Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Dictatura Referendumului

Dictatura Referendumului

Miercuri, 4 noiembrie, în spatele copiilor care aprindeau lumînări în memoria morților de la Clubul Colectiv, primarul Alexandru Stoica arăta jumătatea lui cinci (larg, din cot) unui contribuabil inflamat de incompetența și ipocrizia edilului șef. «Dă-ți, dom’le, demisia!» a țipat slobozeanul exasperat. «Nici de-al dracu’! Uite-așa, să muriți voi!» a replicat primarul Sloboziei, făcînd gestul amintit mai sus. Pentru că nu agreăm ideea niciunei forme de violență oferim (încă o dată) o soluție legală la problemele unui oraș de provincie aflat cu o săptămînă în urma STRĂZII bucureștene.

Referendum pentru «groapa lui Stoica»
Aflată în spațiul public de un an și jumătate, «groapa lui Stoica» este rezultatul deciziei politice a tuturor celor care au făcut parte din Consiliul Local Slobozia și Executivul local din 2010 și pînă în prezent. Reamintim că decizia privind realizarea acestei investiții a fost adoptată prin hotărîrea 37735/19.10.2010, cînd legislativul local a aprobat studiul de fezabilitate al proiectului de reabilitare a Pieței Revoluției. În aceste condiții, soluția nu o reprezintă nici violența publică și nici marșurile telecomandate ale Acțiunii 2012, ci dictatura legii. Potrivit Legii 215, privind administrația publică locală, autoritățile publice din Slobozia, Consiliile Locale care au luat decizii în toți acești ani aveau obligația de a consulta contribuabilii cu privire la o investiție de o atare anvergură prin referendum. Concret, textul legii precizează că autoritățile locale au dreptul și capacitatea efectivă (...) de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii. Altfel spus, au autonomie locală! Iar această autonomie locală, precizează aceeași lege în articolul 3, alin. 3 «nu aduc atingere posibilității de a recurge la consultarea locuitorilor prin referendum sau prin orice altă formă de participare directă a cetățenilor la treburile publice, în condițiile legii». Ce înseamnă asta? Ei, bine, înseamnă că autoritățile locale aveau posibilitatea (și obligația) de a consulta contribuabilii cu privire la această investiție megalomanică de 51 milioane de lei și a cărei utilitate publică nu poate fi justificată în niciun fel.

Niciodată nu e prea tîrziu
Revenind la ideea de referendum și prevederile legale care îl facilitează, ar mai merita precizat faptul că aceeași Lege 215, privind administrația publică locală, consfințește faptul că aceeași populație care nu a fost consultată cu privire la investiția în «groapa lui Stoica» poate cere prin referendum dizolvarea Consiliului Local sau încetarea mandatului primarului. Astfel, potrivit art. 55, alin. 3, «consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condițiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puțin 25% din numărul cetățenilor cu drept de vot înscriși pe listele electorale ale unității administrativ-teritoriale». Iar potrivit art. 70, alin. 2, «referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei, orașului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivității locale sau a neexercitării atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului». Prin urmare, nu avem nevoie de marșuri, de manifestări violente sau de politicieni care să ne educe politic. Iar cînd aprindem seara lumînări pentru morții de la Clubul Colectiv putem reaprinde speranța și pentru viitorul copiilor noștri. Și pentru noi! Aici, la Slobozia.

Nimic nu e degeaba Sigur că este inutil și contraproductiv. Semnăturile contribuabililor pot fi contestate, 25% din populație nu reprezintă majoritatea, iar consilierii locali țin cu dinții de scaune «pentru că am fost aleși». În plus, pînă la un eventual referendum există riscul ca Alexandru Stoica să fie condamnat în dosarul «Art Oil». Asta ca să nu mai amintim că au mai rămas mai puțin 7 luni pînă la alegerile din 2016... Dar materializarea unui astfel de demers ar fi o confirmare a faptului că Slobozia nu e doar o masă de manevră, că nu e orașul unde «PSD cîștigă alegerile de 25 de ani fără probleme»... Un referendum prin care orașul cere demisia tuturor consilierilor locali și a primarului Alexandru Stoica ar reprezenta manifestarea LEGALĂ a voinței electoratului și un semnal de alarmă pentru toți politicienii locali care vor schimbarea, fără a fi schimbați.

