Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Revolta din Consiliul Local Slobozia

Contribuabili tratați cu «Sictir!»

Revolta din Consiliul Local Slobozia

Joi, 28 ianuarie 2016, în cadrul primei ședințe de Consiliu Local din acest an, circa 25 de proprietari de case din Cartierul Tineretului, au fost prezenți în sală. Responsabili și răbdători, tinerii au așteptat ca, după votarea proiectelor de hotărîre, primarul Alexandru Stoica să asculte doleanțele lor. Răspunsul acestuia a devenit viral pe rețelele de socializare de pe internet. «Sictir!» a răspuns el la interpelarea unuia dintre tinerii care i-au cerut explicații pentru modul în care a fost gestionată investiția în Cartierul Tineretului.

O ședință cu pistoalele pe masă
Joi, 28 ianuarie 2016, Consiliul Local Slobozia s-a reunit pentru a dezbate și aproba proiectele de hotărîre aflate pe ordinea de zi a primei ședințe ordinare a acestui an. În sală, alături de cei 20 de consilieri prezenți, s-au aflat și circa 25 de proprietari de case din Cartierul Tineretului, unde administrația locală nu a reușit, după mai bine de 6 ani de la concesionarea terenurilor, să asigure standarde minimale de viață. Impulsionați de prezența contribuabililor prezenți, consilierii locali au votat «cu pistoalele pe masă», taxînd politic fiecare propunere a administrației locale. În majoritatea cazurilor, proiectele de hotărîre propuse au fost aprobate cu sprijinul consilierilor PSD. Unul dintre proiectele de hotărîre care a avut nevoie de voturile a două treimi dintre consilieri și, prin urmare, a fost respins, este cel privind trecerea în administrarea Direcției Municipale pentru Cultură, Sport și Tineret din subordinea Primăriei a Centrului Național de Informare și Promovare Turistică. Corect în esență, demersul autorităților s-a izbit de votul consilierilor Opoziției, care au considerat că în acest fel taxează maniera inconștientă în care edilii locali au ales să investească fonduri europene într-un «prepeleac turistic» unde nu intră nimeni. Reamintim că Centrul Național de Informare și Promovare Turistică se află în imediata vecinătate a Muzeului Agriculturii, la intrare în Slobozia și a costat 600 mii de lei! În schimbul acestor fonduri, administrația locală are obligația de a susține acest Centru timp de 5 ani...

Contribuabili tratați cu «Sictir!»
Presați de prezența proprietarilor din Cartierul Tineretului, primarul Alexandru Stoica și consilierii locali au sfîrșit prin a intra în dialog cu aceștia. Nemulțumiți de lentoarea lucrărilor la rețeaua de canalizare și sistemul de iluminat, precum și de condițiile inumane în care trăiesc, proprietarii prezenți au cerut primarului Alexandru Stoica explicații. «De ce aveți atîta tupeu să ne mințiți pe noi, care am investit acolo miliarde, și de ce mințiți electoratul în condițiile în care, condamnat fiind, vă permiteți să stați pe postul pe care stați?!». Răspunsul primarului Alexandru Stoica a fost incalificabil. «Sictir!» a replicat acesta ca răspuns, refuzînd orice formă civilizată de dialog. Situația proprietarilor din Cartierul Tineretului este cu atît mai dramatică cu cît cei prezenți au susținut că funcționarii Primăriei au retras dreptul de folosință al terenurilor unora dintre proprietarii care au casele în diferite stadii de execuție. Ionuț Oncioiu este doar unul dintre aceștia. El a prezentat în plenul Consiliului Local lista emisă de către Primăria Slobozia. «Aceasta este lista de la Primărie. Eu am casa ridicată în proporție de 70%. Nu m-a anunțat nimeni că nu mai am drept de folosință asupra terenului... Am venit aici și am aflat! Dar eu am autorizație de construcție validă, reînnoită pe 27 mai 2013. În noiembire același an am fost trecut pe lista asta! Timp de 2 ani nu mi-am putut plăti impozitele! Am venit azi la Primărie, la camera 28, și mi s-a cerut să fac eu cerere cum că am casa în construcție. Cum e posibil să nu fiu înregistrat aici? Cui am plătit eu pînă acum?» s-a întrebat acesta retoric.

