Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Prejudicii de 17 milioane de lei în Ialomița

Camera de Conturi confirmă oficial

Prejudicii de 17 milioane de lei în Ialomița

Curtea de Conturi a României a dat recent publicității Raportul de activitate privind controalele efectuate în cursul anului trecut. În urma acțiunilor desfășurate de auditorii din teritoriu, la nivelul administrației ialomițene au fost constatate prejudicii financiare de 17 milioane de lei! Ca și anii trecuți, neregulile constatate au vizat abateri privind modalitatea de încasare a impozitelor sau utilizarea fondurilor locale pentru lucrări nejustificate. Potrivit documentului oficial, în 5 cazuri acțiunile de verificare au fost contestate în instanță. Procesele sînt încă în desfășurare, urmînd ca judecătorii să stabilească dacă auditorii ialomițeni au avut dreptate în ceea ce privește ilegalitățile constatate.

«Legalitate 0» în administrația locală
2015 a fost un an plin pentru auditorii din cadrul Camerei de Conturi Ialomița. Aceștia au demarat un număr total de 44 acțiuni de verificare la nivelul unităților administrativ-teritoriale. Controalele s-au concretizat în 26 misiuni de audit financiar, 10 acțiuni de control și 8 misiuni de auditul performanței privind modul de utilizare a fondurilor publice. Similar acțiunilor demarate în anii precedenți, temele pe care le-au urmărit auditorii ialomițeni au vizat, potrivit Raportului de activitate, «controlul fondurilor alocate prin bugetul MDRAP pentru unele programe derulate prin unități administrativ teritoriale, controlul fondurilor alocate din bugetele locale pentru activități nonprofit de interes general, compartimentul de specialitate, cuantificarea unor indicatori de performanță în vederea evaluării performanței colectării veniturilor proprii prin prisma cerințelor de eficiență și eficacitate». Valoarea totală a prejudiciilor constatate în urma controalelor a fost de 17 milioane de lei! Mare parte din această sumă o reprezintă plățile nelegale efectuate de administrațiile locale ialomițene. Potrivit Camerei de Conturi Ialomița, în 2015, primăriile din județ au efectuat plăți nejustificate în valoare de 7,4 milioane de lei. În ceea ce privește intrarea în legalitate și recuperarea integrală a prejudiciilor constatate, Camera de Conturi Ialomița a emis un număr de 31 de Decizii, astfel fiind dispuse 168 de măsuri legale în acest sens.

Primăriile au încălcat legea
Datele care se regăsesc în Raportul Camerei de Conturi Ialomița în ceea ce privește ilegalitățile constatate în administrația locală ialomițeană sînt surprinzătoare. De exemplu, Primăria Bărbulești a decontat ilegal sume din bugetul instituției pentru a fi construite grupuri sanitare în incinta școlii din localitate. De asemenea, angajații Primăriei Bărbulești au beneficiat ilegal de salarii mărite sau de sporuri acordate nejustificat. Mai mult, aceeași administrație a omis să încaseze impozitele pe care cetățenii localității le datorau pentru mașinile de lux pe care le etalează pe străzile desfundate ale comunei. Prejudiciile totale constatate la Bărbulești depășesc suma de 200 mii de lei. Potrivit Camerei de Conturi Ialomița, Primăria Cosîmbești a plătit din bugetul local 62 mii de lei pentru reparația străzilor din localitate, deși, potrivit devizelor de lucrări, constructorii au folosit cantități reduse de materiale față de cele trecute oficial în documentele de lucrări. Nereguli similare au fost descoperite și la Primăria Drăgoești. Auditorii Camerei de Conturi Ialomița susțin faptul că autoritățile locale au plătit peste 200 mii de lei pentru o serie de lucrări publice, constructorul utilizînd mai puțin balast decît era necesar. «În proiectul tehnic este prevăzut un strat de balast de 20 de cm, în condițiile în care pe teren se regăsește ca fiind realizat un strat de balast de numai 10 cm» precizează auditorii Camerei de Conturi Ialomița. Primăria Miloșești a plătit peste 200 mii de lei pentru o serie de lucrări la drumurile publice, fără ca muncitorii să le fi reparat. O situație de-a dreptul uluitoare s-a constatat la Primăria Movila. Administrația locală a plătit 25 mii de lei unor profesori ai școlii din comună, sub formă de sporuri salariale, menționînd faptul că aceștia și-au cîștigat drepturile în urma unor acțiuni în instanță. În urma verificărilor, auditorii Camerei de Conturi Ialomița au descoperit că «persoanele beneficiare nu au avut calitatea de reclamant nefiind nominalizate în sentințele civile puse în executare de către ordonatorul de credite». Nereguli au fost constate și în cazul primăriilor din municipiile județului. La Primăria Fetești a fost evidențiat un prejudiciu de 325 mii de lei, provenind din faptul că administrația locală nu a încasat impozitele pe mașini ale cetățenilor. De asemenea, tot la Fetești, administrația nu a făcut eforturi pentru recuperarea taxelor locale neachitate. Prejudiciul în acest sens se ridică la suma de 2,8 milioane de lei. Primăria Slobozia a prejudiciat la rîndu-i bugetul local cu suma de 60 mii de lei, prin efectuarea de lucrări nejustificate. Mai mult, aceeași administrație «a stabilit eronat impozitul pe teren pentru terenurile amplasate în intravilanul localității, prin încadrarea terenului aflat în proprietatea unor persoane juridice la altă categorie de folosință decît cea de terenuri cu construcții» susțin auditorii Camerei de Conturi Ialomița. Prejudiciul creat în această speță a fost de 181 mii de lei.

