Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Poliția ialomițeană caută forță de muncă

Poliția ialomițeană caută forță de muncă

În ciuda demersurilor administrative făcute de la București, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița continuă să se confrunte cu lipsa de personal. IPJ Ialomița are în prezent 100 de funcții libere. Cele mai vulnerabile zone din acest punct de vedere rămîn localitățile ialomițene din mediul rural.

Se caută soluții Situația privind nevoia tot mai mare de oameni în sistem a fost prezentată de comisarul șef Viorel Ștefu, comandantul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, în cadrul unei conferințe de presă, organizate în urmă cu o săptămînă. Acesta a vorbit public despre nevoile pe care le are instituția pe care o conduce din punct de vedere al resurselor umane. În prezent, Poliția ialomițeană are libere 100 de posturi libere. Cea mai mare problemă din acest punct de vedere este reprezentată de mediul rural, acolo unde numărul agenților care asigură protecția cetățenilor este insuficient. «În continuare ne confruntăm cu lipsa de personal. În continuare avem peste 100 de funcții libere în statul de funcții. Cea mai delicată problemă o reprezintă mediul rural, acolo unde gradul de acoperire din punct de vedere al funcțiilor rămîne scăzut» a precizat comisarul șef Viorel Ștefu.

21 de polițiști, repartizați în Ialomița Problema cu care se confruntă Poliția ialomițeană nu a fost tratată cu indiferență de reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române. Anul acesta, oficialii din cadrul IGPR au repartizat în Ialomița un număr de 21 de ofițeri și agenți, din promoția curentă de absolvenți ai studiilor de specialitate. Aceștia au fost repartizați către zonele fierbinți ale județului, din punct de vedere al personalului. «Inspectoratul General al Poliției Române ne-a ajutat și ne-a repartizat un număr mai mare de absolvenți din promoția curentă. Astfel, instituției noastre i-au fost repartizați 3 ofițeri și 21 de agenți, pe care i-am distribuit la Posturile de Poliție. În cazul agenților, acestora le-au fost repartizate o parte din posturile vacante din mediul rural!» a adăugat comisarul șef Viorel Ștefu.

13 Octombrie 2015, 16:20 (7371 vizualizări - 13 comentarii)

Comentariile cititorilor:


FANE:
(20 Octombrie 2015, 19:47)
INCADRATI DIN REZERVISTI
Geo:
(19 Octombrie 2015, 14:01)
Politia Rutiera, sa isi faca treaba. Taximetristii sunt de groaza, se vorbeste la telefon in mers, nu se respecta cele mai elemenare reguli in trafic, multi tarani si nu numai, care zbiara in mers cu muzica data la maxim, tigani care nu stiu sa scrie si sa citeasca care au permis. Paradisul din Slobozia, plin de prosti, tarani, needucati, dar cu permis de conducere. Ce este mai grav ca unele din abateri se fac in vazul agentilor de circulatie iar acestia nu au nimic de spus. Parca sunt impaiati, nu schiteaza nimic, ochelari de cal, inerti din punct de vedere meserie. Dece mai sunt platiti?!
Incepatori in inceput:
(15 Octombrie 2015, 10:35)
@mario. I a speriat pe soferii terbilisti pana i a innebunit.Sa vezi viteza ieri pe directia "gara" dinspre Casa Cultura.Trei "golf" toti cu mamaliga n geam au trecut cu asa viteza de ziceai ca i pista de testare.Masinile pline cu pustani.Ranjeau de parca se dadeau idiotii in tiribombe.
mario:
(14 Octombrie 2015, 21:51)
Eu stiam ca e la pensie. Asa vb lumea în oraș ca domnul Parepa și Stefu sunt la pensie. Sa vina băieți tineri din școală așa e corect ca cica a dat legea de pensionare, cei în vârstă la pensie si aduce din școală. Mie imi place mult de băieții tineri de la circulație, legiști, seriosi bravo lor ca i a speriat pe toti bețivi și puștanii de bani gata și circulăm în siguranță pe sosele
Giani:
(14 Octombrie 2015, 20:08)
Din ianuarie or sa se pensioneze ,,profesioniștii,, obosiți și-or să rămână tinerii obosiți.
ialomiteanu':
(14 Octombrie 2015, 01:00)
SINGURUL INSPECTOR SEF CARE A REZISTAT IN IALOMITA 6 ANI.  MULTI INAINTE D-LE STEFU!
ialomiteanu':
(14 Octombrie 2015, 00:58)
stai sa vezi cati mai raman dupa ce va intra in vigoare noua lege a pensionarii cadrelor militare, etc
@o parere:
(14 Octombrie 2015, 00:34)
Se impusca intre ei,se accidenteaza prin autoimpuscare...Nu stiu a scrie...Ce te faci cu tinerii fara Bac?Sunt multi ...pe langa subiect cu diploma in buzunar.Asa ca...Avem destui incapabili cu diplome in institutii.Platiti chiar de noi.Pana cand sa acceptam superficialitatea?? Se pare totusi ca Stefu a curatat din loaze.O mai fi de lucru....insa daca va fi prea corect- va avea nevoie de 400 politisti la nivel de judet...
Nenea:
(14 Octombrie 2015, 00:17)
Ai multa dreptate jiji. Dar lucrurile astea continua si vor mai pleca...
Miliţia:
(14 Octombrie 2015, 00:10)
Subscriu in totalitate "abc", perfect adevarat, la "județ" toate funcțiile sunt ocupate, cu acordul și aprobarea domnilor " manageri ". Acum se plâng că nu sunt cadre la " țară ", dar aprobă pe bandă rulantă rapoartele de mutare la " județ ". Unii au în ultimii ani nenumeroase rapoarte aprobate de mutare, de regulă cauta locuri " calduțe " să nu cumva să se întâlnească pe stradă cu infractorii, și au pretenția de a se numii POLIȚIȘTI. P.S. Nu sunt deacord cu " O parere ", trebuie sa absolvi o scoala pentru a te numi POLITIST
abc :
(13 Octombrie 2015, 23:46)
Sa-i mai rareasca pe aia care lucreaza la resedinta inspectoratului ca nici ei nu stiu ce sa mai faca de plictiseala. 
jiji:
(13 Octombrie 2015, 23:25)
Sa caute, ca si-a batut joc de oameni cu experienta.
O parere:
(13 Octombrie 2015, 23:05)
Ar trebui sa caute intelegere si la cei care nu au bac dar isi doresc,au vointa sa invete si sa se intergreze,sa ii ajute.daca ei cauta cu studii superioare...apai..cum sa nu aiba deficit....mama ei de bac.unii il au si degeaba,il tin de prosti in buzunar.altii il vor si nu au posibilitati...lipsa banilor de studii facultati..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
264 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 1,69 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din iunie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna iunie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 13 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 13:20
(6351 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe crescătorilor de animale care doresc să acceseze credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de miercuri, 24 iulie 2024, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 07:40
(6763 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați în vederea participării la concursul de admitere în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:55
(7844 vizualizări - 0 comentarii)


Pesta Micilor Rumegătoare, în atenția DSVSA Ialomița

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează proprietarii de ovine și caprine, de pe raza județului, cu privire la contextul epidemiologic european și național privind ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:45
(6478 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică de la RAJA Constanța este la rându-i o opțiune rapidă, sigură ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 10:20
(7311 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Imnului», marcată la Slobozia

Instituția Prefectului Ialomița va organiza luni, 29 iulie 2024, o festivitate prin care va marca «Ziua Imnului». În cadrul evenimentului, prefectul județului Ialomița, Constantin ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 08:40
(2389 vizualizări - 0 comentarii)


