Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Modelatorul naturii

Modelatorul naturii

Sîmbătă, 13 februarie 2016, Galeriile «Lumina» din Fetești au găzduit o expoziție inedită. Artistul Ion Gornea a expus pentru prima dată o serie de peste 50 de sculpturi realizate din lemn și os. Ineditul expoziției rezidă însă din faptul că intervenția artistului este una minimală, el punînd de fapt în valoare ceea ce natura a modelat în zeci de ani. Iar rezultatele, cel puțin pentru un tîrg prăfuit de provincie ca Fetești, sînt spectaculoase.

Un artist dedicat naturii Ion Gornea nu a visat niciodadă că va fi artist și primește cu sfială acest statut. A fost cadru militar pînă acum 15 ani și mărturisește că este și el uimit de ce i se întîmplă. «Tot ce pot să vă spun e că toată viața mea mi-a plăcut să meșteresc. Și am fost pasionat de plimbările în natură. Așa a apărut și această preocupare, această dorință de a pune în valoare ceea ce natura a modelat ani și ani...» ne mărturisește el. Lucrările lui, expuse sîmbătă, 13 februarie, la Galeriile «Lumina» din Fetești, atrag ca un magnet. Și, dacă ochiul le cuprinde cu ușurință, căci sînt mai degrabă miniaturale, gîndul are nevoie de timp pentru a le înțelege și prețui cum se cuvine. «Nu e sculptură în sensul propriu al cuvîntului. Sînt bucăți din trunchiurile de copaci aduse de ape. Le-am găsit în nămol, în lut, în putregaiurile aduse de apă. Le-am dezbrăcat de urît și le-am asamblat astfel încît să-și poată spune povestea. Nu e nimic ostentativ, doar frumosul din ele. Iar ideea de a le expune a venit pentru că am fost împins de la spate, de prieteni, de familie...» ne spune Ion Gornea în fața primei țăndări de lemn culeasă de el de pe malul Borcei, la Stelnica, unde trăiește de cînd e pensionar. Lucrările poartă nume elaborate și ascund mituri, povești uitate sau, pur și simplu, recflectă orizontul de așteptare imediat al oamenilor din jur: «Mîna destinului», «Gura lumii», «Capul Gorgonei», «Dansul șerpilor», «În așteptarea marțienilor», «Evaziv»...

În căutarea unei identități Cînd nu caută frumosul în lemnele aduse de ape, Ion Gornea îl caută în jurul lui. Cîteva dintre lucrările lui sînt miniaturi modelate din os, care poartă nume identitare. Ca «Libertatea», pe care ne-o arată așezat modest pe o policioară, printre cărțile care îmbracă Galeriile «Lumina». Se sfiește să explice cum a ajuns să modeleze un os într-un fluture, iar fluturele să ilustreze un concept: «Este vorba despre libertate ca năzuință și ca mod de obținere. Despre asta vorbește, de fapt, fluturele acesta... Oamenii au obținut de-a lungul istoriei această libertate numai prin forță. E un paradox!». Lucrările expuse nu reprezintă nici jumătate din cele realizate. Îl rugăm să se lase fotografiat lîngă una care îi este aproape de suflet. «Toate îmi sînt aproape. Unele pentru povestea devenirii lor, altele pentru ceea ce am încercat să surprind...». Într-un final alege o lucrare monumentală, în ciuda dimensiunii: «Druidul nopții». Ion Gornea pare el însuși surprins. «Nu știu cum să vă spun. Deși mi s-a tot spus că am simț artistic, că sînt sculptor, că fac lucruri frumoase, eu tot nu cred. Tot ceea ce am ales să fac, de cînd am fost pensionat și mi s-a spus că nu mai e nevoie de mine, a fost să contemplu natura din jurul meu. Adică mi-am permis luxul de a pierde timpul și a descoperi lumea în care trăiesc. Știu că e un lux pe care puțini și-l permit. Dar eu am avut norocul ăsta. Sau ghinionul, depinde de unde privești, pentru că nu-i ușor să ți se spună, în plină formă fiind, că nu mai e nevoie de tine. Și de aceea îndemn de fiecare dată pe cei din jurul meu să-și îngăduie răgazul de a descoperi lumea din jur. De a identifica frumosul și a se bucura de el. De a-și găsi propria identitate!».

O familie de artiști la Galeriile «Lumina»
Ion Gornea nu este singurul membru al familiei care are înclinații artistice. Sora acestuia, Teodora Cioroianu, a expus alături de el o serie de tablouri inspirate și ele din natură. «Pictez din clasa a III-a și am mai degrabă o slăbiciune pentru pictură. Probabil din cauza unei gene de familie. Toți am moștenit-o pe mama, care era foarte talentată». Lucrările Teodorei Cioroianu sînt vesele și luminoase, ca o zi de primăvară. Iar privitorii rămîn minute în șir în fața lor. Tot sîmbătă, fratele celor doi, Constantin Gornea, a organizat în cadrul aceluiași eveniment, o lansare de carte. Preocupat de haiku și varianta populară a acestuia, senryu, acesta se află la a opta sa lansare de carte. Evident, una de senryu-uri. Iar opinia sa despre această formă de poezie importată nu are nevoie de niciun fel de comentarii: «Asemănarea dintre japonezi și români este ca aceea dintre sabie și bîtă, dintre florile de grădină și cele de cîmp, dintre precizie și nemărginire...».

