SPORT
Handbal, junioare III, CSS Slobozia-Rapid București 28-20 (15-7)
Un nou succes la pas pentru fetele lui Simion
Publicul slobozean a învățat să se bucure de handbal indiferent de categoria de vîrstă la care activează combatantele. Chiar dacă Sala Sporturilor nu se umple ca la meciurile Unirii, asistența este la fel de zgomotoasă și de pătimașă și atunci cînd vine vorba de CSS Slobozia. Prezentă anul acesta în campionatul junioarelor III, echipa antrenată de Marian Simion este deja cu un picior în turneul semifinal, chiar dacă nu au trecut decît 4 din cele 14 etape ale fazei zonale. Sîmbătă, 3 octombrie 2015, CSS Slobozia s-a duelat cu echipa similară a Rapidului. A fost un spectacol frumos, încununat de o victorie categorică a slobozencelor. CSS a controlat autoritar partida, distanțîndu-se decisiv încă din prima repriză. Atacul a funcționat ireproșabil, apărarea fiind cea care i-a scos peri albi antrenorului Simion. A fost chiar o situație critică atunci cînd Slobozia a jucat în dublă inferioritate, rămînînd fără două arme grele, Lazăr și Soreanu. Din fericire, totul s-a terminat cu bine și grație unei noi zile bune prinsă de portarul Anne Boll. În rest, am văzut combinații frumoase, contraatacuri tăioase și goluri care au bucurat publicul și au adus al treilea succes stagional și consolidarea poziției secunde. CSS Slobozia a învins Rapidul cu 28-20 și se pregătește să înfrunte în deplasare liderul CSS 6 București. «Nu s-a pus niciun moment problema învingătorului, de partea noastră fiind atît valoarea individuală, cît și de echipă. Chiar dacă a avut o evoluție sub potențialul său, Valentina Soreanu a tras în multe momente echipa după ea, așa cum trebuie să facă un adevărat căpitan. Deși sînt încă junioare IV, Onea și Vasile au demonstrat că pot face față rigorilor competiției. S-a simțit lipsa Patriciei Drăghici și a Cristinei Irimescu. Deși accidentată, Irimescu a intrat la aruncările de la 7 metri, de unde a reușit să înscrie 2 goluri. Patricia Drăghici nu a făcut parte din lot, fiind la rîndu-i accidentată. Ea este o portăriță de certă perspectivă, înscriindu-se pe drumul deschis de Andreea Nica și continuat de alte portărițe care au pornit în handbal de la CSS: Elena Voicu, Lăcrămioara Stan și Cristina Oancea» ne-a declarat profesorul Marian Simion.
Lotul și marcatoarele CSS Slobozia la meciul cu Rapid
Portari: Boll, Lungu
Jucătoare de cîmp: Dumitru, Gălămuj-2 goluri, Tăerel, Maxim, Zăvadă, Lazăr-4, Soreanu-7, Onea-5, Neagu-2, Vasile-5, Irimescu-2, Pancă-1, Nicolae, Ungureanu
6 Octombrie 2015, 17:45 (8022 vizualizări - 1 comentariu)
«Junioarele I» au bifat primele meciuri oficiale
Greu în «Grupa de Valoare»!
În vervă, doar o repriză
Al V-lea succes stagional pentru Junioarele 3











Comentariile cititorilor:
(8 Octombrie 2015, 01:42)
Felicitări și sa o țineți tot asa!