Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Autogara lui Pericli A PIERDUT autorizația de construcție

Se întîmplă la Slobozia

Autogara lui Pericli A PIERDUT autorizația de construcție

Povestea autogării firmei Nana este una veche. Zilele acestea însă ea a devenit nou-nouță. Motivul? O anchetă a Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia care dorește să afle cum a fost posibil ca o construcție P+1 să se transforme într-una P+3+M. Iar pentru ca povestea să fie și mai interesantă, susțin surse autorizate din cadrul acestei instituții, în poveste apare și viceprimarul Valentin Băcanu, care ar fi semnat în locul primarului Alexandru Stoica una dintre autorizațiile de construcție necesare transformării autogării în colosul de beton care se ridică acum la intrare în oraș.

Povestea Autogării NANA
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost, nu v-am fi povestit... În august 2012, Nicu Pericli, reprezentantul firmei Nick Touring, punea prima piatră la temelia construcției din imaginea alăturată. În 2013, prin luna aprilie, după inaugurarea benzinăriei ArtOil, Nicu Pericli anunța public că ambiția lui este aceea de a face acolo prima autogară modernă din Slobozia. «Prin construcția acestei autogări, vrem să spargem un monopol rămas de la Revoluție, oferind o nouă alternativă în ceea ce privește transportul de călători!» spunea acesta. La alte două luni distanță, Independent atrăgea atenția asupra faptului că această construcție se ridică în zona de protecție a infrastructurii feroviare publice, la mai puțin de 100 m de la axa căii ferate. Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 12 din 1998, privind transportul pe căile ferate române «în zona de protecție a infrastructurii feroviare se interzice amplasarea oricăror construcții, fie și cu caracter temporar» precizam atunci fără ca nimeni să se sesizeze cu privire la această ilegalitate. De-atunci au trecut anii, iar Autogara NANA s-a transformat într-o ditamai clădire P+3+M care va adăposti un hotel deghizat în autogară...

De la P+1 la P+3+M
Timpul a trecut și, o dată cu el, și ambițiile lui Nicu Pericli. Iar autogara NANA s-a transformat între timp în ditamai colosul de beton, P+3+M. Inițial însă, după cum o confirmă certificatul de urbanism nr. 16614 din 10 aprilie 2011, construcția a avut regim de P+1+M. Și potrivit legii, Legea 50 de această dată, schimbarea regimului de înălțime nu se putea face decît o singură dată, cu un singur nivel, exclusiv prin semnătura primarului. Numai că autorizația de construcție care a făcut trecerea de la P+1 la P+2 ar fi fost semnată în aprilie 2014 de către viceprimarul Valentin Băcanu, încălcîndu-se astfel art. 4, alin. B, din Legea 50, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, care spune că «autorizațiile de construcție se emit de primarii municipiilor, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al acestora». Iar pentru ca tabloul acestei ilegalități să fie complet, autorizația de construcție din aprilie 2014 a dispărut complet din arhiva Primăriei Slobozia, cu tot cu număr de înregistrare! Și încă un mic amănunt, șoptit pe holurile instituției de un funcționar cu frică de pușcărie: «Ca să nu se încalce PUZ, înălțimea a fost măsurată de la cornișă, nu de la cota 0, cum prevede legea!».

Gura păcătoșilor
Primul oficial intervievat cu privire la această posibilă ilegalitate a fost primarul Alexandru Stoica. Cu vechi ștate în semnarea pe genunchi a autorizațiilor de construcție (reamintim cazul Sălii de Sport Satori sau, mai recent, cazul spațiilor comerciale din Bazarul Municipal) acesta a oferit o explicație halucinantă: «Este posibil ca eu să nu fi fost în instituție cînd s-a semnat autorizația. Știți cum e omul, vrea repede! Băcanu e foarte riguros, n-ar semna niciodată ceva fără să verifice!». Riguros sau nu, viceprimarul Valentin Băcanu nu-și mai amintește ce și dacă a semnat. «Nu știu dacă am semnat eu hîrtia... Dacă e semnătura mea, mi-o asum! Dar primarul poate delega aceste atribuții, să știți...» ne-a declarat el, după ce ne-a confirmat că, într-adevăr, procurorii Parchetului au solicitat documentele de autorizare. Însă cea mai savuroasă declarație cu privire la această poveste îi aparține lui Nicu Pericli. Contactat telefonic, acesta a declarat pentru ziarul nostru: «Voi face o sesizare de furt pentru că am aflat că documentația din Primărie lipsește! Lipsește tot dosarul! Eu cred că a fost furat intenționat pentru ca apoi să fie sesizată presa...». «Cineva îmi vrea răul!» ne-a spus acesta promițînd că va reveni cu amănunte.

