Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Ialomița: Firme controlate de polițiști

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița continuă acțiunile pentru protejarea mediului de afaceri împotriva ilegalităților economice, în baza Planului de măsuri pentru siguranța Sărbătorilor de Iarnă. Polițiștii ialomițeni au verificat peste 60 de persoane fizice și juridice, atît în complexe comerciale, cît și în piețele ori tîrgurile în care se desfășoară activități comerciale. Astfel, în perioada  1-20 decembrie 2015, au fost controlate 46 societăți comerciale și 16 persoane fizice. Polițiștii au înregistrat 11 dosare penale în care se efectuează cercetări pentru săvîrșirea a 11 infracțiuni (dintre care 2 pentru evaziune fiscală și restul pentru alte genuri de fapte). De asemenea, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoarea totală de 141720 de lei, fiind ridicate bunuri, în vederea confiscării, în valoare totală de peste 14000 de lei (229 de kilograme de legume și fructe, 434 de obiecte ornamentale, 1.275 de litri de băuturi alcoolice și alte bunuri). Spre exemplificare, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat o verificare la un depozit situat pe raza municipiului Slobozia, cu privire la legalitatea deținerii și comercializării de legume, fructe, băuturi alcoolice și nealcoolice. Pe parcursul derulării activităților, polițiștii au constatat că unitatea economică deținea fără documente legale de proveniență 1275 de litri de băuturi alcoolice și  292,5 litri băuturi nealcoolice. De asemenea, s-a stabilit faptul că agentul economic a comercializat 6 baxuri de fructe, fără să întocmească documente justificative în acest sens. Pentru neregulile constatate s-a luat măsura sancționării contravenționale a societății comerciale cu amendă în valoare de 20000 de lei și s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a băuturilor alcoolice și nealcoolice deținute fără documente legale, precum și a sumei de bani provenite din comercializarea celor 6 baxuri de fructe.

23 Decembrie 2015, 10:05 (7333 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Polițiștii ialomițeni, în luptă cu evaziunea fiscală
IPJ Ialomița: 5 percheziții la Slobozia într-un dosar de «înșelăciune» și «evaziune fiscală»
IPJ Ialomița: Percheziții domiciliare în Fetești și Constanța

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
362 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Jilavele: Bărbat rănit într-un accident rutier

Jilavele: Bărbat rănit într-un accident rutier

În dimineața zilei de luni, 31 ianuarie a.c., pe DN1D, în afara localității Jilavele, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2022, 16:00
(3336 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


Grupul de Comunicare Strategică: 63 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 30 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21437, fiind înregistrate 63 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2022, 16:10
(8778 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Două persoane rănite într-un accident rutier

Jilavele: Două persoane rănite într-un accident rutier

În dimineața zilei de duminică, 30 ianuarie a.c., un grav accident de circulație s-a produs pe raza localității Jilavele. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, în vârstă de 47 de ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2022, 12:15
(2696 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


Ialomița: S-a răsturnat cu mașina într-un șanț

Ialomița: S-a răsturnat cu mașina într-un șanț

În seara zilei de sâmbătă, 29 ianuarie a.c., pe DJ201B, în afara localității Rași, s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2022, 09:50
(11095 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Rași accident


Grupul de Comunicare Strategică: 128 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 29 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21374, fiind înregistrate 128 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2022, 16:10
(8236 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 183 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 28 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21246, fiind înregistrate 183 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2022, 15:40
(6429 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni preventive pentru combaterea braconajului piscicol

În ziua de joi, 27 ianuarie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe raza municipiului și comunele arondate, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silviculturii și pisciculturii ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2022, 14:00
(10064 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală», marcată de polițiști și elevi

Slobozia: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală», marcată de polițiști și elevi

Joi, 27 ianuarie a.c., în cadrul Campaniei de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor «ATINGERI NEDORITE» și pentru marcarea «Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școală», polițiștii de prevenire ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2022, 13:45
(6072 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autorii unor «furturi», reținuți de polițiști

În urma perchezițiilor domiciliare desfășurate joi, 27 ianuarie a.c., la Slobozia, oamenii legii au reținut, pentru 24 de ore, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 38 de ani. Vineri, 28 ianuarie a.c ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2022, 13:30
(3233 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată pe raza a 5 localități

Joi, 27 ianuarie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a 5 incendii de vegetație uscată, care s-au produs pe raza localităților Fierbinți, Albești, Urziceni, Manasia și Munteni Buzău ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2022, 12:30
(4080 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Polițiștii au întrerupt o petrecere privată

