Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Se adâncește criza de formă

Handbal, Liga Națională, CSM Unirea Slobozia-Dunărea Brăila 23–32 (12–16)

Se adîncește criza de formă

Unirea Slobozia revenea în fața propriilor suporteri după cel mai rușinos rezultat din acest sezon, înfrîngerea cu 24-30 în fața codașei Rapid. Elevele Victorinei Bora aveau însă de înfruntat unul dintre adversarii puternici ai campionatului, Dunărea Brăila. Era greu de crezut așadar că sîmbătă, 23 ianuarie 2016, Unirea ar fi putut emite pretenții la un rezultat pozitiv, chiar dacă trupa antrenată de Costică Buceschi venea la Slobozia fără Alina Horjea și cu Ada Moldovan nerefăcută. Pe teren mai erau Tiron, Pîrvuț sau Apetrei, jucătoare de clasă, lucru care s-a văzut de altfel. O mică speranță a licărit în primele 5 minute, perioadă după care tabela consemna un neverosimil 3-0 pentru Unirea. A venit însă imediat momentul de grație al Dunării, care a marcat 6 goluri consecutiv. Iar de aici tăvălugul brăilean nu s-a mai oprit. Oaspetele au profitat la maxim de marele deranj din apărarea slobozeană, extremele dunărene făcîndu-și din plin planuri de goluri în dauna unor portărițe, Martin și Ion, lipsite și de această dată de inspirație. În atac, greul a fost dus de tandemul Enescu-Băcăoanu, ultima confirmîndu-și din nou forma ascendentă. Victorina Bora nu a găsit însă formula optimă pentru linia de 9 metri, acolo unde se simte acut lipsa Paulei Pavăl, încă accidentată. De asemenea, pe extreme, cu excepția Mădălinei Toma, care a mai mișcat cîte ceva, jocul a scîrțîit asurzitor. Trebuie totuși salutată revenirea în teren a Cameliei Carabulea, care mai are de muncă pentru a reveni la forma dinaintea accidentării ce a ținut-o pe tușă jumătate de an. Așadar, în aceste condiții, era imposibil de ținut piept Brăilei, iar la pauză scorul era 12-16. În a doua parte Unirea a mai sperat la revenire, cînd tabela arăta 17-20. Ba n-au putut fetele, ba n-au vrut arbitrii, cert este că, la final, Dunărea a învins cu 32-23, avînd la un moment dat chiar 10 goluri avans. Cît despre cei 2 arbitri, aceștia au avut o prestație ciudată, care a enervat ambele echipe și ar fi făcut să crape de rușine chiar și pe scenariștii din Las Fierbinți. Pentru Slobozia au marcat: Enescu-10 goluri, Băcăoanu-6, Ilie-2, Toma-2, Ivan-1, Drăguț-1, Marchidanu-1. În etapa următoare, Unirea se deplasează la Zalău, acolo unde se cîștigă foarte greu, dar experiențele anterioare ne-au dovedit că victoria nu este un lucru imposibil. Ar fi frumos să ieșim din criză chiar acasă la Tadici.

Buceschi: «Voicu și Stan pot ajunge la Națională!»
Confruntarea cu Dunărea a însemnat, printre altele, revenirea acasă a portărițelor Elena Voicu și Lăcrămioara Stan, handbaliste crescute la CSS Slobozia și aflate în prezent sub contract cu Dunărea Brăila. Despre ele antrenorul Brăilei și, totodată, secundul echipei naționale a României, Costică Buceschi are doar cuvinte frumoase: «O dată ce Gabriela Dobre a trebuit să ia o pauză fiind însărcinată, Voicu și Stan au avut posibilitatea să apere mai multe minute și, așa cum ați văzut și astăzi, ne ajută foarte mult prin evoluțiile lor. Sînt două handbaliste talentate, de mare viitor, și, în opinia mea, ambele pot ajunge să apere porțile echipei naționale. Îl felicit pe Marian Simion pentru modul în care le-a format!». Referitor la echipa Sloboziei, Costică Buceschi a adăugat: «Am întîlnit astăzi o echipă care în ciuda rezultatului final a luptat frumos. Îi doresc Unirii să adune suficiente puncte pentru a scăpa de barajul pentru menținere, fiindcă în privința locurilor direct retrogradabile nu cred că mai sînt probleme. Mi-a plăcut Enescu, jucătoare care trage echipa după ea, așa cum o făcea și la Constanța. Ca secund al naționalei sînt atent la evoluția Alinei Ilie și sper în revenirea rapidă a lui Carabulea, după episodul neplăcut al accidentării. În general, la Slobozia aveți o echipă tînără, de perspectivă și trebuie să aveți răbdare pentru că, în viitor, sînt sigur că vor apărea și rezultatele pe care le așteptați!».