6 Ianuarie 2016, 11:30 (43916 vizualizări - 36 comentarii)

Citiți și:
Transport public de nivel european cu autobuze închiriate
Lumea e rea și nu vrea să moară!
Una/Două pe săptămână
Certificat nou de urbanism pentru Autogara NANA

Comentariile cititorilor:


apropo de calea ferata:
(6 Ianuarie 2016, 15:03)
"E pericoloso sporgersi", adica, in traducere libera pt viceprimarul Bacanu, e pericoloso Pericli!
PUG si PUZ:
(6 Ianuarie 2016, 15:00)
Moara Dracilor din Cocora este in aceeasi situatie. PUG si PUZ nu exista in momentul acordarii autorizatiei.Terenul luat cu falsuri si......
călator:
(6 Ianuarie 2016, 13:53)
NU vede nimeni că în zona gării din Slobozia este o baracă lângă gardul LIDL pe care scrie AUTOGARĂ?Unde e sala de așteptare, unde e Wc-ul?  Băi sanepid și neprotecția consumatorilor, nu vă sare în ochi  această măgărie ?
mircea:
(6 Ianuarie 2016, 12:57)
aici nu-i vorba decat despre parnos...bani...nita...spaga....doar tampit sa fii sa nu-ti dai seama....
Idioten :
(6 Ianuarie 2016, 12:35)
Am face o petitie sa o mute in groapa lu istetu de primar.Oricum ar fi mai utila acolo.Incepem? Idiotii de la urbanism snt absolventi de genistica? In ce pu z se incadra cladirea,la intrarea in oras? La hidosenie? Wc uri trebuia sa ne faca pericli!! Si le ar fi facut !!Ca in teren nu iese nici unul sa vada ce are in plan "investitorul". Autogara veche a deservit cu succes zeci de ani cu acea dimensiune.A venit pericli si zici ca aterizeaza imigranti cu miile in oras ca sa ridice el panarama aia de cladire.Parter+mansarda? Era rau? Poate cu un arhitect bun,iesea ok pentru a se incadra estetic in zona...Halal primar si birou urbanism! Alooooo...nea matache...a trecut bre perioada cu " Rod bogat"....Hai,pa pa si matalica!
grade Richter:
(6 Ianuarie 2016, 11:51)
daca proiectul initial a fost de P +1, iar trepadusii cu largul concurs al Primariei Slobozia l-au facut P+3 cu siguranta la un cutremul ceva mai consistent acea cladire o sa cada. Nenorocirea e ca pot sa moara oameni din aceasta cauza. CORUPTIA UCIDE !!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 14 Oct 2026
279 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ion Roată: Accident

Miercuri, 28 iulie a.c., după-amiază, în jurul orei 15.10, echipajul de descarcerare de la Detașamentul Urziceni al Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» a fost solicitat să intervină ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2010, 11:10
(23088 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Două persoane rănite într-un accident

În dimineața zilei de miercuri, 28 iulie a.c., în jurul orei 06.00, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe DN2A, pe raza localității Bucu, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2010, 20:37
(19539 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Urziceni: Acțiune de amploare a polițiștilor

Efective din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița-Serviciul Rutier, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciul Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2010, 20:31
(10478 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 18:09
(11495 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 17:53
(17030 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: L-a călcat camionul

