Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

Evenimentele anului reflectate în paginile Independent (III)

RETROSPECTIVĂ 2015

Evenimentele anului reflectate în paginile Independent (III)

Bazarul Municipal din Slobozia, subiectul fierbinte al lunii Iulie
Intitulată «Bazarul Municipal din Slobozia, un Eldorado imobiliar», o anchetă a ziarului Independent publicată în Iulie dădea peste cap întreaga administrație. Concret, municipalitatea a aprobat ilegal construcția de imobile definitive, deși acestea ar fi trebuit să fie provizorii. Totul a culminat cu un control al Inspectoratului de Stat în Construcții, instituție care încă mai caută dovezi. Tot în Iulie, medicul Andrei Ștefan a fost prins în flagrant de procurori în timp ce primea șpagă de la un pacient pentru a-l pensiona. În aceeași lună, Independent a relatat și despre milionul de euro pe care Primăria Slobozia l-a oferit cu dedicație Unirii Slobozia, echipa de fotbal a orașului. Totul a ieșit la iveală în urma unui control al Camerei de Conturi, care a precizat că suma a fost atribuită ilegal. Vestea bună a venit din partea absolvenților de liceu. Procentul de promovabilitate la Bacalaureatul de Vară a fost de 67,74%. În Iulie a venit rîndul edilului municipiului Urziceni, Constantin Sava să dea cu subsemnatul la Parchet. Considerîndu-se «invincibil», acesta a fost redus la tăcere de o anchetă a procurorilor Parchetului Județean, fiind suspectat de «abuz în serviciu» și «fals intelectual». El a fost chiar și reținut pentru 24 de ore. Locuitorii din mediul rural au demonstrat că noțiunea de gestionare a deșeurilor le este complet necunoscută. Un articol publicat de Independent a scos la iveală faptul că, deși amenzile sînt destul de mari, în multe sate din județ gunoiul se aruncă la voia întîmplării.

August, luna Trofeului Tinereții
La început de August, la Amara, s-a desfășurat cea de a 48-a ediție a Festivalului «Trofeul Tinereții». Evenimentul a fost parcă mai frumos decît în anii trecuți. S-a cîntat bine și live pe aceeași scenă unde, cu mulți ani în urmă, mari vedete din showbiz-ul autohton își începeau cariera la Amara. În aceeași lună, Episcopia Sloboziei și Călărașilor a fost nominalizată pe locul 3 în topul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, execedentul bugetar al Episcopiei ridicîndu-se la peste 3,2 milioane de lei. Mai mult, procurorii au pus sub urmărire penală un medic de familie din Țăndărei, acuzat că ar fi fraudat sistemul medical, oferind rețete ilegal.

Gara din Slobozia, eșecul investițional al lunii Septembrie
În luna Septembrie, cititorii Independent au aflat că Gara Slobozia s-a transformat într-un eșec investițional. Concret, ea nu poate fi recepționată, pentru că nu are aviz de securitate la incendiu. Mai mult, Gara este nefuncțională și din cauza unui litigiu iscat între o brutărie din imediata apropiere, care a obținut în mod suspect autorizație de construcție de la Primăria Slobozia. În Septembrie 2015 a venit rîndul lui Cornel Vasile, comisarul șef al Gărzii de Mediu Ialomița, să intre în atenția procurorilor DNA. În prezent judecat sub control judiciar, Cornel Vasile a fost acuzat de efectuarea de activități economice incompatibile cu funcția. Țiganii din Țăndărei au intrat și ei în atenția procurorilor după ce, în urma unei razii, s-au descoperit în palatele lor arme deținute ilegal. Muniția a fost adusă clandestin în țară. În aceeași lună, procurorii DNA îl trimit în judecată pe latifundiarul Ștefan Poienaru, alături de fiica sa. Acesta este acuzat că a fraudat bugetul Uniunii Europene. În plan politic, în septembrie s-au organizat alegeri pentru președinția Tineretului Social Democrat Ialomița și conducerea PSD Slobozia. Liderul tinerilor social-democrați din județ a fost ales Ștefan Țintă, în timp ce Alexandru Stoica a fost reconfirmat în funcția de președinte al PSD Slobozia.

