ULTIMA ORĂ
AFIR Ialomița: Noi oportunități de finanțare pentru investiții de utilitate publică în mediul rural
Autoritățile publice locale și ONG-urile pot solicita fonduri nerambursabile pentru investiții de utilitate publică avînd la dispoziție 552 milioane de euro pentru investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică (submăsura 7.2), 97 milioane de euro pentru investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural (submăsura 7.2) și 25 milioane de euro pentru investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii de acces agricolă (submăsura 4.3-componenta agricolă). Prin intermediul submăsurii 4.3 (Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice, componenta infrastructură de acces agricolă), pot depunde cereri spre a primi finanțare Unitățiile Administrativ-Teritoriale, dar și asociații ale acestora. Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși 1 milion de euro/ proiect pentru drumurile agricole de acces. Cheltuielile eligibile pentru sprijinul FEADR sînt limitate la cheltuieli pentru construcția, extinderea și/ sau modernizarea drumurilor de acces agricole către ferme (căi de acces din afara exploatațiilor agricole). Proiectele cu punctaj egal se vor departaja după lungimea drumului realizat prin proiect, în sensul prioritizării celor cu lungime mai mare.
Proiectele de investiții depuse în cadrul submăsurii 7.2 (Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară) pot avea beneficiari publici (comunele și asociațiile acestora conform legislației naționale în vigoare) și ONG-uri pentru investiții în infrastructura educațională (grădinițe) și socială (creșe și infrastructură tip after-school). Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri va fi 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele depuse de autoritățile publice locale și ONG-uri care sunt negeneratoare de venit sau în cazul proiectelor pentru apă sau apă uzată. Finanțarea nu va depăși 1 milion de euro/ comună, pentru investiții care vizează un singur tip de sprijin (infrastructura de drumuri, apă sau apă uzată). Pentru investițiile care vizează înființarea infrastructurii de apă și apă uzată, finanțarea nu va depăși 2,5 milioane de euro/comună, iar pentru extinderea acestei infrastructuri, nu mai mult de 1,5 milioane de euro. Pentru proiectele colective (ADI din care fac parte exclusiv comune sau proiecte care vizează mai multe comune), valoarea finanțării nu va fi mai mare de 4 milioane de euro, fără a depăși valoarea maxima per comună pentru fiecare tip de sprijin. În cadrul submăsurii 7.2 se acordă sprijin pentru proiectele de infrastructură educațională/ socială, iar valoarea acestora va fi de maxim 5 mii de euro. De asemenea, sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri va fi de maxim 80% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele generatoare de venit aplicate de ONG-uri și care vizează infrastructura educațională (grădinițe) și socială (creșe și infrastructura de tip after-school) și nu va depăși 100 mii de euro. Proiectele cu punctaj egal se vor departaja în funcție de capacitatea construcției aferente infrastructurii educaționale/sociale pentru care se realizează investiția. Cei care pot beneficia de fonduri europene nerambursabile prin interemediul submăsurii 7.6 (Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural) sînt comunele, ONG-urile, unitățile de cult și persoane fizice autorizate sau societăți comerciale care dețin în administrare obiective de patrimoniu cultural de utilitate publică, de clasă B. Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele de utilitate publică, negeneratoare de venit și nu va depăși 500 mii de euro. Totodată, sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este 80% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele generatoare de venit și nu va depăși 200 mii de euro. Această submăsură va oferi sprijin financiar pentru protejarea, prin întreținere, restaurare și modernizare a obiectivelor de patrimoniu cultural de interes local, așezăminte monahale inclusiv a așezămintelor culturale-cămine culturale. Pentru componenta Infrastructura de acces agricolă a submăsurii 4.3, pentru Submăsura 7.2 și pentru Submăsura 7.6, cheltuielile de consultanță și pentru managementul proiectului sînt eligibile dacă respectă condițiile prevăzute de Regulamentul Uniunii Europene nr. 1305/2013 și se decontează proporțional cu valoarea fiecărei tranșe de plată aferente proiectului. Excepție fac cheltuielile de consultanță pentru întocmirea dosarului cererii de finanțare se pot deconta integral în cadrul primei tranșe de plată. Amintim tuturor celor interesați să acceseze fonduri eurepene nerambursabile pentru infrastructură și nu numai, că pot consulta pe pagina oficială de internet a Agenției www.afir.info variantele finale ale Ghidului Solicitantului pentru submăsurile de finanțare din cadrul PNDR 2020 lansate și că AFIR primește proiecte online pînă la data limită, 18 decembrie 2015.
29 Septembrie 2015, 20:35 (9927 vizualizări - 0 comentarii)












