Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

«Lipsa concurenței pe posturi a fost un deficit pentru echipă!»

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia a terminat turul pe locul IV

«Lipsa concurenței pe posturi a fost un deficit pentru echipă!»

a declarat antrenorul echipei Unirea Slobozia, prof. Ion Ionescu

Unirea Slobozia a încheiat turul într-o vizibilă scădere de formă. Acest aspect poate fi explicat și prin seria de accidentări și suspendări care au măcinat lotul, în special înaintea ultimei etape, împotriva celor de la Metaloglobus. Astfel, în deplasarea de la București, petrecută vineri, 20 noiembrie, Unirea nu l-a avut în lot pe Lazăr, suspendat, iar Ibrian, Drăguț și Toma au jucat într-un picior. Prin urmare, Ion Ionescu a utilizat următoarea distribuție: Măstăcan-Ibrian, Topor, Hristian, Bucurică-Macare-Pîrvu (Toma), Gherasim (Teodorescu), Alexe, Popescu (Topală)-Khalil (Drăguț). În aceste condiții, victoria gazdelor cu 2-0 (Mitroi, Ghenovici) este una relativ logică. Unirea termină turul pe poziția a IV-a, dar lucrul care supără cel mai mult este diferența de 9 puncte care o desparte de liderul Juventus București, una insurmontabilă în condiții normale. Despre plusuri și minusuri, despre ce a fost în tur și ce poate fi în retur, în interviul cu antrenorul Unirii, Ion Ionescu...

-Domnule Ionescu, cum caracterizați, per ansamblu, evoluția Unirii în acest tur de campionat?
-Am început destul de bine, dar pe măsura trecerii etapelor au apărut oboseala, accidentările și cartonașele la jucătorii folosiți meci de meci. S-a cunoscut, din păcate, lipsa oricărui jucător cu experiență, iar rezultatele au fost în consecință. Spre exemplu, în meciul cu Metaloglobus Lazăr a fost suspendat, iar Toma, Drăguț, Ibrian și chiar Macare nu au fost refăcuți 100% după accidentări.
-Care sînt oamenii care au dat satisfacție și cine se situează la polul opus?
-Greul l-au dus un număr restrîns de jucători din lotul cu care am plecat la drum. Problema e că nici cei care au jucat toate meciurile nu au avut un randament constant bun. Mă refer la jucătorii cu experiență, care atunci cînd au prins o zi mai slabă s-a cunoscut în economia jocului. Sînt mulțumit, în mare măsură, de o parte a jucătorilor tineri. Alexe s-a dovedit un jucător util echipei, cu un randament constant bun. Cu toate micile lui sincope, Bucurică este un cîștig pentru Unirea. Khalil este un jucător pe care mă bazez și aștept să scape de problemele medicale pentru a da randament maxim. Gherasim și Andrei Radu sînt, de asemenea, jucători foarte tineri, cu multe calități, pe care îi aștept să confirme în viitorul apropiat. Din păcate, m-au dezamăgit alți tineri de la care speram să provoace concurență oamenilor cu experiență. Mă refer aici la Șolcănea, Pîrvu, Popescu, Teodorescu sau Topală, la care aveam mari speranțe, dar n-au confirmat...
-Golgheterul echipei este Ibrian, om de linia a doua, cu 8 reușite. Este acesta un semn că avem nevoie de întăriri în atac?
-Fără discuții, avem nevoie de un atacant cu experiență, un marcator veritabil. Oricît ne-am dori noi, Khalil nu poate suplini, deocamdată, lipsa unui atacant!
-Ce alte compartimente v-ați dori să mai întăriți?
-Lipsa concurenței pe posturi a fost un deficit al echipei noastre, iar automulțumirea creează probleme. Astfel, au apărut jocuri mai puțin reușite la unii dintre jucătorii de bază și s-au pierdut puncte. Concret, mi-aș dori un portar, post de care n-am fost pe deplin mulțumit de-a lungul turului. Mi-aș mai dori un coordonator de joc, la mijloc, și, cum am mai spus, cel puțin un atacant.
-Veți continua să mergeți pe promovarea tinerilor localnici?
-Dacă ar apărea jucători de 19 ani foarte buni... Din altă parte, n-aș zice nu! Dar, în general, aș vrea să mergem pe băieții noștri. Ba chiar vreau să extindem acest proiect și să integrăm în pregătirea echipei mari și jucători foarte tineri pe care să-i formăm, iar peste 2-3 ani să ne putem baza pe de-a-ntregul pe ei. De exemplu, la juniori B, avem 4-5 jucători de 16 ani pe care putem începe să-i integrăm în echipa mare încă din această iarnă.
-Care va fi, în continuare, programul echipei?
-Vom continua să ne pregătim împreună pînă la 1 decembrie, după care plecăm în vacanță. Reunirea va fi în jurul datei de 12 ianuarie 2016, urmînd să întreprindem și un program de pregătire centralizată de 7-8 zile. Cu o pregătire bine structurată și cu eventuale întăriri, sperăm la o clasare pe podium la finalul campionatului, care să satisfacă exigențele suporterilor noștri. Știu că aceștia își doreau promovarea încă din acest sezon... Și noi ne-am dorit-o, dar trebuie să înțelegem cu toții că situația nu mai e similară cu cea din urmă cu 4 ani. Aș vrea să le mulțumesc pentru colaborarea excelentă colegilor mei Costea Enache și Adrian Cristea, și pentru sprijin domnilor Constantin Prepeliță și Ilie Lemnaru, din conducerea clubului.