17 Noiembrie 2015, 15:25 (19570 vizualizări - 37 comentarii)

Citiți și:
Referendum politic pentru apă apolitică la Slobozia

Comentariile cititorilor:


Andrei:
(22 Noiembrie 2015, 13:15)
LASA-I DOMN' PRIMAR, INCASEAZA-TI LEAFA, ADICA FI NESIMTIT SI LASA-I SA VORBEASCA. CE NESIMTIT ESTI!
Mircea:
(22 Noiembrie 2015, 12:59)
@”@mircea”, nu am ratat lectia despre care faci vorbire, trecand peste astea cu prenumele, vad ca inca nu ti-a disparut frica, eu am recunoscut ca sunt votant USL, si mai cred ca foarte multi au fost votanti USL, asta atunci cand cele doua partide au facut alianta impotriva nenorocitilor din PDL, bun, acum ce vedem, o parte a USL-ului, ma refer la PNL s-au imperechiat cu cei impotriva carora am votat (PDL), corect?  Cred ca mai corect ar fi ca, pe buletinul de vot, sa fie o casuta goala unde daca iti pui stampila, inseamna ca iti anulezi votul, ca votezi impotriva actuale oferte politice....eu asa cred, poate gresesc, poate nu...
ruina de oras:
(22 Noiembrie 2015, 10:56)
Te am ascultat mircea.1-Il stii pe "bruslli"?.Mersi.Si el simpatizant.Il stii pe musoiu?Aceleasi simpatii.Acesti simpatizanti+multi altii au carat alegatori de colo-colo cu turismele,microbuzele.Bine,nu e o noutate.Apoi ce mesaj ai dorit sa lasi? Esti confuz.Eu..mi am varsat naduful.Tu...?N.ai aparat nimic in comm,n.ai atacat.Eu-sunt furios ca aia de care te topesti de dor,ne"topesc"bugetul aiurea.Dovedit.Crezand in pesede..trebuie sa te anime ceva.Cum iti bate inimioara dupa ce cari bidoanele cu apa in apartament? Cata furie te cuprinde cand nu te poti deplasa nici pe trotuare nici pe carosabil(cu auto) in mod civilizat??? Nu esti revoltat ca un oras deosebit pana acum 7-8ani acum este distrus? Ca populatia este batjocorita,platindu si taxele,impozitele si primind aproape nimic.Asfaltari de mantuiala,rasul stupid al lui stoica..Penibilul unuia ca tine.Arata ne mesajul tau,deseneaza.l...mircea.Ca ...esti confuz.Esti de aceeasi parte cu pesedeul.Confuzia...va aseammana.N.ai ...substanta.Incerci mai concret..?
Pentru Mircea:
(21 Noiembrie 2015, 23:10)
Domnule Mircea, inca odata se confirma faptul ca la noi este esentiala forma si nu fondul problemei. Pentru dumneata este atat de important cum scrie cineva decat mesajul transmis. Aceeasi aberatie precum BOR-atura SRL care a sustinut sus si tare ca e important sa-l votezi pe ala care-si face  cruce decat sa-l votezi pe ala care crede in 'mniezau dar nu-si face cruce (am scris 'mniezau intentionat cu litera mica pentru ca sunt ateu si consider ca se scrie precum unicorn sau babau). Problema care este in fond? 26 de ani de PSD in diversele lui forme si o opozitie handicapata care a batut palma cu puterea. Cezarica fara frica, alt preot deghizat care incearca sa puna mana pe o putere care de fapt apartine in prezent lu' nenea vincentiu bogatanu (am scris cu minuscule din lipsa de respect fata de un hot abonat la bugetul local si judetean), Martin un psd-ist deghizat, Paros fara culoare politica precum banii, Musoiu sau Marian Neacsu infractori dovediti definitiv si irevocabil de ANI... astia sunt oamenii cu care ati votat. S-a vorbit despre boicotarea alegerilor. Dupa parerea mea este si o aberatie si o prostie. Este o aberatie pentru ca 20-25% din alegatorii urbei noastre vor vota cu cine li se indica daca primesc o punga cu ceva, un mic sau o fasole. Este o prostie pentru ca democratie inseamna puterea poporului execitata prin vot sau revolutie. Prin lipsa la vot nu-ti exerciti puterea in niciun fel. Nu ai cu cine vota? Mergi la vot si spune asta pe buletinul de vot. Doresc sa vad cum se valideaza un rezultat al alegerilor in situatia in care mai mult de 50% din voturile exprimate sunt nule.