9 Februarie 2016, 11:15 (5606 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local
Terenuri concesionate, vândute la prețuri diminuate de administrația locală

Comentariile cititorilor:


Vasile:
(15 Februarie 2016, 21:58)
Mircea de ce nu candidezi tu la primarie,vad ca esti scolit,ai scoala vietii ,talentul te mananca.Fa tu ceva bun,fii tu schimbarea,si adu si brigada dupa tine ;)>
Serghei:
(13 Februarie 2016, 10:18)
Acest domn Stoica Alexandru are grave probleme psihice.Dacă urmăriți,la mai toate întrebările venite din partea cetățenilor sau reporterilor, dânsul are doar răspunsuri de genul: hai sictir!, ba ești nebun la cap? ,nu-i treaba mea! ,ce aveți bă? ,nu ma interesează,du-te bă d-aici! etc.Acest personaj are un comportament jalnic cu mult sub un primar de la țară. Suferă de mitomanie în toate formele ei , în special perversă.
mircea:
(12 Februarie 2016, 17:36)
@vasile...las-o mai moale cu postarile ca esti varza, scri prost si mai ales, gandesti si mai prost...
pt@Vasilica:
(12 Februarie 2016, 16:45)
"Adevaratii prosti sunteti voi, astia, care comentati"..@Vasilica, te simti prost? Nu de alta, dar te vad comentand p'acilea! Din pacate nu cei care comenteaza(cu putine exceptii, desigur) sunt alegatorii de baza ai psd-ului, ci bietii oameni care nu au nici internet, nici serviciu, altii pensionari, sau doar asistatii partidului, majoritari de altfel in judet..
Mary:
(12 Februarie 2016, 15:32)
        Isi permite Sandel, doar este copilul minune cu care s-a jucat psd acum patru ani la alegeri, pe care l-au arunca in sus de doua ori si l-au prins o data. Acum, ca a cazut in cap, asta este treaba lui. Probabil si a atora ca el, cazuti in cap, cand l-au ales.
Vasile:
(12 Februarie 2016, 14:51)
Alo alo in ce tara traiti,cumva Germania,Franta ,Anglia...nu Romania. De parca nu va asteptati la asemnea reactii.Adevaratii prosti sunteti voi astia care comentati,si luati foc.Ce atata zarva,si discutii de prisos ,ca ati crezut in primar,in conducere,ca ba sau pa.Luati-o cu un gram de sare, Romanica nu e roz,si nici neagra.Daca va duceti ca papagalii si nu stiti legea,duceti-va la un jurist,si daca sunteti nedreptatiti dati in judecata primara.
@john :
(12 Februarie 2016, 13:00)
Pai,bine ma boule,de ce au gresit oamenii aia? Ca te a facut mama ta tembel? Pai ma cretinule sunt locuri,fundatii,case pentru care se platesc obligatiiile .De ce sa nu fie suparati?Au vise,au crezut in vrajeala astora,mai ales ca sandu zvâcnitu era viceprimar si alerga pe acolo caraghiosul de ziceai ca este Mesia.Si ala un bou! De ce sa vorbeasca acea doamna?A vorbit in numele copilului ei pe care l a ocrotit si ajutat.Tu ma boule,ce sa stii?Ca si samanta o ai stearpa!Ca daca erai barbat,scriai pe alt ton! Scobitule! Bravo acestor barbati ca au stat in fata consiliului sa isi expuna durerea.Nu in fata primarului ce a fost numit sa reprezinte cetatenii orasului.Bine,si pe dobitoci ca tine dar pe toti.sandu a schimbat sensul discutiei,aruncand asupra acelei femei acuzatii si ducand discutia spre alt sens.Toti acei locuitori ai orasului au crezut si au sperat ca in zona caselor va fi in cel mult 6ani un cartier ingrijit,in care sa isi creasca copiii,sa se bucure de un alt fel de viata.Au fost mintiti,inselati de oameni ce gandesc asa cum o faci tu ma "gioni".Oameni fara cuvant,ce au grija altor si nu a lor! Noi le spunem la°°gii! Voi cum le spuneti?
mircea:
(12 Februarie 2016, 09:59)
nu locuiesc acolo dar cred ca oamenii au dreptate, stoica-dinamita-hai sictir, le-a cam tras teapa, cine nu crede sa se duca sa vada in ce conditii stau....cat despre john, hai sa fim seriosi, este doar un lingau ce nu trebuie luat in seama...pe bune
eeee:
(11 Februarie 2016, 15:35)
John esti un prost si nu sti nimic despre cartierul de tineri.Nu mai vb sa te afli in treaba mai "țărane".Si urmareste tot reportajul badarane ca nu a vrut nimeni sa l bata pe primar.
proprietar de rate:
(11 Februarie 2016, 13:08)
Poate john are incredere in primar; este dreptul lui. Poate daca o sa candideze iar, o sa ii promita lui john ca o sa construiasca o piramida in Slobozia; dar din aia cu varful in jos, ca sa astupe groapa aceea frumoasa; si stau si ma gandesc ce noroc pe john daca o sa il intalneasca pe "nesimtitul ala" sau pe restul de "maimute".
qqqq:
(11 Februarie 2016, 11:04)
john esti un mare ordinar.Habar nu ai despre ce vorbesti si arunci cu mizerie in niste oameni care au muncit si muncesc platesc taxe. Singura lor greseala a fost ca au crezut in mincinile nesimtite ale unor indivizi ca tine in speta cei de la primarie care au spus de ani buni ca vor rezolva problemele din acel cartier.Tu bietul de tine nu ai discernamant si nu pot sa te acuz de altceva decat de prostie mare. Iar legat de atitudinea primarului..pot sa spun ca a aratat cu adevarat cine este..iar acel " hai sictir" a fost pentru toata populatia din acest oras..asa ca lasa ne cu lozincile tale ieftine
John:
(11 Februarie 2016, 03:21)
Persoanele astea care vin hotarate sa faca "lumina" in volburea propagandista ,sunt mai necinstite decat cei din primarie.Nu platesc impozitele dar vor drepturi,pai frate ,nu te supara,vii cu scandal la primarie,trebuiau dati afara cu jandarmi.Mai ales nesimtitul ala ,care mai avea putin si il lovea pe primar.Legea junglei,supravietuieste cel puternic,dar maimutele din incapere,au venit cu un scop,si acela e de a face propaganda. Habar nu aveti cu ce se ocupa "indivizii astia de se plang,ca nu au drepturi,si refuza sa plateasca taxe si impozite. Poate si cei din primarie gresesc,dar nu trebuie sa facem circ televizat ca nu stim sa discutam. Bine i-a facut primarul,babei nesimtite,nu sta in locatie,nu are dreptul sa se ridice cu pretentii.Si cei ce nu isi platesc impozitele ,nu ar trebui sa comenteze.Cand li s-a dat locuinte ANL,era totul ok.Dar multi din ei au plecat in afara la munca,si au inchiriat locuintele ,ca aia care au stat in locul lor nu au platit e alta poveste. He he...cata mizerie poti vedea in circul asta numit Romania.
mircea:
(9 Februarie 2016, 21:17)
cand am spus ca stoica e bomba, nimeni nu m-a crezut...el si cu consilierii lui...pdl,pnl,psd,....toti...!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 02 Iul 2026
305 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 14 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10686, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 16:50
(2412 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Fetești

