Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Despăgubiri de 14,4 mii de euro acordate de România unor inculpați ialomițeni

Povestea unei condamnări la CEDO

Despăgubiri de 14,4 mii de euro acordate de România unor inculpați ialomițeni

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amendat România din cauza persoanelor anchetate de Direcția Națională Anticorupție în dosarul «BCR Țăndărei». 6 dintre cei 14 inculpați ai cauzei au sesizat CEDO cu privire la faptul că procesul în urma căruia au fost judecați și condamnați a durat foarte mult! Așa se face că România a fost obligată de magistrații CEDO să le ofere acestora despăgubiri în valoare de 14,4 mii de euro. Față de această măsură, Guvernul României a încercat să impute sumele magistraților români care au instrumentat acest dosar. Este vorba despre 11 judecători și procurori ai DNA, Tribunalului Ialomița, Curții de Apel București și Înaltei Curți de Casație și Justiție. O verificare a Inspecției Judiciare din cadrul CSM a demonstrat însă că magistrații nu sînt responsabili de durata îndelungată a procesului, ci jurisprudența stufoasă practicată de România în materie penală. În ceea ce privește durata judecății, procesul a început în 2002 și s-a finalizat abia în 2013...

Un proces fără sfîrșit
Cei 14 inculpați din dosarul «BCR Țăndărei» au fost anchetați sub acuzațiile  de «abuz în serviciu contra intereselor persoanelor» după ce au delapidat bugetul BCR, acordînd ilegal linii de creditare. Urmărirea penală a acestora a început în noiembrie 2002, în mai 2003 aceștia fiind trimiși în judecată, la Tribunalul Ialomița. După 3 ani, magistrații din Ialomița dau o sentință prin care cer DNA refacerea probatoriului. Procurorii de caz atacă hotărîrea la Curtea de Apel București, instanță care a decis că probatoriul corespunde legii, dosarul fiind repus pe rolul Tribunalului Ialomița pentru continuarea judecății. Prima sentință în fondul cauzei este dată de Tribunalul Ialomița în 2008, ocazie cu care toți inculpații au fost achitați. DNA atacă sentința la Curtea de Apel București, care o desființează și propune refacerea cauzei de procurorii Parchetului General. Această sentință este atacată cu un recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), care decide ca dosarul să rămînă la DNA. În 2011, Curtea de Apel București decide să-i condamne pe inculpații de la Țăndărei la pedepse cu executare și suspendare. Nemulțumiți de sentințele primite, inculpații au făcut recurs la ÎCCJ, invocînd motive de constituționalitate. După 2 ani, în mai 2013, Curtea Supremă dă o sentință definitivă și irevocabilă în acest caz. În funcție de participarea în activitatea infracțională, 6 dintre inculpați primesc pedepse cuprinse între 3 și 4 ani de închisoare cu executare, iar ceilalți pedepse cu suspendare. Printre condamnații închiși se numără și Veronica Enache, șefa Sucursalei BCR Țăndărei, considerată de procurori ca fiind cea care a pus în mișcare «mașinăria» de acordare a creditelor ilegale.

România, sancționată de CEDO
Tot în 2013, imediat după momentul condamnării definitive, 6 dintre inculpații cauzei (Maria Constantin, Gheorghe Stemate, Lilica Grosu, Mirela Zaharia, Zoia Zărnescu și Ion Niță) au sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, invocînd faptul că procesul în care au fost implicați s-a desfășurat pe o perioadă prea lungă de timp. În total este vorba despre 11 ani în care cauza s-a aflat pe rolul a 3 instanțe (Tribunalul Ialomița, Curtea de Apel București, ÎCCJ) și în care s-a cerut insistent refacerea urmării penale. În urmă cu cîteva luni, CEDO a dat la rîndul său hotărîri definitive în urma sesizării făcute de inculpații de la Țăndărei. Astfel, magistrații de la Strasbourg condamnă România pentru nerespectarea art. 6, paragraful I, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind durata rezonabilă de desfășurarea a unui proces. Guvernul României a intervenit în această situație și a căzut la o înțelegere amiabilă cu cei 6, oferindu-le drept despăgubire echivalentul în lei a sumei de 14,4 mii de euro. Mai mult, Guvernul a încercat să descopere cine este responsabil pentru toată această situație. Astfel, Ministerul Finanțelor a cerut Inspecției Judiciare, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, să verifice maniera în care magistrații prin mîinile cărora a trecut dosarul «BCR Țăndărei» au soluționat cauza. 10 judecători de la Tribunalul Ialomița, Curtea de Apel București, Înalta Curte de Casație și Justiție și un procuror DNA au fost verificați de Inspecția Judiciară. Concluzia instituției de control a CSM a fost că magistraților nu li se poate imputa nimic. «Vina, dacă putem să ne exprimăm așa, o poartă procedura judiciară extrem de greoaie. Avocații inculpaților s-au folosit de tot felul de tertipuri pentru a tergiversa procesul. Au fost solicitate și numeroase expertize în cauză. Este, repet, o vină procedurală, în niciun caz a magistraților implicați în acest proces!» a explicat situația judecătorul Ion Toma, președintele Tribunalul Ialomița. Cazul este unul fără precedent la nivelul județului, cei 6 inculpați din Țăndărei fiind primii ialomițeni care au reclamat statul român la CEDO.