23 Februarie 2016, 18:25 (5252 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


Fetesteanul:
(28 Februarie 2016, 22:55)
Un articol cu multe inexactitati. De exemplu, pe D-l "Ion Gornea" il cheama, de fapt, IOAN Gornea. Sau, fratele sau care este... "preocupat de haiku", din cate stiu eu, nu a scris niciun haiku pana acum; de precizat ca senryu doar provine din haiku, fara sa fie acelasi lucru. Sa mai adaug faptul ca exprimarea "targ prafuit de provincie ca Fetesti" este destul de jignitoare la adresa noastra. Felicitari autorilor de frumos!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 24 Sep 2026
199 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Pește în portbagaje de mașini

Miercuri, 27 octombrie, polițiștii ialomițeni au descoperit în mașinile a trei șoferi peste 170 kilograme de pește, specia fitofag, caras și plătică, pentru care conducătorii auto nu au putut prezenta documente ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:06
(14833 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: pește Ialomița


Făcăeni: Furau lemne

Un bărbat, de 41 de ani, din Făcăeni, a alertat polițiștii miercuri, 27 octombrie, întrucît mai multe persoane furau lemne dintr-o explotație forestieră din Balta Ialomiței. Deplasîndu-se la fața locului ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:06
(18438 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Făcăeni furt lemne


Balaciu: Depistat cu numere de înmatriculare expirate la mașină

Un bărbat de 34 ani, din Traian, este actual cercetat de polițiști după ce a fost prins în trafic conducînd o mașină cu numere de înmatriculare expirate. Șoferul a fost identificat de către polițiștii din ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:05
(17667 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Acțiune în trafic

Miercuri, 27 octombrie, polițiștii din Țăndărei au organizat în localitate o acțiune preventivă pe linia traficului rutier. În timpul acțiunilor au fost legitimate 73 de persoane, 60 de mașini au fost verificate ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:04
(13515 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița participă la mitingul de susținere a moțiunii cu 1200 de manifestanți

Județul Ialomița este prezent la București cu peste 30 de autocare și circa 1200 de manifestanți. Aceștia au fost mobilizați de către liderii sindicatelor locale și partidele politice de opoziție. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 12:50
(16057 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: miting Ialomița


Trei polițiști ialomițeni, condamnați pentru luare de mită

După ce au solicitat bani pentru a «ierta» contravenienții, trei polițiști ialomițeni au fost condamnați definitiv la închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Întrucît sentințele judecătorești au ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 10:12
(16495 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Hoț trimis după gratii

Marți, 26 octombrie, polițiștii din Andrășești au reținut un bărbat, de 30 de ani, din Miloșești. Pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare în data de 19 octombrie, individul fiind acuzat de ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 10:10
(16197 vizualizări - 0 comentarii)


Beți la volan sau circulînd cu numere false la mașini

În noaptea de marți spre miercuri, respectiv 26 spre 27 octombrie, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe direcția Slobozia-Urziceni. În urma verificărilor de rutină ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 10:08
(17547 vizualizări - 0 comentarii)


Declarațiile la Fisc se depun doar electronic

«Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița informează că, începînd cu obligațiile declarative aferente lunii octombrie cu termen de declarare 25 noiembrie 2010, declarațiile fiscale vor ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 10:06
(15733 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 08:58
(13675 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 08:28
(13670 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Au tîlhărit o fetiță de 13 ani

Duminică, 24 octombrie, în jurul orei 21,00, un bărbat din Perieți a reclamat polițiștilor faptul că fiica sa, de 13 ani, a fost victima unei tentative de tîlhărie, comisă în fața blocului unde domiciliază ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:32
(16406 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Erbicid confiscat de polițiști

Țăndărei: Erbicid confiscat de polițiști

1000 de lei amendă și 200 litri de erbicid confiscat. Acesta este rezumatul unui verificări a unei mașini, aflată în trafic pe raza localității Țăndărei. Șoferul, un bărbat de 37 de ani, din Călărași, a ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:30
(23262 vizualizări - 2 comentarii)


Din nou modificări la asigurările angajaților plătiți cu drepturi de autor

Potrivit unei informări a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, începînd cu 25 octombrie 2010 declararea contribuțiilor individuale de asigurări sociale și de asigurări pentru șomaj pentru contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:30
(15136 vizualizări - 0 comentarii)


Scînteia: Găinari prinși de polițiști

La începutul săptămînii, luni, 25 octombrie, o bătrînă de 73 ani din Scînteia a reclamat polițiștilor faptul că în noaptea de duminică spre luni hoții i-au furat din ogradă o plită din fontă, un furcoi ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:29
(16820 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor încarcerat

