Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

«Groapa lui Stoica» naște pui

«Groapa lui Stoica» naște pui

Anul acesta administrația slobozeană a achiziționat 14800 de tone de asfalt cu care a învelit Slobozia de la un capăt la celălalt. Manevra administrativă atrage atenția opiniei publice de la faptul că, în mijlocul orașului, «Groapa lui Stoica» naște pui. Aceștia sugrumă arterele de circulație din centrul Sloboziei și transformă orașul într-un imens șantier. În urma constructorilor, trotuarele rămîn impracticabile, șoselele par amputate, iar locuitorii visează la alegerile din 2016.

Cîte bordeie, atîtea obiceie
Vineri, 2 octombrie, la orele prînzului, angajații firmei Recon și Doje au lăsat țeava de plastic pe jumătate ieșită din șanț, și-au pus palma-n... pardon de expresie și au plecat. În urma lor, o ciurdă de elevi scăpați mai devreme de la ore au trasformat țeava în balansoar. Recon și Doje au cîștigat licitația pentru înlocuirea rețelei de echilibrare a apei în municipiul Slobozia și se apropie amenințător de centrul orașului, pe bulevardul Chimiei, către Casa de Cultură a Sindicatelor. În urma lor, totul e răscolit ca după cutremur. Lîngă Primărie, în fața sediului Episcopiei, un grup de muncitori ai noului Engie au tăiat cu sîrg mozaicul pentru «lucrări de întreținere». În urma lor, în locul mozaicului, au întins un ciment inestetic care deja a început să se taseze. Au expertiză! De aceeași manieră au realizat lucrări de-a lungul bulevardului Matei Basarab, lăsînd în urmă un trotuar «ca valurile mării». Administrația locală nu a reacționat în niciun fel. La începutul săptămînii trecute, lucrătorii de la Urban au demarat lucrările de înlocuire a unei rețele de apă «prea vechi ca să mai țină» în imediata vecinătate a magazinului Vodafone. Lucrările sînt executate la relanti, iar excavatorul adus să sape în locul oamenilor, «că de-aia e mașină» face strada să trepideze. Luni, 5 octombrie, la prima oră, unul dintre muncitori trăgea din țigară căinîndu-se că n-a învățat carte, un al doilea făcea filosofie privind la coada cazmalei, iar cel de-al treilea schimba impresii cu un amic, că orașul e mic și oamenii se cunosc. Iar exemplele ar putea continua... În cartierul pentru tineri, unde străzile sînt impracticabile, la Bazarul Municipal, la gară...

De-o viață în orașul șantier
Paradoxal, slobozenii par să se fi obișnuit cu răul. Un sondaj de opinie improvizat în fața fiecăreia dintre gropile nominalizate mai sus ne-au permis să tragem concluzia că oamenii cred că aceste lucrări fie sînt necesare, fie trebuie executate pentru că «ies bani». Mai mult decît atît, susțin cei mai în vîrstă, orașul a fost dintotdeauna un șantier. «Domnule, e normal să fie groapă. Ne întoarcem de unde am plecat. Cînd am venit eu în oraș, în ’65, aici unde e Primăria și parcul era o groapă de gunoi. Iarna, cînd totul era acoperit de zăpadă, ne dădeam cu sania acolo, peste gunoi. Și era o ditai groapa. Iar aici, pe Cosminului, era o crivaie. Cu apă, cu mocirlă, cu tot ce trebuie. Așa că de-aia zic că pe mine nu mă miră. Așa a fost și așa are să fie. Și lumea zice că primarul ține groapa asta deschisă fiindcă ies bani. Dar ia să vedeți că anul care vine or să fie alegeri și se termină și cu gropile...» ne spune Sanda Tudor, pensionară. «Pe mine nu mă deranjează. Mai ales că la noi la bloc s-a asfaltat. Adică au făcut frumos. Păi noi, acolo la bloc, n-am avut niciodată asfalt. Doar ciment. Acum e bine, lumea e mulțumită. Iar pe primar l-am văzut la televizor. A promis că pînă la vară o să fie totul cum a fost și mai frumos. Eu îl cred, să știți! Că el vrea, săracul, dar dacă nu sînt bani destui?! Cu cine să se certe?» ne confirmă o a doua variantă Elena Popescu, și ea pensionară. Mai circumspecți, tinerii susțin că rezervele de încredere cu care au creditat administrația locală s-au epuizat. «Încredere nu mai am. Sînt gropi peste tot, nu mai ai pe unde să treci de colo-colo. Iar oamenilor nu le mai pasă. S-au obișnuit. Eu însă nu! Și aștept alegerile locale din 2016, că altă soluție nu am!» conchide Ana Maria Cojocaru, prea tînără ca să-și amintească de mai rău.

