Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Întîlnire de lucru organizată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a organizat, vineri, 29 ianuarie 2016, întîlnirea de lucru dintre reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cei ai Asociației Române a Băncilor. Evenimentul este parte a întîlnirilor periodice ca urmare a semnării protocolului de colaborare interinstituțional. La eveniment au participat directorul general AFIR, Andras SZAKAL, Gheorghiță CORBU, consilier al ministrului Agriculturii, precum și directori ai direcțiilor tehnice de specialitate din Agenție. Scopul acestor întîlniri a fost acela de a stabili, evalua și calibra măsurile și acțiunile semnatarilor protocolului pentru a crește accesul la finanțarea europeană nerambursabilă a potențialilor beneficiari ai PNDR. Printre subiectele abordate au fost clarificarea aspectelor interpretabile cuprinse în Ghidul privind condițiile artificiale, modificarea precum și completarea HG 226/2015 și a OUG 49/2015, pentru a facilita accesul la finanțare a beneficiarilor și potențialilor beneficiari ai PNDR. «Aceste întîlniri au rolul de a instituționaliza și suda relația de parteneriat dintre semnatarii protocolului de colaborare. MADR și AFIR sînt instituții cu atribuții în acordarea de fonduri europene nerambursabile pentru agricultură și dezvoltare rurală în timp ce băncile comerciale pot sprijini cofinanțarea proiectelor de către beneficiari. Este necesar să fie stabilite măsuri comune și concrete la situațiile cu care ne confruntăm și sperăm că în cel mai scurt timp să eliminăm unele obstacole care îngreunează accesul la creditare a celor ce accesează Programului Național de Dezvoltare Rurală» a declarat Andras SZAKAL, directorul general al AFIR. De asemenea, în cadrul discuțiilor s-a decis și asupra modului în care va decurge colaborarea viitoare între AFIR și ARB, stabilindu-se întîlniri lunare pentru analizarea problemelor punctuale legate de relația dintre bănci și beneficiarii PNDR apărute în implementarea proiectelor. Totodată, colaborarea va cuprinde și întîlniri cu beneficiarii, organizate în teritoriu.

2 Februarie 2016, 15:45 (8548 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: AFIR întâlnire
Citiți și:
AFIR a organizat întîlniri de lucru cu partenerii sociali pentru optimizarea procedurilor

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 15 Aug 2026
267 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 11 iulie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Urziceni, aflându-se în executarea serviciului de îndrumare și control al traficului rutier pe raza municipiului, au depistat în trafic un ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 17:25
(2056 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 caz nou de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 12 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10795, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 16:35
(2894 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la o casă din Borănești și la o firmă de termopane din Fetești

Sâmbătă, 10 iulie a.c., în jurul orelor 13,55, salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit în comuna Borănești, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 14:25
(6770 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Incendiere intenționată a miriștei de grâu

Sâmbătă, 10 iulie a.c., în jurul orelor 13,20, salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 14:20
(3975 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Pisoi salvați de pompieri

Sâmbătă, 10 iulie a.c., doi pui de pisică au căzut într-o fântână dezafectată din Rădulești. Animăluțele au fost salvate de pompieri, aceștia intervenind cu mijloacele din dotare la fântâna cu o adâncime ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 14:15
(3436 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Cotorca

Un accident rutier s-a produs în satul Cotorca, aparținând comunei Ciocârlia. Astfel, duminică, 11 iulie a.c., în jurul orelor 12,00, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 14:05
(3465 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cotorca accident


AJOFM Ialomița: 4,42%-rata șomajului în luna mai 2021

La sfârșitul lunii mai 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4146 șomeri (din care 1863 femei), rata șomajului fiind de 4,42%, cu 0,29 puncte procentuale ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 11:55
(2401 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 11 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10794, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2021, 16:25
(1963 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Trei persoane rănite într-un accident rutier

Bărbulești: Trei persoane rănite într-un accident rutier

În dimineața zilei de duminică, 11 iulie a.c., la ora 3,30, în zona localității Bărbulești, s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2021, 13:10
(2118 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 caz nou de COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 10 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10794, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2021, 16:40
(4128 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Parfumuri contrafăcute, confiscate de polițiști

În ziua de joi, 8 iulie a.c, polițiștii din Urziceni au confiscat 24 de cutii cu parfumuri ce păreau a fi contrafăcute. Bunurile erau comercializate pe stradă de un bărbat, de 47 de ani, din Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 19:15
(4160 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Doi răniți în urma unui accident rutier