10 persoane au fost sancționate cu 30 mii de lei, după ce au participat la o petrecere privată, organizată în curtea unui localnic din Bărbulești. Polițiștii au oprit petrecerea în ziua de luni, 25 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 17:00
(2629 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Borănești, arestat pentru «furt calificat»

Marți, 25 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni au dus la îndeplinire un mandat de executare a pedepsei închisorii. Astfel, pe raza localității Borănești a fost depistat ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 16:40
(5428 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ziua de miercuri, 26 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița și lucrători ai celorlalte
instituții cu atribuții în ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 16:30
(2649 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 171 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 27 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21063, fiind înregistrate 171 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 15:30
(9517 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la clădiri din Bărcănești, Ion Roată și Axintele

Incendii la clădiri din Bărcănești, Ion Roată și Axintele

Miercuri, 26 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire dezafectată din comuna Bărcănești. Trei echipaje ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 12:10
(4083 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Descinderi ale mascaților în Cartierul Bora

Polițiștii din Slobozia au descins în dimineața zilei de joi, 27 ianuarie a.c., la 4 adrese din Cartierul Bora al municipiului Slobozia, cu scopul de a destructura o rețea infracțională specializată în ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 11:30
(4463 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 136 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 26 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20892, fiind înregistrate 136 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 15:35
(9057 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Delincvența juvenilă, în atenția polițiștilor

În ziua de marți, 25 ianuarie a.c., polițiștii din Fetești au discutat cu peste 400 de elevi ai claselor de gimnaziu din unitățile de învățământ de pe raza municipiului, despre răspunderea penală a minorilor ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 14:00
(8547 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni polițiștii au intervenit la 72 de evenimente, toate fiind sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 11 infracțiuni. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 13:40
(3406 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Se reia acordarea șomajului tehnic

În contextul epidemiologic generat de răspândirea coronavirusului SARS-CoV2, AJOFM Ialomița reia aplicarea măsurilor de protecție socială a angajaților prin plata drepturilor constând în șomaj tehnic. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 13:10
(8222 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 1,112 miliarde de lei în 2021

În conturile Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița s-au colectat, în 2021, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,112 miliarde de lei, cu 208,12 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 11:10
(9758 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu la blocul UGIRA

Slobozia: Incendiu la blocul UGIRA

În seara zilei de marți, 25 ianuarie a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu produs la etajul 1 al blocului de locuințe sociale UGIRA. La fața locului s-a intervenit ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 00:15
(7131 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a redeschis Centrul de Testare COVID-19

Slobozia: S-a redeschis Centrul de Testare COVID-19

Primăria Slobozia a redeschis, în urmă cu o săptămână, Centrul de Testare COVID-19, amplasat în centrul orașului. Autoritățile locale au disponibile 2000 de teste rapide antigen, pentru cei care vor să ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 20:05
(9295 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Măsuri de prevenție a răspândirii COVID-19

La data de 24 ianuarie 2022, polițiștii ialomițeni au identificat 5 persoane care au încălcat măsura carantinării la adresa de domiciliu declarată Direcției de Sănătate Publică, precum și 31 de persoane ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 17:40
(3034 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită și la Urziceni

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită și la Urziceni

Luni, 24 ianuarie 2022, preoți și credincioși din Urziceni au celebrat 163 de ani de la momentul Unirii Țării Românești cu Moldova. Astfel, la monumentul eroilor din vecinătatea Catedralei s-a săvârșit ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 17:35
(6805 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 14,64 milioane de lei

Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița a rambursat, în luna decembrie 2021, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 14,64 milioane de lei, cu 7,97 milioane de lei mai mult decât ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 17:10
(2945 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 106 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 25 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20756, fiind înregistrate 106 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 15:40
(3344 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă la Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Vilelor din Fetești, RAJA Constanța întrerupe furnizarea apei potabile către consumatorii din ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 10:25
(10894 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 41 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 24 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20650, fiind înregistrate 41 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2022, 16:45
(2886 vizualizări - 0 comentarii)


Glodeanu Sărat: Doi adulți și cinci copii, victime ale unui accident rutier

Glodeanu Sărat: Doi adulți și cinci copii, victime ale unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit în seara zilei de duminică, 23 ianuarie a.c., în cazul unui accident rutier petrecut pe raza localității Glodeanu Sărat, din județul Buzău. În eveniment a fost implicat ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2022, 10:15
(10161 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...