26 Ianuarie 2016, 14:05 (4009 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir

Comentariile cititorilor:


Barbu:
(31 Ianuarie 2016, 13:08)
Concluzia:desfintati le ca ne fac de ras,au inceput sa piarda numai la 8 si 10 goluri...oare doamna Bora si Asa numitele jucatoare isi justifica mega salariile.....se pare ca la Handbal este stana fara caini si cine poata sa mulga pai mulge si apoi pleaca....se vede ca conducerea clubului ori nu se pricepe la acest sport ori sunt unele interese pe acolo....oricum lumea sa scarbit de handbalul vostru penibil,nu aveti nici sala nici echipa si nici conducere,sunteti penibili cu toti.
d:
(30 Ianuarie 2016, 01:22)
Gogule, vezi ca alea doua nu mai joaca demult!
x-men:
(29 Ianuarie 2016, 21:41)
Pai atata dureaza pana oaspetii se prind de cele doua scheme ale noastre.Dupa...dezastru .Nu avem joc, ambitie, vointa, tupeu.D-na antrenoare nu mai aglomerati pe centru apoi astepti sa traga Ana. Astazi se joaca in viteza, cu scimbare de directie, cu pase pe extreme,pe pivot, mai ales in conditiile in care la noi trag de la distanta doar Ana si Dascalete.Bafta

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 11 Iul 2026
230 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 884 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Luni, 17 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 884, cu 28 cazuri mai mult față de ziua de joi ...[citește_toată_știrea]

17 August 2020, 16:05
(1618 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în satul Grecii de Jos/Fierbinți-Târg

Luni, 17 august 2020, conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Erou Ene, din satul Grecii de Jos/Fierbinți-Târg, a suferit o avarie, motiv pentru care RAJA Constanța a fost nevoită să sisteze furnizarea apei potabile către toți consumatorii din localitate, în intervalul orar 12,40-16,30. ...[citește_toată_știrea]

17 August 2020, 15:55
(4605 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Fetiță de 10 ani, moartă într-un accident rutier

Movila: Fetiță de 10 ani, moartă într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în dimineața zilei de sâmbătă, 15 august a.c., între localitățile Movila și Fetești. Cinci persoane au fost rănite în urma impactului dintre două autovehicule. Printre ...[citește_toată_știrea]

15 August 2020, 14:00
(4207 vizualizări - 4 comentarii)

Taguri: Movila accident


Slobozia: Acțiune de amploare a polițiștilor

Joi, 13 august a.c., polițiștii din Slobozia au organizat o razie de amploare cu scopul de a preveni și combate faptele antisociale pe raza orașului. Astfel, au fost controlate 333 de autovehicule și legitimate ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 20:30
(2481 vizualizări - 3 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Alături de oameni... pentru oameni»

Protopopiatul Urziceni continuă și în acest an programul social, lansat în urmă cu 11 ani, «Alături de oameni... pentru oameni». Astfel, joi, 13 august a.c., preoții din zona Urziceniului au donat bunuri ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 20:25
(4175 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Transporta ilegal peste 2 tone de roșii

Un bărbat s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic transportând peste 2 tone de roșii, fără a avea documente de proveniență a mărfii. În valoare de peste 2300 de lei, întreaga cantitate ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 20:20
(2439 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Avarie în zona Cartierului Buliga din Fetești

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Călarași din orașul Fetești, RAJA Constanța a fost  nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 20:15
(3202 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Minor surprins la volan

Polițiștii din Slobozia au identificat miercuri, 12 august a.c., pe raza orașului, un minor de 17 ani care se afla la volanul unei mașini. Acesta s-a deplasat de la Amara către Slobozia, chiar dacă era ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 19:50
(2171 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Cinci persoane, rănite într-un accident rutier