În dimineața zilei de vineri, 14 mai a.c., în jurul orei 5,45, salvatorii din cadrul Stației de Pompieri Fetești au fost alertați prin 112 să intervină la Fetești pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 13:50
(2256 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Acțiune a polițiștilor la Fetești

Acțiune a polițiștilor la Fetești

În cursul zilei de joi, 13 mai 2021, în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată pe raza municipiului Fetești, aproape 100 de forțe de ordine au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2021, 12:45
(1817 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Iazu: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Miercuri, 12 mai a.c., pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Slobozia au intervenit cu o autospecială de intervenție la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. La locul evenimentului ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 20:15
(2077 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Iazu accident


Pompierii din Urziceni, 24 de ore de luptă cu flăcările la Glodeanu Siliștea

Pompierii din Urziceni, 24 de ore de luptă cu flăcările la Glodeanu Siliștea

Pompierii din Urziceni au reușit în dimineața zilei de joi, 13 mai a.c., să stingă incendiul care a cuprins un siloz de cereale, de pe raza localității Glodeanu Siliștea/Buzău. Focul a izbucnit în dimineața ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 20:05
(5081 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modalități de transmitere a documentelor pentru eliberarea certificatului de rezidență fiscală

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că cererile pentru eliberarea certificatului de rezidență fiscală se pot transmite prin mijloace electronice de ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 19:50
(5098 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Șofer rănit într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit în ziua de joi, 13 mai a.c., în cazul unui accident rutier petrecut pe raza localității Ciocârlia. Din informațiile oferite, se pare că un autoturism s-a ciocnit de ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 17:30
(2754 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 13 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10683, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 16:35
(3556 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Și-a găsit sfârșitul într-un bazin cu apă

