Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

După 20 de ani...

După 20 de ani...

Sala de spectacole a Consiliului Județean Ialomița a fost inaugurată joi, 29 octombrie 2015. După 20 de ani și peste 8 milioane de lei noi cheltuiți. Dar banii nu mai contează. Acum sala e funcțională. Este unică în Europa, are geometrie variabilă și a găzuduit primul spectacol de teatru: «Casa cu ferestre spre cîmp».

Comedia umană pe bani publici
Joi la 18,45, ușile sălii cu geometrie variabilă sînt încă închise. Invitații, destul de puțini, fac bisericuțe în foaier. În centru, trei reprezentanți ai PreaSfințitului. Îl remarcăm pe preacuviosul părinte Mîț, i-a mai crescut barba. PreaSfințitul nu e, vulgul administrativ îi repugnă... În margine stau vicepreședinții. Martin și Mușoiu. Sau Mușoiu și Martin. S-au grăbit să ajungă, miza e mare... Ici-colo, bisericuțe cu funcționari publici sau angajați de prin descentralizate. Șefii lor au spus «pas», iar ei n-au avut încotro. La un moment dat, într-un colț, se lasă văzut și președintele Ciupercă. De departe pare mai slab... De aproape este! Cine are curaj, îl salută. Cine nu, îl bîrfește. Zîmbește, dar sub fruntea lui e furtună. Sic transit... La fără zece, prin ușile proletare de termopan se revarsă în foaier toată funcționărimea de prin instituții. Secretare, directori cu nepoții de mînă, amante indiscrete, burlaci... Uite-l și pe șeful poliției, fără uniformă. Uite și constructorul! Mă rog, unul dintre ei... Toți par stingheri, neverosimili în spațiul foaierului. Cultura e ca mersul la restaurant, e nevoie de exercițiu ca să... Într-un colț, Maria Petre dă declarații la televiziune. N-a fost niciodată președinte al Consiliului Județean, doar vicepreședinte... Dar toți își amintesc de mîna de fier cu care conducea: «Nici nu mai contează că au trecut atîția ani. Mă bucur din tot sufletul că astăzi Ialomița și Slobozia se repoziționează pe harta culturii adevărate și, chiar dacă a durat atît de mult trăim acest moment pe care nici nu l-am mai visat, nici nu l-am mai sperat.» a declarat aceasta pentru TV.

În sala cu geometrie variabilă
La fără cinci se deschid ușile sălii unicat. Nu-i nici mare, nici mică, nici frumoasă nici urîtă... 270 de scaune învelite în catifea roșie, scena se poate deplasa pentru ca spațiul să fie reconfigurat, există loc pentru orchestră, dacă va fi cazul vreodată. Cînd ne plictisim de sala de teatru, spațiul poate fi amenajat ca o arenă romană. Ori ca un ring de box! Totul la numai 8,5 milioane de lei. Fără văruitul exterior și fără hidroizolație. Ar mai fi durat 20 de ani... Președintele Ciupercă nu mai rezistă. În drum către locul său face o scurtă baie de mulțime. Strînge mîini, înbrățișează fără ranchiună, zîmbește, conversează politicos. Și-a văzut visul cu ochii. În anul 2014 a alocat 4,2 milioane de lei pentru sală. În 2015 a mai alocat 1,4. Ar fi făcut mai mult, dar n-a fost scris. E al patrulea președinte al acestei investiții. Primul a fost Zaharia. Anost. Al doilea Hanaru! Șters, îl conducea Maria Petre. Al treilea a fost baronul Savu. Ăsta a fost acultural, ca să nu spunem altceva. Iar al patrulea a fost el! Sala e pe jumătate goală. Sau pe jumătate plină, depinde cum privești. Au fost tipărite peste 400 de invitații. Din boxe o voce profesională cere spectatorilor să-și închidă telefoanele. Sistemul de sonorizare e vechi, dar încă funcțional. Și el are tot 20 de ani, a fost primul tun pe bani publici al acestei investiții. Au urmat apoi alocările bugetare anuale pentru clienții politici. Sala a schimbat guverne, președinți, e istoria vie a județului. Tot pentru a face istorie a fost aleasă și piesa de teatru. «Casă cu ferestre spre cîmp». Piesa a fost aleasă special de către vicepreședinți fiindcă în ea performează și o actriță născută în Ialomița. O cheamă Raluca Jugănaru și e talentată. Piesa dă dureri de cap, e prea abstractă... Nu fură nimeni, nu se dă mită, nu se fac arestări... Noroc că durează doar o oră. După spectacol, în drum spre ieșire, auzim primele impresii: «E frumos aici, dar parcă nu-mi place. Data viitoare mergem la București.» Următorul spectacol de programat pentru 19 noiembrie 2015. De data asta fără invitații, doar cu bani!

