Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Marian Cruțu, pericol public pe șosele

Marian Cruțu, pericol public pe șosele

Șeful Direcției Județene pentru Sport și Tineret Ialomița este vizat de două dosare penale, privind infracțiuni la regimul rutier. În primul caz, acesta a lovit cu mașina o adolescentă, iar în cel de-al doilea victima și-a pierdut viața în urma accidentului. Ambele anchete sînt coordonate de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Slobozia.

Cercetările sînt în curs Marian Cruțu, șeful Direcției Județene pentru Sport și Tineret Ialomița a demonstrat că nu se descurcă la volan. În ultima lună acesta a fost implicat în două evenimente rutiere, ale căror cercetări s-au concretizat în constituirea a două dosare penale care îl incriminează pe oficial. Primul accident rutier s-a petrecut pe străzile Sloboziei. Concret, se pare că acesta nu ar fi acordat prioritate unei adolescente care se angajase să traverseze strada și a lovit-o provocîndu-i cîteva leziuni. Din fericire pentru victimă, rănile nu au fost grave, dar fata s-a ales cu o sperietură de zile mari. La scurt timp, Marian Cruțu a fost implicat într-un alt eveniment rutier. În zona localității Perieți, el a lovit cu mașina un bărbat de aproximativ 60 de ani care, în urma impactului, a murit. Dosarele penale care-l vizează pe Marian Cruțu se află în lucru la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Slobozia. Surse judiciare apreciază faptul că la momentul de față este nevoie de mai multe expertize pentru a se lămuri cu exactitate cauzele producerii accidentelor rutiere în care a fost implicat șeful DJTS Ialomița. La finalul cercetărilor, în funcție de rezultatul expertizelor respective, cazurile ar putea fi trimise în instanță spre judecare. Contactat telefonic de reporterii Independent, Marian Cruțu a făcut o scurtă declarație referitoare la cele două incidente: «Ambele cazuri sînt în cercetare la Poliție. Este vorba despre niște accidente care i se pot întîmpla oricui... Regret foarte tare aceste evenimente și nu-mi pot explica cum s-au întîmplat, în condițiile în care nu am avut viteză și nici nu am consumat alcool înainte de a mă urca la volan...» susține Marian Cruțu.

27 Octombrie 2015, 14:20 (20825 vizualizări - 24 comentarii)

Citiți și:
Marian Cruțu, omul care face politica sportului

Comentariile cititorilor:


SECRET :
(8 Iulie 2016, 17:18)
Rusine sa ii fie nici macar nu a avut bunul simt de a lua legatura cu familia decedatului.
SECRET :
(8 Iulie 2016, 17:16)
Nu mai inteleg nimic pana la urma cine a fost la volan Crutu sau Parvu??
In orice caz adevarul se va afla cu toate ca sa musamalizat ceva,ceva.....voi incerca sa redeschid cazul....nu va scapa basma curata.
Pranks of dumbs :
(8 Iulie 2016, 12:12)
Offff! scrieti doar baliverne si insirati prostii!Ce aveti cu bietul om? V-ati gandit ca e asa de ghinionist si ca masina este cea care ii face farse? Ca el are "buzduCAR" si automobilul e pus pe"cioace"...crutu are suflet bun,nu fura,nu supara,nu face nimic!Natura lucreaza pentru el...Ce aveti cu prostanacul ce pune in pericol vietile celor din jur apoi plange ca o pi*dă prin comm?? Ce aveti cu el??Javra dracu! E om bun,dat atat de las incat nu poate avea sange'n instalatie sa-si recunoasca vinovatia...Cat sa fii de bou,prost,idiot incat sa provoci doua accidente rutiere,nu casnice si sa plangi de parca ai tocat ceapa? Ce vina au avut victimele acestui bou? Raspunde căcănarule pentru ca esti prost!Idiotule! Ce sa asteptam? Sa iti mai faca masina o farsa? Dobitocule...Ar trebui ca astora cercetati pentru accidente cu victime in mai putin de "x"luni sa le fie suspendat permisul o buna perioada...7-8ani...10...
SECRET :
(8 Iulie 2016, 11:06)
va zic eu 5 copii si 9 nepotii asa cum a declarat domnu Parvu un nebun , nu cred ca il cunostea deloc
domnu Parvu Suraj a fost platit sa minta 
DREPTATE VREM SA SE FACA   !!!!!!


