Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Creatorul de realitate virtuală

Creatorul de realitate virtuală

Tinerii fug de Ialomița ca dracul de tămîie. Ca potîrnichile de pușca vînătorului... Ca mînzul de... Gata, am înțeles, ați prins ideea. Mihai Pătrașcu însă nu. El are 26 de ani, s-a născut în Ialomița, trăiește aici după ce și-a completat studiile universitare în administrație publică și... visează să revoluționeze sistemul de Educație din România cu ajutorul realității virtuale! «Este mai simplu decît se crede. Și deja se întîmplă în lume. Dar eu vreau să se întîmple aici, acasă la mine!».

Un autodidact rămas acasă
E subțire ca un lujer și are niște ochi mari, de copil cuminte. Însă ceea ce te cucerește imediat la el este zîmbetul lui larg, care te face să te simți confortabil. Genul de tînăr care oferă locul în tramvai ori pe care îl lași să te ajute să scoți bani de la bancomat. Îl cheamă Mihai Pătrașcu și e un autodidact. Deși a absolvit o facultate de Administrație Publică, îi place să cînte la pian. Și, momentan, din asta își cîștigă existența. Dar pasiunea sa secretă este realitatea virtuală. Poate vorbi ore în șir despre ea, despre infinitele aplicații ale acesteia în viața reală și, mai ales, despre contribuția pe care încearcă să o aducă în acest domeniu atît de vast și atît de controversat. «Senzația este atît de reală încît îți păcălește mintea. Nu degeaba se spune realitatea virtuală! Pur și simplu te simți instantaneu teleportat într-o altă lume. Ceea ce e și bine, e și rău. Dar ceea ce vreau eu este să transform această realitate virtuală într-un instrument util în viața reală...».

Ochelarii care schimbă lumea
Periplul lui Mihai în realitatea virtuală a început acum 6 luni, cînd a cumpărat un prototip al ochelarilor pe care Google promite că îi va lansa pe piață în 2016. «I-am așteptat luni bune și i-am primit după lungi negocieri. Iar după ce am înțeles care sînt limitele lor, mi-am dorit mai mult!». Așa a început Mihai lungul drum de transformare a realității în realitate virtuală. Pentru că Oculus VR ai lui Mark Zuckerberg sau ochelarii Carbonboard de la Google sau oricare alt gadget de profil nu înseamnă nimic fără oamenii care transformă realitatea imediată în imagini virtuale. Pentru că nu a găsit nicio firmă românească de profil care să-i sprijine eforturile, Mihai a trebuit să se descurce cu bani puțini și un singur prieten alături de care lucrează. «Există două feluri de a face realitate virtuală. Prin medii generate pe calculator sau prin filmare. Evident, primul îți permite să faci mai mult, dar eu nu am avut bani pentru asta. Sînt chiar dezamăgit de lipsa de reacție a firmelor românești pe care le-am contactat expunîndu-le proiectul meu. Pe de altă parte, mă bucur că n-am reușit din prima clipă. Acum, satisfacțiile sînt mult mai mari...» ne spune el fericit.

O idee care a prins viață
Ideea lui Mihai este pe cît de simplă, pe atît de fascinantă. El a realizat un sistem de 6 camere video cu care a filmat locul de muncă unde lucrează. Ulterior a sincronizat filmele astfel realizate și le-a transformat într-un singur clip unitar. Rezultatul este absolut remarcabil și poate fi accesat atît pe internet, la adresa vrview.ro, cît și pe Youtube, acolo unde Mihai Pătrașcu are un canal dedicat numit jhanic satori. «Este intrarea în MATRIX. Și se va întîmpla fie că vrem, fie că nu vrem. Ar fi însă bine să se întîmple cu noi, aici, în Ialomița. O putem face accesibilă, o putem testa și putem cîștiga noi, comunitatea, toți cei care sînt interesați!». Posibilitățile identificate sînt, evident, infinite. Dar Mihai crede că cel mai ușor ar fi să folosești aplicația lui în Educație. «Toți elevii au acum un smart-phone. Imaginați-vă că toți s-ar putea conecta simultan la o anumită adresă, iar profesorul le-ar putea explica „pe viu“ cum funcționează ficatul... Sau cum trăiește balena albastră... Sau ar putea cuceri în ora de Geografie Everestul. Sau, ca să nu o luăm razna, pur și simplu ar vizita un obiectiv turistic...».

Realitate virtuală gratis Pasionat, tînăr, grăbit să cucerească lumea, Mihai visează cu ochii deschiși ca aplicația sa să fie folosită pe scară largă. «Nu sînt doar eu pe lume, sînt conștient de asta. Sînt armate de programatori care lucrează la această realitate virtuală. Dar ceea ce vreau eu e să ofer, prin intermediul aplicațiilor mele, este accesul la lumea din jurul nostru. O lume pe care altfel, nu o vom cunoaște niciodată.» Pentru Mihai, proiectul... este doar unul dintre proiectele la care lucrează. Celelate sînt secrete. Însă toate au ca epicentru județul Ialomița «Nu vreau să plec, deocamdată. Sper să reușesc aici și să trăiesc aici, acasă.» Admite, uneori, faptul că ar putea eșua. «Costurile ar putea fi prea mari. Sau oamenii s-ar putea să nu fie interesați de oferta mea. Dar, imaginați-vă, numai... Un tur virtual al mînăstirilor din România. Sau lecții virtuale de pian pentru cei care nu-și permit un profesor!...» În așteptarea altor oameni, asemeni lui, care să creadă în viitorul aplicației sale sau care să-l ajute să o îmbunătățească, Mihai își căștigă existența cîntînd la pian și postează pe net bucăți din realitatea virtuală pe care o crează. Ca să realizeze un film de 10 minute, lucrează două-trei săptătămîni. «E greu, fără o tehnologie adecvată. Dar nu sînt singur, lucrez alături de prieteni. Și cunosc în fiecare zi oameni interesați de aplicațiile mele. Știți ce cred eu!? În 10 ani, fiecare dintre noi își va dori să aibă acasă o astfel de cască. Iar o parte din realitatea pe care o vom accesa va fi creată de mine!».

6 Octombrie 2015, 11:10 (5575 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


cineva:
(9 Octombrie 2015, 14:17)
Pasarea malai viseaza

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 12 Sep 2026
284 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19771 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20569 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19746 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20421 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20061 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20475 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19460 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19531 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Vali Predescu în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene @parinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean contribuabil în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița părinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Cetatean în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Nicu taxi în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Danut în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Ptr Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Il în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 @Credinciosii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Interesant în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii Credincioșii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Nicușor în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Corcodușul în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean cetatean în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...