Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Se îngroașă gluma

Handbal, Unirea Slobozia-HCM Rîmnicu Vîlcea 21-23(10-12)

Se îngroașă gluma

Față de sezonul trecut, Vîlcea a venit la Slobozia vineri, 5 februarie 2016, cu două plusuri importante: Ani Senocico și extrema dreaptă Ana Maria Simion, care a făcut aproape tot ce a vrut pe partea ei. Din păcate, față de sezonul trecut, Slobozia are multe minusuri despre care am tot vorbit în acest retur. O vorbă spune că antrenorul te duce pînă în situația de a marca, dar nu-ți bagă mingea în poartă. Ei bine, cînd principalul om de atac al Unirii, Andreea Enescu, irosește cu seninătate 3 situații gol, singură cu portarul, nu poți avea pretenția să învingi adversari chiar mai slabi decît Vîlcea. Asta nu înseamnă că antrenoarea Victorina Bora nu are partea ei de vină în situația de acum a echipei. Aceasta trebuie să găsească imediat soluții pentru ieșirea echipei din criza de rezultate, deoarece barajul se vede deja la orizont, iar dacă vom continua astfel, ne poate paște un final de sezon în care vom trăi din nou periculos. Și acum cîte ceva despre meci. A fost unul dintre cele mai urîte pe care le-am văzut în Sala Sporturilor de la promovarea în Ligă. Multă încrîncenare, luptă de uzură și foarte puțin spectacol. În plus, o brigadă de arbitre care, deși de talie europeană, a reușit în dese rînduri să inflameze spiritele. Unirea a început bine, printr-un frumos gol reușit de Ivan. S-a mers cap la cap pînă spre pauză, Unirea avînd la un moment dat posibilitatea de a evada (8-6) în minutul 15. A ieșit în evidență, mai cu seamă prin devotament, Paula Pavăl care, pentru 2 dintre cele 3 goluri marcate, a riscat o reaccidentare. Finalul de repriză a aparținut oltencelor, care au intrat la cabine avînd 12-10 pe tabelă. Lupta la baionetă a continuat și după pauză, iar în minutul 45 era 17-17. A fost momentul în care echipa antrenată de Constantin Ștefan și-a etalat superioritatea, prin 3 goluri consecutive. Slobozia a căutat revenirea, dar a fost doar o inițiativă tardivă. Vîlcea a cîștigat cu 23-21, iar cea mai supărată handbalistă de pe teren trebuie să fi fost portărița Unirii, Mădălina Ion, care a parat 3 aruncări de la 7 metri și a avut, în general, o prestație bună. De remarcat și revenirea în lot a Ralucăi Dăscălete, care nu a intrat, de această dată, decît pentru 2 aruncări de la 7 metri, pe care le-a transformat cu precizie. Ușor-ușor gașca se reface. Sperăm că și moralul. Pentru Unirea au punctat: Enescu-4 goluri, Pavăl-3, Ilie-3, Drăguț-2, Simion-2, Băcăoanu-2, Dăscălete-2, Ivan-1, Carabulea-1, Toma-1. Unirea rămîne pe locul 11, cu 16 puncte, la trei lungimi de evitarea barajului. Într-o altă partidă a etapei a 11-a, Rapidul a învins la Cisnădie și, cu acest prilej, lupta la subsol s-a încins. Pentru Unirea urmează deplasarea de la Brașov. Meciul contra Coronei se va juca luni, 15 februarie a.c., și va fi televizat de Digi Sport. Chiar dacă pare naivitate, ne permitem să sperăm la un rezultat pozitiv, pentru că, în fond, cu două excepții, Slobozia este aceeași echipă care în noiembrie se întorcea cu 3 puncte de la Ploiești.

Ștefan Constantin: «Plusul de maturitate a decis!»
HCM Rîmnicu Vîlcea este antrenată din acest sezon de Constantin Ștefan, cel care, după mai mulți ani petrecuți în handbalul masculin, se află la prima experiență în competiția fetelor. A driblat elegant comparația dintre fetele și băieții angrenați în acest sport și s-a referit strict la joc. «Am avut un meci foarte greu. Știam că va fi așa și ne așteptam ca Slobozia să joace mai dur, așa cum face, de regulă, pe teren propriu. Plusul de maturitate a decis învingătoarea, iar drumul spre victorie ne-a fost îngreunat de cele 3 aruncări de la 7 metri irosite. Obiectivul nostru este locul 8, iar în campionatul viitor sperăm să emitem pretenții la locurile de cupe europene, așa cum tradiția handbalului vîlcean o cere!».