În cursul nopții, în apropierea localității Alexeni s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Pe scurt, polițiștii au stabilit că, în timp ce un bărbat, de 53 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 17:45
(18832 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Borănești: Hoți de găini, arestați

Polițiștii ialomițeni au reținut luni, 26 iulie, trei bărbați, cu vîrste cuprinse între 32 și 52 de ani, toți din localitatea Borănești, după ce au fost surprinși în flagrant în noaptea de joi spre vineri ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 17:45
(23580 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu două victime

Marți, 27 iulie, s-a produs un alt accident de circulație, în afara municipiului Slobozia, soldat cu vătămarea corporală a două persoane. Polițiștii au efectuat cercetări, stabilind că în timp ce un tînăr ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 17:44
(17377 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Captură record de deșeuri neferoase

Polițiștii Feteșteni au interceptat la finalul săptămînii precedente un transport de deșeuri neferoase pentru care nu existau documente de proveniență. Materialele neferoase a fost confiscate, iar polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 13:13
(20495 vizualizări - 0 comentarii)


Disponibilizările din sectorul public, în atenția Comisiei de Dialog Social

Joi, 29 iulie, Comisia de Dialog Social din cadrul Instituției Prefectului Județului Ialomița se va întruni în ședința lunară. Pe ordinea de zi a lucrărilor se va discuta un singur punct, dezbaterile vizînd ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2010, 09:58
(18657 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul «Trofeul Tinereții» Amara 2010, concurenți

Cîștigătorii preselecției și, implicit, concurenții ediției 43 a «Trofeului Tinereții» Amara sînt, în ordinea intrării în concurs, stabilită prin tragere la sorți: 1. Daniela COJOCARU (25 ani, Iași), 2. Diana ȘERBAN (16 ani, Ialomița) ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:49
(22754 vizualizări - 0 comentarii)


Angajatorii din construcții, controlați de ITM

În perioada 15-16 iulie, reprezentanții Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița au organizat o acțiune de control în cadrul Campaniei privind promovarea și controlul măsurilor de îmbunătățire a mediului ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:45
(20564 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Copil la volan

Culmea șofatului a fost atinsă la Sudiți. Un copil de 14 ani a fost prins conducînd o mașină în interiorul comunei. Sfios, minorul depistat a spus polițiștilor că nu deține permis de conducere, dezvăluindu ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:20
(20125 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sudiți copil șofer


Țăndărei: A adormit la volan

La sfîrșitul săptămînii precedente, sîmbătă, 24 iulie, în apropierea localității Țăndărei s-a produs un accident de circulație. Cauza principală a producerii incidentului rutier a fost stabilită ca fiind ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:20
(12201 vizualizări - 0 comentarii)


Discotecile, la control

Polițiștii din Țăndărei au organizat în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 iulie, o acțiune al cărei scop principal a fost prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 19:18
(21136 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul de reabilitare și modernizare a sistemului de alimetare cu apă a Feteștiului, în linie dreaptă

Primarul municipiului Fetești, Gheorghe Catrinoiu a participat joi, 22 iulie a.c., la deschiderea ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului de achiziție servicii «Asistență Tehnică pentru Reabilitarea ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 13:35
(22437 vizualizări - 0 comentarii)


A ars în propria-i casă

Un feteștean, de 73 de ani, a ars de viu în propria-i casă. Focul a izbucnit în toiul nopții de duminică spre luni, 25 spre 26 iulie a.c. Incendiul, anunțat în jurul orei 3.25 prin 112, a mistuit rapid ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 13:05
(13870 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Accident

Un accident rutier s-a produs sîmbătă, 24 iulie a.c., pe DN2A, în apropiera orașului Țăndărei. În urma impactului, două persoane au rămas prinse într-un autoturism, una dintre ele fiind scoasă de echipajul ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 13:04
(14104 vizualizări - 0 comentarii)