13 Octombrie 2015, 11:20 (6657 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Despăgubiri de peste 92,2 milioane de lei, plătite fermierilor ialomițeni pentru secetă
Despăgubiri în valoare de 10,8 milioane de lei pentru fermierii ialomițeni
Familia fostului politician Silvian Ciupercă cere statului plata unor despăgubiri morale de 5 milioane de lei

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Cercetat penal pentru «violență în familie»

Luni, 12 august 2024, polițiștii din Slobozia au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 68 de ani. Acesta a fost reclamat de soția sa, o femeie în vârstă de 63 de ...[citește_toată_știrea]

13 August 2024, 16:00
(2291 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiuni de ordine publică

Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița susține că misiunile pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, în Slobozia și Amara, în lunile iulie și august (Festivalul «FreeLand ...[citește_toată_știrea]

13 August 2024, 13:40
(1759 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 161,84 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iulie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 161,84 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2024, 10:55
(1851 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Marți 13-Ziua Informării Preventive»

Începând cu anul 2011, IGSU s-a raliat inițiativei desfășurată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de «Marți 13» este marcată «Ziua Informării ...[citește_toată_știrea]

13 August 2024, 09:10
(1409 vizualizări - 0 comentarii)


Pește confiscat de polițiștii slobozeni

Politiștii din Slobozia au depistat duminică, 11 august a.c., un bărbat, de 42 de ani, din Căzănești, în timp ce transporta într-un autoturism pește din specia caras și crap. În urma ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 16:10
(3080 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Vineri, 9 august a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic, pentru verificări, un bărbat de 48 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare, a reieșit ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 16:05
(2029 vizualizări - 0 comentarii)


Programul RAJA Constanța de Sfânta Maria

Casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise joi, 15 august 2024, de Sfânta Maria. Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 14:10
(1954 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Promovarea unui stil de viață sănătos

Protopopiatul Slobozia: Promovarea unui stil de viață sănătos

Vineri, 9 august 2024, Protopopiatul Slobozia împreună cu Școala Gimnazială «Sfântul Ierarh Nicolae» Bucu au organizat o nouă activitate în cadrul Proiectului Educațional ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 13:40
(3010 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Au ars baloții de lucernă

Sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 16,00, trei echipaje de intervenție din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 11:20
(1792 vizualizări - 0 comentarii)


Moaștele a opt sfinți, la sărbătoarea hramului bisericii din Murgeanca

Moaștele a opt sfinți, la sărbătoarea hramului bisericii din Murgeanca

Biserica purtând hramul «Adormirea Maicii Domnului» din satul Murgeanca (comuna Valea Ciorii, Ialomița) se pregătește de sărbătoare. Miercuri, 14 august 2024, în cadrul unei procesiuni ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 10:50
(8938 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul Call Center pus la dispoziție de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clienșilor. Serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 09:05
(1849 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Fetești au fost sesizați joi, 8 august a.c., de către o femeie în vârstă de 78 de ani, din Fetești, cu privire la faptul că fiul său, de 49 de ani, ar fi încalcat odinul ...[citește_toată_știrea]

