Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Parepa, candidat universal

Parepa, candidat universal

Înțelepciunea vine o dată cu vîrsta, se spune. În cazul fostului comandant al Jandarmeriei ialomițene, Nicolae Parepa, acest postulat pare să nu se aplice. Ieșit la pensie, domnia sa a decis să candideze la toate funcțiile publice vacante. Și, pentru că se apropie alegerile, numărul opțiunilor s-a înzecit.

Asalt la instituțiile publice
Ieșit la pensie anul trecut, după ani buni în care singura lui grijă a fost să facă parte din coloana oficială a PreaSfințitului Vincențiu la prezentările de moaște sfinte, Nicolae Parepa se plictisește. Așa se face că, la începutul acestei luni, domnia sa a participat la concursul de numire pe post a comisarului-șef al Gărzii de Mediu Ialomița, lăsat vacant de Cornel Vasile. Pentru că regulamentul militar nu-i totuna cu legislația privind mediul, Nicolae Parepa a picat rușinos. Și, spune gura lumii, se pregătește să dea examen pentru funcția de președinte al Casei Județene de Sănătate Ialomița. Dar mai bine să-l lăsăm pe el să comenteze zvonurile: «La Garda de Mediu am făcut cale întoarsă. M-am dus pînă acolo și am făcut act de prezență la proba scrisă... Nu am scris nimic pe foaie, dar am conștientizat că nu este de mine! Postul acela nu mai este de interes pentru mine... M-a interesat pentru că știam județul și voiam să mai fac ceva. Acum mi se pare cam departe Slobozia și nu vreau să stau departe de Urziceni. În ceea ce privește o posibilă candidatură la funcția de președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița, pot să spun că nu mă interesează!».

Primărie, păzea!
Cînd nu e ocupat să dea examene unde să se facă de rîsul curcilor, Nicolae Parepa își manifestă disponibilitatea de a candida pentru funcții publice. Prima dată i-a venit ideea atunci cînd primarul de Urziceni, Constantin Sava, l-a rugat să fie «iepurele» lui în cursa pentru Primărie. Numai că la PSD postul era ocupat, iar Nicolae Parepa știe că peste ordinul de zi pe unitate nu se poate trece. Și astfel a decis să se reorienteze. Iată o declarație generoasă făcută de Nicolae Parepa ziarului nostru: «Pentru o eventuală candidatură la primărie, pot să spun că am fost ofertat de majoritatea partidelor politice... Mi s-a propus atît candidatura la Primăria Urziceni, cît și la Primăria Coșereni... Iau în calcul varianta înscrierii în cursa electorală, însă nu sînt decis deocamdată dacă voi face acest lucru. M-ar interesa să candidez la Coșereni, în comuna mea natală... Toate astea pentru că vreau să fac ceva pentru comunitatea din care provin, să las ceva în urma mea!». Comentariile sînt, evident, de prisos. Vom adăuga însă faptul că visele de mărire ale lui «Il Comandante» au fost prevestite. Iată ce ne declara acesta în urmă cu un an: «Eu cred că, în curînd, societatea se va confrunta cu o criză de conducători!». Nu-i așa că acum înțelegeți de ce Nicolae Parepa este dispus să se sacrifice pentru societate?

29 Februarie 2016, 22:45 (51000 vizualizări - 110 comentarii)

Comentariile cititorilor:


ion din cosereni:
(7 Martie 2016, 21:17)
Puteti sa-l laudati pe parepa cat doriti mai lingusitorilor, vreti sa spuneti ca un APV-ist este mana cereasca ca este un bun organizator pentru ca a condus o institutie militarizata care are o organizare bine stabilita si nu poti schimba nimic din proprie initiativa, dati un exemplu prin care sa-l putem deosebi pe parepa de mersul bine stabilit de sefii ierarhici. El a fost un bun sustinator al lui ciuperca marele conducator al judetului, groparul judetului nostru cel care va spunea in 2012 sa votati USL pentru o guvernare responsabila. Parepa nu va reusi sa se adapteze la viata civila unde cetateanul ii va da peste nas, unde va trebui sa primeasca si nu sa dea ordine, sa-j judece nea gheorghe. Dupa parerea mea singurul, din cei care se vehiculeaza in acest moment, care ar putea sa faca fata este Cringasu, el are cunostintele necesare are spirit practic este serios .punctual si a dovedit ca se descurca in orice situatie{urmaritii evolutia in timp}
vasile:
(7 Martie 2016, 20:50)
Saracu ii este frica sa candideze la urziceni ca nu iese nici consilier asa spera sai minta pe coserenari. Spun unii ca face treaba, treaba asa cum a facut cat a fost seful jamdarmeriei si nu ia ajutat pe coserenari deloc adica sa trimita echipa operativa sa nu le mai fure produsele de pe camp. Habar nu a avut de comuna natala pana acum cand a iesit la pensie si mai vrea un banut in plus ca de are pensie mica 8000lei si astfel sa transformat in salvatorul comunei. 
din cosereni:
(7 Martie 2016, 16:43)
Coserenari nu stati daca vreti sa acapati de prim si viceprim, face ti campanie domnului colonel Parepa omul asta este ce ne trebuie noua, are scoala si multa experienta haideti sa l aducem acasa
mircea:
(7 Martie 2016, 15:29)
@cristea, ma faci sa zambesc dom'le cu indemnurile astea populiste gen „hai sa facem”, „hai sa construim”, ai idee cat de goale de continut sunt aceste vorbe? poate tu, fiind jandarm, lucrator la stat, ceea ce nu este o rusine, nu iti poti da seama ce inseamna sa incepi un proiect, adica, asa cum spui tu real si fugurativ, sa construiesti ceva, nici nu ai idee cate piedici sunt puse de stat sau mai bine spus de lucratorii la stat...in ceea ce il priveste pe domnul despre care se face vorbire in articol, asa cum am mai spus, necunoscand-ul, nu-i pot contesta sau confirma calitatile, poate sunt sau poate nu sunt, in schimb, locuitorii orasului slobozia au experienta alegerii unui fost militar in functia de primar...poate si stoica a fost un bun militar....dar ca primar este catastrofal....acum intelegi?
ion:
(7 Martie 2016, 14:16)
Votati Parepa francuitorul. Intrebatii pe fostii subordonati cum ii deschideau usa cu capul si apoi sa vorbiti. Nu l vad in stare sa conduca o primarie pentru ca acolo nu este armata unde se executa si nu se dicuta.
ialomitean :
(7 Martie 2016, 10:35)
cand iera comandantul jandarmeriei ialomita domnul col.Parepa calca judetul in lung si lat cunostea tot ce misca. credeti ca cei din cosereni nu stiu de ce l vor primar? pentru ca nu sta munceste iar noua oamni de felul acesta ne trebuie. foarte bine cosereni
cristea:
(7 Martie 2016, 10:28)
nu te supara domn mircea ce pregatire ai??? pai voi va luati mereu de oameni fara sa i cunoaste ti poporul asta a luat o razna. haide ti fratilor sa mai si construim ca avem cu cine si cu ce. cum mai gasim si noi cate un om gata lichelele pe el. gata trebuie sa tinem uni la altiii nu cu lichelele. stii tu la ce ma refer ca vad ca esti baiat priceput
din urziceni:
(7 Martie 2016, 10:20)
daca vine Parepa la cosereni nu mai tremura turcu primaru si nici Cazan, ca l stie mai bine lumea pe domnul Parepa decat pe ei, oricum va veni si ziua buna si pentru urziceni o da domnul cu saracu
din cosereni:
(7 Martie 2016, 10:15)
noi cei care ne dorim schimbarea primarului si a viceprimarului ca le ajunge, trebuie sa le spunem oamanilor din cosereni ca a venit vremea oamenilor cu carte si buni organizatori si asta este fiul satului nostru, Parepa. astora de la judet nu le place ca l vrea lumea pe Parepa. da asta e al nostru 
un sustinator parepa:
(7 Martie 2016, 10:04)
spunea cineva mai devreme sa i dam o sansa lui domnul col. Parepa. noi avem sansa sa refacem comuna daca el va fi primar. beneinteles ca noi marea majoritate ne dorim asta. este sustinut de toata comuna. hai domn parepa vino acasa
coserenar :
(7 Martie 2016, 09:52)
domnul Parepa este omul potrivit pentru situatia proasta in care se afla comuna noastra. sigur el vafi noul primar. sa i schimbati pe toti comuna  noastra merita mult mai mult. va sateptam nu renuntati
cetatean din Cosereni:
(7 Martie 2016, 09:29)
Il asteptam pe domn col.Parepa sa vina acasa si sa ne apucam de treaba ,sunt multe lucruri de rezolvat in Cosereni.In momentul de fata este singurul om care merita sa fie primar la Cosereni si sunt convins ca va rezolva multe probleme ale com.noastre.
fetesti:
(6 Martie 2016, 20:38)
este vorba de tudorache cel ce impreuna cu nevastasa conduce jandarmeria din urziceni sa i fie rusine desi nu cred ca are
fetesti:
(6 Martie 2016, 20:36)
jandarmii de la fetesti il regreta pe fostul lor comandant, nu ca plutonierul sef al jandarmeriei urziceni
cristea :
(6 Martie 2016, 20:26)
oameni buni eu nu sunt cristea viceprimarul de la urziceni lingaul primarului de la urziceni parepa l invata sa mearga pe strada si acum il musca din toate partile o jigodie