10 Noiembrie 2015, 13:25 (7709 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Sala cu geometrie (ne)variabilă nu are «recepția finală»
Slobozia: Sala de spectacole «cu geometrie variabilă» nu are autorizație de funcționare
Slobozia: Sala de spectacole cu geometrie variabilă se redeschide prin «asumarea răspunderii»

Comentariile cititorilor:


Vascan Ion:
(17 Noiembrie 2015, 14:43)
Jugănaru a făcut ,,teatru" in liceu! Că se pleca in țări mai bune, prin sponsori. Încă se poartă. Teatru absurd...in limba franceză! În Slobozia! Acum, sală este! Ce facem în ea!? Numărul 1 sau numărul 2!?
GEORGE STOIAN:
(16 Noiembrie 2015, 17:56)
Eu nu ma ascund in spatele pseudonimelor. Ma cheamă... cum ma cheama! Domnul meu „de la Caracal”, nu cred ca ai dreptate. Eu nu as critica faptul ca aceasta sala s-a facut, ce dracu, chiar nimic mai ca lumea  nu putem avea si noi in Slobozia asta?  Eu vreau doar sa atrag atentia asupra impostorilor culturali. Cine a adus acest mizerabil spectacol cu care s-a inaugurat sala? O prostie teatrala mai mare decat asta e greu de gasit prin Romania  si uite ca cineva ne-a adus-o tocmai noua! Ati vazut la final ca spectatorii nu ieseau din sala? Fiindca nu intelegeau nimic din ce au vazut, fiindca nu puteau crede ca s-a terminat. De ce aceasta mizerie? Fiindca evolua acolo o asa-zisa artista din Slobozia? Doamne, ce provinciali suntem! Si-apoi, care artista? Juganaru? Vreti sa spuneti ARTISTA AMATOARE, desigur!  Daca am fi seriosi, ar fi trebuit ca personajul care ne-a batjocorit cu acest spectacol sa fie tras la rspundere. Daca tot am fost  pacaliti ca ala e teatru, macar sa ni se spuna si cate zeci de milioane de lei le-au dat organizatorii celor doi locatari ai casei cu ferestrele catre impostura!
Emilia:
(16 Noiembrie 2015, 12:30)
Sala este unică în România probabil prin mormanul de bani publici cheltuiți anapoda. Săli cu geometrie variabilă există și în multe alte locuri. La Brăila la teatrul ,,Maria Filotti,, există așa ceva încă din 1988. La TN București există, nu una ci trei săli de spectacole cu geometrie variabilă. Până și colegiul Dimitrie Cantemir din București are o sală cu geometrie variabilă de 150 de locuri. Și cred că mai sunt și în alte părți. Am impresia că pe la Slatina sau undeva prin Ardeal. 
Ca Caracalu' :
(11 Noiembrie 2015, 00:11)
Intamplator casa cu zabrele spre camp poate fi ultima curte,pe stanga??Pe "garii"...Se pare ca artistii sunt la fel de subtili ca in comunism cu cenzura.Sigur...au fost in sala puscariabilii si pupin'c**istii.Cap au...creier ce le mai trebuie? Tarile europene unde nu gasesti coruptia la asa nivel in 20 ani au construit....si au construit....Apoi aia niste prosti!Toate cladirile si monumentele istorice le au pastrat in forma initiala.Istorie! La Slobozia...darama stoica zici ca e zona de razboi.Bine...au daramat toti psd istii...Sala variabila!Aia ne lipsea!Vom fi "Caracalul" din Est!Pe banii nostri!Furati de nenorociti.Ajutati fiind de alte lepre!Avem si am avut imobile impecabile.."Cantina partidului"...vanduta...ICILul..AbatorulGhe Lazar.."Hotelul partidului"-la preoti.."Proiectari"...Cinema Ialomita..Acum...praf.Si avem destul pe strazi.Praf...In suflet si creiere:praf!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
307 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Accident rutier pe DN2, între Coșereni și Movilița: Șapte victime!