30 Decembrie 2015, 15:45 (7155 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Evenimentele anului reflectate în paginile Independent (IV)
Evenimentele anului reflectate în paginile Independent (II)
Evenimentele anului reflectate în paginile Independent (I)

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 23 Sep 2021
121 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
« 1 3 4 5 6 7 8 9 357 358

Grupul de Comunicare Strategică: 83 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 22 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11543 fiind înregistrate 83 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2021, 13:50
(122 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul Școlar Județean Ialomița: Activitate școlară suspendată din cauza COVID-19 la 43 de clase!

Printr-un comunicat de presă, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează că miercuri, 22 septembrie a.c., din cauza valului 4 al pandemiei de COVID-19, la nivelul județului sunt 43 de clase de elevi ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2021, 12:50
(125 vizualizări - 0 comentarii)


2

Carnagiu pe DN2: Patru morți în urma unui accident produs între Movilița și Sinești!

Miercuri dimineața, 22 septembrie a.c., în jurul orei 6,45, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină la un accident produs pe DN2, între localitățile Movilița și Sinești. O autoutilitară s-a ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2021, 09:00
(662 vizualizări - 1 comentariu)


3

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

21 Septembrie 2021, 20:20


Grupul de Comunicare Strategică: 62 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 21 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11460 fiind înregistrate 62 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2021, 14:16
(271 vizualizări - 0 comentarii)


5

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 19 septembrie a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii rutieri din Țăndărei, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza localității Săveni, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2021, 13:50
(219 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 40 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 20 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11398, fiind înregistrate 40 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2021, 13:40
(231 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni atrag atenția asupra înșelăciunilor

Pentru a preîntâmpina comiterea unor fapte de înșelăciune prin metoda distragerii atenției, polițiștii ialomițeni atrag atenția cu privire la modul de operare folosit de infractori și recomandă cetățenilor ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2021, 13:25
(235 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: 45 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 19 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11358, fiind înregistrate 45 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2021, 13:50
(331 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 38 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 18 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11313, fiind înregistrate 38 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2021, 14:05
(384 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 75 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 17 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11275, fiind înregistrate 75 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2021, 13:30
(743 vizualizări - 0 comentarii)


Tânără din Fetești, amendată că nu a respectat măsura izolării la domiciliu

Joi, 16 septembrie a.c., au continuat acțiunile desfășurate de polițiștii ialomițeni în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2. O tânără de 22 de ani, din Fetești, a fost depistată ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2021, 11:15
(374 vizualizări - 1 comentariu)


12

Beat și fără permis, la volan pe străzile din Urziceni

În noaptea de joi spre vineri, 16/17 septembrie a.c., în jurul orei 1,00, polițiștii din Urziceni au oprit pentru control, pe strada Transilvaniei, un autoturism  condus de un bărbat în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2021, 10:55
(319 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița, ianuarie-august 2021: 27 de accidente grave, 18 persoane decedate, 19 răniți

În perioada 16-22 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, polițiștii rutieri vor acționa în cadrul Proiectului Național «ROADPOL-Safety Days», pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2021, 10:40
(275 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 751,28 milioane de lei în primele 8 luni din 2021

Printr-un comunicat de presă, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița precizează că la bugetul consolidat, în perioada ianuarie-august 2021, s-au încasat venituri în sumă totală de 751,28 ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2021, 09:55
(297 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt bărbați, reținuți pentru fapte de «furt»

În ziua de miercuri, 15 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare 21 mandate de percheziție domiciliară, ce au vizat documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2021, 15:10
(406 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 30 septembrie 2021, termen limită pentru depunerea Formularul 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 30 septembrie 2021, este termenul limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2021, 14:55
(295 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 16 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11200, fiind înregistrate 22 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2021, 13:50
(275 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: 18/19 septembrie 2021, Sfințirea Mare a Bisericii Mânăstirii Hagieni

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: 18/19 septembrie 2021, Sfințirea Mare a Bisericii Mânăstirii Hagieni

În zilele de sâmbătă și duminică, 18 și 19 septembrie 2021, se va săvârși slujba de târnosire (sfințire) a Bisericii Mânăstirii Hagieni cu hramul «Sfântul Ierarh Nicolae» . La eveniment vor fi prezenți ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2021, 10:20
(391 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 53,013 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite ca urmare a controalelor

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomita a efectuat, în luna august 2021, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 20 de inspecții fiscale, 12 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 13:45
(384 vizualizări - 4 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 40 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 15 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11178, fiind înregistrate 40 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 13:40
(491 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești, Coșereni, Gârbovi, Amara și Ciulnița. Hoții, în vizor!