secret:
(8 Iulie 2016, 11:03)
stie careva cati copii avea acel batran pe care la omorat si cati nepotii au ramas fara bunic asa de curiozitate ??
un coleg:
(1 Iunie 2016, 19:15)
PARVULE.....gura mica ca ti-o inchide astia de nici nu ai visat tu......mai roaga te pe la icoane....si lasa l pe Crutu..........e cosmarul tau....nu i asa?...mai dute pe la vreo baie comunala ..pe la vreo frizerie....mai aranjeaza te ca zici ca a coborat Duhul cel rau,pe pamant....Crutu e mai corect ca toti din Directia aia pe care o conduce......in schimb are numai lingai,parsivi,oameni periculosi pe langa el,incepand cu contabila si terminand cu dl Achim......dar stiai asta,nu?....mai,mai,mai...ce ma faci tu sa zic....
visan ionel,slobozia:
(1 Iunie 2016, 19:08)
pentru MATEI BASARAB...domnul Crutu a facut Colegiul pe timpul lui Ceausescu...si-a completat studiile prin 2004-2005...mi a fost coleg.....nu mai insinuati baliverne de acest om.....nu meritati nici un respect.....scrima in judet e datorita lui...toti copiii de la scrima cat si parintii lor cunosc faptul ca dl Puscasu vine beat ora de ora .....l ati vazut vreodata beat pe acest om???nu cred....din rautate scrieti aceste randuri....sa va fie rusine......dl Crutu stie fff bine sa faca un plan anual de pregatire....e chiar cult,,in comparatie cu tine care te ascunzi dupa un nume prea mare pt tine........sunteti atat de naivi...sunt date publice..de ce nu  cereti oficial sa va lamuriti si sa numai denigrati un OM
pentru VLAD TEPES...alt nume mare dupa care se ascunde unul mic-mic....stiu ce vorbesc...daca mama ta te a educat sa vorbesti asa....e problema ei...numai tu ai de suferit...si cei de langa tine...nu te vad bine....mai dute pe la scoala ca viata e fff grea ....
Vlad Tepes:
(6 Noiembrie 2015, 01:51)
Ptr. Elena...ptr cultura ta generala,crutu a absolvit facultatea la "fara fregventa" inainte sa-l puna director.A fost,este si va ramane un om mic...ce a facut el ptr scrima a facut din interes ptr familia lui...Si scrima slobozeana rezista datorita DOMNULUI PROFESOR PUSCASU MARIUS,un adevarat lider... Ptr Ionel...Ionelule,mama ta stie ca esti prost cu P mare,cred ca stie ca doar ea te-a facut saraca...stii tu ce inseamna incult? crutu la puscarie...omoara oameni pe soselele patriei, raneste altii pe trecerea de pietoni...crutu e un pericol public...ATENTIE: crutu nu trebuie lasat singur pe strada... 
Pârvu :
(5 Noiembrie 2015, 22:34)
A furat la DSJ laptop ,telefoane,bonuri de benzina PETROM dar alimentează cu gpl la Ford Liz al Elisabetei , Majorat al fiicei la tabăra Amara fără taxe cu haleala de la consilier PSD Bucee Lee care a câștigat nici o licitație ca sa încredințat direct dar de frica l-au pus sa aducă trei oferte false . Revenim cu amanunte
Dsj:
(5 Noiembrie 2015, 09:44)
Cara marfa la magazin cu mașina instituției .
CETATEAN:
(2 Noiembrie 2015, 22:34)
UN PARINTE TARE NAIV 
ionel :
(2 Noiembrie 2015, 16:33)
barbu,parvu si matei,trei meseriasi in periatul hainelor,trei meseriasi in a denigra oamenii de buna credinta si trei inculti ......d zeu sa va ierte,crai de la rasarit
alt parinte:
(2 Noiembrie 2015, 16:27)
sa l ocroteasca pe domnul Crutu al de sus.....restul ,in frunte cu ziaristul ....niste lingai,infractori,pleava societatii....vai de,vai de ...capul vostru
EU:
(2 Noiembrie 2015, 12:36)
Domnule ziarist,sunteti un om de doi bani...titlul acestui articol da o tenta de "ce bine imi pare" din partea ta.Sa ti dea dzeu atata bine cat ai vrut dumneata sa i faci bietului om la necaz,ZIARISTULE DE DOI BANI
Barbu 2:
(2 Noiembrie 2015, 12:25)
bai Barbule.....cati ai periat si cati ai lins sa te simti bine?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
341 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(47 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(855 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1093 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(528 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(572 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(1155 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(644 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(542 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(578 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(794 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(645 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(712 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1720 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1212 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(1140 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1219 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1803 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1542 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1748 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1832 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(2015 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(2184 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2346 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2697 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2182 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(2032 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1861 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1947 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4453 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...