Risipă de fonduri în spitalele ialomițene În 2015, supuse verificărilor demarate de Camera de Conturi Ialomița au fost și Spitalul Județean de Urgență Slobozia și Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești. Prejudiciul constatat în cazul celui mai mare spital din județul Ialomița a fost de 1,6 milioane de lei. Astfel, verificările au scos la iveală faptul că, din cauza managementului deficitar, unitatea medicală a cheltuit nejustificat peste 800 mii de lei din fondurile destinate pentru achiziționarea de echipamente medicale. De asemenea, alți 700 mii de lei au fost plătiți nelegal pentru servicii IT. Concret, este vorba despre ambițiosul program de informatizare a Spitalului Județean de Urgență Slobozia, realizat sub conducerea fostului manager, dr Vasile Olaru. De asemenea, tot în cazul Spitalului din Slobozia, s-a constatat și plata necuvenită a unor burse pentru medicii rezidenți. În cazul Spitalului Municipal «Anghel Saligny» din Fetești, auditorii Camerei de Conturi Ialomița au descoperit faptul că unitatea medicală a cheltuit nejustificat 34 mii de lei pentru plata unor sporuri salariale de care au beneficiat membrii comitetului director.

23 Februarie 2016, 19:55 (11494 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Camera de Conturi Ialomița reclamă «slaba gestiune a bugetelor locale»
Abateri financiar-contabile în valoare de 13 milioane de lei, descoperite de auditorii Camerei de Conturi Ialomița
Camera de Conturi Ialomița a constatat o diminuare a abaterilor financiare înregistrate în primării

Comentariile cititorilor:


vicePRIMARUL:
(6 Martie 2016, 13:18)
Raspuns1 la Intrebare 1: de cand, in anumite conditii prestabilite(pentru a nu se tine cont de conditiile de eligibilitate din INSTRUCTIUNILE PENTRU OFERTANTII participanti la licitatie = garantii bancare, expertiza/experienta in domeniul constructiei de eoliene,etc. si pentru modificarea CAIETULUI DE SARCINI in timpul licitatiei = ,,pentru perioada de la data incheierii contractului de concesiune pana la inceperea lucrarilor NU se  percepe  TAXA DE CONCESIUNE’’, sau pe langa Obiectul licitatiei = construire CENTRALE EOLIENE, se trece in Contract ,dupa atribuirea concesiunii ,,prin negociere directa’’, si ...   ,,amplasare de PANOURI FOTOVOLTAICE’’), se obtin foloase necuvenite/,,castiguri’’,  de ordinul a zeci de mii/ a sute de mii /milioane de euro(!?)
vicePRIMARUL:
(3 Martie 2016, 09:26)
,,Afirmatia este sustinuta de procesul verbal, FARA  NUMAR  SI  FARA  DATA incheiat intre primarul Jipa Ioan si reprezentantul SC xxxxx xxx SRL Brasov....’’ , ,,primarul... nu a avut mandat din partea consiliului,... sa acorde facilitati concesionarului in defavoarea bugetului local.’’(din DECIZIA nr.55/2014 a CCI)
vicePRIMARUL:
(3 Martie 2016, 09:20)
Scuzati –ma = 2184 hectare! In octombrie-noiembrie  2014, CAMERA DE CONTURI Ialomita, aflata intr-un control de rutina la Primarie, la solicitarea subsemnatului s-a aplecat si asupra Contractului nr.2200/23.04.2009,mentionat (Concesionarea a 739 ha teren Neagricol neproductiv, pe 49 ani +24 ani, pentru amplasarea de centrale eoliene) si prin raspunsul nr.1858/25.11.2014, confirma ,,  –  prin contractul de concesiune nr.2200/23.04.2009 primarul comunei a  acordat NELEGAL concesionarului  SC xxxxx xxx SRL  Brasov, scutiri la plata redeventei  pentru o perioada de doi ani de la semnarea contractului, in conditiile in care Consiliul Local GI, nu a aprobat acordarea unei asemenea facilitati, dimpotriva. Prin HCL nr.30 din 02.10.2008 s-a aprobat ca plata redeventei SA SE  EFECTUEZE DE LA DATA SEMNARII CONTRACTULUI DE CONCESIUNE’’ respectiv,   ,, –  acordarea nelegala a scutirii la plata redeventei pentru o perioada de 2 ani a condus la crearea unui avantaj financiar concesionarului, in detrimentul bugetului local al comunei G.I.,  valoarea veniturilor din concesiune, neincasate pentru perioada 2009 – 2011 fiind estimate de echipa de audit la 503.592 lei(RON)’’, iar prin DECIZIA nr.55/18.12.2014, la punctul  7, pag. 4/12, CAMERA DE CONTURI, face referire la urmatoarele nereguli : ,,acordarea nelegala de scutiri la plata redeventei...’’, ,,Reducerea succesiva a pretului minim de pornire in licitatiede la 148 euro/ha/an  la 100 euro/ha/an si schimbarea procedurii de concesionare din licitatie publica in nNEGOCIERE DIRECTA nu are nicio justificare legala...’’, ,,procedura negocierii directe NU SE JUSTIFICA...’’,  ,,atribuirea contractului  de concesiune pentru terenul in suprafata de 739 ha NU S-A FACUT  IN CONDITII  DE  LEGALITATE ...’’,  ,,concesionarul a fost favorizat deoarece concesionarea terenului a fost atribuita direct si la pretul pe care l-a dorit acesta...’’ , 
vicePRIMARUL:
(3 Martie 2016, 08:45)
Imediat, la Primarie s-a inregistrat, propunerea paratilor din 18.03.2014, prin care se cerea schimbarea subsemnatului din functie. La URGENTA, in urmatoarea sedinta de Consiliu local am si fost SCHIMBAT din functie, abuziv si cu inscrisuri falsificate, uitand sa aleaga apoi, alt consilier local in locul subsemnatului.                                                                         In Dex, SCHIMBARE=INLOCUIRE, insa la Primaria noastra, de doi ani, nu a mai fost ales, pana in prezent,  un alt viceprimar, practic, desfiintandu-se aceasta  functie la noi in comuna.   Convenabil, NU ?!                                                                                                                                                   
vicePRIMARUL:
(3 Martie 2016, 08:43)
