Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Parepa, candidat universal

Parepa, candidat universal

Înțelepciunea vine o dată cu vîrsta, se spune. În cazul fostului comandant al Jandarmeriei ialomițene, Nicolae Parepa, acest postulat pare să nu se aplice. Ieșit la pensie, domnia sa a decis să candideze la toate funcțiile publice vacante. Și, pentru că se apropie alegerile, numărul opțiunilor s-a înzecit.

Asalt la instituțiile publice
Ieșit la pensie anul trecut, după ani buni în care singura lui grijă a fost să facă parte din coloana oficială a PreaSfințitului Vincențiu la prezentările de moaște sfinte, Nicolae Parepa se plictisește. Așa se face că, la începutul acestei luni, domnia sa a participat la concursul de numire pe post a comisarului-șef al Gărzii de Mediu Ialomița, lăsat vacant de Cornel Vasile. Pentru că regulamentul militar nu-i totuna cu legislația privind mediul, Nicolae Parepa a picat rușinos. Și, spune gura lumii, se pregătește să dea examen pentru funcția de președinte al Casei Județene de Sănătate Ialomița. Dar mai bine să-l lăsăm pe el să comenteze zvonurile: «La Garda de Mediu am făcut cale întoarsă. M-am dus pînă acolo și am făcut act de prezență la proba scrisă... Nu am scris nimic pe foaie, dar am conștientizat că nu este de mine! Postul acela nu mai este de interes pentru mine... M-a interesat pentru că știam județul și voiam să mai fac ceva. Acum mi se pare cam departe Slobozia și nu vreau să stau departe de Urziceni. În ceea ce privește o posibilă candidatură la funcția de președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița, pot să spun că nu mă interesează!».

Primărie, păzea!
Cînd nu e ocupat să dea examene unde să se facă de rîsul curcilor, Nicolae Parepa își manifestă disponibilitatea de a candida pentru funcții publice. Prima dată i-a venit ideea atunci cînd primarul de Urziceni, Constantin Sava, l-a rugat să fie «iepurele» lui în cursa pentru Primărie. Numai că la PSD postul era ocupat, iar Nicolae Parepa știe că peste ordinul de zi pe unitate nu se poate trece. Și astfel a decis să se reorienteze. Iată o declarație generoasă făcută de Nicolae Parepa ziarului nostru: «Pentru o eventuală candidatură la primărie, pot să spun că am fost ofertat de majoritatea partidelor politice... Mi s-a propus atît candidatura la Primăria Urziceni, cît și la Primăria Coșereni... Iau în calcul varianta înscrierii în cursa electorală, însă nu sînt decis deocamdată dacă voi face acest lucru. M-ar interesa să candidez la Coșereni, în comuna mea natală... Toate astea pentru că vreau să fac ceva pentru comunitatea din care provin, să las ceva în urma mea!». Comentariile sînt, evident, de prisos. Vom adăuga însă faptul că visele de mărire ale lui «Il Comandante» au fost prevestite. Iată ce ne declara acesta în urmă cu un an: «Eu cred că, în curînd, societatea se va confrunta cu o criză de conducători!». Nu-i așa că acum înțelegeți de ce Nicolae Parepa este dispus să se sacrifice pentru societate?

29 Februarie 2016, 22:45 (50529 vizualizări - 110 comentarii)

Comentariile cititorilor:


arhanghele...:
(5 Martie 2016, 18:26)
mai arhanghele unde ai fost ma pana acum? mai exista in tara noastra si fiinte ca tine? ce sa faci tu uuu sa judeci? trebuie sa indeplinesti macar doua conditii sa te duca mintea ceea ce se vede de la mare distanta ca nu poti gandi ,,,asta odata si sa cunosti domeniul in care vrei sa faci pe desteptul,,,cate clase primare ai? nu mi doresc sa fii cumva jandarm ca faci institutia de ras, daca nu esti e bine, cred ca Parepa pe care l recunosc ca un om deosebit are scoala cat neamul tau la un loc,,,vezi ti ma amarul tau sau cauta un om ca Parepa sa te puna pe drumul bun ca ai de la cine invata ce inseamna sa fii om,,,nu cumva esti unul din cei care nu ati putut razbi pe nestiinta?
arhanghelul sifiliticilor:
(5 Martie 2016, 15:31)
daca bine judecam dom' parepa a juns inspector sef la jandarmi numit si nu prin concurs cum ar fi fost normal. acum e lesne de inteles de ce nu a dat concurs la jandarmi pentru functia ce a detinut-o....
cetatean din urziceni :
(4 Martie 2016, 23:32)
foarte frumos din partea domnului jandarm care ne aminteste ca nu ne face bine sa fim rai si vulgari. veniti la urziceni si veti vedea de  cat respect se bucura domnul colonel Parepa, respect MAXIM, nu inteleg de ce este vorbit de rau de cei pana ce nu de mult ii invata cum sa fie oameni si buni profesionisti, dar ce sa faci asa se intampla, oricum este un om deosebit domnul Parepa cei din cosereni il cheama acasa si bine fac mult succes domnul colonel, abia astep sa va reantalnesc
jandarm in rezerva:
(4 Martie 2016, 23:20)
felicitari tuturor jandarmilor si celor care au luat atitudine sa nu le fie injosit un fost camarad, un fost comandant care si a iubit profesia si oamenii cu care a lucrat un ROMAN adevarat iubitor de neam si tara. felicitari domnule colonel Parepa ramaneti omul care va stim noi, multa sanatate si putere de munca mai aveti de facut multe pentru Romania si oamenii ei. frumos mircea,,, toti gresim mai ales ca nici nu l cunosti, spui ca are o varste domnul colonel, RESPECTA OMUL fara rautati nimeni nu merita sa fie terfelit dar un OM ca domnul colone Parepa,,,un militar inascut
pentru mircea:
(4 Martie 2016, 23:09)
faptul ca spui ca nu l cunosti personal pe domnul colonel arati ca esti un bun  crestin! fostul nostru comandant chiar a facut multe pentru noi cei cu care a lucrat la ialomita, a incheiat o cariera profesionala de exceptie, este un om de o excesiva omenie, foarte bun pedagog, iubitor de oameni si pentru astea toate mai are multe de facut oriunde ar activa si va fi un mare castig pentru cine il va copta in echipa. pote l ve i cunoaste mircea nu sa i ceri scuze ci sa cunosti un OM. bravo,,,mult noroc
arhanghelul sifiliticilor:
(4 Martie 2016, 22:16)
credeti ca domnul Parepa ar fi trecut de examenele din 2011 cand au fost dați afară oameni din jandarmerie ?
mircea:
(4 Martie 2016, 19:17)
@jandarm, felul in care ai scris imi spune ca esti un om cu scaun la ca, ma bucur ca mai sunt asemenea oameni, nu-l cunosc personal pe fostul comandant si, cred ca, asa cum spui, este un om minunat, care si-a facut datoria, mai bine sau mai putin bine, nu pot si nu sunt in masura sa judec eu asta, ceea ce am spus a fost doar ca, la o anumita varsa, un om, indiferent cat de dotat  este, trebuie sa stie sa se retraga, doar atat, si pentru asta s-au luat toti de mine, aia care ma tot „saracesc” pe aici, eu le spun doar ca, din impozitul meu, care eu produc plus valoare, ei sunt platiti, ei, care ar trebui sa produca siguranta pentru cetatean.. care nu prea se simte...
