Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Martin vrea să fie votat de locuitorii Sloboziei

PNL are, în sfîrșit, un candidat!

Martin vrea să fie votat de locuitorii Sloboziei

PNL Ialomița a anunțat că are un candidat pentru fotoliul de primar al municipiului Slobozia. După 6 luni de bîlbe și amînări, vineri, 29 ianuarie 2016, Ioan Martin a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că a cîștigat competiția internă pentru nominalizarea în cursa pentru Primăria Slobozia. «Vreau să fiu primarul municipiului Slobozia. La 30 de ani de cînd am venit în Slobozia ca stagiar și după 6 ani la conducerea Partidului Național Liberal, vreau să candidez la demnitatea de primar al municipiului Slobozia și, împreună cu echipa mea, să găsim soluții viabile pentru a avea un oraș prosper și demn. Cred că am capacitatea managerială pentru a rezolva problemele cu care se confruntă comunitatea noastră și invit alături de mine toți oamenii responsabili pentru a sprijini și a mă ajuta în acest demers. Este municipiul nostru, mi se pare un gest de demnitate să candidez și mă simt obligat față de concetățenii mei și colegii mei de partid să intru în această competiție!» a declarat Ioan Martin în deschiderea conferinței. Ideea nominalizării lui Ioan Marin pentru Primăria Slobozia nu este nouă. Independent a publicat această «variantă de lucru» a PNL încă din anul 2009, cînd Ioan Marin a ocupat postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița. Alături de el în cursa pentru nominalizarea sa drept candidat al PNL la Slobozia s-au aflat consilierii locali PNL Gabriel Ioniță, Cezar Zamfir și Gigi Manea.

29 Ianuarie 2016, 21:20 (52314 vizualizări - 86 comentarii)

Citiți și:
PNL nu are candidat pentru Slobozia
Cezarul PNL vrea (din nou) la primărie
PNL nu are candidat pentru Slobozia

Comentariile cititorilor:


Titi:
(30 Ianuarie 2016, 21:35)
Omul candidează pt.Slobozia , nu pentru Blaga ,Anastase ,Basescu & comp! Eu îl încurajez și susțin ! Avem nevoie de el ? ( de remarcat ca mai toți i se adresează cu d-ul ...)
mircea:
(30 Ianuarie 2016, 19:09)
@psd si usl, poate ai uitat dar usl era format, in principal, din pnl si psd, partide principale, adica crin si ponta, nu incerca sa ii separi ca nu merge, mai nou, poate nu stii sau poate te faci ca nu stii, colegul lui martin, tinel, este unul dintre cei mai acerbi pupatori de fund basist, poate ai uitat sau doar te prefaci, martin este coleg cu aia care au taiat salariile medicilor si profesorilor,si a multor alte ctegorii, care au inchis spitale....blaga, anastase, videanu....mai stii ”viorica...vino la noi sa vezi rezultatele...”, mai stii rferendumul din 2012....cu ei este acum coleg domnul martin...i-am insirat pentru a-ti reamprospata aducerile aminte....
Bara-Bara:
(30 Ianuarie 2016, 15:58)
garanteaza cineva ca nu face bara-bara cu partenerul lui de afaceri pe care il are de peste 20 de ani ? adica cu Marian Neacsu.................... E slab ca om, deja corupt, are multe polite de platit si daca castiga o sa fie continuatorul politicii de incompetenta. ALTUL mai draga, alegeti un om care sa stie si sa poata face ceva. Asta nu a facut niciodata nimic bun.
PSD si USL:
(30 Ianuarie 2016, 14:22)
In 26 de ani la carma orasului psd si apoi, in cardasie,usl, au adus orasul Slobozia intr-o zona ce frizeaza Apocalipsa: gropi imense, statui hidoase, apa otravita pt populatie, constructii aiurea fara autorizatii,cartiere intregi fara drumuri,apa, electricitate si gaz, strazi desfundate si balti adanci, napastuiti ai sortii inghesuiti in blocuri darapanate tip ghetou, sef de CJ, primari, viceprimari si consilieri penali asteptand intrarea la beciul domnesc, apoi in puscarie, pt afaceri oneroase pe banii slobozenilor etc, etc...
Gica:
(30 Ianuarie 2016, 13:47)
Succes dle Martin SUNT SIGUR CA DACA LUATI CA PRIMAR VETI  FI ALTURI DE CETATENI TOT MANDATUL.
@face:
(30 Ianuarie 2016, 13:12)
In conferinta de presa , ca sa inlature comentarii ca ale tale, a declarat ca numai candideaza pe nicio alta lista. Deci observatia ta e nefondata.
Valentin :
(30 Ianuarie 2016, 11:54)
Dacă cineva mai poate sa facă ordine în primăria Slobozia ,eu cred ca doar d-ul Martin poate ! 
mircea:
(30 Ianuarie 2016, 08:50)
@face, cred ca ai dreptate omule, tinel o sa curete pnl-ul de penelisti,,ma refer la vechii penelisti nu portocalii vopsiti, asta-i misiunea lui....in sfarsit, v-om vedea...
face:
(30 Ianuarie 2016, 00:57)
se vede de pe chipul lui ca nu vrea primar vrea vice la cji dar se bate ciu CRETINEL si tot psd castiga primaria si Mrtin vice cji
Alexa:
(29 Ianuarie 2016, 22:50)
Vă urez succes domnule Martin.Veți câștiga sigur și din primul tur în situația în care vor fi două tururi de scrutin dar totodată vă asigur că intrați într-o misiune care o pot compara cu o sinucidere politică. Orașul se află într-o situație dezastruoasă din punct de vedere al funcționarii utilităților publice(apa,salubrizare,locuri de parcare,poliție locală??,sistematizare străzi noi,ect..)Iar din punct de vedere financiar împrumuturile făcute cu ocazia introducerii apei nepotabile și a gropii lui Stoica plus riscul ca bani primiți pe fonduri europene să fie luați înapoi de UE, vă va pune în situația să administrați ca viitor primar un oraș falimentar cu perspectiva de a nu mai putea da măcar salarii.Probabilitatea ca,conturile primăriei să fie poprite este mare, poate înainte de luna iunie .Ce veți face atunci?Veți pune alte biruri locale?
mircea:
(29 Ianuarie 2016, 21:53)
cu toate ca nu sunt cu peneleu' , adica, nu blaga, nu pocora, nu tinel, martin mi se pare a fi un om echilibrat si de bun simt...mai vedem...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
277 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 13:35
(18876 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(17866 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18819 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(18590 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(18088 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(47972 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17760 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(19182 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18896 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(20101 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20869 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(20045 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20728 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20378 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20780 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19760 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19834 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...