@mircea:
(21 Noiembrie 2015, 16:57)
apropo de scris prenumele. Ai ratat lectia cand se invata despre majuscule. Uita-te in buletin si spune-ne daca  numele si prenumele iti sunt tiparite cu litere mici. Asa, ca sa fii credibil. Zici ca esti simpatizant ,USL (aceeasi mizerie). O uniune politica ce a fortat Legea(Constitutia) din toate pozitiile. Unde sunt capii ei? Undesunt Plagiatorul si Kkrau mandri conducatori si cati dintre fruntasii ei sunt acum la "umbra"? Spune-mi cu cine votezi, ca sa-ti spun cine esti. Asa, ca sa nu existe confuzie...
mircea:
(21 Noiembrie 2015, 14:55)
@oras ruinat....probabil nu stii ca, pentru a fi cat de cat credibil, in primul camp, iti scrii prenumele, asta este prima observatie...a douaar fi ca esti cam....dus pe campii sau aratura, cum preferi, cat dspre „tinerii frumosi si destepti”, sunt satul de rezultatul iesirii lor....feisbucisiti cretini, „filosofi” cu copy paste...cam asta sunt acesti tineri pe care tu ii invoci sunt verze, niste manipulati de alde tinel....asa ca omule,las-o maimoale ca nu ai dreptate...apropo, ca sa nu existe confuzie, sunt votant USL...nu liberali(PDL) nu PSD....doar USL si aniti Kasser
Oras ruinat:
(21 Noiembrie 2015, 12:10)
De 25 ani voteaza angajatii bugetari panarama aia de pesede.Plus turismul electoral tovarasii pesedisti.Cu turisme,microbuze,dupa posibilitati.Sa. nu se piarda ciolanul.Cea mai tare m*ie le a tras o Cazanestiul.Adio oras.Asa ar fi bine si in Slobozia.Referendum.Radical.Insa avem multi pensionari pupincuristi,fosti bugetari,ce vor vota pentru un calendar si o punga+pix pesedeul.Daca ar iesi tinerii la vot,ar castiga legionarii! Dar nu ies...De aia matache bea in primarie,pensionat,pleaca rupt cu meganul ala negru..Si multi altii.De altfel daca ar face ceva bun,comunismul nu ar fi suparator in oras.Dar ne au luat apa,curatenia(praful...),linistea din trafic(zilnic devieri,santuri,gropi),orasul arata ca dupa dezastru.Un strain in trecere nu are nici un reper.Centru orasului..? Zona de promenada.Parc...(fara rahat de catel)..Aer,curatenie...Ioc! Ne mandream cu cele doua arteziene,cu aliniamentul "Unirii",ceasul cub distrus...Azi..avemm statuia "strumf"-o hidosenie..si gropanul! Si Pinter s.ar invarti in groapa sa vada idioteniile astora!!!
Relu:
(20 Noiembrie 2015, 11:59)
MARE NESIMTIT ESTI, domnule primar!
nesimtire si manele:
(20 Noiembrie 2015, 10:50)
Ti ai lasa copii (adolescenti ori nu )sa se joace langa bloc-zona Ugira tovarsu'stoica? Vulgaritatile strigate in gura mare de aia ce primesc ajutoare (+ bani) cuprind zonele intime masculine si feminine ce ar jena balenele si elefantii,posesorii celor mai mari "scule" de pe planeta!Nici ca adult nu ai suporta!Ah!! Nu se aude la matale ca ai termopane..Si "cerum"...si te doare in...suflet..Pofta buna tovarasu'primar!Te invitam in zona sa asculti repertoriul nesimtirii pe care il suportam continuu.Zi si noapte.