Sâmbătă, 6 septembrie 2025, Poliția a fost sesizată prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2, între localitățile Coșereni și Movilița. Din primele verificări a rezultat ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2025, 07:10
(15171 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

În cursul zilei de joi, 4 septembria a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Serviciului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:40
(2817 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii din Slobozia au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:25
(3918 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Termen pentru înregistrarea în REGES-ONLINE

La data de 30 septembrie 2025 se împlinește termenul-limită până la care angajatorii trebuie să se înregistreze în REGES-ONLINE și, totodată, să completeze toate elementele contractelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 12:20
(3937 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr de 26 de ani, reținut după ce și-ar fi bătut iubita minoră de 15 ani!

Marți, 2 septembrie a.c., polițiștii din Fetești, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut un tânăr de 26 de ani, cercetat ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:50
(10336 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor la sate» 2025

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:20
(936 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru «violență în familie» și «amenințare»

Duminică, 31 august a.c., polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 41 de ani ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 16:05
(5998 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Spectacol cu Grigore Leșe la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, invită ialomițenii la un eveniment deosebit ce va avea loc joi, 4 septembrie 2025, ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 11:50
(1695 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 08:10
(1132 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ca urmare a avarierii unei conducte, a fost sistată alimentarea cu gaze naturale pe anumite străzi

Potrivit Distrigaz Sud Rețele, ocompanie terță, ce executa lucrări de săpătură mecanizată pe strada Dropia din, a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție a gazelor naturale ...[citește_toată_știrea]

30 August 2025, 19:50
(660 vizualizări - 0 comentarii)


Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Miercuri, 27 august 2025, pompierii au fost solicitați să intervină  să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Maltezi. La sosirea acestora ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 14:00
(1281 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 31 august 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 398-«VAT Return One Stop Shop»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că duminică, 31 august 2025, este termenul-limită de depunerea a Formularului 398-«VAT Return One ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 13:00
(6631 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de 57,39 mii de lei pentru crescătorii de animale din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 08:00
(7219 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 26 august 2025, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 16:05
(5832 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 116 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului I 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 15:15
(912 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Tichetele de activități casnice, singura formă de remunerare a prestatorului casnic

Începând cu 1 ianuarie 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița asigură implementarea la nivel județean a prevederilor legale privind reglementarea activității prestatorului ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 13:05
(1195 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Pompierii din Țăndărei au intervenit vineri, 22 august 2025, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins clădirea în care funcționează biserica evanghelică din oraș. Pentru că exista pericolul ...[citește_toată_știrea]

22 August 2025, 14:30
(5319 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Joi, 21 august 2025, în intervalul orar 09,15-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Strachina din Țăndărei, în vederea executării lucrărilor de remediere ...[citește_toată_știrea]

21 August 2025, 10:10
(1008 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 20 august 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Plevnei din Fetești. Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:20
(8856 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră se face până la 1 septembrie 2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:15
(7690 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Oprire apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin sâmbătă, 16 august 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul branșamentului de apă de pe strada Gruianca, din localitatea Fierbinții de Jos. Pentru ...[citește_toată_știrea]

16 August 2025, 09:30
(3000 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Miercuri, 13 august 2025, o bunică din Fetești sesiza dispariția nepoților de 11, respectiv 13 ani, care au venit în vacanță din Mizil/Prahova. Jandarmii au pornit în căutarea acestora, iar ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 16:00
(5964 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 3,98 milioane de lei în luna iulie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 3,98 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 11:00
(2898 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziție dedicată «Fermei Model Perieți»

Muzeul Național al Agriculturii, alături de Consiliul Județean Ialomița găzduiesc miercuri, 20 august 2025, vernisajul expoziției «Ferma Model Perieți», un eveniment dedicat publicului larg ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 10:10
(6860 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 1506 de persoane, angajate în primele 6 luni ale anului 2025

În primele 6 luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1506 persoane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 14:45
(5415 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 174,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2025

În luna iulie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 174,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 13:40
(6771 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 150 acțiuni de control, amenzi de 328,8 mii de lei

În perioada 12 iunie-13 august 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 150 de acțiuni de control la obiective de tip hipermarket/supermarket, brutării, laboratoare de cofetărie-patiserie, unități de alimentație ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 12:20
(6662 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimetar de plată de Inspecția Fiscală în luna iulie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 17 inspecții fiscale, 3 controale inopinat, precum și 19 verificări documentare. Astfel, au fost ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:55
(7803 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», ediția XXV

În perioada 15-18 august 2025, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor fi gazda unui eveniment cultural-artistic devenit emblematic pentru promovarea folclorului autentic românesc și ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:50
(5922 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 249 de firme cu datorii la Stat de aproape 300 milioane de lei, publicate pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 14:40
(8173 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...