Replica la ,,Pentru Gelu, om sincer” :   Stimata doamna/stimate doamn,  personal,  conform obligatiilor de serviciu a functiei de conducere in administratia locala, stipulate de art.291 Cod de procedura penala, AM  DEPUS  O  PLANGERE  PENALA la Politie(nr.126004/17.03.2014), impotriva unui grup infractional organizat in intelesul art.2 al Legii nr.39/2003 si  art.367 , respectiv art.38 Cod penal, format din patru consilieri locali (printre care si fostul primar) si secretara UATC, privitor la adoptarea unei hotarari de Consiliu local, prin care se incerca, acoperirea unei infractiuni  de abuz in serviciu, cu un prejudiciu CERT adus bugetului local prin scutirea timp de doi ani (contrar art.124 al Legii nr.215/2001 a Administratiei locale) a redeventei  unui  Contract de concesiune  din 2009, pentru  739 ha, de peste  146.000 Euro(suma minimizata  conform art.10 lit.a al Legii nr.78/2000, deoarece, printr-o licitatie trucata, si apoi prin atribuire directa fara justificare legala, s-a stabilit o redeventa de 100 Euro/ha/an, mult sub pretul cu care aceeasi firma de colectare DESEURI MENAJERE NEPERICULOASE  a concesionat de la Consiliul judetean Ialomita, 1.450 ha(!?) pentru amplasarea de CENTRALE EOLIENE(!!!). Intrebare 1:  De cand, firmele de colectare GUNOI, construiesc si PARCURI EOLIENE ? Intrebare 2: De ce firma respectiva avea nevoie de (739 + 1450) ha=2.189 ha= 21.890.000 metri patrati, pentru inaltarea EOLIENELOR, cand acestea se amplaseaza din 200 in 200 metri, acupand fiecare aproximativ  500 mp, iar 100 de antene un total de 50.000 mp = 5 ha. Intrebare 3:  De ce ar plati o firma, redeventa pe 2.189 ha – 5 ha = 2.189 hectare, degeaba?).                                       
Liviu:
(2 Martie 2016, 17:05)
Mă Gelule nu l mai votați pe hot! Convinge prostimea sa nu l aleagă! Ce sunteți toți prostii lui?
Pentru Gelu, om sincer:
(2 Martie 2016, 15:23)
@gelu. Această adresare este caca maca! Scrieți, reclamați oficial, la redacție ziar direct cu hărtia-n mână, la poliție...nu printr-un comentariu este soluția! Văd după exprimare că ați avea dreptate, nu sunteți rău intenționați. Dar nu așa se mișcă ceva! Aici este o scălămbăială de minciuni, răzbunări, defăimări. Faceți ce trebuie pentru binele oamenilor cu hârtii scrise și dovezi! Aici, în țara colonie, se bagă sub preș și oamenii cinstiți așteaptă ca proștii facerea dreptății.
S.O.S.:
(2 Martie 2016, 14:19)
SOS, poftiti si verificati si primaria Cocora, va asteptam cu drag, iar voi da va face ti corect datoria.
GELU:
(29 Februarie 2016, 22:29)
STIMATE REDACTOR SEF VICTOR- EUGEN POPA , cu aceasta ocazie vreau sa ne ajutati intr-o problema ! Suntem un grup de locuitori ai comunei Cosereni-ialomita care va roaga sa veniti sa ne ajutati in relatia cu primarul comunei ! De mai bine de 3 mandate acest primar nu face nimic in aceasta comuna !Comuna se afunda in mizerie pe timp ce trece ! Nu poti sa stai de vorba cu el , nu poti sa ii reprosezi ceva ca te repede sau vorbeste obscen ! Acum trei ani si ceva , a binevoit sa faca o statie moderna de gaze ! Sta degeaba de atata timp ! Se zvoneste ca nu a cazut la pace (comisionul) cu nici o firma de specialitate  pentru a face distributia de gaze catre locuitorii comunei ! Avem apa curenta , care nu curge toata ziua , mai ales vara ! De ce sa platim ceva de care nu beneficiem ? Cand a fost luat la intrebari , stiti ce a spus ? Ma doarein.... de satul si de locuitorii vostrii , ca si asa ies la pensie ! Primaria Cosereni si primaria Dridu , au primit 500000 de mii de lei (noi) pentru asfaltarea tronsonuluiCosereni -Deleanca -Barajul Dridu ! Au binevoit sa astupe craterele cu pietris si sa bage banii in buzunar ! Pentru asta a stat ,,departe de primarie ,, la racoare vreo 14 zile !!Sunt foarte multe de spus ! Nu apelam la dvs , pentru ca a dat zvon ca nu mai candideaza la primarie, dar in ultimul timp vedem ca a inceput sa indrepte strazi (nu toate si nu cu asfalt) si multe carpeli de genul asta ! Noua ne este tare frica , ca va candida din nou ! NU MAI SUPORTAM INCA 4 ANI DE MIZERIE , DE CORUPTIE , DE INCAPACITATE SI PROSTIE ! INCHEI CU RUGAMINTEA SA NE AJUTATI SA IASA LA IVEALA , SA SE STIE IN TOT JUDETUL CE PRIMAR INCAPABIL AVEM ! SUNT FOARTE MULTE DE SPUS DAR NU AICI DIN LIPSA DE SPATIU ! CU SPERANTA , CU STIMA SI RESPECT , VA SALUT !
Explicatie:
(24 Februarie 2016, 22:04)
Sa se explice pe fiecare institutie care sunt neregulile si prejudiciile! De ce la general?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 02 Sep 2026
370 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Incendiu într-o gospodărie din Movilița

