Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

A doua casă de la Centrul Comunitar Slobozia

Pensionarii Sloboziei vor să fie utili societății

A doua casă de la Centrul Comunitar Slobozia

Centrul Comunitar al Persoanelor Vîrstnice din Slobozia împlinește anul viitor 5 ani de cînd a fost dat în folosință. În timpul scurs de la inaugurare, Centrul a devenit pentru sute de pensionari din Slobozia un reper. Dar cei care îi trec zilnic pragul vor mai mult. Vor să redevină membri activi ai comunității, vor să ajute orașul, vor să se implice în acțiuni de voluntariat... Și cred că activitățile în care au fost implicați pînă acum sînt cea mai bună carte de vizită.

A doua casă în mijlocul orașului
Pe listele Centrului Comunitar al Persoanelor Vîrstnice din Slobozia sînt înscriși peste 600 de pensionari. Iar 150 dintre ei trec pragul acestui Centru aproape în fiecare zi. «A fost un proiect pe fonduri europene. Aveam obligația să înscriem 200 de oameni în 3 luni, potrivit indicatorilor. Acum sîntem 600. Dintre care 100-150 ne trec pragul în fiecare zi. Avem un program săptămînal de activități, organizăm lunar evenimente, sîntem alături de ei instituțional... Dar cel mai mare cîștig pentru noi toți este acela că nu mai sîntem singuri. Oamenii socializează, sînt împreună și descoperă că pot redeveni membri activi ai societății!» explică Ani Roșu, șefa Centrului. Acesta este, de altfel, și scopul declarat al Centrului de la Slobozia, respectiv de a preveni marginalizarea și excluderea socială și de a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor vîrstnice. Numai că angajații Centrului și-au luat în serios misiunea și au reușit mai mult decît a fost prevăzut în proiect. Acum Centrul oferă servicii medicale gratuite, are un cabinet de kinetoterapie, asigură ședințe de masaj la cerere și poate sprijini îngrijirea la domiciliu a persoanelor vîrstnice. Iar surprizele nu se opresc aici...

Vieți împlinite la vîrsta a treia
La sfîrșitul săptămînii trecute, cînd am fost invitați să-i cunoaștem pe cîțiva dintre cei mai activi membri ai Centrului, aceștia se pregăteau pentru evenimentele din preajma Crăciunului. Sînt la fel de activi precum copiii. Și la fel de dornici să ofere ajutor. S-au oprit din activitățile cotidiene pentru a ne povesti ce știu că vor face. Florica Stănescu are 67 de ani, e văduvă de 9 ani și... a scris 9 cărți! Este o împătimită a scrisului, autodidactă și mereu gata să ofere o mînă de ajutor. «Singurătatea nu există. Ăsta e motto-ul meu. În anii ăștia de cînd vin aici am descoperit nu doar că nu sînt singură, ci și că-i pot ajuta pe ceilalți să nu fie singuri!» ne explică ea. Mitică Ghiță are 57 de ani și a lucrat la Poliția Județeană. E văduv de 3 ani și crede că singurătatea e mai grea decît toate metalele din lume. «Ziua mai e cum mai e. Dar seara e cumplit. Dar după ce am ajuns aici, am înțeles ce șansă mi se oferă. De o lună vin aici în fiecare zi și, pentru că sînt un bun ascultător, mă simt util celor din jur. Și cred că pot face mai mult. Încă mă simt tînăr și nu abdic!» ne spune acesta. Stoiana Ghelase are și ea tot 67 de ani. A fost învățătoare și spune că se simte și acum ca în adolescență. Și pentru că energia ei e contagioasă, vrea să transforme pensionarii Centrului în... voluntari!