Luni, 25 octombrie, polițiștii din Axintele și Sălcioara au prins, pe raza localității Lehliu-Gară, un bărbat, de 27 de ani, din Sălcioara, pe numele căruia exista un mandat de arestare preventivă emis ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:28
(15674 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Hoți la porumb

Polițiștii din Bordușani au prins 9 persoane, cu vîrste cuprinse între 20 și 61 ani, care folosindu-se de 5 căruțe au furat peste 1200 kg porumb de pe o solă deja recoltată ce aparținea unui societăți agricole ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:26
(17893 vizualizări - 1 comentariu)


Balaciu: La volan fără permis

În cursul nopții trecute, 25 spre 26 octombrie, polițiștii din Balaciu au depistat în trafic, pe un drum comunal, un autovehicul condus de un localnic, de 36 de ani. Verificînd documentele șoferului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:25
(15565 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Lemne vîndute ilegal

În cursul dimineții de luni, 25 octombrie, polițiștii din Maia au depistat în trafic un autocamion ce transporta și vindea lemne. La volan se afla un tînăr, de 25 de ani, din Vrancea, iar cu ocazia verificării ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:23
(14085 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia lemne ilegal


Un morun și 17 kg de icre negre, în portbagajul unui autoturism

Duminică, 24 octombrie, polițiștii feteșteni au oprit în trafic, pentru un control de rutină, o mașină condusă de un bărbat, de 42 de ani, din localitatea Giurgeni. Potrivit polițiștilor, în portbagajul ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 13:31
(16308 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Depunere de coroane de «Ziua Armatei»

Luni, 25 septembrie, Instituția Prefectului Ialomița a organizat o serie de activități pentru celebrarea «Zilei Armatei». Evenimentul a debutat la Monumentul eroilor «Colonel Popescu», în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 13:25
(12789 vizualizări - 0 comentarii)


Băiețel de 9 ani, înecat la Giurgeni

Un băiețel de doar 9 ani și-a găsit sfîrșitul înecîndu-se într-o cuvă betonată a unei stații de pompare. Tragedia s-a petrecut în localitatea Giurgeni. Băițelul plecase la pescuit în dimineața de sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 13:24
(12707 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: A explodat butelia

O improvizație la o butelie a făcut ca aceasta să explodeze, provocînd un incendiu de proporții la Miloșești. Flăcările s-au aprins în după-amiaza zilei de duminică, 24 octombrie și au cuprins bucătăria ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 13:22
(17487 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive ale Jandarmeriei în școli

Pentru a continua activitatea de prevenție începută anii trecuți, la începutul anului școlar 2010-2011, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a încheiat parteneriate educaționale cu mai multe instituții ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2010, 14:12
(13905 vizualizări - 0 comentarii)


«Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative»

În organizarea Asociației Culturale «Ascult Ialomița», a Fundației «Concord», a Fundației «Academia Dacoromână», a Societății Naționale «Spiru Haret» pentru Educație, Știință și Cultură, precum și a Centrului ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2010, 13:59
(11698 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Recital Chopin la Centrul Cultural

Marți, 26 octombrie a.c., de la orele 17.00, la Sala de concerte a Centrului Cultural «Ionel Perlea», slobozenii sînt invitați la un recital de pian. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Ialomița ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2010, 13:06
(13110 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 1000 de competitori la «Cupa Satelor»

Ialomița: Peste 1000 de competitori la «Cupa Satelor»

Direcția pentru Sport și Tineret Ialomița a desfășurat sîmbătă și duminică, 16, respectiv 17 octombrie, ultimele două etape zonale ale Competiției «Cupa Satelor».
Sîmbătă, în comuna Bucu s-au întîlnit ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2010, 11:41
(13459 vizualizări - 0 comentarii)


«Biblionet» la Căzănești

Luni, 25 octombrie a.c., Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu», Biblioteca «Ion Creangă» Căzănești și Consiliul Local Căzănești inaugurează un nou serviciu «Biblionet-lumea în biblioteca mea». Acțiunea ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2010, 11:28
(14882 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Slobozia și Fetești din cauza unor scurtcircuite electrice

Incendii la Slobozia și Fetești din cauza unor scurtcircuite electrice

Două incendii de locuințe sînt situațiile de urgență la care au intervenit pompierii ialomițeni joi, 21 octombrie a.c.. Mai mult, ambele incendii au avut ca și cauză probabilă de izbucnire scurtcircuitul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2010, 17:16
(14449 vizualizări - 1 comentariu)


Munteni Buzău: Spărgător de case, arestat preventiv

Miercuri, 20 octombrie a.c., un bărbat de 30 de ani, din Munteni Buzău, recidivist, a fost prezentat de polițiștii ialomițeni Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia cu propunere de punere în mișcare ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2010, 17:10
(14335 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» țăndărean în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» casă Ciochina în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Vasile în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile Lar isa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  teren intravilan Buești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Nelutu în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Suporter în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Giulia în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  cetatean în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» bibani Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...