Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Parepa, candidat universal

Parepa, candidat universal

Înțelepciunea vine o dată cu vîrsta, se spune. În cazul fostului comandant al Jandarmeriei ialomițene, Nicolae Parepa, acest postulat pare să nu se aplice. Ieșit la pensie, domnia sa a decis să candideze la toate funcțiile publice vacante. Și, pentru că se apropie alegerile, numărul opțiunilor s-a înzecit.

Asalt la instituțiile publice
Ieșit la pensie anul trecut, după ani buni în care singura lui grijă a fost să facă parte din coloana oficială a PreaSfințitului Vincențiu la prezentările de moaște sfinte, Nicolae Parepa se plictisește. Așa se face că, la începutul acestei luni, domnia sa a participat la concursul de numire pe post a comisarului-șef al Gărzii de Mediu Ialomița, lăsat vacant de Cornel Vasile. Pentru că regulamentul militar nu-i totuna cu legislația privind mediul, Nicolae Parepa a picat rușinos. Și, spune gura lumii, se pregătește să dea examen pentru funcția de președinte al Casei Județene de Sănătate Ialomița. Dar mai bine să-l lăsăm pe el să comenteze zvonurile: «La Garda de Mediu am făcut cale întoarsă. M-am dus pînă acolo și am făcut act de prezență la proba scrisă... Nu am scris nimic pe foaie, dar am conștientizat că nu este de mine! Postul acela nu mai este de interes pentru mine... M-a interesat pentru că știam județul și voiam să mai fac ceva. Acum mi se pare cam departe Slobozia și nu vreau să stau departe de Urziceni. În ceea ce privește o posibilă candidatură la funcția de președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița, pot să spun că nu mă interesează!».

Primărie, păzea!
Cînd nu e ocupat să dea examene unde să se facă de rîsul curcilor, Nicolae Parepa își manifestă disponibilitatea de a candida pentru funcții publice. Prima dată i-a venit ideea atunci cînd primarul de Urziceni, Constantin Sava, l-a rugat să fie «iepurele» lui în cursa pentru Primărie. Numai că la PSD postul era ocupat, iar Nicolae Parepa știe că peste ordinul de zi pe unitate nu se poate trece. Și astfel a decis să se reorienteze. Iată o declarație generoasă făcută de Nicolae Parepa ziarului nostru: «Pentru o eventuală candidatură la primărie, pot să spun că am fost ofertat de majoritatea partidelor politice... Mi s-a propus atît candidatura la Primăria Urziceni, cît și la Primăria Coșereni... Iau în calcul varianta înscrierii în cursa electorală, însă nu sînt decis deocamdată dacă voi face acest lucru. M-ar interesa să candidez la Coșereni, în comuna mea natală... Toate astea pentru că vreau să fac ceva pentru comunitatea din care provin, să las ceva în urma mea!». Comentariile sînt, evident, de prisos. Vom adăuga însă faptul că visele de mărire ale lui «Il Comandante» au fost prevestite. Iată ce ne declara acesta în urmă cu un an: «Eu cred că, în curînd, societatea se va confrunta cu o criză de conducători!». Nu-i așa că acum înțelegeți de ce Nicolae Parepa este dispus să se sacrifice pentru societate?

29 Februarie 2016, 22:45 (52129 vizualizări - 110 comentarii)

Comentariile cititorilor:


cristea:
(6 Martie 2016, 19:18)
oameni buni sa nu credeti ca eu sunt cristea cel ce traieste pe langa mila primarului de la urziceni, ma sunat un prieten si m a facut atent, ala cristea viceprimarul sluga lu primarul de urziceni il musca pe Parepa de unde poate a uitat cand il pupa si pe el pe toate partile, niste jigodii, il chema parepa la sedinte cu jandarmii si acum musca, am un prieten jandarm si spunea ce face analfabetul ajuns viceprimar
din cazanesti:
(6 Martie 2016, 19:10)
sunt din cazanesti si am avut bucuria si placerea sa cunosc un om, in persoana domnului colonel Parepa. are prieteni in tot judetul, ce nemernici, ia tinut pe langa el si acum musca, niste nemernici ce dumnezeu o sa le dea ce le trebuie, capu sus domn parepa
din urziceni :
(6 Martie 2016, 19:03)
vedeti oameni buni ce inseamna caracterul oamenilor de arme cu ei ducem lupta nu va bate ti joc de ei imi spunea un elev de liceu din jilavele ce frumos le a vorbit parepa la o ora de dirigentie, om educat asta este bun aici la noi la urziceni, nici la cosereni nici la slobozia, mai avem si noi cate unu bun si fac astia pe desteptii cu el,  hai domn parepa lasa i pe fraeri au uitat cand se incaltau cu fesu cum e viceprimarul de la urziceni  care si a format limba dupa sefu lui, sa stea cu sava turcu pana nor mai putea sa se casatoresca
cristea:
(6 Martie 2016, 18:29)
bine mai jandarmule asa ma nu va lasati comandantul ce atata vreme a fost scutul vostru, merita sa fiti cu el este un om bun si bine pregatit. vorbeam cu un jandar de la Fetesti ca re l regreta zilnic nu ca PLUTONIERUL tudorache jandarmul sef de la urziceni sa ti fie rusine n fiecare zi tudorache tie si altora ca tine nesimtitilor
mircea:
(6 Martie 2016, 15:46)
@cristea, omule, am o rugăminte, înteleg că inima iți dă ghes sa scrii si ești luat de val, dar, în primul râmd, nu mă mai pomenii pe mine,nu am șsi nici nu vreau să am nici în clin, nici în mâneca cu tine,  în al doilea rând, pentru a scrie un text din care oamenii care il citesc sa poata ințelege ceva, o idee...o părere...trebuie sa ai o minima pregatire...incearcă doar sa citești ce se postează...este doar un sfat prietenesc...
jandarm:
(6 Martie 2016, 14:54)
Romanii nu mai sunt constiinciosi si loiali,nu mai facem fapte bune decat obligati.Asa ca ,cu regret va spun ca daca cetatenii com .Cosereni vor sa realizeze ceva bun in localitatea lor,col.Parepa este cel mai bun pentru postul de primar.Primarul actual rste inginer agricol si exact asa arata si comuna,ca un camp ajuns parloaga.Hai sa dam sanse si la un colonel in rezerva,sa vedem ce se realizeaza.Dar mai este vorba si de omul Nicolae Parepa,este un om care ii place sa realizeze lucruri frumoase si pentru Coserenari asta conteaza,sunt multe de rezolvat in Cosereni si cred ca ,col Parepa este omul potrivit.
din urziceni:
(6 Martie 2016, 14:53)
ma bine la urziceni domn Parepa poate scapam si noi de necazul cel mare de pe capul nostru ca asta nu i primar ce avenm noi mai ganditiva
un slobozean:
(6 Martie 2016, 14:26)
stiu ca nu va mai trebuie bataie de cap domnul colonel Parepa dar sunteti un patriot pur, iubiti oamenii si asta i un motiv de ,,lupta,, succes idiferent ce ve ti face, va rog lasa tii sa latre si ajutati oamenii mai departe de rai lumea i plina nu i rau la cosereni dar judetul nu are oameni
coserenar:
(6 Martie 2016, 14:20)
va ASTEPTAM a venit vremea noastra, veniti acasa domnul PAREPA. Coserenarii sunt cu dumneavoastra, lasatii pe aia la judet
jandarm :
(6 Martie 2016, 14:16)
domnul parepa face ti ca si pana acum, vedeti va de drum si lasati multe lucruri bune si frumoase si la cosereni ca si la jandarmeria ialomita. stim multi ca stiti ce aveti de facut, contati pe oameni, bafta
cristea:
(6 Martie 2016, 14:10)
nu ai ce sa ai mai mircea cu domnul Parepa, este un om ce nu aderanjat niciodata pe nimeni si nici nu va deranja, bunul simt pe care i la dat natura nu l are multe persoane din functii cum a fost dansul si cred cava mai fi in functii inalte pentru calitatile umane profesionale si de foarte bun organizator. a fost o binecuvantare  pentru jandarmeria ialomita. cine conduce judetul ialomita acum nu inteleg de ce nu l coopteaza in echipa, poate vor fi cu noroc coserenari sa l aiva primar. sa i ajute Dumnezeu si coserenari sa se trezeasca ca a venit timpul schimbarii si la ei au cu cine acum comandantul colonelul Parepa
mircea:
(6 Martie 2016, 09:16)
@jandarm, nu cred ca are cineva ceva cu fostul comandant, dar, avand in vedere ca a condus un sistem militarizat atata vreme, sunt sanse mari ca, sistemul de conducere civil sa nu se pupe cu sistemul de conducere militar. Din pacate, si noi civilii si voi jandarmii din slobozia avem trista experienta a unui fost militar ajuns in functia de primar.
jandarm:
(5 Martie 2016, 21:16)
Oameni buni,de fapt ce va deranjeaza la domnul col.Parepa?Ce conteaza mai mult?cum a ocupat functia de sef.jandarmi Ialomita,sau ce a facut el cat a fost in functie?Eu cred ca este o onoare ptr comuna lui natala sa il aiba ca primar.Daca ii ajuta Dumnezeu sa ocupe functia de primar,in cosereni se vor rezolva multe probleme locale.Este un bun organizator ,este un om deosebit si stie sa lucreze cu oamenii.Asa ca lasati-l sa-si faca treaba .
redactie :
(5 Martie 2016, 19:14)
lasati ne comentariile!!!
pentru arhanghel:
(5 Martie 2016, 19:05)
daca stateai in banca ta, de fapt care banca, pentru ca tu la scoala ai stat in picioare cred, ca de stateai in banca aveai macar atata minte sa nu scoti atatea prostii pe toate partile tale, destept ramaneai si de ras nu te faceai!!! cred ca tu esti aparut acum dupa ploile astea ca alta explicatie nu avem. parepa este un om pe care cine nu l a cunoscut mai are timp, un om de adevarat, unde nu stie citeste, unde stie invata pe toti, pe tine nu are cum ca nu poti. jandarmii toti l vorbesc numai si numai de bine, si ii spun si acum domnul comandant, esti frustat sa cu boli omule