Cinci persoane, dintre care doi copii, au fost rănite în urma impactului dintre două autovehicule. Accidentul rutier s-a petrecut miercuri, 12 august a.c., în localitatea Gheorghe Lazăr. Victimele au primit ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 19:45
(2766 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Autocamion cuprins de flăcări

Un autocamion care transporta sticlă a luat foc în ziua de joi, 13 august 2020. Autotrenul se afla parcat pe marginea dreaptă a drumului, cel care a observat flăcările fiind șoferul. Acesta a sunat la ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 19:40
(2137 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: În trafic, băut și fără permis

Polițiștii ialomițeni au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat, de 56 de ani, din localitatea Albești. Acesta a fost identificat în trafic miercuri, 12 august a.c., la volanul unui autovehicul, ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 19:35
(1950 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști

Polițiștii ialomițeni au organizat miercuri, 12 august a.c., o acțiune preventivă pe raza municipiului Urziceni. Scopul său a fost acela de a asigura un climat de ordine și siguranță publică. Astfel, au ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 19:30
(3351 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 856 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 13 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 856, cu 18 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:10
(2751 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 838 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Miercuri, 12 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 838, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 16:05
(2205 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Șoferi beți la volan, prinși de aceeași patrulă de polițiști

Polițiștii ialomițeni au întocmit noaptea trecută două dosare penale pentru refuz de recoltare a probelor biologice de sânge, pe numele a doi bărbați din Fetești, depistați în trafic în stare vădită de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 14:20
(1675 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă în perioada 10-31 august 2020

Românii pot subscrie, începând de luni, 10 august 2020 pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 12:35
(2182 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Interdicția arderii miriștilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vine în atenția opiniei publice cu informații privind interdicția arderii miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 19:20
(2323 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei bărbați, reținuți pentru «lovire sau alte violențe» și «violare de domiciliu»

Polițiștii ialomițeni au identificat și reținut pentru 24 de ore trei persoane, bănuite că ar fi intrat în curtea unui bărbat din localitatea Miloșești, pe care l-ar fi lovit. Astfel, polițiștii Serviciului ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 19:10
(2454 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Căutat de autoritățile germane, identificat de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza orașului Țăndărei, un tânăr de 17 ani, din comuna Săveni, pe numele căruia autoritățile judiciare din  Germania au emis un mandat european de arestare ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 17:20
(2889 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Angajatori amendați pentru «muncă la negru»

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat, în luna iulie 2020, acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă în urma cărora s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 17:10
(1863 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Brăilean prins șofând beat, fără permis și la volanul unei mașini furate

Un tânăr de 21 de ani din județul Brăila este cercetat penal de polițiști pentru furtul unui autoturism, conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice. La data de 9 august a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 17:05
(2577 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 829 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 11 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 829, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 16:10
(2828 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 824 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 10 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 824, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

10 August 2020, 16:10
(2346 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: A murit încercâd să-și salveze soția de la înec

Tragedie în localitatea Vlădeni, în după-amiaza zilei de Duminică, 9 august 2020. Pompierii ialomițeni au intervenit pentru a salva din apele brațului Borcea un bărbat care a intrat în apă pentru a-și salva ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 20:30
(4211 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 822 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 9 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 822, cu 35 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 16:05
(1872 vizualizări - 0 comentarii)


Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Pompierii din Ialomița și Călărași acționează de mai bine de 48 de ore pentru stingerea unui incendiu, produs în satul Horia, comuna Axintele. Focul a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 7/8 august ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 15:00
(3339 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Două mașini cu același număr de înmatriculare

În timpul unor acțiuni preventive desfășurate pe șoselele din județ joi, 6 august a.c., polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza localității Munteni Buzău, două autovehicule care aveau numere de înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 19:40
(3131 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție emise de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au emis 3 ordine de protecție provizorie pe numele a trei bărbați din Slobozia și Grivița. Aceștia au vârste cuprinse între 24 și 64 de ani. În cazul bărbatului ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 19:25
(1858 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Lemne confiscate de polițiști

Un tânăr de 23 de ani din județul Argeș a fost identificat pe raza județului Ialomița, în localitatea Rădulești, în timp ce descărca material lemnos dintr-o autoutilitară, joi, 6 august 2020. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 19:20
(4567 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 787 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 7 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 787, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:05
(2215 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...