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA Ialomița, prima în România la plata pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată 595250283 euro, reprezentînd 96% din suma de 619,8 milioane euro, sprijin din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) alocat ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:29
(22404 vizualizări - 0 comentarii)


Stop evaziunii fiscale din agricultură: Garda Financiară și Poliția, echipaje mixte de control pe șosele

În această perioadă, pe drumurile naționale și județene sînt prezente echipaje mixte Gardă Financiară-Poliție. Scopul declarat al acțiunii este stoparea evaziunii fiscale din agricultură, vizați fiind ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 10:34
(24057 vizualizări - 0 comentarii)


Controale tematice pentru prevenirea incendiilor

Pompierii ialomițeni trag un semnal de alarmă cu privire la pericolele reprezentate de incendii pe perioada campaniei de recoltare a păioaselor. Dată fiind incidența acestui fenomen în intervalele de timp ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 14:26
(25271 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: incendiu pompier


Vasile Blaga NU este pe Facebook

Vasile Blaga NU este pe Facebook

«Avînd în vedere faptul că pe rețeaua de socializare Facebook a fost creat un cont cu numele „Vasile Blaga“, ce are atașată fotografia ministrului Administrației și Internelor, facem precizarea că acest ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 08:57
(25488 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cros pentru persoanele cu dizabilități

Liga pentru promovarea și apărarea drepturilor persoanelor cu handicap din România organizează «Crosul egalității de șanse pentru persoanele cu dizabilități», ediția a II-a , sîmbătă, 26 iunie 2010, între ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 08:37
(26601 vizualizări - 0 comentarii)


1400 de litri de combustibil și o autoutilitară, indisponibilizate de polițiști

1400 de litri de combustibil și o autoutilitară, indisponibilizate de polițiști

Polițiști din Gheorghe Doja și Miloșești au depistat, pe unul dintre drumurile agricole dintre cele două comune, două autoutilitare, înmatriculate în București, respectiv în județul Prahova. Cu privire ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:23
(22693 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri la plată pentru 9,4 milioane ha

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat vineri, 11 iunie 2010, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață, pentru anul 2010. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:20
(23086 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Cel mai fidel cititor»

Fetești: «Cel mai fidel cititor»

Primăria și Consiliul Local Fetești, la inițiativa primarului Gheorghe Catrinoiu, cu sprijinul Bibliotecii Municipale și al Casei de Cultură din localitate, au organizat marți, 15 iunie a.c., acțiunea ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:12
(19924 vizualizări - 0 comentarii)


Cercetat pentru braconaj piscicol

Polițiștii din Vlădeni au depistat un bărbat, de 43 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, în timp ce pescuia pe rîul Ialomița cu un halău, acesta nefiind autorizat să dețină și să folosească scule ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:11
(22727 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Vlădeni braconaj


«Divina profesie», imortalizată pe hârtie

«Divina profesie», imortalizată pe hîrtie

Începînd de miercuri, 16 iunie, Centrul Cultural «Ionel Perlea» este gazda unei inedite expoziții-concurs de fotografie. Evenimentul, organizat de Asociația Învățătorilor Ialomițeni, în colaborare cu autoritățile ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 11:50
(21305 vizualizări - 0 comentarii)


Și-au declarat animalele furate și polițiștii, găsindu-le, i-au amendat că le-au lăsat libere

Doi ialomițeni au fost sancționați contravențional după ce și-au lăsat animalele fără supraveghere. Asta după ce ambii au sesizat Poliției că animalele le-ar fi fost furate, acestea fiind depistate ulterior ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 11:48
(16691 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Poliție


Amara: Sezonul estival, păzit de jandarmi

Amara: Sezonul estival, păzit de jandarmi

Începînd cu această săptămînă, echipe mixte de jandarmi și polițiști vor patrula pe străzile stațiunii Amara pentru a asigura siguranța și ordinea publică. Măsura a fost adoptată în scopul prevenirii faptelor ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 11:44
(23560 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 07:20
(16437 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 19:08
(14443 vizualizări - 0 comentarii)


Băut și fără permis, la volan

Noaptea trecută, respectiv 14 spre 15 iunie, un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia a fost oprit pentru un control de rutină de polițiștii din Alexeni și Ion Roată, aflați în serviciul ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:19
(23303 vizualizări - 0 comentarii)