ce vrea primaru':
(20 Noiembrie 2015, 10:40)
Ce dovada mai mare a incercarii de a ne prosti am vrea?Dupa asfaltarea parcarilor(mantuiala,fara panta,corectarea canalizarilor..etc),a venit randul anveloparii unui imobil.Nu azilul de batrani.Nu nici a uneia de utilitate publica.Nu! A votantilor de la ...Ugira!!! Da,cei care stau pe ajutor social,fura-dovada stau anii de puscarie ,cei ce deranjeaza elevii ce ies de la liceele din apropiere,ce ameninta locatarii blocurilor apropiate,ce au masini de Bulgaria,(acolo...in parcare)sa nu apara in evidente la primarie(banii lor se duc pe huzur,aia de la "ajutor"."e altii").Este marea nesimtire a primarului.De ce nu isi fac singuri,tovarasu'primar?Ca au bani.Gratare,nunti,masini...Nu stiati?Sau voturile sunt mai importante? Huo!!!
mircea:
(19 Noiembrie 2015, 22:43)
jenant...ce vedem noi in fotografie, un primar care, golaneste-arogant, cu mainile in buzunar pare ca racneste la un contribuail din ai carui bani el, primarul isi ia salariul, o tanara frumoasa si desteapta care sta in spatele primarului-bomba ca la priveghi dar fara respect, fumand ca o ordinara pe strada, un cetatean furios care-i arunca-n fata primarului tnt vorbe adanci...de duh, adevarate in mare masura, si. un soclu de monument-shreck unde-s lipite fotogragii cu , daca ar fi sa-l parafrazam pe iubitul presedinte, ginionisti de la „colectiv”, ginionisti pe spatele carora, acum avem un adevarat guvern de tehnocrati, atat de tehnocrati incat nici ei nu stiu...vezi catastrofa de la justitie...no, frumosii si desteptii sa culeaga acum ce-au semanat...„tehnocratie”....
SALUTARE@MIHAI:
(19 Noiembrie 2015, 21:20)
Vezi ca ti s-a blocat tasta 'Shift'. Pentru ca mesajul tau sa fie mai bine inteles e nevoie sa fii alent la semnele de punctuatie si la acorduri. Exemplu de acord gresit: "NU MAI ACCEPTATI SA VI SE OFERE DIFERITE PROSTI". Se spune,  ori DIFERITI PROSTI, ori DIFERITE PROASTE.. Trebuie sa te hotarasti..
Mary:
(19 Noiembrie 2015, 21:18)
       Fara cuvinte ...
Reli:
(19 Noiembrie 2015, 20:02)
@Ioan. Stimabile mai inati de toate sunt femeie. Limbajut tau e suburban iar eu nu ma injosesc la asa ceva. Cu siguranta esti un postac PSD, salariat prin primarie, platit tot din banii publici (asta ca sa nu cred ca esti acel domn din foto cu mustata si mainile in buzunare). Opinia mea ramane valabila e o investitie inutila pentru cetatenii de rand, platitorii de taxe si salarii catre bugetari. Acel garaj e gandit pentru noua nomenclatura care se crede pe vecie stapana acestui oras. Eu sper ca la anu pe vremea asta administratia PSD sa fie istorie. Va astept din nou pe strada sa cersiti votul nostru !!!
DIN SLOBOZIA, cu furie!:
(19 Noiembrie 2015, 12:06)
Ce asfalt turnat? Plângi cu vorbe de mila mașinii pe care ai luat-o pe bani munciți! Sunt gropi lăsate pe la gurile de canal, pe care nu le poți ocoli că sunt alte mașini parcate pe ambele părți! Intri vreo 15cm in gropan la distanțe de 20m, unul de altul. Vreo metodă europeană de asfaltare europeană n-ați găsit?! Nu toți am furat banii dați pe mașină! Vezi aleea oropsită, perpendiculară pe Primărie! ,,GHEORGHE ...,'' și ceva după.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
18 Oct 2026
268 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bărcănești: I-au furat găinile din curte!