Urziceni: Doi răniți în urma unui accident rutier

Accident de circulație pe șoseaua care leagă municipiile Urziceni și București. Evenimentul rutier a fost anunțat la 112 în ziua de vineri, 9 iulie 2021. Din verificările efectuate a reieșit că tragedia ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 19:05
(3916 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Urziceni accident


Grindu: Reținut pentru fapte de «violență» și «distrugere»

Un tânăr de 30 de ani, domiciliat în localitatea Grindu, a fost reținut pentru 24 de ore în ziua de joi, 8 iulie 2021. Activitatea infracțională reținută în sarcina acestuia constă în faptul că, la data ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 18:50
(3196 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Copiii din oraș, polițiști pentru o zi

Slobozia: Copiii din oraș, polițiști pentru o zi

Vineri, 9 iulie a.c., polițiștii rutieri și cei de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați direct de un grup de peste 60 de copii din cadrul Clubului Interact, cu privire ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 18:40
(3062 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Atenție, se întrerupe energia electrică!

E-Distribuție Dobrogea informează cu privire la faptul că în perioada 12-16 iulie a.c., se vor desfășura lucrări de reparații ale liniilor de înaltă tensiune. Din această cauză în anumite localități din ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 17:35
(3853 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Vineri, 9 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 16:45
(2800 vizualizări - 0 comentarii)


Verificări în teren realizate de APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de vineri, 09.07.2021, inspectorii APIA și cei ai instituțiilor de specialitate delegate demarează controlul la fața locului ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 14:25
(3182 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Îngroziți de un șofer băut

Un bărbat de 53 de ani, din localitatea Movila, a băgat spaima în cetățenii din localitate. După ce și-a făcut curaj cu mai multe pahare cu băutură, acesta s-a urcat la volanul unei mașini și a început ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 19:20
(2877 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan, cu permisul suspendat

Miercuri, 7 iulie a.c., polițiștii din Slobozia au oprit, pentru control, o autoutilitară care se deplasa pe șoseaua de centură a orașului. La volanul acesteia a fost identificat un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 18:55
(2604 vizualizări - 0 comentarii)


Glodeanu Siliștea: Doi răniți în urma unui accident rutier

Glodeanu Siliștea: Doi răniți în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 8 iulie a.c., în cazul unui accident rutier, în care a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat într-un șanț în afara părții carosabile. La locul evenimentului ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 18:40
(3009 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Joi, 8 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 16:35
(3701 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se efectuează plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 14:10
(3671 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 28000 de lei

Pe parcursul zilei de marți, 6 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 62 de evenimente sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 7 infracțiuni și au aplicat 117 sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 17:20
(2920 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbat din Adâncata, surprins băut la volan

Marți, 6 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Fierbinți-Târg, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier în localitatea Fierbinții de Sus, au oprit, pentru control, ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 17:10
(2484 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 7 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 16:35
(2531 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga-Fetești

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile ce deservește Cartierul Buliga din Fetești, RAJA Constanța va sista furnizarea apei joi, 8 iulie ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 14:55
(2237 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A prezentat un permis de conducere italian «fals»

În cursul zilei de luni, 5 iulie a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii din Țăndărei au oprit pentru  control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 28 de ani. Bărbatul a prezentat pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 19:10
(2045 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

Agro Oil Service SRL
cu sediul în Slobozia, bdul Matei Basarab,
bl. MB20, sc. B-C, parter
angajează
-laborant gradator pentru
Punctele de Lucru Fetești, Slobozia
și Ivănești cu sau fără experiență,
se asigură cursuri de specializare
-șoferi profesioniști Categoria B, C, E,
atestatul ADR reprezintă un avantaj
Oferim salariu atractiv,
mediu de lucru pozitiv,
cursuri perfecționare,
posibilități de promovare

Relații la telefon 0788/601.501
Persoana de contact: Bogdan Țigău
e-mail: [email protected],
Siloz Fetești

6 Iulie 2021, 19:05


Slobozia: Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști

Polițiștii din Slobozia au emis luni, 5 iulie a.c., un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 43 de ani. Acesta a fost reclamat de soția acestuia, o femeie în vârstă de 42 de ani, că i ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 19:00
(1826 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Măsuri preventive pentru limitarea răspândirii noului Coronavirus

În ultimele 24 de ore, au fost organizate și desfășurate în sistem integrat acțiuni punctuale, fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 18:45
(4530 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...