Sănătatea bovinelor, la control

Autoritatea Națională Sanirat-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a demarat recent acțiunea privind obținerea statusului de «oficial liber de Bruceloză bovină», motiv pentru care toate exploatațiile ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(25808 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DSV control


Accident produs de un șofer beat cui

Două persoane rănite și un autoturism distrus aproape în totalitate, sînt urmările unui grav accident rutier petrecut în noaptea de 14 spre 15 iunie în apropierea comunei Adîncata. Primele cercetări ale ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(22062 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: accident


Incendii la Gheorghe Doja și Traian

Luni seara, 14 iunie, în jurul orelor 19,00, un apel de urgență alerta pompierii. Apelul fusese dat din comuna Gheorghe Doja unde căminul cultural din localitate se aprinsese de-a dreptul. Clădirea era ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(25884 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii voluntari, în concurs

Inspectoratul pentru Situații de urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a desfășurat, marți, 15 iunie faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:17
(29326 vizualizări - 0 comentarii)


Camera de Comerț Ialomița organizează cursuri de formare

Luni, 14 iunie, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» s-a desfășurat seminarul cu tema «Propuneri pentru realizarea unor proiecte în domeniul energiei regenerabile, prin accesarea de programe de finanțare ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:16
(15683 vizualizări - 0 comentarii)


În perioada 11-13 iunie: Muzeul Național al Agriculturii, la Moara Vlăsiei

În perioada 11-13 iunie: Muzeul Național al Agriculturii, la Moara Vlăsiei

Muzeul Național al Agriculturii a participat, în calitate de partener, la prima ediție a Festivalului Vlăsiei, manifestare organizată Consiliul local și Primăria comunei Moara Vlăsiei (județul Ilfov), localitate ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 12:00
(26127 vizualizări - 0 comentarii)


Revista Junior, locul I la Concursul Revistelor Școlare

Revista Junior, locul I la Concursul Revistelor Școlare

«Cea mai mare bogăție din aceasta lume sînt copiii, mai mare decît toți banii din lume și toată puterea de pe pămînt» este motto-ul sub care colectivul de cadre didactice al Grădiniței cu Program Prelungit ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 11:21
(27382 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: revista Junior


«Șoferi» fără permis, beți la volan

În ultimele 48 de ore, în urma controalelor de rutină desfășurate de polițiști, pe arterele județului au fost depistați trei conducători auto ce se aflau la volanul unor autoturisme, cu toate că nu aveau ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 16:38
(23070 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 12/13 iunie, în intervalul orar 22.00-03.00, efective din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 16:36
(13445 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Serviciile voluntare și private de pompieri, la concurs

Marți, 15 iunie a.c., începînd cu ora 8,00, la Stadionul Municipal 1 Mai din Slobozia se va desfășura faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare înființate la nivelul localităților ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 15:32
(17446 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Flutur: «S-a decis înghețarea alegerilor din PD-L la toate nivelurile»

«S-a decis înghețarea deocamdată a alegerilor din PD-L la toate nivelurile» a declarat Gheorghe Flutur după ședința Biroului Permanent Național. «Dorim să ne concentrăm în perioada următoare pe rezolvarea ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 15:01
(17985 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: PDL alegeri


Accidente la Sf. Gheorghe și Făcăeni

Paramedicii din Urziceni au fost prezenți duminică, 13 iunie, în jurul orei 19.30, la un accident rutier, produs între un autotren și un autoturism pe raza comunei Sf. Gheorghe. Aceștia au deconectat bornele ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:29
(14596 vizualizări - 1 comentariu)


Sinești: A căzut din căruță

Echipajul SMURD a fost solicitat duminică, 13 iunie, pe raza comunei Sinești. Un bărbat, de 32 de ani, a căzut din căruță și s-a ales cu multiple traumatisme. După acordarea îngrijirilor medicale inițiale ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:28
(16670 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Animal scos de pompieri din noroi

O bovină rămasă împotmolită în noroi, pe malul stîng al rîului Ialomița, a fost salvată sîmbătă dimineață, în jurul orei 8.30, de pompierii din Urziceni. Aceștia au acționat cu mijloacele din dotare timp ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:28
(16640 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


La Slobozia a ars o casă, la Țăndărei un transformator electric,  iar la Coșereni o motocicletă s-a făcut scrum

La Slobozia a ars o casă, la Țăndărei un transformator electric, iar la Coșereni o motocicletă s-a făcut scrum

Vineri seara, 11 iunie, o casă de pe strada Plevnei din Slobozia a luat foc. Întrucît proprietara, ce locuia singură, nu era acasă în momentul izbucnirii incendiului, flăcările au fost observate de vecinii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:22
(27137 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...