Poliția a fost sesizată de o femeie, de 77 ani, din comuna Bărcănești, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din curtea locuinței sale mai multe păsări și bunuri de uz gospodăresc din cupru ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 10:06
(8774 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: I-a furat unei colege telefonul mobil în timpul orelor de curs

În urma activităților de cercetare desfășurate de polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Urziceni, cu privire la furtul unui telefon mobil comis în februarie 2012 în dauna unei minore de ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 10:03
(9336 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Prins cu motorina și îngrășămintele furate în propria mașină

Manasia: Prins cu motorina și îngrășămintele furate în propria mașină

Polițiști din cadrul Secției Rurale Ion Roată au depistat pe raza comunei Manasia un autoturism condus de un localnic, de 39 ani. Procedînd la controlul autoturismului, polițiștii au identificat șase saci ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 10:01
(9694 vizualizări - 0 comentarii)


Focar de trichineloză într-o gospodărie din Urziceni

Inspectorii Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița sînt în alertă după ce miercuri, 4 aprilie a.c., au descoperit în curtea unui localnic din Urziceni un focar de trichineloză ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2012, 11:40
(9852 vizualizări - 0 comentarii)


Toma Gheorghe, zis «Gigi Piticu», ținta polițiștilor ialomițeni

«Dintre cele 114 persoane date în urmărire generală, 58 sînt infractori condamnați care se sustrag executării pedepsei, 13 sînt căutați pentru a fi arestați preventiv, pentru 3 sînt emise Mandate Europene ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2012, 16:03
(20496 vizualizări - 7 comentarii)


DGFP Ialomița: Registrul de evidență fiscală, obligatoriu de procurat

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care sînt înregistrați ca plătitori de impozit pe profit că, potrivit Ordinului MFP nr. 870/2005, au obligația procurării Registrului ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2012, 16:02
(10362 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie de 40 ani a fost lovită de o mașină miercuri, 4 aprilie a.c., la Fetești. Femeia a vrut să traverseze strada prin loc special amenajat, moment în care a fost lovită de o mașină condusă de un tînăr ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2012, 16:01
(7195 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


«Placheta de Onoare a Jandarmeriei Române» pentru locotenentul Silviu Chiriac

«Placheta de Onoare a Jandarmeriei Române» pentru locotenentul Silviu Chiriac

Marți, 3 aprilie 2012, cu ocazia «Zilei Jandarmeriei», locotenentului Silviu Chiriac, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, i-a fost oferită «Placheta de Onoare a Jandarmeriei Române ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 14:53
(11305 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Doar 62 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, miercuri, 4 aprilie 2012, sînt disponibile doar 62 locuri de muncă. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 14:46
(8897 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Slobozean prins cu plasele de pescuit în portbagaj

Un slobozean de 34 ani a fost oprit de polițiști marți, 3 aprilie a.c., în jurul orei 21,00, în timp ce se deplasa pe raza comunei Coșereni. Polițiștii au procedat la verificarea și controlul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 14:42
(7958 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 3 aprilie a.c., în jurul orei 20,00, prin filtrul rutier instituit de polițiști pe raza comunei Ion Roată a trecut un localnic de 31 ani, care se deplasa la volanul unui autoturism deși se afla sub ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 14:15
(7233 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 16 bărbați, reținuți pentru furturi de lemn

16 bărbați, cu vîrste cuprinse între 19 și 57 ani, domiciliați în comunele Coșereni, Borănești și Bărcănești au fost reținuți marți, 3 aprilie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru o perioadă de ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 14:01
(8206 vizualizări - 3 comentarii)


Slobozia: Tînăr arestat pentru infracțiuni la regimul circulației

Un tînăr de 28 ani a fost prins de polițiști și încarcerat. S-a întîmplat marți, 3 aprilie a.c., la Slobozia, pe numele individului existînd un mandat de arestare emis de Judecătoria Slobozia pentru infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 14:00
(7271 vizualizări - 1 comentariu)


Gura Ialomiței: Adolescent de 14 ani, prins după ce a furat de la o bătrînă

Marți, 3 aprilie a.c., o bătrînă de 74 ani, din Gura Ialomiței, a anunțat Poliția cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au furat un val de plasă de gard. Ulterior, polițiștii au descoperit că autorul ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 13:59
(8412 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Tîrg: A furat telefonul unui coleg de muncă

Polițiștii din Fierbinți-Tîrg cercetează un localnic, de 41 ani, pentru furt. Pe scurt, individul a furat în cursul lunii decembrie a anului 2011 din incinta atelierului unde era angajat un telefon mobil ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 13:58
(10590 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune a Poliției

