Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Metode de fraudare a fondurilor publice…»

Analiză a Camerei de Conturi Ialomița

«Metode de fraudare a fondurilor publice…»

Obiectivele de investiții realizate cu fonduri publice reprezintă o adevărată sursă de venit pentru cei care le demarează. Maniera de execuție sfidează însă toate rigorile legii. Gabriela Dumitru, auditor public extern în cadrul Camerei de Conturi Ialomița, explică într-un studiu de specialitate modalitățile prin care sînt comise aceste ilegalități flagrante. În ciuda problemelor constatate, entitățile publice manifestă un dezinteres față de aceste practici.

Prețuri «umflate» cu 1000%
Studiul «Modalități de fraudare a fondurilor publice în realizarea lucrărilor de construcții pentru obiective de investiții», realizat de Gabriela Dumitru, auditor public extern în cadrul Camerei de Conturi Ialomița, scoate în evidență cele mai ingenioase metode prin care se fură banii de la stat, în momentul demarării lucrărilor de investiții. Cea mai la îndemînă practică este reprezentată de «umflarea» prețurilor la materialele de construcții. În practică, auditorul Camerei de Conturi Ialomița s-a confruntat și cu situații în care prețul acestor produse era majorat chiar și cu 1000%. «Proiectanții utilizează la estimarea valorii lucrărilor pentru realizarea obiectivelor de investiții, prețuri supradimensionate ale resurselor materiale comparativ cu situația reală la momentul întocmirii proiectului, de multe ori cu procente de pînă la 1000%» se arată în studiul Gabrielei Dumitru. În alte cazuri, valoarea estimată a unei lucrări este majorată artificial, pentru că firma care urmează să realizeze investiția să poată beneficia de un preț de execuție «umflat». «Unul dintre motivele care stă la baza majorării artificiale a valorii estimate a unei lucrări este acela de a permite constructorului să obțină un preț mult mai mare pentru lucrările executate!» se specifică în același studiu.

Nepăsarea, cel mai mare pericol
În lucrarea sa de specialitate, auditorul Gabriela Dumitru explică faptul că fenomenul fraudării fondurilor publice apare și în contextul în care entitățile publice, în calitate de beneficiari ai investițiilor, afișează o permanentă nepăsare față de ilegalitățile comise și ascunse în spatele unor documente oficiale. «Este la îndemîna oricui să verifice care sînt prețurile reale ale pieței, prin consultarea, de exemplu, a site-urilor oficiale ale distribuitorilor de materiale de construcție. (...) Totuși, se constată o lipsă de interes aproape generală din partea entităților publice cu privire la acest aspect, fiind astfel create toate premisele necesare fraudării» mai consemnează auditorul Gabriela Dumitru. O dată demarate lucrările, acestea trebuie verificate din punct de vedere al calității. Legea 10/1995, privind calitatea în construcții, reglementează maniera în care trebuie făcute aceste verificări. Această măsură trebuie aplicată de investitor prin intermediul unor diriginți de șantier sau firme specializate în consultanță privind construcțiile. În studiul său, Gabriela Dumitru explică faptul că fraudarea fondurilor publice este favorizată prin «funcționarea defectuoasă a sistemului calității în construcții (...), de cele mai multe ori dirigintele de șantier vine la pachet cu constructorul». Așa se face că responsabilitatea dirigintelui de șantier de a verifica modul propriu-zis de execuție al lucrărilor se rezumă la a consemna cîteva date referitoare la lucrările deja executate...

2 Octombrie 2015, 16:05 (6550 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Încasarea taxelor și impozitelor locale, misiune imposibilă pentru primăriile ialomițene
Investiții intrate în atenția procurorilor, descoperite de Camera de Conturi Ialomița la Primăria Bărbulești
Camera de Conturi Ialomița reclamă «slaba gestiune a bugetelor locale»

Comentariile cititorilor:


Teodosie:
(4 Octombrie 2015, 17:37)
Am identificat o alta problema:  Crezi ca merita sa il protejezi pe primarul de la O. ? Nu cred ca ai reciprocitati cu el  Are el prietenii lui cu care face si desface . P.S. Nu este pentru publicare acest comentariu este pentru cel care APROBA
Teodosie:
(4 Octombrie 2015, 17:22)
      Identific 3 probleme: 1. Studiul realizat de auditorul Camerei de conturi va fi citit de legiuitori si adoptat legi in consecinta ? 2.  Daca rolul primarului va fi de a indica directiile (target urile) si nu modul lor de atingere vom vedea ca nu vom avea candidati! 3.  Citesc in multe articole(comentarii) numele primarului de la O. ( imi lasa de inteles ca doar pare cuminte, in realitate nu este , altii stiu mai bine )
Huie Motilor:
(3 Octombrie 2015, 19:43)
Ati uitat ca urmeaza decembrie si toti bugetarii se vor bate sa cheltuie bugetul?? Buget la care culmea !contribuie si ei!Iau din buzunarul stang si baga in dreptul.Plus ca toti suportam aceasta situatie.Care este cunoscuta si perpetuata.Pe langa marile investitii. Toate primariile comanda fel de fel de cacatisuri doar pentru a cheltui bugetu'.
Iosif:
(3 Octombrie 2015, 11:14)
Cred că cea mai păguboasă metodă de fraudare a banului public este consultanța, studiul de fezabilitate,strategii de dezvoltare al localităților ect.Sumele sifonate prin această metodă sunt unele imense iar cheltuielile implicate sunt unele aproape inexistente.Banii rezultați din asemenea contracte de consultanță, proiectate, fezabilitate ect care nu sunt făcute pentru utilitatea comunităților ,reprezintă 100% profit și ei sunt ulterior împărțiți probabil jumătate, jumătate intre ordonatorul de credit(primar) și consultant. Această metodă a fost la greu experimentată în cazul primarilor cercetați în dosarul Ciupercă. Exemplele date chiar de dumneavoastră sunt cele de la Ograda unde primarul Lilian Badea a dat 15000 pentru o strategie de dezvoltare, o documentare fără valoare, această valoare plătită din banii localității nu se va întoarce niciodată în interesul comunității. Celalalt caz expus pe larg de dumneavoastră este cel de la comuna Traian unde primarul Fanel Năstase a plătit 17000 lei pe un de proiect de reparat un drum despre care nu spuneți dacă a fost materializat. Datorită acestor sifonari a banului public prin metode simple statul ar trebui să instituie un filtru printr-o autoritate publică care să verifice și să avizeze asemenea tipuri de contracte prin care se fraudează foarte ușor banul public.
Cetatean :
(2 Octombrie 2015, 23:01)
La primaria Perieti, s-au furat 10 miliarde lei veghi prin aceste metode, Cine raspunde ?
Apostoiu :
(2 Octombrie 2015, 17:19)
Stiu ca o sa bombaniti dar chioscul ala pe care l-ati facut intr-o jumate de an , cu peste 6( sase ) miliarde de lei -  sase miliarde pe cinci m.c. de scandura ??? -  Industria locala il facea intr-o saptamana si fara bani . Poate pe vremea aceia eram noi mai fraieri ? Poate , desi nu cred .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Sistem de Management al Calității la Prefectură și Consiliul Județean

Marți, 8 iunie a.c., Prefectura Ialomița și Consiliul Județean Ialomița vor organiza, la Centrul Cultrual UNESCO «Ionel Perlea», Conferința de lansare a proiectului «Implementarea, certificarea și menținerea ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2010, 10:16
(31602 vizualizări - 1 comentariu)


Judecătoria Slobozia se mută în sediu nou din 7 iunie

Judecătoria Slobozia se va muta în sediu nou din 7 iunie 2010, dată fiind demararea lucrărilor de consolidare a clădirii în care își desfășura activitatea. Astfel, Judecătoria Slobozia va funcționa la imobilul ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2010, 08:32
(20591 vizualizări - 0 comentarii)


Adjunctul Tiță a ajuns șef la Poliția Urziceni

La începutul săptămînii, marți 25 mai, comisarul șef de poliție Ioan Tiță a promovat concursul pentru ocuparea funcției de șef al Poliției Municipiului Urziceni. Funcția de șef la Urziceni s-a vacantat ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2010, 16:28
(29403 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Urziceni Poliție


APIA: Subvenția pentru ovine caprine se solicită pînă la 31 mai

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, pînă în prezent, au fost depuse 13,6 mii de cereri, pentru un efectiv de aproximativ 2 milioane capete ovine/caprine, termenul limită pentru ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2010, 16:25
(25651 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fără permis și cu tractorul neînmatriculat prin oraș

Un bărbat, de 31 de ani, din Slobozia este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2010, 16:17
(24919 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Biciclist băut, accidentat de un autoturism

Miercuri, 25 mai, Poliția Slobozia a fost sesizată, prin 112, că pe DJ203 B, în afara localității Grindu, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Pe scurt, în ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2010, 16:17
(29924 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune a polițiștilor

Polițiștii Serviciului Rutier Ialomița, în colaborare cu efective ale Biroului Rutier Urziceni și posturilor de poliție aflate în zona de responsabilitate a Poliției Urziceni, au acționat marți, 25 mai ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2010, 16:16
(27112 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan cu permisul suspendat

În noaptea de 26 spre 27 mai, în jurul orei 01,30, polițiștii au depistat în trafic, pe raza municipiului Slobozia, un autoturism cu numere de înmatriculare străine, la volanul căruia se afla un bărbat ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2010, 16:15
(26994 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Furtul din locuințe, prevenit de polițiști

Miercuri, 25 martie, în intervalul orar 08,30-16,00, în baza Planului național de acțiune «Siguranța», polițiștii din Urziceni au acționat pe raza municipiului, urmărind în special prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2010, 16:14
(25672 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de 27000 de lei în 48 de ore

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele două zile pe principalele artere de circulație din județ în vederea prevenirii accidentelor rutiere cu victime și impunerii unui climat de siguranță în rîndul ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2010, 16:13
(28200 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț

URGENT recrutăm tinere dansatoare, 18-30 ani, contract Japonia, 6 luni, salariu 1200 euro/lună. Telefon 0763104457. ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2010, 16:18
(19285 vizualizări - 0 comentarii)


Cursuri de perfecționare la Camera de Comerț

În perioada 17-28 mai 2010, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, se desfășoară cursul de perfecționare în ocupația de «manager proiect». Cursul se derulează în cadrul Proiectului ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2010, 16:14
(25671 vizualizări - 0 comentarii)


Ședința Colegiului Prefectural

Vineri, 28 mai, începînd cu ora 10.00, se va desfășura o nouă ședință a Colegiului Prefectural. Ordinea de zi va cuprinde, printre altele, o informare privind activitatea Direcției Județene de Cultură, ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2010, 13:42
(29767 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua porților deschise pentru copii» la Jandarmerie

Marți, 1 iunie 2010, cu începere de la ora 12.00, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița organizează, în municipiile Slobozia, Urziceni și Fetești, «Ziua Porților Deschise pentru copii». Jandarmii ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2010, 13:32
(25178 vizualizări - 0 comentarii)


Precizare APIA: Depunerea cererii pentru acordarea de subvenții nu este condiționată de apartenența solicitantului la o asociație de crescători de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură precizează că depunerea cererii pentru acordarea Plăților Naționale Directe Complementare, speciile ovine/caprine, nu este condiționată de apartenența ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2010, 13:29
(32801 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2010, 19:44
(16569 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2010, 19:42
(15210 vizualizări - 0 comentarii)


Combaterea infracționalității, în atenția prefectului Teculescu

Combaterea infracționalității, în atenția prefectului Teculescu

Marți, 25 mai, prefectul Mădălin Teculescu a participat, la sediul primăriei Urziceni, la ședința cu tema combaterea infracționalității în zona de vest a județului Ialomița. La întîlnirea organizată la ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2010, 17:50
(21494 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: «Salonul de primăvară 2010»

Miercuri, 26 mai, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» se deschide «Salonul de primăvară 2010». Expoziția, aflată în organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Uniunii Artiștilor Plastici din România ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2010, 17:48
(17386 vizualizări - 0 comentarii)


Explozie de butelie la Sudiți

Un incendiu s-a produs vineri, 21 mai, la locuința unui cetățean din comuna Sudiți, principala cauză de aprindere a flăcărilor constituind-o montarea necorespunzătoare a buteliei de alimentare a aragazului ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2010, 17:45
(30114 vizualizări - 1 comentariu)


Razie în municipiul Slobozia

86 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au organizat vineri, 21 ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2010, 17:12
(34847 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Agenții de pază au furat 14 găini

Vineri, 21 mai, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița și Biroului de Investigații Criminale Slobozia, aflați într-un filtru rutier instituit pe Șoseaua Amara din Slobozia, au oprit pentru control un autoturism ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2010, 16:31
(27481 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Accident cauzat de un șofer băut

Prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată vineri, 21 mai a.c., în jurul orelor 22.00, despre faptul că pe Strada Călărași din municipiu a avut ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2010, 16:30
(26405 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Urziceni: Combaterea evaziunii

În cursul zilei de vineri, 21 mai, polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor au acționat pe raza municipiului Urziceni și a comunelor limitrofe pentru combaterea faptelor de natură economico-financiară ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2010, 16:29
(28356 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton, victima unui accident rutier

În după-amiaza zilei de vineri, 21 mai, în jurul orei 16.45, pe Bulevardul Matei Basarab din Slobozia s-a produs un accident rutier, în urma căruia o persoană a suferit vătămări corporale. Victima, o femeie ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2010, 16:27
(18228 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Suspiciune de fals: Tînăr analfabet cu permis auto eliberat în Marea Britanie

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări pentru a stabili autenticitatea unui permis de conducere prezentat de un tînăr, de 28 de ani, din Țăndărei, cu privire la care există suspiciuni că ar fi fals ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2010, 19:11
(29612 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune a Poliției

Polițiștii feteșteni au acționat joi, 20 mai, pe linia prevenirii oricăror fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică. Acțiunea a avut ca principale obiective menținerea climatului de siguranță ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2010, 19:08
(29195 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lemn confiscat la Oborul Municipal

În după-amiaza zilei de joi, 20 mai, în intervalul orar 14.00-19.00, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Slobozia și Serviciului de Investigare a Fraudelor, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2010, 19:07
(28470 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii avertizează bancherii

Joi, 20 mai, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean s-a desfășurat o întîlnire de lucru între inspectorul șef, Viorel Ștefu, ofițeri din cadrul Serviciului de Ordine Publică și reprezentanții a ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2010, 19:05
(26493 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Prins în flagrant cînd încerca să mituiască un polițist

Ca urmare a unui denunț formulat de un polițist din cadrul Postului de Poliție Ciulnița, ofițerii Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, în colaborare cu lucrători din ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2010, 13:09
(31102 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...