jandarm:
(4 Martie 2016, 15:52)
Imi pare rau pentru noi romanii ca am ajuns sa fim atat de rai si vulgari.In loc sa ne unim fortele si sa facem ceva ptr tara noi stam si aruncam numai venin.Col.Parepa este in primul rand om si prinfunctia pe care a avut-o sigur nu a multumit pe toata lumea,dar si-a facut datoria atat cat a putut si i s-a permis.Eu il cunosc de f multi ani si este un om deosebit.Imi pare rau ca aruncat cu noroi in el,sincer nu merita asta
mircea:
(4 Martie 2016, 09:48)
A, și înca ceva pentru ăsta care mă tot sărăcește pe aici, iți e frică să-ți postezi prenumele pentru că te recunosc colegii și își dau seama cine a fost cârtița....nu-i așa?
jandarm/redactie indep:
(4 Martie 2016, 09:35)
va rugam lasa ti si comentariile noastre,,,acest obiect numit mircea ne jigneste pe noi jandarmii fara sa ne cunoasca, atat pe noi cat si pe fostul nostru comandant, care este un om adevarat, asa spuneati acum un an!!! daca va doriti ,,independenti'' , lasati si comentariile noastre, asa este frumos. sau mircea sunteti chiar voi!?,,,
mircea:
(4 Martie 2016, 09:12)
Hopaaaaaaaa, s-au ofuscat subalternii...ca am jignit toata jandarmeria tarii...etc...etc...tin sa va aduc aminte stimabililor ca, in 2012....adevaratul „spirit” de haita al jandarmilor a dat p'afara rau de tot, abuzuri, batai oribile, instigari....nu va ma dati rotunzi ca nu sunteti....in sfarsit, n-are rost sa polemizez aici cu niste ascultatori de manele....
cristea :
(4 Martie 2016, 03:06)
nu sunt jandarm mircea, sunt un om ca orice jandarm, fostul comandant de la jandarmi este un model pentru orice generatie, nu cred ca intelegi ce ti spun , dar te poate ajuta un vecin jandarm, roaga l
un jandarm /mircea:
(4 Martie 2016, 03:02)
mircea saracu de tine, vino la jandarmi si pregatestete cu noi o zi si mai vorbim, cat despre fostul nostru comandant este bine sa nu vorbesti la adresa unui OM adevarat, asa dupa mintea ta, saracu mircea
pentru 21 de ani :
(4 Martie 2016, 02:56)
mergi la doctor baiatule, daca chiar ai 21 de ani si mintea iti arata in halul asta, este bine pentru cei de langa tine ca tu sa mergi la un medic, esti un mare pericol, lasa te ajutat pentru ca singur nu poti mare lucru. este posibil sa ajungi si tu la pensie  desi tu nu prea arati asta si cand ai sa primesti ceea ce faci tu la adresa unui om cu care nu ai fost in stare sa schimbi doua vorbe niciodata, esti pus de nu stiu cine sa faci asta, ca asta nu i mintea ta se simte din limbaj ca nu esti intreg la gandire, esti cu mari probleme mai fiinta ca altfel nu stiu cum sa ti spun, mergi la doctor este spre binele tau
jandarm :
(4 Martie 2016, 00:25)
mai mircea sau cine esti sau ce esti sau cum te cheama, ma tu daca ierai in stare sa fii militar jandarm si intalneai unul ca tine ceea ce nu cred ca puteai la mintea ta, cred ca la fel ca si noi te ignoram sau ne faceai mila,,,a zis cineva mai inainte saracu mircea,,,te asteptam in vizita la noi sa ne cunosti, mai inveti si tu ceva gratis important e sa vrei siiiii sa poti,,,hai sa fii sanatos ca in rest Dumnezeu cu mila pentru tine saracuuuu