În cursul zilei de marți, 3 aprilie a.c., în intervalul orar 18,00-22,00, efective din cadrul Poliției Urziceni au organizat și desfășurat activități ce au avut drept scop determinarea participanților la ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 13:57
(9597 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Clinica SANTE angajează
• asistent medical (cu experiență în recoltare)
• reprezentant medical
pentru punctul de recoltare din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 09:43
(9878 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2012, 08:59
(4469 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: «Clubul Copiilor», inaugurat

World Vision România-Biroul Zonal Ialomița, împreună cu membrii comunității Coșereni, inaugurează vineri, 6 aprilie 2012, începînd cu ora 12,00, «Clubul Copiilor din Coșereni», amplasat în str. Unirii, ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 19:00
(7721 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Seară de muzică și poezie

Miercuri, 4 aprilie 2012, de la orele 17,30, la Sala «Studio» din Centrul Cultural «Ionel Perlea», se va desfășura un eveniment special: o seară de muzică și poezie cu Puiu Crețu și poetul Sorin Poclitaru ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:55
(7980 vizualizări - 0 comentarii)


Fără apă la Țăndărei

Pentru executarea unor lucrări de reparații la o avarie survenită în orașul Țăndărei, la conducta de alimentare cu apă de pe strada Bucuresti, SC RAJA SA Constanța a întrerupt furnizarea apei marți, 3 aprilie ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:51
(13180 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoți din autoturisme, prinși de polițiști

Luni, 2 aprilie a.c., polițiștii slobozeni au oprit pentru control, pe bulevardul Matei Basarab, din localitate, un autoturism condus de un localnic de 32 ani, însoțit de doi pasageri de 16, respectiv ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:43
(5684 vizualizări - 0 comentarii)


Teatru la Slobozia

În organizarea Consiliului Județean Ialomița și a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» va fi organizat spectacolul de teatru «Satul lui nea Marin». Evenimentul se va produce joi, 5 aprilie 2012, de ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:41
(11216 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Au încercat să fure benzină din mașini

Polițiștii slobozeni au prins luni, 2 aprilie a.c., în jurul orei 1,00, pe strada Constructorilor din municipiu, trei tineri cu vîrste cuprinse între 17 și 28 ani, toți din Amara, care nu-și justificau ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:40
(5287 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Copil de 13 ani, hoț de aluminiu

Un minor de 13 ani, din Movilița, a fost prins de polițiști luni, 2 aprilie a.c., după ce a furat de la un consătean de 70 ani. Copilul a intrat în curtea locuinței părții victimei și a furat mai multe ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:39
(6961 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți de găini la Țăndărei și Săveni

Polițiștii din Țăndărei au reținut luni, 2 aprilie a.c., pentru 24 ore, un tînăr localnic de 18 ani pentru furt calificat. Acesta, în noaptea de 31.03/01.04.2012 a pătruns în curtea unei tinere de 26 ani ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:36
(14513 vizualizări - 4 comentarii)


ISU Ialomița: Cal căzut într-o groapă și incendii

Sîmbătă, 31 martie a.c., pompierii militari ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cal căzut într-o gură de canal în cartierului slobozean Bora. Animalul a fost scos cu ajutorul ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:35
(8070 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Arestat după ce a spart o mașină

Polițiștii din Urziceni au reținut luni, 2 aprilie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un tînăr de 18 ani, din comuna Manasia, pentru furt calificat. Pe scurt, în noaptea de 31 martie ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 18:28
(7411 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Peste 400 de amenzi aplicate șoferilor

În perioada, 30 martie-1 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au derulat o serie de acțiuni în traficul rutier. Potrivit rezultatelor, încălcările normelor rutiere au fost sancționate prin aplicarea ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:24
(7460 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Săptămîna familiei, săptămîna fără TV»

Potrivit unei informări media, în perioada 2-6 aprilie 2012 se desfășoară acțiunea «Săptămîna familiei, săptămîna fără TV». În încercarea de a marca evenimentul, Muzeul Județean Ialomița în parteneriat ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2012, 09:23
(8932 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...