9 Februarie 2016, 13:05 (6323 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Au câștigat grupa de play-out!
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir
Locul 5 pentru România la Cupa Mondială de Sabie-masculin de la Cairo

Comentariile cititorilor:


x-men:
(16 Februarie 2016, 19:33)
Zdreanta cel cu ochii de FAIANTA.(pt faianta-sic).Sigur ai 4 clase. Hai Unirea
Faianta:
(15 Februarie 2016, 17:20)
Ce de zdrențe scriu pe aici! Numai zdrențe!!
Madam:
(14 Februarie 2016, 13:11)
Maine urmeaza meciul cu Corona Brasov, apoi Roman...din start 2 infrangeri. Pai, fetelor, daca o tineti asa, o sa ajungeti fix in vârful cozii clasamentului. Asadar, mai jucam si noi handbal de calitate?? Enescu poate face o figur buna maine ca in meciul cu Vâlcea...tind sa cred ca s-a emotionat de faptul ca era televizata partida.
Neutru:
(14 Februarie 2016, 02:36)
Nu stiu ce sa zic, dar e ciudata situatia de la club in momentul de fata. Cineva trebuie sa ia masuri, clar! Cat deapre d-na Bora... Mi se pare ca isi da toata silinta, dar degeaba ai 3 jucatoare de baza daca restul sunt slabe, paralele, nu prea au treaba cu handbalul. Eu le-as schimba pe unele care fac luciul bancii de rezerva..afara! Le-as schimba pana ar da randament..un plus echipei. Sunt cam obosite unele jucatoare ca deh, golaneala, cluburi, selfie-uri pe Facebook..tara arde si baba se piaptana.
dedu:
(13 Februarie 2016, 00:49)
Simioane, Simioane
Rodica:
(13 Februarie 2016, 00:32)
Fetele noastre???!!!Le-au aruncat, ca nu sunt bune...dar de promovat si echipa in prima liga cine a tinut-o...???
stefan:
(12 Februarie 2016, 23:32)
Cate handbaliste sant din oras? U nde sant fetele noastre? O sa plece madam Bora,ca doar n-a venit in oraselul asta sa faca performanta, ce dracu?
x-men:
(11 Februarie 2016, 01:09)
V.Bora a platit acum egalul facut campionatul trecut la Valcea(23-23). D-na antrenoare a venit aici (de la ...ati ghicit, Valcea)pentru salariu(f.f..bun pt ROMANIA) nu pentru a antrena si a face ceva pentru echipa noastra. Cred ca a venit pe pile si asa sta si acum fara a le invata sau indruma pe fete.PANA CAND???? O sa ne spuna ca a antrenat la centrul national de excelenta de la Valcea... V-am mai scris si anul trecut dar nu ati crezut.V. Bora nu tine cu CSM Unirea Slobozia. Hai Slobozia.Bafta fetelor
cioky:
(10 Februarie 2016, 21:29)
victoria bora are 100 de milionae salariu
Contribuabil:
(9 Februarie 2016, 20:42)
Primarul Stoica si consilierii locali au inebunit? Dupa ce au aprobat bani publici pentru o groapa fara utilitate acum mai  baga bani publici si intr-o echipa care permanent se bate la retrogradare. Sunt pentru sport dar investiti cu cap. Faceti publice salariile handbalistelor si stafului si nu cred ca mai aveti curaj sa va prezentati in fata alegatorilor peste cateva luni.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 30 Iun 2026
284 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
DECES

DECES

Colectivul Consiliului Județean Ialomița își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea în neființă a mamei domnului Adrian Ionescu, secretarul general al județului Ialomița.
...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 10:00
(3250 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: A fost publicată lista persoanelor juridice cu obligații fiscale restante la 30 iunie 2024

Potrivit informațiilor oferite de Agenția Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, la nivelul județului nostru există 213 agenți economici care figurau cu obligații restante la bugetul general consolidat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 09:00
(15624 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Duminică, 4 august 2024, polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Ion Roată, Balaciu și Axintele o acțiune cu efective mărite având ca scop menținerea și asigurarea unui climat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:50
(1872 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendați pentru încălcarea Codului Rutier

Vineri, 2 august 2024, polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:40
(3968 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED», în desfășurare

În perioada 5-11 august 2024, conform Programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «ROADPOL-SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:30
(4462 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere convocarea comisiilor din Parlament pentru audierea propunerilor de comisar european

USR a depus luni, 5 august 2024, o solicitare scrisă pentru convocarea comisiilor din Parlament care să audieze propunerile de comisar european din partea României. Marcel Ciolacu nu poate să fenteze ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:10
(8499 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: USR


Slobozia: Incendiu provocat intenționat

Slobozia: Incendiu provocat intenționat

Duminică, 4 august 2024, un apartament din centrul Sloboziei a fost cuprins de flăcări. Se pare că focul ar fi fost provocat intenționat de proprietarul imobilului, supărat că ar fi fost părăsit de soție ...[citește_toată_știrea]

5 August 2024, 07:30
(3630 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Tineretul Național Liberal demarează campania națională de promovare și informare «Susținem cota unică, spunem NU impozitului progresiv!»