24 Noiembrie 2015, 12:35 (6231 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Au legat două victorii consecutive
Au dat lovitura în prelungiri
Au salvat un punct
Eșec în fața propriilor suporteri
Remiză cu gust de eșec

Comentariile cititorilor:


observator:
(25 Noiembrie 2015, 10:47)
Cu plusuri si minusuri cam astia suntem . . . Cine credea într-o promovare fara probleme era doar un naiv.Poate doar cativa baieti adunati în peluza care au dus greul la fel ca si echipa în teren merita pe deplin laudati(chiar si de conducere) !Ei chiar au crezut ca se poate! În rest . . . asteptam completarea lotului si reluare campionatului cu forte proaspete !
Duna:
(24 Noiembrie 2015, 23:59)
Ma lesi mânca ti as garduletele!
haidehaide:
(24 Noiembrie 2015, 19:25)
Haide bre ca se putea mai mult , macar acolo intre primii 3. Cu Tulcea a inceput declinul cand am cedat 2 puncte aiurea desi am fost peste ei la toate capitolele. Apoi s-au pierdut impotriva calculelor hartiei puncte cu mai slab cotatele din Modelu, Oltenita, Domnesti. Poate la anu'! Hai Unirea!  PS Bravo galeria , a fost la inaltime tot acest tur de campionat!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
469 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Fetești Oraș și Vlașca din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2026, 16:55
(605 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

12 Noiembrie 2026, 16:10


RAJA Constanța: Avarie pe strada Silozului din orașul Țăndărei!

Joi, 12 noiembrie 2026, în intervalul 15,30-18,30, echipele RAJA Constanța au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile în vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 16:05
(1141 vizualizări - 0 comentarii)


Prejudiciu total de peste 100 de milioane de lei, identificat de ANAF Antifraudă la finalizarea verificărilor într-un caz complex de fraudă fiscală. ANAF a transmis cazul instituțiilor de urmărire penală!

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au finalizat investigațiile și verificările antifraudă derulate la entitățile implicate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 15:25
(816 vizualizări - 0 comentarii)


Fermierii notificați sunt așteptați la Centrele APIA pentru clarificări

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii care au primit notificări privind erori referitoare la nerespectarea cerințelor de acoperire a solului, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2026, 08:25
(681 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Luni, 9 noiembrie 2026, în intervalul 14,00-17,00, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii unei avarii ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2026, 14:45
(1243 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin în cursul acestei nopți, duminică, 8 noiembrie 2026, până luni, 9 noiembrie 2026, în jurul orelor 14,00, pentru remedierea unei avarii survenite la ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2026, 22:15
(1484 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2026, 09:05
(8363 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de imunizare a ovinelor și caprinelor împotriva variolei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a demarat pregătirile pentru o amplă campanie de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor împotriva variolei ovine și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 16:10
(1018 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Joi, 5 noiembrie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Gării din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:55
(1153 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Verificări interne după apariția unor informații în presă despre medicul ATI implicat în ancheta DIICOT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a declanșat o serie de verificări interne cu caracter preventiv în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un medic ATI, angajat al ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:25
(1279 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Joi, 5 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni au ales să fie alături de cei aflați în suferință, oferind, printr-un gest simplu, dar plin de semnificație, o speranță celor care au nevoie de ajutor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 11:45
(1367 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 08:20
(8224 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(1891 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(1826 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(1727 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(1858 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(2065 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(2534 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(2988 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(2299 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(2341 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(2493 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(2661 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(5391 vizualizări - 15 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(3293 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(3439 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(3143 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(3193 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(7092 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...