I-a luat foc bordul mașinii

În timp ce se deplasa pe Autostrada A2, din direcția București către Constanța, în dreptul km 143, bordul unui autoturism Volkswagen Sharan al unui cetățean din județul Ilfov a fost cuprins de flăcări. ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 13:04
(22046 vizualizări - 0 comentarii)


«Strategia de dezvoltare locală a municipiului Fetești»

Primăria Municipiului Fetești și compania de consultanță Addvances au organizat luni, 26 iulie a.c., la Galeriile de Artă «Lumina», dezbaterea «Strategia de dezvoltare locală a municipiului Fetești». Documentul ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2010, 12:32
(17249 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoț prins în flagrant

În miez de noapte, Poliția Slobozia a fost sesizată de un tînăr, de 22 de ani, din localitate, prin 112. Slobozeanul le-a relatat polițiștilor cum o persoană a pătruns în interiorul sediului unei firme ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2010, 12:59
(19282 vizualizări - 0 comentarii)


Fată de 14 ani dată dispărută, depistată de polițiști

O fată de 14 ani, din Slobozia, pe numele său Chirea Valentina Iuliana, a fost dată dispărută din 17 iulie a.c. În urma cercetărilor polițiștilor, fata a fost depistată pe raza satului Marsilieni, comuna ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2010, 12:58
(17822 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Baruri și săli de jocuri, la control

Poliția Municipiului Slobozia a organizat și executat acțiuni ce au vizat prevenirea și combaterea infracționalității stradale, a faptelor cu violență precum și menținerea unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2010, 12:57
(19559 vizualizări - 2 comentarii)


S-a sinucis aruncându-se în râul Ialomița

S-a sinucis aruncîndu-se în rîul Ialomița

O femeie de 60-65 ani, a cărei identitate nu a fost încă stabilită, s-a sinucis aruncîndu-se în rîul Ialomița. Femeia a ales să se arunce în apele tulburi ale rîului în zona podului. Gestul necugetat al ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2010, 12:48
(23062 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină furată din Ungaria, găsită la Amara

Mașină furată din Ungaria, găsită la Amara

Miercuri, 21 iulie, la primele ore ale dimineții polițiștii ialomițeni au organizat și executat o acțiune pentru depistarea autoturismelor ce figurează urmărite internațional. În cadrul acțiunii, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2010, 09:10
(17346 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Furturile din locuințe, în atenția polițiștilor

Miercuri, 21 iulie, polițiștii din Urziceni au organizat și executat o acțiune ce a vizat prevenirea și combaterea furturilor din locuințe și societăți comerciale și prevenirea și combaterea sustragerilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2010, 09:05
(16803 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni în trafic

Polițiștii rutieri au desfășurat în ultimele două zile acțiuni în trafic. În cursul acțiunii, polițiștii au aplicat 196 de sancțiuni contravenționale, pentru 76 de conducători auto care au depășit viteza ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2010, 09:03
(18135 vizualizări - 0 comentarii)


Colegiul Prefectural: Inspectorul general școlar Stavăr, la raport

Poate cel mai important punct de pe ordinea de zi a ședinței Colegiului Prefectural va fi «Prezentarea raportului privind desfășurarea și procentul de promovabilitate înregistrat în Ialomița la examenul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:37
(18112 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Au încercat să-i fure geanta unui poștaș

Marți, 20 iulie a.c., în jurul orei 15.00, Poliția Urziceni a fost sesizată, prin 112, asupra unei tentative de tîlhărie. Astfel, în timp ce se afla pe Aleea Cîmpului, din localitate, un bărbat, de 58 de ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:22
(18878 vizualizări - 1 comentariu)


Infractori încarcerați pentru executarea pedepselor

Doi bărbați au fost reținuți marți, 20 iulie a.c., de polițiști, fiind «conduși» în Arestul Poliției. Ce doi, în vîrstă de 33, respectiv 20 de ani, se sustrăgeau executării unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:18
(11381 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Flo în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» # în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Gigel în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia cetățean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetățean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Eloise în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Pleava societatii în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Alt parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia jante anvelope iarnă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Un părinte. în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...