraş:
(13 Septembrie 2015, 10:55)
Nu sunt șofer dar și eu am dat de carnet iar din câte am studiat eu spun în felul următor că degeaba ai luat carnetul "G"! Semaforul dacă funcționează trebuie să respecți culoarea acestuia iar dacă nu funcționează și apare GALBEN INTERMITENT, trebuie respectate semnele de circulație sau dacă nu sunt semne, aplici regula prioritați de dreapta șoferule că nu ai nici o treabă cu șoferia! Ce s-a întâmplat în trafic nu a fost bine dar conduceți preventiv și cu grijă pentru că altfel viața voastră v-a fi în pericol! Doamne ajută și sfatul meu este să gândiți înainte să vorbiți.
vio:
(12 Septembrie 2015, 15:42)
La BRD e o nesimtire crasa din partea autoritatilor . Un idiot a hotarat sa scoata sensul giratoriu si sa-si bata joc de noi cu semafoarele pe intermitent dimineata cand e traficul super aglomerat . Oras de rahat , autoritati de rahat , contribuabili  batjocoriti zi de zi ,nervi intinsi la maxim .
G:
(12 Septembrie 2015, 13:51)
Va urma un accident la intersecția din fața BRD unde semaforul nu merge mai mult de 5-6 ore pe zi, fiind înlocuit cu lumina galbenă intermitentă (sau cu lipsa totală o oricărei semnalizări luminoase) ceea ce, din cauza lipsei de vizibilitate laterală, mai mult îngreunează circulația decât să o fluidizeze. Oare de cât timp are nevoie Poliția din Slobozia ca să reușească să constate cât de necesară este o funcționare fără intermitențe a semoforului în această intersecție?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
265 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bordușani: I-au furat autoturismul din curtea casei!

Poliția Fetești a fost sesizată de un bărbat, de 44 ani, din comuna Bordușani, despre faptul că doi tineri au sustras un autovehicul din curtea locuinței sale. Imediat după primirea sesizării, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:08
(7883 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Argeșean cercetat de polițiști după ce a vândut apă colorată pe post de motorină

Țăndărei: Argeșean cercetat de polițiști după ce a vîndut apă colorată pe post de motorină

Un bărbat de 41 ani, din comuna argeșeană Albota, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, faptă aflată în evidențele Poliției cu autori necunoscuți. Fapta a ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 11:59
(13864 vizualizări - 3 comentarii)


Stelnica: Prinși în flagrant în timp ce încercau să fure fier vechi

Polițiștii cercetează patru tineri, cu vîrste cuprinse între 17 și 19 ani, toți domiciliați pe raza comunei Stelnica, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de furt calificat. Suspecții au fost ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 10:45
(8118 vizualizări - 0 comentarii)


Doi slobozeni, cercetați pentru distrugere

Doi slobozeni, de 39, respectiv 45 ani, sînt cercetați de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și distrugere. Aceștia au pătruns în curtea imobilului unui tînăr de 32 ani, ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 10:33
(7071 vizualizări - 0 comentarii)


Scînteia: Copil de 11 ani, acroșat de un autoturism condus de un șofer beat și fără permis

În cursul zilei de joi, 5 aprilie a.c., în jurul orei 11,00, Poliția Slobozia a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe raza localității Scînteia. Din cercetările efectuate de polițiștii ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 10:27
(8043 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bucureștean depistat beat la volan

Polițiștii au depistat un bărbat de 42 ani, din București, care se deplasa pe raza municipiului Urziceni la volanul unui autoturism. Întrucît bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 10:17
(8211 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Autoturism furat din Italia, restituit proprietarului

Ialomița: Autoturism furat din Italia, restituit proprietarului

Un autoturism reclamat furat în luna martie 2011 a fost identificat și restituit proprietarului de drept de către polițiști. Urmare a corespondenței purtate cu Centrul de Cooperare Polițienească Internațională ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 10:09
(5983 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: I-au furat găinile din curte!

Poliția a fost sesizată de o femeie, de 77 ani, din comuna Bărcănești, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din curtea locuinței sale mai multe păsări și bunuri de uz gospodăresc din cupru ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 10:06
(8719 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: I-a furat unei colege telefonul mobil în timpul orelor de curs

În urma activităților de cercetare desfășurate de polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Urziceni, cu privire la furtul unui telefon mobil comis în februarie 2012 în dauna unei minore de ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 10:03
(9256 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Prins cu motorina și îngrășămintele furate în propria mașină

Manasia: Prins cu motorina și îngrășămintele furate în propria mașină

Polițiști din cadrul Secției Rurale Ion Roată au depistat pe raza comunei Manasia un autoturism condus de un localnic, de 39 ani. Procedînd la controlul autoturismului, polițiștii au identificat șase saci ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 10:01
(9661 vizualizări - 0 comentarii)


Focar de trichineloză într-o gospodărie din Urziceni

Inspectorii Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița sînt în alertă după ce miercuri, 4 aprilie a.c., au descoperit în curtea unui localnic din Urziceni un focar de trichineloză ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2012, 11:40
(9268 vizualizări - 0 comentarii)


Toma Gheorghe, zis «Gigi Piticu», ținta polițiștilor ialomițeni

«Dintre cele 114 persoane date în urmărire generală, 58 sînt infractori condamnați care se sustrag executării pedepsei, 13 sînt căutați pentru a fi arestați preventiv, pentru 3 sînt emise Mandate Europene ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2012, 16:03
(20402 vizualizări - 7 comentarii)


