REPORTAJ

Sergentul Mihaela

Cariera militară nu mai este demult apanajul bărbaților. Iar Regimentul 51 Artilerie Mixtă «General Cornel Paraniac» de la Slobozia nu putea face nici el excepție. Femeile-militar care activează în cadrul acestuia au responsabilități egale cu cele ale bărbaților. În plus, orașul le poate descoperi, de cîțiva ani încoace, purtînd drapelul unității la paradele militare organizate în zilele festive. Tocmai de aceea ne-am hotărît să aflăm ce se ascunde în spatele statutului de militar-femeie.

O femeie care iubește disciplina militară
Regimentul 51 Artilerie Mixtă «General Cornel Paraniac» de la Slobozia își desfășoară de ani buni activitatea la marginea Sloboziei, cu discreția specifică vieții militare. Singurele momente în care militarii Regimentului apar în public sînt zilele festive, în cadrul cărora se desfășoară paradele militare. Iar în ultima vreme drapelul unității a fost purtat în cadrul acestor parade militare de către femei. Mihaela Arsene este una dintre ele. Are 32 de ani și «un metru șaișcinci». A intrat în armata română la 3 ani după ce a terminat Facultatea de Hidrotehnică, la Iași. Dar își amintește că visa să poarte haina militară încă de pe vremea cînd frații ei veneau acasă, în permisii. «Eram mică și nu realizam... Veneau acasă în permisii și eu îi întrebam ce caută acasă, cînd în armată e atît de frumos. Apoi, după ce am intrat în sistem, am înțeles că armata nu este pentru toată lumea...». Dar armata a fost pentru ea. În anul 2009 a ajuns caporal, iar de 3 ani e sergent. Are în subordine 5 oameni și e comandantul unui dispozitiv motorizat de lansare a rachetelor de luptă. «Toată lumea se miră că am ales să lupt. Dar femeile sînt la fel de luptătoare ca și bărbații. Rezistă mai bine la durere, își îndeplinesc conștiincios sarcinile, nu renunță la ceea ce-și pun în gînd. De ce n-ar fi și niște buni militari?!» se întreabă ea retoric.

Mîndria de a purta drapelul unității
Mihaela Arsene n-a regretat niciodată alegerea făcută. Ba, dimpotrivă, regretă că s-a hotărît prea tîrziu. Visează cu ochii deschiși la o carieră militară și știe că, negreșit, într-o bună zi va deveni ofițer. Nu se teme de ce o așteaptă și speră doar să fie pregătită atunci cînd țara va avea nevoie de viața ei. «Nu mi-e frică, de ce să-mi fie?! Dacă va fi să mor, n-am să mai știu nimic. Vor suferi cei din jurul meu, nu eu. Iar mama trebuie să accepte, pentru că asta e decizia mea... Dar nu e cazul să punem răul înainte. Asta e meseria pe care am ales-o și, dacă va fi să fie, trebuie să fiu pregătită!». Cînd nu e militar, servant sau aspirant la gradul de ofițer, Mihaela e o femeie obișnuită, care face sau poate face tot ce dorește o femeie. «Nu-mi ajunge timpul pentru cîte am de făcut!» ne asigură. Însă tot milităria îi e cea mai dragă. Iar atunci cînd este aleasă să poarte drapelul unității, ne mărturisește, trăiește un sentiment de mîndrie pe care e sigură că orice român îl încearcă. «Cum să vă explic eu? Ați văzut cum vă furnică atunci cînd vedeți că un român cîștigă o medalie la Jocurile Olimpice? Așa e și cînd porți drapelul unității! Sînt mîndră pînă în vîrful unghiilor și mă bucur că această responsabilitate mi-a fost încredințată mie. Nu mă gîndesc niciodată că sînt femeie. Sînt militar român și rostul meu e să-mi slujesc țara!».

2 Februarie 2016, 15:25 (5329 vizualizări - 5 comentarii)