Incendiu într-o gospodărie din Movilița

Pompierii din Urziceni au intervenit miercuri, 4 septembrie 2024, pentru a stinge flăcările care au cuprins o anexă a unei gospodării din comuna Movilița. În urma evenimentului a ars o magazie ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 11:20
(2448 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Slobozia și Gheorghe Doja

Accidente rutiere la Slobozia și Gheorghe Doja

Pompierii din Slobozia au intervenit în ultimele 24 de ore în cazul a două accidente rutiere produse pe raza municipiului Slobozia. Primul eveniment a fost înregistrat la ieșire din ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 11:10
(4788 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 septembrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care optează pentru aplicarea regimului special pentru ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2024, 10:30
(4713 vizualizări - 0 comentarii)


Fiice agresate de tați la Fetești și Făcăeni!

Marți, 3 septembrie 2024., polițiștii din Fetești au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără, în vârstă de 18 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de tatăl său, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2024, 16:05
(3640 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii!»

Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii!»

Din dorința de a veni în sprijinul părinților deoarece mai sunt câteva zile până la începerea noului an școlar, miercuri, 4 septembrie 2024, Protopopiatul Urziceni a oferit prin ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2024, 14:10
(2313 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR: «Ziua Porumbului» 2024, la Orezu

Forumul APPR: «Ziua Porumbului» 2024, la Orezu

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) organizează miercuri, 11 septembrie 2024, a XV-a ediție a evenimentului «Ziua Porumbului». Manifestările se ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2024, 14:00
(6386 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Moldoveni!

Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din localitatea Moldoveni, joi, 5 septembrie 2024. Fără curent, sursa ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2024, 09:50
(1805 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți, posibil drogați și fără permise, la volan

Polițiștii rutieri au oprit, în trafic, pentru verificări, vehiculele conduse de doi bărbați, cu vârste de 37, respectiv 51 de ani, din Ograda și Fetești. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 15:50
(2174 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: «Ghid privind aplicația e-Transport»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul Ministerului Finanțelor a fost publicat «Ghid privind aplicația e-Transport». Menționăm ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 14:50
(4350 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni au stins 529 de incendii în perioada ianuarie-august 2024

Pompierii ialomițeni au stins 529 de incendii în perioada ianuarie-august 2024

Marți, 3 septembrie a.c., ISU Ialomița a organizat o conferință de presă în care a făcut bilanțul activității desfășurate în perioada ianuarie-august 2024. Conform informațiilor oferite de ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 13:45
(5887 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea muzeelor la sate», ediția 2024

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea muzeelor la sate», ediția 2024

Muzeul Județean Ialomița a luat parte, la sfârșitul săptămânii precedente, la «Noaptea muzeelor la sate», eveniment desfășurat în toată țara sub egida Rețelei Naționale ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2024, 09:20
(4793 vizualizări - 0 comentarii)


USR/Elena Lasconi la deschiderea sesiunii parlamentare: «Românii au de dat trei voturi cruciale pentru viitorul României. Pot vota pentru o țară în care să fie bine pentru toți, nu doar pentru unii!»