Voluntari în slujba comunității
«Îmi închipui că profesia de învățătoare mi-a permis să acumulez ceva din energia copiilor pe care i-am învățat carte. Și mai cred că Dumnezeu mi-a dat această putere ca să o împărtășesc, să o dau mai departe celor care nu o mai au. Așa că le-am propus colegilor de aici, prietenilor pe care i-am făcut frecventînd acest Centru, să devenim voluntari în slujba comunității. Bucuria de a dărui vine din interior, dar poate fi căpătată și prin practică!». Pentru a reuși, cei trei prieteni și-au propus să facă un apel la responsabilii instituțiilor publice din oraș, să vină în întîmpinarea nevoilor comunității. Potrivit propriilor declarații, în funcție de profesii și abilități, pot preda cursuri, pot îngriji bolnavi, pot face lecții cu copii ai căror părinți sînt prea ocupați, sînt dispuși să facă donații din pensiile mici pe care le au celor mai puțini norocoși... «Putem face orice, pentru că avem timp, energie și dorința de a redeveni utili în comunitate. Dar, înainte de toate, putem să alungăm singurătatea din casele oamenilor. De aceea îi invităm pe toți aici, la Centru, alături de noi. Împreună putem să mișcăm munții din loc!» ne explică, convinsă, Stoiana Ghelase. Să le dorim succes și să le fim alături.

24 Decembrie 2015, 12:10 (6516 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Constantina

Comentariile cititorilor:


F.Stănescu:
(4 Ianuarie 2016, 20:02)
Poate să pară prea mult spus: a doua casă dar, din moment ce petrecem câteva ore fără să ne dăm seama când trece timpul, ascultăm și suntem ascultați când avem ceva de spus, este ceva foarte folositor. Sunt persoane cu experiențe de viață diferite, profesii diferite, este mare lucru să ai cu cine să le împărtașești. Important este și faptul că inițiativele sunt luate în considerație și chiar sprijinite de conducerea acestui centru. Îmi place pentru faptul că indiferent de ce am fost cândva în viața activă pe care am avuto fiecare, ne respectăm între noi, petrecem decent așa cum le stă bine seniorilor. Avem și alte proiecte pentru viitor așa că nu avem timp să ne gândim la singurătate.
ADRIAN:
(29 Decembrie 2015, 10:06)
Ne bucuram sa avem un asa centru in oras........Felicitari !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
243 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 20 februarie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii din Țăndărei, în timp ce efectuau activități de control al traficului rutier, au oprit un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2021, 14:45
(2794 vizualizări - 0 comentarii)


Carantinat la domiciliu, un tânăr din Borcea a fost surprins la volanul unei mașini în Vlădeni

Pe parcursul zilei de duminică, 21 februarie 2021, polițiștii ialomițeni au acționat pentru verificarea modului în care se respectă măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19. La nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2021, 14:40
(6107 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 9 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 21 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8069, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2021, 16:20
(2258 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Copil de 9 ani, lovit de o mașină

Amara: Copil de 9 ani, lovit de o mașină

În seara zilei de sâmbătă, 20 februarie a.c., în orașul Amara s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat conducea un autoturism pe raza orașului Amara, ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2021, 22:30
(3210 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 16 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 20 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8060, cu 16 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2021, 15:35
(2583 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Cercetări în 48 de dosare penale

În anul 2020, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Ialomița au desfășurat activități de urmărire penală în 48 de dosare, în baza a 58 de ordonanțe de delegare. În baza actelor procedurale instrumentate ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2021, 16:55
(3057 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru «violență domestică»

În ziua de joi, 18 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție pe numele unui bărbat de 46 de ani, acuzat că și-a lovit soția, o femeie de 42 de ani. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2021, 16:40
(1934 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Având permisul suspendat, circula pe străzile orașului cu 95 km/h

Un bărbat de 37 de ani a fost depistat joi, 18 februarie a.c., conducând pe străzile Sloboziei cu 95 km/h. Polițiștii care l-au tras pe dreapta au constatat faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2021, 16:15
(4881 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 39000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au verificat modul în care măsurile de protecție sanitară sunt respectate la nivelul județului. Cu această ocazie, au fost verificate 51 de societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2021, 16:10
(1916 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 21 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 19 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8044, cu 21 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2021, 16:05
(3698 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Modernizarea DJ201, în linie dreaptă

Consiliul Județean Ialomița manifestă o deosebită atenție cu privire la proiectele investiționale din portofoliul administrației județene astfel că, după îndelungi eforturi, anunțăm cetățenii interesați ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2021, 10:05
(3485 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 22 de clase și-au suspendat activitatea din cauza pandemiei de COVID-19