Sfântu Gheorghe: Ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 53 de ani

Polițiștii din Ion Roată au fost sesizați luni, 22 iulie 2024, de către o femeie de 49 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:15
(7702 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Beat la volan

Luni, 22 iulie 2024,  în jurul orelor 23,30, polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:10
(4279 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-un apartament din Urziceni mai multe animale trăiesc în condiții improprii. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 15:10
(3462 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural «Ionel Perlea» și în parteneriat cu Asociația «Suonarte», invită publicul ialomițean la spectacolul «PUCCINI 10 ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 13:45
(5571 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la eco-schemele din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la anumite condiții și excepții în acordarea de sprijin financiar pentru eco-schemele din sectorul zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 12:55
(5667 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,20 milioane de lei în iunie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iunie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,2 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 11:15
(15081 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca, Fetești-Gară și Fetești-Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iulie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 08:55
(1996 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor în zona Urziceni

Vineirm, 19 iulie a.c., polițiștii au organizat în localitățile Urziceni, Bărbulești, Movilița, Coșereni și Manasia  o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 16:40
(1427 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Incendii la case din Sudiți și Condeești

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentul de Pompieri Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea unei situații de urgență ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 13:05
(2621 vizualizări - 0 comentarii)


S-a înecat în Lacul Amara

În dimineața zilei de duminică, 21 iulie a.c., în jurul orelor 10,15, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere și o barcă pneumatică pentru extragerea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:55
(2706 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Orboești și Fetești

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:50
(2097 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 iulie 2024, termen-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 iulie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 10:20
(5668 vizualizări - 0 comentarii)


Patru persoane urmărite internațional pentru «furt calificat», depistate la Slobozia

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au acționat în cursul zilei de luni, 15 iulie 2024, la Slobozia, în vederea depistării unor persoane urmărite la nivel internațional. Astfel ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:30
(7184 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune cu efective mărite de polițiști

Luni, 15 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În acest sens, au ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:25
(3444 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni acțiune


AJFP Ialomița: 133,80 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 133,80 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 09:40
(5138 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR solicită intervenția prim-ministrului României pentru salvarea sectorului agricol afectat de secetă

Într-o scrisoare deschisã fãcutã publicã la începutul acestei sãptãmâni, Forumul Agricul­torilor și Procesatorilor Profesioniști din Rom ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:25
(2188 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a extras eșantionul de control aferent Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a fost extras eșantionul de control pentru Campania 2024, aferent schemelor de plată pe suprafață, măsurilor de dezvoltare rurală ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:05
(8202 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în localitatea Moldoveni

Din cauza fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere semnificativă a consumului de apă în localitatea Moldoveni. Din acest motiv, pe timpul nopții ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 09:15
(5409 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Duminică, 14 iulie a.c., două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință în satul Ion Ghica. Au ars locuința, un adăpost de ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:15
(3431 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Două echipaje de pompieri din Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Gârbovi, în care ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:10
(2664 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Agent de poliție, prins în flagrant în timp ce primea șpagă pentru a introduce în Arest diverse bunuri!

Duminică, 14 iulie 2024, ofițerii de Poliție Judiciară ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, la delegarea și sub coordonarea procurorului specializat din cadrul ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 12:10
(8103 vizualizări - 4 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în Fierbinți-Târg, Dridu și Cornești!

România se află sub cel mai extins Cod Roșu emis vreodată de Agenția Națională de Metereologie. Fenomenele vizate sunt caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat și implicit secetă. Toate ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 11:55
(8641 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Radu Miruță: «România cumpără energie scumpă pentru că PSD și PNL nu sunt în stare să ia deciziile corecte!»

Vineri, la orele 12,00, România importa aproape 900 MWh ca să-și acopere necesarul, producția fiind sub consum. Sâmbătă, la orele 11,00, într-o zi de weekend, importul depășea cu aproximativ ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 10:40
(3261 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri pentru subvenția la motorină în trimestrul II 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii că, până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2024, 14:40
(19128 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...