Elena Lasconi, președinta USR, subliniază importanța deosebită a voturilor pe care românii trebuie să le exercite în noiembrie și decembrie 2024, voturi de care depinde viitorul Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 17:25
(4670 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Urziceni și Bărbulești

Vineri, 30 august a.c., polițiștii din Urziceni au organizat în localitățile Urziceni și Bărbulești o acțiune cu efective mărite, în acest sens acționându-se în zonele î ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 15:55
(2288 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Făcăeni

Incendiu la o casă din Făcăeni

Două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean pe raza localității Făcăeni. La sosirea forțelor ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 11:20
(2003 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Iazu, Fetești și Perieți

Accidente la Iazu, Fetești și Perieți

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 11:15
(2285 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 6 septembrie 2024, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 11:05
(5100 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, opțiune sigură și ecologică

RAJA Constanța: Factura electronică, opțiune sigură și ecologică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 10:25
(3140 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A fost aprobat bugetul pentru implementarea «Programului pentru școli al României» în anul școlar 2024-2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, pentru anul școlar 2024-2025, a fost aprobată suma de 760,241 milioane de lei ca buget pentru implementarea «Programului ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2024, 10:05
(4010 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: A pus în circulație un autoturism neînmatriculat

Polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Bărbulești. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 14:00
(1412 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan cu permisul suspendat

Polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un șofer ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 13:40
(1230 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, de către polițiștii din Urziceni. Pe numele acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu după ce și-ar fi agresat ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 13:20
(1310 vizualizări - 0 comentarii)


Post de ofițer specialist, din sursă externă, scos la concurs de Jandarmeria ialomițeană

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a scos la concurs un post de ofițer specialist II în cadrul Serviciului Logistic-Administrare Patrimoniu Imobiliar și Protecția Mediului, din sursă externă ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 10:00
(4009 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița organizează «Noaptea muzeelor la sate»

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

30 August 2024, 08:00
(3890 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 4 autoturisme, implicate într-un accident rutier

Joi, 29 august 2024, pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident petrecut pe șoseaua de centură a orașului. În evenimentul rutier au fost implicate 4 autoturisme și 12 persoane. Victimele au fost monitorizate și evaluate la fața locului, doar o singură persoană fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru îngrijiri suplimentare. ...[citește_toată_știrea]

29 August 2024, 15:00
(1823 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 46,44 milioane de lei, în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iulie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2024, 10:40
(4051 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Țigări susceptibile a proveni din contrabandă, descoperite într-o dubă

Urziceni: Țigări susceptibile a proveni din contrabandă, descoperite într-o dubă

Marți, la data de 27 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii de Ordine Publică și Rutieră au depistat, pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:25
(1775 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați și fără permise, la volan

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:20
(1393 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-a agresat soția

Polițiștii din Amara au fost sesizați luni, 26 august a.c., de către o tânără de 26 de ani, din Amara, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul ei, un bărbat în v ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:15
(2256 vizualizări - 0 comentarii)


USR: Am corectat scrisoarea PSD pentru pensionari. Iată cum ar fi trebuit ea să arate!

Scrisoarea pe care o vor primi pensionarii acasă, din dorința premierului Ciolacu de a mai atenua scandalul provocat de recalcularea pensiilor, nu schimbă cu nimic realitatea. Adevărul rămâne același ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 14:55
(3840 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

La nivelul conductei principale de distribuție aferentă Stației de Tratare și Pompare Apă Fetești din județul Ialomița a survenit o avarie. Pentru remedierea acesteia, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 13:35
(1134 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița relu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Horia în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu are importanță în Caz de «West Nile» în localitatea Gheorghe Doja, confirmat de DSP Ialomița Ciprian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Sorin în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița joaquin în Zorii liberali ai suveranismului mijesc cu Stelică Incomod în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marean în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Jan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Irina S în «Cetățeanul de Onoare» al comunei Săveni, Cristina Drugă scrie istorie pentru canotajul românesc: «Dublă» de aur și un nou record mondial la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Amsterdam! Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean al orasului în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Pt Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...