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează că joi, 18 februarie 2021, la nivelul județului, 22 de clase au activitatea suspendată din cauza pandemiei de COVID-19. 11 dintre acestea se află în cadrul ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2021, 18:20
(1879 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut după 3 ani de la comiterea faptelor

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii ialomițeni la 3 ani de la comiterea faptelor. În 2018, acesta a jefuit un bărbat din Fetești, de la care a furat 18000 de lire și 215 ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2021, 18:15
(2683 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Turc arestat pentru «evaziune fiscală» și «infracțiuni la regimul rutier»

Polițiștii ialomițeni au reușit miercuri, 17 februarie a.c., identificarea unui cetățean turc, în vârstă de 53 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate. Acesta a fost condamnat ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2021, 18:10
(3867 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii au depistat și sancționat 15 persoane care nu au respectat măsura izolării sau carantinării la domiciliu. De asemenea, au fost verificate 43 de societăți comerciale și ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2021, 18:05
(1836 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 15 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 18 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8023, cu 15 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2021, 15:50
(1791 vizualizări - 0 comentarii)


S-a semnat contractul pentru Pasajul de la Drajna

Miercuri, 17 februarie 2021, a fost semnat contractul de execuție pentru realizarea Pasajului de la Drajna, care va fi ridicat peste DN3A Lehliu-Fetești și magistrala de cale ferată București-Constanța ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2021, 18:15
(5350 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbați din Bărbulești, cercetați penal pentru tăiere și furt de arbori

Bărbați din Bărbulești, cercetați penal pentru tăiere și furt de arbori

Marți, 16 februarie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii au fot sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că din cadrul unui canton silvic din zona municipiului Urziceni au fost tăiați și sustrași ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2021, 17:10
(2206 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Amenzi la înmormântare

Peste 50 de societăți comerciale, aproximativ 870 de persoane și 130 de autovehicule au fost verificate de polițiști în ultimele 24 de ore, în cadrul activităților de prevenire a răspândirii și limitare ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2021, 17:05
(4083 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 30 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 17 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8008, cu 30 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2021, 15:35
(2221 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 elevi și 2 profesori, confirmați pozitiv la testul pentru depistarea SARS-CoV-2

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează cu privire la faptul că 7 clase din unitățile de învățământ din Ialomița și-au suspendat cursurile din cauza apariției cazurilor de infecții cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2021, 18:10
(6046 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni: Tânără însărcinată, victimă a unui accident rutier

Broșteni: Tânără însărcinată, victimă a unui accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut luni, 15 februarie 2021, pe raza localității Broșteni. Din primele informații, o femeie a lovit cu mașina o tânără care s-a angajat în traversarea străzii. Impactul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2021, 16:50
(4281 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, peste 100 de amenzi aplicate

Peste 100 de sancțiuni contravenționale au fost  aplicate, în ultimele 24 de ore, de polițiști și polițiști locali, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2021, 16:35
(4783 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 33 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 16 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7978, cu 33 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2021, 15:35
(1906 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Startul Campaniei de informare privind primirea Cererilor Unice de Plată în anului 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că luni, 15 februarie 2021, demarează Campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor Unice de Plată în anului ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 18:40
(7347 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

La sfârșit de săptămână, polițiștii de la Rutieră au organizat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor accidente de circulație, dar și pentru depistarea și sancționarea ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 18:20
(1500 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Haine contrafăcute, confiscate

Vineri, 12 februarie a.c., în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii faptelor de comerț ilicite, polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Fetești au depistat un operator ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 18:10
(3243 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 15000 de lei

Pe fondul numărului de cazuri de COVID-19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul Coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului-Județul Ialomița, în cursul zilei de duminică ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 18:05
(1940 vizualizări - 0 comentarii)


DGASPC Ialomița: Sprijin pentru tinerii romi din județ

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, în parteneriat cu DGASPC Arad, DGASPC Buzău și DGASPC Mureș, implementează un proiect ce are drept scop creșterea șanselor de incluziune ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 15:55
(5655 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 16 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 15 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 7945, cu 16 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2021, 15:30
(2506 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...