9 August 2024, 13:35
(1325 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Suplimentare de efective la misiunile sfârșitului de săptămână

În acest final de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta efectivele angrenate în misiuni, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

9 August 2024, 10:20
(5397 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Și-au pierdut viața într-un accident rutier

ISU Ialomița: Și-au pierdut viața într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în dimineața zilei de vineri, 9 august 2024, pe șoseaua națională care leagă localitățile Movilița și Sinești. În urma impactului dintre un automobil ...[citește_toată_știrea]

9 August 2024, 09:00
(2473 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Rezultatele acțiunii «ROADPOL-SPEED»

În perioada 5-8 august 2024, polițiștii ialomițeni au acționat pe cele mai tranzitate artere din județ pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 16:20
(1895 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «tentativă la furt calificat»

Un tânăr de 17 ani este principalul suspect într-un dosar privind comiterea infracțiunii de «tentativă la furt calificat». Potrivit polițiștilor, pe data de 23 iulie 2024, acesta ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 16:00
(2230 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 10:30
(3822 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Colectivul Consiliului Județean Ialomița își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea în neființă a mamei domnului Adrian Ionescu, secretarul general al județului Ialomița.
...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 10:00
(3390 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: A fost publicată lista persoanelor juridice cu obligații fiscale restante la 30 iunie 2024

Potrivit informațiilor oferite de Agenția Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, la nivelul județului nostru există 213 agenți economici care figurau cu obligații restante la bugetul general consolidat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 09:00
(15860 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Duminică, 4 august 2024, polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Ion Roată, Balaciu și Axintele o acțiune cu efective mărite având ca scop menținerea și asigurarea unui climat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:50
(1910 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendați pentru încălcarea Codului Rutier

Vineri, 2 august 2024, polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:40
(4132 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED», în desfășurare

În perioada 5-11 august 2024, conform Programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «ROADPOL-SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:30
(4524 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere convocarea comisiilor din Parlament pentru audierea propunerilor de comisar european

USR a depus luni, 5 august 2024, o solicitare scrisă pentru convocarea comisiilor din Parlament care să audieze propunerile de comisar european din partea României. Marcel Ciolacu nu poate să fenteze ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:10
(8583 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: USR


Slobozia: Incendiu provocat intenționat

Slobozia: Incendiu provocat intenționat

Duminică, 4 august 2024, un apartament din centrul Sloboziei a fost cuprins de flăcări. Se pare că focul ar fi fost provocat intenționat de proprietarul imobilului, supărat că ar fi fost părăsit de soție ...[citește_toată_știrea]

5 August 2024, 07:30
(3663 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Tineretul Național Liberal demarează campania națională de promovare și informare «Susținem cota unică, spunem NU impozitului progresiv!»

Tineretul Național Liberal a dat startul unei campanii de promovare și informare intitulată «Susținem cota unică, spunem NU impozitului progresiv!», prin care își propune să prezinte ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2024, 10:15
(7815 vizualizări - 5 comentarii)


Ialomița: Băuți și fără permise, la volan

Luni, 29 iulie a.c., polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 16:15
(1965 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii la Cosâmbești și Fetești

Incendii la Cosâmbești și Fetești

În dimineața zilei de duminică, 28 iulie a.c., în jurul orelor 11,10, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 11:20
(2423 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Țăndărei, Fetești și Ciochina

Accidente la Țăndărei, Fetești și Ciochina

Luni, 29 iulie, în jurul orelor 22,10, dispeceratul ISU Ialomița a fost anunțat de producerea unui accident rutier pe DN21A, în orașul Țăndărei, în care au fost implicate un autoturism ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 11:10
(2698 vizualizări - 1 comentariu)


Razie a polițiștilor la Movilița

Joi, 25 iulie a.c., polițiștii au organizat o razie în comuna Movilița, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2024, 13:40
(1726 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Premierul Ciolacu să nu-i mai mintă pe români! „Marea Restructurare“ a aparatului bugetar înseamnă peste 35.000 de salariați în plus la Stat!»

La aproape 10 luni de la angajamentul premierului Ciolacu de a realiza «cea mai ambițioasă reformă a aparatului bugetar de după Revoluție», care să includă comasări și desființarea unor instituții ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 16:55
(4193 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...