În dimineața zilei de miercuri, 15 septembrie 2021, polițiștii ialomițeni au descins la locuințele a 21 de persoane bănuite de comiterea mai multor furturi din societăți comerciale. 10 persoane au fost ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 10:55
(1097 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Controale la societățile comerciale din zona unităților școlare

Magazinele din curtea școlilor și din zonele adiacente acestora au fost verificate de polițiștii ialomițeni, în vederea prevenirii și combaterii comercializării ilegale de mărfuri alimentare, băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 10:45
(255 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția «De la brazdă la cuptor» la Muzeul Național al Agriculturii

La Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia se va deschide vineri, 17 septembrie 2021, orele 10,00, expoziția «De la brazdă la cuptor», care prezintă principalele etape ale drumului pâinii, începând ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 10:35
(294 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată și miriști de porumb

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată și miriști de porumb

Marți, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 15,00, pompierii din Țăndărei au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, produs pe un teren viran pe raza comunei Mihail ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 09:35
(276 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a demarat plata ajutorului de stat în sectorul bovin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de miercuri, 15 septembrie 2021, demarează autorizarea la plată a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 09:10
(342 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția ialomițeană caută ajutor de șef de post. 14 funcții, scoase la concurs!

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița scoate la concurs 14 posturi de ajutor șef de post, prin încadrare directă din sursă externă, în scopul reducerii deficitului de personal. Înscrierile se fac ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2021, 15:20
(851 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 70 de evenimente, din care 66 sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 22 de infracțiuni și au aplicat 185 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2021, 15:10
(267 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 26 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 14 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11138, fiind înregistrate 26 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2021, 13:50
(449 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 15 septembrie 2021-28 februarie 2022, se primesc cereri de sprijin pentru accesarea Schemei de ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2021, 10:40
(412 vizualizări - 0 comentarii)


« 1 3 4 5 6 7 8 9 357 358
Ultimele comentarii
Microbist în Eșecuri pentru echipele ialomițene Mioara în Elev al Liceului Pedagogic din Slobozia, găsit spânzurat în propria gospodărie Nimic în Scrisoare deschisă către țățica Rodica Doar o parere în Elev al Liceului Pedagogic din Slobozia, găsit spânzurat în propria gospodărie @acelasi suporter în Și-au confirmat superioritatea Dumnezeu sa-l ierte în Elev al Liceului Pedagogic din Slobozia, găsit spânzurat în propria gospodărie Flori în Elev al Liceului Pedagogic din Slobozia, găsit spânzurat în propria gospodărie Analiza în Elev al Liceului Pedagogic din Slobozia, găsit spânzurat în propria gospodărie Gigel în Oficialii Consiliului Județean Ialomița, «schimb de experiență administrativă» în Danemarca Oreo în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 septembrie 2021 Cetățean în Carnagiu pe DN2: Patru morți în urma unui accident produs între Movilița și Sinești! C N x în Oficialii Consiliului Județean Ialomița, «schimb de experiență administrativă» în Danemarca @@Mirela în Oficialii Consiliului Județean Ialomița, «schimb de experiență administrativă» în Danemarca Marcel în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 septembrie 2021 nicusor în Elev al Liceului Pedagogic din Slobozia, găsit spânzurat în propria gospodărie @cretina cretinelor în Oficialii Consiliului Județean Ialomița, «schimb de experiență administrativă» în Danemarca Suporter în Start poticnit Nimeni Altu' în «La vie en rose» cu deputata Barcari @Mirela în Oficialii Consiliului Județean Ialomița, «schimb de experiență administrativă» în Danemarca Reflexe vechi în Oficialii Consiliului Județean Ialomița, «schimb de experiență administrativă» în Danemarca
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...