DGFP Ialomița: Registrul de evidență fiscală, obligatoriu de procurat

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care sînt înregistrați ca plătitori de impozit pe profit că, potrivit Ordinului MFP nr. 870/2005, au obligația procurării Registrului ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2012, 16:02
(10245 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie de 40 ani a fost lovită de o mașină miercuri, 4 aprilie a.c., la Fetești. Femeia a vrut să traverseze strada prin loc special amenajat, moment în care a fost lovită de o mașină condusă de un tînăr ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2012, 16:01
(7132 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


«Placheta de Onoare a Jandarmeriei Române» pentru locotenentul Silviu Chiriac

«Placheta de Onoare a Jandarmeriei Române» pentru locotenentul Silviu Chiriac

Marți, 3 aprilie 2012, cu ocazia «Zilei Jandarmeriei», locotenentului Silviu Chiriac, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, i-a fost oferită «Placheta de Onoare a Jandarmeriei Române ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 14:53
(11241 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Doar 62 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, miercuri, 4 aprilie 2012, sînt disponibile doar 62 locuri de muncă. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 14:46
(8840 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Slobozean prins cu plasele de pescuit în portbagaj

Un slobozean de 34 ani a fost oprit de polițiști marți, 3 aprilie a.c., în jurul orei 21,00, în timp ce se deplasa pe raza comunei Coșereni. Polițiștii au procedat la verificarea și controlul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 14:42
(7862 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 3 aprilie a.c., în jurul orei 20,00, prin filtrul rutier instituit de polițiști pe raza comunei Ion Roată a trecut un localnic de 31 ani, care se deplasa la volanul unui autoturism deși se afla sub ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 14:15
(7129 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 16 bărbați, reținuți pentru furturi de lemn

16 bărbați, cu vîrste cuprinse între 19 și 57 ani, domiciliați în comunele Coșereni, Borănești și Bărcănești au fost reținuți marți, 3 aprilie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru o perioadă de ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 14:01
(8103 vizualizări - 3 comentarii)


Slobozia: Tînăr arestat pentru infracțiuni la regimul circulației

Un tînăr de 28 ani a fost prins de polițiști și încarcerat. S-a întîmplat marți, 3 aprilie a.c., la Slobozia, pe numele individului existînd un mandat de arestare emis de Judecătoria Slobozia pentru infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 14:00
(7193 vizualizări - 1 comentariu)


Gura Ialomiței: Adolescent de 14 ani, prins după ce a furat de la o bătrînă

Marți, 3 aprilie a.c., o bătrînă de 74 ani, din Gura Ialomiței, a anunțat Poliția cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au furat un val de plasă de gard. Ulterior, polițiștii au descoperit că autorul ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 13:59
(8365 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Tîrg: A furat telefonul unui coleg de muncă

Polițiștii din Fierbinți-Tîrg cercetează un localnic, de 41 ani, pentru furt. Pe scurt, individul a furat în cursul lunii decembrie a anului 2011 din incinta atelierului unde era angajat un telefon mobil ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 13:58
(10511 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune a Poliției

În cursul zilei de marți, 3 aprilie a.c., în intervalul orar 18,00-22,00, efective din cadrul Poliției Urziceni au organizat și desfășurat activități ce au avut drept scop determinarea participanților la ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 13:57
(9517 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Clinica SANTE angajează
• asistent medical (cu experiență în recoltare)
• reprezentant medical
pentru punctul de recoltare din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 09:43
(9650 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 08:59
(3874 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: «Clubul Copiilor», inaugurat

World Vision România-Biroul Zonal Ialomița, împreună cu membrii comunității Coșereni, inaugurează vineri, 6 aprilie 2012, începînd cu ora 12,00, «Clubul Copiilor din Coșereni», amplasat în str. Unirii, ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 19:00
(7687 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Seară de muzică și poezie

Miercuri, 4 aprilie 2012, de la orele 17,30, la Sala «Studio» din Centrul Cultural «Ionel Perlea», se va desfășura un eveniment special: o seară de muzică și poezie cu Puiu Crețu și poetul Sorin Poclitaru ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:55
(7958 vizualizări - 0 comentarii)


Fără apă la Țăndărei

Pentru executarea unor lucrări de reparații la o avarie survenită în orașul Țăndărei, la conducta de alimentare cu apă de pe strada Bucuresti, SC RAJA SA Constanța a întrerupt furnizarea apei marți, 3 aprilie ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:51
(13101 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoți din autoturisme, prinși de polițiști

Luni, 2 aprilie a.c., polițiștii slobozeni au oprit pentru control, pe bulevardul Matei Basarab, din localitate, un autoturism condus de un localnic de 32 ani, însoțit de doi pasageri de 16, respectiv ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:43
(5637 vizualizări - 0 comentarii)


Teatru la Slobozia

În organizarea Consiliului Județean Ialomița și a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» va fi organizat spectacolul de teatru «Satul lui nea Marin». Evenimentul se va produce joi, 5 aprilie 2012, de ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:41
(11136 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Cetatean în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @ Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Remy în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Ion în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! @@Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia joaca de a munca în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Angela în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Port modern la Fetești! Panait în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Baba Dac în Clinica Stomatologică Dr. Ardeleanu din Slobozia s-a extins de la 4 la 7 cabinete Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...