13 Octombrie 2015, 15:50 (5429 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Slobozia de pe Mărului
Slobozia, orașul craterelor din asfalt

Comentariile cititorilor:


Mary:
(19 Octombrie 2015, 15:21)
        Stati ca vine iarna. O sa ramanem cu gropile pana la primavara, sau pana la sf. asteapta. Am mai vazut primari, dar mai nepriceput ca cel prezent, niciodata. Era la cumparaturi intr-un magazin mare si nu l-a salutat nimeni. Ce rusine, ce dispret. Le dau dreptate oamenilor. S-au saturat de ideile (lor) in care si-a dat girul, total tampite, care au peste cap tot orasul, au stricat ce era frumos ca sa ne inconjuram de betoane fara rost. Oare banii care se vor intoarce la partid, au fost singurul motiv care a slutit acest oras?! Desigur sunt multe intrebari la care vor raspunde "alesii" nostrii cand vor fi chemati la DNA. Se apropie de finalul acestui mandat in care prezentul primar a debutat cu tampenia valurita de pe b-dul Unirii, circul de statuie din Piata Unirii, cateva locuinte ANL (un lucru bun, sa recunoastem), proiectul "apa", in care a dat cu bata-n balta, chemat pe la procuratura sa dea cu subsemnatul si alta gainarii si manarii pentru care este tarat si astazi in judecata. Este un tablou structurat a celui care in urma cu apraope patru ani a fost ales sa pastoreasca aceasta urbe, fara cea mai vaga ideie ce inseamna administratie locala. Nu este vina lui ...
geo:
(15 Octombrie 2015, 12:56)
Puțini meseriași care lucrează și prea mulți Dorei.......................
@elena:
(14 Octombrie 2015, 00:47)
Vorba cu batranii se adevereste.Astia in amaraciunea lor se vand pe'un kil de varza si-o punga de orez! Nebunilor!! Sunt inventate utilaje super performante! Avem bani cacalau! Lucrarile sunt facute de mantuiala fiindca nu le verifica nimeni! Canale cu capace ridicate sau coborate cu 10cm fata de asfalt...Trotuare refacute de aia cu gazele/apa/curentul de mantuiala! Platiti pentru lucrari proaste! De ce cu aceeasi bani nu se executa lucrari la standarde??? Vai si amar de gandirea voastra! Ti a turnat asfalt la bloc...Sa te plimbi sanatoasa pe bucata ta de bitum nou! Prin oras...nu prea iesi?
Cetateanu':
(14 Octombrie 2015, 00:31)
Dom' primar este un mare "gospodar"... pe bune... A asfaltat strazile si parcarile din zonele electorale psd: 500, piata... Zona din spatele U-urilor de pe Lacului nu reprezinta niciun interes pentru dl primar. Parca am fi pe Marte, nu alta.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(21051 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(6893 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(1886 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3061 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(2848 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4449 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(9953 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(5548 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(25310 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16309 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2146 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5773 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(6296 vizualizări - 0 comentarii)


2640 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-noiembrie 2025

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2640 persoane ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 12:10
(5401 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de lucru la RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA Constanța, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 08:55
(9250 vizualizări - 0 comentarii)


Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Un cetățean a sesizat Poliția cu privire la faptul că un autocamion, ce se deplasa pe raza localității Reviga, ar transporta material lemnos peste limita declarată în avizul de însoțire. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2025, 15:40
(6595 vizualizări - 3 comentarii)


Tânăr fără permis din Movilița, urmărit de polițiști. A fost reținut pentru 24 de ore!

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni  au reținut un tânăr, de 21 de ani, din Movilița, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de « ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:55
(6029 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Colindătorii» au furat mai multe bunuri din scara unui bloc

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în scara blocului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:50
(10738 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,79 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna noiembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna noiembrie a.c., 30 de inspecții fiscale, fiind efectuate 8 controale inopinate și 48 de verificări documentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 13:10
(10805 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 312,2 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în colaborare cu IPJ Ialomița, au verificat, prin controale în trafic, transporturile de animale și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 08:10
(8688 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,26 milioane de lei în noiembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 5, ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:30
(9910 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 38,718 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:20
(8103 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Marți, 9 decembrie a.c., polițiști din Ion Roată au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Căzănești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:35
(10317 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 154,02 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,02 milioane ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:20
(6529 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(8457 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(5513 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Miercuri, 10 decembrie 2025, echipele furnizorului efectuează intervenții la nivelul sistemului de energie electrică care afectează Stația de Pompare ce deservește localitatea Dridu. Fără curent, instalațiile ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 10:40
(3682 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întrerupere a alimentării cu gaze pe mai multe străzi din cauza avarierii unei conducte

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru canalizare de către firma Urban SA pe strada Nordului din Slobozia, s-a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2025, 12:25
(16707 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...