Un bărbat de 55 de ani din localitatea Urziceni a murit în ziua de joi, 13 mai a.c., după ce a căzut într-un bazin cu apă, adânc ce 7 metri. Bazinul se afla în gospodăria bărbatului. La fața locului au ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2021, 16:30
(2342 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții în Ialomița: Contrabanda cu tutun, în vizorul polițiștilor prahoveni

Miercuri, 12 mai 2021, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au efectuat 32 de percheziții, în 15 județe (Prahova, Ilfov, Dâmbovița, Argeș, Ialomița, ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2021, 21:40
(3434 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Reducerea evaziunii fiscale, obiectivul strategiei ANAF 2021-2024

Administrația Județeana a Finanțelor Publice Ialomița și-a fixat ca obiectiv strategic reducerea evaziunii fiscale și a economiei subterane, în vederea menținerii unui mediu economic echitabil pentru toți ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2021, 18:40
(7259 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 9 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 12 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10680, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2021, 16:20
(2125 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 170 kg de pește, confiscate de polițiști

Fetești: 170 kg de pește, confiscate de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurată luni, 10 mai a.c., polițiștii au depistat un bărbat, de 34 de ani, din județul Constanța, în timp ce transporta ilegal 170 kg de pește. Bărbatul nu avea documente legale ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 18:05
(1991 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 14 mii lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Polițiștii ialomițeni au desfășurat luni, 10 mai a.c., ample acțiuni privind modul în care populația județului respectă măsurile de poretcție sanitară. Cu această ocazie au fost aplicate 75 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 17:45
(2050 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Valea Ciorii și Lăcusteni

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Valea Ciorii și Lăcusteni

Pompierii ialomițeni au intervenit luni, 10 mai a.c, pentru stingerea unor incendii de vegetație uscată produse pe raza localităților Valea Ciorii și Lăcusteni. La Lăcusteni, incendiul s-a produs pe terasamentul ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 17:40
(2313 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița le reamintește contribuabililor faptul că 25 mai 2021 este data limită pentru depunerea următoarelor declarații fiscale: Formularul 100, Formularul ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 17:35
(3659 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 11 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10671, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 16:35
(3571 vizualizări - 0 comentarii)


24 de localități din Ialomița, incluse în zona epidemiologică de risc înalt din cauza gripei aviare

Din cauza apariției focarelor de gripă aviară înalt patogenă pe teritoriul Europei, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a inclus 24 de localități din județul nostru în ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2021, 17:20
(4794 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 10 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10663, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2021, 16:40
(3517 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Ograda, Iazu și Grivița

Accidente la Ograda, Iazu și Grivița

Vineri, 7 mai a.c., în jurul orelor 10,00, salvatorii de la Garda de Intervenție Țăndărei au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Ograda, fiind implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2021, 13:05
(3473 vizualizări - 0 comentarii)


Horia: Incendiu la o șiră de baloți

Horia: Incendiu la o șiră de baloți

Pompierii din două județe acționează pentru stingerea unui incendiu izbucnit încă de sâmbătă, 8 mai a.c., în jurul orelor 23,00, la o șiră de baloți din paie aprinsă în câmp, în satul Horia din comuna ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2021, 12:55
(3860 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 9 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10658, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2021, 17:20
(3579 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 15 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 8 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10650, cu 15 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2021, 16:35
(2661 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 10 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 7 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10635, cu 10 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2021, 16:35
(3805 vizualizări - 0 comentarii)


8 mai-Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii

8 mai-Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii

La data de 8 mai se sărbătorește Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii. Această zi este dedicată personalului și voluntarilor Mișcării Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii. Mișcarea ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2021, 15:20
(3183 vizualizări - 0 comentarii)


APIA autorizează plățile aferente schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal-Campania 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că începând de vineri, 7 mai 2021, a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2021, 13:25
(6504 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificările aduse Formularului 300 «Decont de taxă pe valoarea adăugată»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2021, 12:10
(5005 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 6 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10625, cu  3 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2021, 16:40
(2295 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 10 mai 2021, termen pentru depunere a declarațiilor fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2021, 13:20
(6073 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 12 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 5 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10622, cu 12 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2021, 16:40
(3005 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...