Tineretul Național Liberal a dat startul unei campanii de promovare și informare intitulată «Susținem cota unică, spunem NU impozitului progresiv!», prin care își propune să prezinte ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2024, 10:15
(7690 vizualizări - 5 comentarii)


Ialomița: Băuți și fără permise, la volan

Luni, 29 iulie a.c., polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 16:15
(1938 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii la Cosâmbești și Fetești

Incendii la Cosâmbești și Fetești

În dimineața zilei de duminică, 28 iulie a.c., în jurul orelor 11,10, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 11:20
(2382 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Țăndărei, Fetești și Ciochina

Accidente la Țăndărei, Fetești și Ciochina

Luni, 29 iulie, în jurul orelor 22,10, dispeceratul ISU Ialomița a fost anunțat de producerea unui accident rutier pe DN21A, în orașul Țăndărei, în care au fost implicate un autoturism ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 11:10
(2651 vizualizări - 1 comentariu)


Razie a polițiștilor la Movilița

Joi, 25 iulie a.c., polițiștii au organizat o razie în comuna Movilița, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2024, 13:40
(1697 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Premierul Ciolacu să nu-i mai mintă pe români! „Marea Restructurare“ a aparatului bugetar înseamnă peste 35.000 de salariați în plus la Stat!»

La aproape 10 luni de la angajamentul premierului Ciolacu de a realiza «cea mai ambițioasă reformă a aparatului bugetar de după Revoluție», care să includă comasări și desființarea unor instituții ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 16:55
(4049 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,69 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din iunie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna iunie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 13 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 13:20
(6316 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe crescătorilor de animale care doresc să acceseze credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de miercuri, 24 iulie 2024, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 07:40
(6677 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați în vederea participării la concursul de admitere în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:55
(7746 vizualizări - 0 comentarii)


Pesta Micilor Rumegătoare, în atenția DSVSA Ialomița

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează proprietarii de ovine și caprine, de pe raza județului, cu privire la contextul epidemiologic european și național privind ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:45
(6455 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică de la RAJA Constanța este la rându-i o opțiune rapidă, sigură ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 10:20
(7220 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Imnului», marcată la Slobozia

Instituția Prefectului Ialomița va organiza luni, 29 iulie 2024, o festivitate prin care va marca «Ziua Imnului». În cadrul evenimentului, prefectul județului Ialomița, Constantin ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 08:40
(2357 vizualizări - 0 comentarii)


Sfântu Gheorghe: Ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 53 de ani

Polițiștii din Ion Roată au fost sesizați luni, 22 iulie 2024, de către o femeie de 49 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:15
(7567 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Beat la volan

Luni, 22 iulie 2024,  în jurul orelor 23,30, polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:10
(4227 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-un apartament din Urziceni mai multe animale trăiesc în condiții improprii. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 15:10
(3427 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural «Ionel Perlea» și în parteneriat cu Asociația «Suonarte», invită publicul ialomițean la spectacolul «PUCCINI 10 ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 13:45
(5523 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la eco-schemele din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la anumite condiții și excepții în acordarea de sprijin financiar pentru eco-schemele din sectorul zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 12:55
(5450 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,20 milioane de lei în iunie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iunie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,2 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 11:15
(14846 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca, Fetești-Gară și Fetești-Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iulie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 08:55
(1979 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor în zona Urziceni

Vineirm, 19 iulie a.c., polițiștii au organizat în localitățile Urziceni, Bărbulești, Movilița, Coșereni și Manasia  o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 16:40
(1409 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Incendii la case din Sudiți și Condeești

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentul de Pompieri Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea unei situații de urgență ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 13:05
(2573 vizualizări - 0 comentarii)


S-a înecat în Lacul Amara

În dimineața zilei de duminică, 21 iulie a.c., în jurul orelor 10,15, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere și o barcă pneumatică pentru extragerea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:55
(2655 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Orboești și Fetești

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:50
(2049 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...