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
183 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Cu sabia în mașină

În continuare, un tînăr de 30 ani din Țăndărei este cercetat penal de polițiștii ialomițeni după ce în autoturismul pe care acesta îl conducea a fost găsită o sabie. Mașina a fost oprită pentru control ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:13
(11865 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 4 tone fier vechi confiscate de polițiști

Miercuri, 4 noiembrie, polițiștii din Țăndărei au executat o acțiune pe linia respectării prevederilor legale privind colectarea deșeurilor reciclabile. Urmare a acțiunii la un punct de lucru din localitate ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 18:12
(10945 vizualizări - 1 comentariu)


Polițiștii au prins spărgătorii de apartamente

Marți, 3 octombrie, la primele ore ale dimineții, polițiștii au fost sesizați asupra unei spargeri de apartament din Slobozia. Acționînd cu rapiditate și efective mărite, polițiștii au observat în zona ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 16:02
(9972 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente

Marți, 3 octombrie, în Țăndărei, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Pe scurt, în timp ce un bărbat în vîrstă de 55 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 15:57
(11534 vizualizări - 0 comentarii)


Casa unei bătrâne a ars în întregime

Casa unei bătrîne a ars în întregime

Marți, 3 noiembrie, la primele ore ale dimineții, casa unei bătrîne din Miloșești a ars în întregime din cauza unui foc lăsat nesuprevegheat. Încendiul a izbucnit în jurul orelor 08,00 și nu a putut fi ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2009, 16:02
(14788 vizualizări - 0 comentarii)


Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

«În data de 27 octombrie 2009, a fost publicată în Monitorul Oficial HG 1249/21.10.2009, prin care se intenționează întărirea Gărzii Naționale de Mediu prin diminuarea capacității instituționale a agențiilor ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 12:15
(11073 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal în apropiere de Fetești

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de vineri, 30 octombrie, în apropiere de municipiul Fetești. Astfel, în jurul orelor 8,00, pe DN3A, un bărbat în vîrstă de 35 ani, din Fetești, aflat ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 10:13
(10253 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin pentru IMM

Joi, 29 octombrie 2009, orele 11,00, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița se va desfășura întîlnirea de lucru avînd ca temă «Sprijin pentru IMM și microîntreprinderi privind accesarea ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 15:05
(12003 vizualizări - 1 comentariu)


Infractori reținuți

În cursul zilei de marți, 27 octombrie 2009, polițiștii ialomițeni au reținut două persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, pe numele lui Dumitru ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 14:20
(11496 vizualizări - 2 comentarii)


Beat la volan

În noaptea de 25 spre 26 octombrie 2009, în jurul orelor 02,30, pe raza orașului Căzănești a fost oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia. Avînd un mers sinuos, a ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:55
(12600 vizualizări - 1 comentariu)


A furat o mașină

Duminică, 25 octombrie a.c., polițiștii din Movila au fost sesizați de către un bărbat din localitate asupra faptului că, în cursul nopții, persoane necunoscute i-au sustras din fața locuinței sale o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:25
(11177 vizualizări - 1 comentariu)


Orașul de Floci, deschis pentru public

Joi, 29 octombrie, Consiliul Județean Ialomița inaugurează site-ul muzeal Orașul de Floci-Giurgeni. Manifestările vor debuta la orele 10,30, iar la eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 09:00
(13894 vizualizări - 2 comentarii)


Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Național de Terapii Complementare și Alternative s-a desfășurat în intervalul 24-25 octombrie 2009, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea». Tema acestui simpozion ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 08:00
(14490 vizualizări - 3 comentarii)


Tăriceanu la Kogălniceanu, Antonescu la Urziceni

La aproape o săptămînă de la debutul oficial al campaniei electorale, PNL Ialomița iese pentru prima oară în public. Marți, 27 octombrie 2009, Călin Popescu Tăriceanu, ex-premierul României, a fost invitat ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 07:00
(11828 vizualizări - 2 comentarii)


Soluții pentru deșeurile menajere

Miercuri, 28 octombrie, la Căzănești, se va desfășura o dezbatere publică pe tema «Salubritatea în orașul Căzănești». Acțiunea are loc în cadrul unui proiect aministrativ mai larg, desfășurat sub sloganul ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 17:48
(12158 vizualizări - 4 comentarii)


Record de credincioși la Sfântul Dimitrie

Record de credincioși la Sfîntul Dimitrie

Mii de slobozeni s-au călcat în picioare, duminică, 25 octombrie, la tîrnosirea celei mai noi biserici ridicate în Slobozia, cea purtînd hramul Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Încă de la primele ore ale ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 17:01
(13844 vizualizări - 1 comentariu)


Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

«După ce a tergiversat o lungă perioadă reglementarea taxei de trecere peste podul Fetești-Cernavodă, ministrul Radu Berceanu a emis, în cele din urmă, Ordinul prin care stabilește tarifele de traversare ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2009, 07:00
(14793 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua Eroilor, la Slobozia

Reprezentanții Instituției Prefectului Ialomița au lansat cetățenilor invitația de a participa la manifestările organizate cu prilejul «Zilei Armatei». Astfel, duminică, 25 octombrie, la Monumentul Eroilor ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 13:00
(11039 vizualizări - 0 comentarii)


Apa «grea» a lui Ionașcu, verificată de Institutul de Sănătate Publică București

Apa din rețeaua subterană a orașului Slobozia se va afla, timp de trei săptămîni, sub lupa Institutului de Sănătate Publică București. Astfel, în perioada 26 octombrie-9 noiembrie, inspectorii ISP București ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 08:00
(10564 vizualizări - 2 comentarii)


8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

Marți, 20 octombrie, s-a desfășurat o nouă licitație pentru concesionarea unor terenuri agricole neproductive din zona Giurgeni-Vlădeni, aflate în proprietatea Consiliului Județean Ialomița. La licitație ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2009, 12:05
(14390 vizualizări - 1 comentariu)


Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Sursele noastre din cadrul Ministerului de Finanțe ne-au dezvăluit cum o altă firmă controlată de Paul Toma, respectiv TRB Group, ar fi beneficiat de o rambursare de TVA cel puțin egală cu cea încasată ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2009, 15:32
(13374 vizualizări - 0 comentarii)


Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Vineri, 16 octombrie, la primele ceasuri ale după-amiezii, pe o ploaie torențială, la Slobozia, vreo 30 de pensionari slobozeni au fost convocați să participe, cu mic cu mare, la o adunare de campanie condusă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2009, 17:46
(10521 vizualizări - 3 comentarii)


Berceanu bulversează Agricultura prin demiterea tuturor directorilor

La începutul săptămînii, Radu Berceanu, ministrul interimar al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis un ordin de demitere în bloc a tuturor șefilor deconcentratelor din teritoriu aflate ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:51
(10223 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Grădinița Junior a organizat astăzi, 15 octombrie, o acțiune pentru a marca Ziua «Mersului pe Jos». Peste o sută de prichindei cu pancarte care aminteau adulților de importanța păstrării mediului ambiant ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:50
(9759 vizualizări - 1 comentariu)


Pensionarii, în control alături de șefii descentralizatelor

Vă amintiți, firește, de pichetarea Prefecturilor din toată țara, organizată săptămîna trecută de pensionari. Ei bine, în Ialomița aceasta chiar a dat roade. Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectură ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 18:03
(10779 vizualizări - 0 comentarii)


Margareta Gheorghe, de la Finanțe Urziceni, așteaptă să preia frîiele Fiscului

Democrat-liberalii fac primii pași, timizi ce-i drept, spre schimbările din descentralizate, înlocuind directorii sociali democrați. Pentru început, să amintim metoda mai mult decît inventivă a directorilor ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 09:02
(15457 vizualizări - 1 comentariu)


Vâjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

Vîjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

La Finanțe buzduganul demiterilor a ajuns cu o zi mai devreme. Ieri, de dimineață, în timp ce Nicolae Vîjdea gîndea: «unde să mai mîncăm azi draga mea?», în mapa directorală venise țidula de demitere de ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:22
(15793 vizualizări - 4 comentarii)


Tandemul Pravăț-Pîrgă, la șefia Spitalului Județean

Joi, joi, 8 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, Cazacu Marinică, președintele PD-L Ialomița a anunțat care vor fi viitorii directori ai Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Astfel, în locul ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:18
(14733 vizualizări - 3 comentarii)


Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Patru tineri cu vîrste cuprinse între 20 și 28 ani, din comuna Dragalina, au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fure motorină din rezervorul unui autotren parcat într-un loc amenajat pe DN2 ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 14:01
(16675 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12663 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...