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
369 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Ordine de protecție provizorii emise de polițiști

Polițiștii din Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 30 de ani, din Miloșești, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, o femeie de 35 de ani. În urma verificărilor s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2023, 11:35
(14039 vizualizări - 0 comentarii)


Cristina Prună/USR: «România va pierde încă 3 ani până va putea să spere la primele investiții în energia eoliană din Marea Neagră!»

«Proiectul legii privind exploatarea energiei eoliene offshore a fost de abia acum lansat în dezbatere publică de Ministerul Energiei, deși Legea trebuia să fie adoptată până la 30 iunie 2023, conform jaloanelor ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2023, 19:20
(15070 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2023, 17:15
(9122 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură(APIA) informează fermierii că începând cu anul de cerere 2023 se pun în aplicare normele privind condiționalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2023, 15:30
(15160 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Căzănești!

În vederea executării lucrărilor de reabilitare și modernizare la nivelul sistemului de alimentare cu apă din incinta Stației de Pompare Căzănești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2023, 12:45
(5904 vizualizări - 0 comentarii)


Mașini în flăcări la Perieți și Crunți

Un echipaj operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia a intervenit sâmbătă, 15 iulie a.c., în jurul orei 7,30, pentru lichidarea unui incendiu produs la autoturismul unui cetățean în localitatea ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2023, 15:30
(10186 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Gheorghe Doja, Sinești și între Slobozia și Drajna

Accidente la Gheorghe Doja, Sinești și între Slobozia și Drajna

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Gheorghe Doja, în care a fost implicat un autotren încărcat cu piatră, ce ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2023, 15:15
(14321 vizualizări - 0 comentarii)


Magazinele ENEL, închise de «Ziua Energeticianului»

Magazinele ENEL din județele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea vor fi închise joi, 20 iulie 2023, dată desemnată la nivelul industriei drept «Ziua Energeticianului». Serviciul de Call Center va funcționa ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2023, 15:05
(9523 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Depunere cereri ajutor de stat pentru crescatorii de bovine

APIA primește cereri de solicitare aferente schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022,
în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2023, 14:20
(11571 vizualizări - 0 comentarii)


Accident grav la Giurgeni. A fost solicitat elicopterul SMURD!

Accident grav la Giurgeni. A fost solicitat elicopterul SMURD!

Pompierii ialomițeni au intervenit duminică, 16 iulie a.c., la un accident rutier produs în localitatea Giurgeni, în care au fost implicate două camioane încărcate cu cereale. În sprijinul acestora au acționat ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2023, 23:30
(24873 vizualizări - 0 comentarii)


Cristian Ghinea/USR: «Acuzațiile lui Marcel Ciolacu pe tema concediilor medicale ascund încă o țeapă de la PSD pentru firme!»

Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice și fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, îl acuză pe premierul PSD că a prezentat cifre false atunci când a vorbit despre ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2023, 17:40
(15559 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Alături de Oameni... pentru Oameni»

Protopopiatul Slobozia: «Alături de Oameni... pentru Oameni»

Acest program social a fost inițiat în anul 2009 din dorința de a veni în întâmpinarea problemelor resimțite de persoanele din comunitate aflate în dificultate și care din motive obiective nu puteau să ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2023, 14:05
(16842 vizualizări - 0 comentarii)


Intervențiile polițiștilor ialomițeni în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 50 evenimente, 48 dintre acestea fiind sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost reclamate12 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2023, 19:10
(3975 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se furnizează apă cu program la Fierbinți-Târg!

Ca urmare a fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă la nivelul sistemelor centralizate operate de RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2023, 15:50
(17980 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Microîntreprinderile au declarat impozit pe profit și pe venit în valoare de 62,22 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița informează că la nivelul județului Ialomița, la data de 26 iunie 2023, contribuabilii au declarat impozit pe profit precum și impozit pe venitul microintreprinderilor ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2023, 14:30
(13683 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 40 de focare active de Pestă Porcină Africană

Potrivit unei informări a Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, la data de 11 iulie a.c., pe raza județului nostru era active 40 de focare de Pestă Porcină Africană. Toate ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2023, 13:00
(11972 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 3,94 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna iunie 2023

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna iunie 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost 19 inspecții fiscale finalizate ( ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2023, 14:10
(19296 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Căzănești!

În vederea executării lucrărilor de reabilitare și modernizare la nivelul sistemului de alimentare cu apă din incinta Stației de Pompare Căzănești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2023, 19:10
(2684 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 5 permise de conducere reținute, 8 certificate de înmatriculare retrase, amenzi de peste 90 mii de lei

Luni, 10 iulie 2023, peste 70 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe teritoriul întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2023, 18:35
(27171 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de marți, 11 lulie 2023, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic, gestionate ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2023, 15:50
(18228 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA-număr unic la dispoziția tuturor clienților

Call Center RAJA-număr unic la dispoziția tuturor clienților

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2023, 15:40
(11041 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Măsuri obligatorii în perioada cu temperaturi ridicate

ITM Ialomița: Măsuri obligatorii în perioada cu temperaturi ridicate

În vederea respectării prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2023, 15:20
(14032 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri fiscale în valoare de 124,63 milioane de lei în luna iunie a anului 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat în luna iunie a anului 2023 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 124,63 milioane de lei, cu 18,59 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2023, 13:30
(30631 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Ciocârlia: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un bărbat a murit în dimineața zilei de marți, 11 iulie a.c., după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs pe E85, în localitatea Ciocârlia, fiind implicate ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2023, 13:00
(11144 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții și acțiuni ale polițiștilor ialomițeni pentru siguranța cetățenilor

În perioada 8-9 iulie, peste 90 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2023, 19:35
(23502 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Apartament transformat în adăpost pentru pisici

Slobozia: Apartament transformat în adăpost pentru pisici

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați de către un bărbat, de 45 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că în blocul în care locuiește, pe scară, se simte un miros ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2023, 19:20
(5191 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Ialomițenii au investit 56,12 milioane de lei în Programul «Tezaur»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, în primele 6 luni ale anului 2023, aproximativ 900 de investitori au cumpărat Titluri de Stat, în cele 6 emisiuni de ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2023, 13:50
(10472 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții și rețineri într-un dosar de «proxenetism»

Miercuri, 5 iulie a.c., polițiștii ialomițeni și cei din județul Neamț au desfășurat 6 percheziții domiciliare, în Ialomița și Neamț, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 19:10
(14856 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența drogurilor

Miercuri, 5 iulie a.c., polițiștii din Slobozia au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența substanțelor psihoactive, rezultatul ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 19:00
(10324 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore polițiștii au fost solicitați să intervină la 87 evenimente, dintre care 85 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 10 infracțiuni în flagrant ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 18:50
(2161 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Alt parinte în Un nou eșec James în PSD își impune condițiile în Programul de Guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...