Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Parepa, candidat universal

Parepa, candidat universal

Înțelepciunea vine o dată cu vîrsta, se spune. În cazul fostului comandant al Jandarmeriei ialomițene, Nicolae Parepa, acest postulat pare să nu se aplice. Ieșit la pensie, domnia sa a decis să candideze la toate funcțiile publice vacante. Și, pentru că se apropie alegerile, numărul opțiunilor s-a înzecit.

Asalt la instituțiile publice
Ieșit la pensie anul trecut, după ani buni în care singura lui grijă a fost să facă parte din coloana oficială a PreaSfințitului Vincențiu la prezentările de moaște sfinte, Nicolae Parepa se plictisește. Așa se face că, la începutul acestei luni, domnia sa a participat la concursul de numire pe post a comisarului-șef al Gărzii de Mediu Ialomița, lăsat vacant de Cornel Vasile. Pentru că regulamentul militar nu-i totuna cu legislația privind mediul, Nicolae Parepa a picat rușinos. Și, spune gura lumii, se pregătește să dea examen pentru funcția de președinte al Casei Județene de Sănătate Ialomița. Dar mai bine să-l lăsăm pe el să comenteze zvonurile: «La Garda de Mediu am făcut cale întoarsă. M-am dus pînă acolo și am făcut act de prezență la proba scrisă... Nu am scris nimic pe foaie, dar am conștientizat că nu este de mine! Postul acela nu mai este de interes pentru mine... M-a interesat pentru că știam județul și voiam să mai fac ceva. Acum mi se pare cam departe Slobozia și nu vreau să stau departe de Urziceni. În ceea ce privește o posibilă candidatură la funcția de președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița, pot să spun că nu mă interesează!».

Primărie, păzea!
Cînd nu e ocupat să dea examene unde să se facă de rîsul curcilor, Nicolae Parepa își manifestă disponibilitatea de a candida pentru funcții publice. Prima dată i-a venit ideea atunci cînd primarul de Urziceni, Constantin Sava, l-a rugat să fie «iepurele» lui în cursa pentru Primărie. Numai că la PSD postul era ocupat, iar Nicolae Parepa știe că peste ordinul de zi pe unitate nu se poate trece. Și astfel a decis să se reorienteze. Iată o declarație generoasă făcută de Nicolae Parepa ziarului nostru: «Pentru o eventuală candidatură la primărie, pot să spun că am fost ofertat de majoritatea partidelor politice... Mi s-a propus atît candidatura la Primăria Urziceni, cît și la Primăria Coșereni... Iau în calcul varianta înscrierii în cursa electorală, însă nu sînt decis deocamdată dacă voi face acest lucru. M-ar interesa să candidez la Coșereni, în comuna mea natală... Toate astea pentru că vreau să fac ceva pentru comunitatea din care provin, să las ceva în urma mea!». Comentariile sînt, evident, de prisos. Vom adăuga însă faptul că visele de mărire ale lui «Il Comandante» au fost prevestite. Iată ce ne declara acesta în urmă cu un an: «Eu cred că, în curînd, societatea se va confrunta cu o criză de conducători!». Nu-i așa că acum înțelegeți de ce Nicolae Parepa este dispus să se sacrifice pentru societate?

29 Februarie 2016, 22:45 (51603 vizualizări - 110 comentarii)

Comentariile cititorilor:


tot un jandarm:
(4 Martie 2016, 00:16)
mai mircea mai tu ti faci numele de ras, mircea iera batran prin intelepciune , un om cu un statut special daca mi este permisa aprecierea, pe tine cine te inmpinge la asemenea inprudente, ce castigi neputinciosule? pentru ce un om cum este fostul nostru sef trebuie sa suporte mizeriile unuia ca tine? nu ti este rusine daca poti avea sa vorbesti cu asemenea aprecieri la adresa unui om  cu un caracter deosebit de frumos de exceptie cum nu cred ca tu ai intalnit vreodata!!! sa ti fie rusine daca ai
jandarm pentru mircea:
(4 Martie 2016, 00:03)
nu stiu cine sunteti si ce putinte aveti domnule mircea daca asa va numiti, dar din politete va spun ca nu stati bine cu educatia, asta odata, altfel nu aveati un asemenea comportament fata de fostul nostru DOMN comandant, ati fost lipsit de sansa vietii sa aveti un astfel de sef la un loc de munca daca ati muncit vreodata sau daca mergeti cu ziua pe ici pe colo, fostul nostru COMANDANT este un om de o calitate exceptionala, motiv de invidie pentru multi oameni cu calitati minime ca mircea. vedeti va de treburi ca o sa vina jandarmi astia cu muschi cum spuneati mai devreme cand aveti nevoie de ei, la ordine si siguranta pentru oameni si pentru cei ca mircea!!!
pentru saracu mircea:
(3 Martie 2016, 22:00)
ai jignit toti jandarmii romaniei  cu aprecierea facuta mai de vreme iar tu nici macar jandarm nu poti sa fii am sa le spun tuturor jandarmilor pe care ii cunosc ca nu ai incredere in ei si ca sunt de ras cu muschi lor ,,,ma i spalate putin
pentru saracu mircea:
(3 Martie 2016, 21:55)
te rog vezi in dictionar ca sa nu zic dex ca te n curc ce inseamna PENIBIL ca asta esti tu,,,nu mai revenii ca si asa te ai facut de tot rasu o sa le spun la vecini tai si la cunostintele tale sa cunoasca si ei cat esti de destept!!!!  ca de daca sunt informati stiu pe cine sa ocoleasca,,,
pentru saracu mircea:
(3 Martie 2016, 21:45)
mai mircea copilule de cinci anisori!!! omul pe care tu nu l cunosti a muncit ffffoarte multi ani , si cred ca dupa cum gandesti tu nu ai varsta studiilor comandantului pe care tu il dispretuiesti fara sa l fi cunoscut vreodata...dar tu nu ai nici o vina ,,,,sarmana natura. cine te indeamna sa intri in asemenea polemici? ca tu esti neputincios mai fiinta REA. stai acolo unde esti respira si dormi ca ti faci singur rau,,,ocupate cu altceva,,,nu credeam ca esti atat de putin la minte,,, stiu tu nu esti nici un mircea ,,,  tu esti ala mic mic dintre mici mici mici,,, mergi si vorbeste cu domnul comandant sa l cunosti si na i sa mai cazi prada altora,,,ai gresit calea,,,ai luat teapa cauta pe altcineva omul pe care tu il dispretuiesti nu l cunosti,,,sau poate esti unul din ce i care au vrut ceva ce legea nu prevedea si pisica unde nu ajunge ii miroase,,, gata canta la alta masa,,,te stiu
mircea:
(3 Martie 2016, 20:51)
este unul care mă tot vaită pe aici încercând sa para superior in gândire si simțire.....dar nu reușește decât să fie penibil....în sfârșit. rămân la părerea mea, fostul comandant de jandarmi, să se ducă frumos la pensie, care pensie cred că este destul de consistentă, sa-și trăiască cât ia mai rămas liniștit cu nepoțtii, cred căar fi cea mai bună alegere pentru el...
pentru publicatie:
(3 Martie 2016, 00:47)
bravo!!! sa nu ne lasat comentariile pozitive!!!!, sunte ti ,,ce vreti''
pentru unu mic:
(3 Martie 2016, 00:07)
de aia ai ramas MIC, nu ai putut mai mult ne pare rau mai incearca te stiu nu poti
pentru mircea:
(3 Martie 2016, 00:04)
offf mircea, saracu mircea
cristea:
(3 Martie 2016, 00:03)
ai dreptate george, domnul este cunoscut in cosereni, este fiu al satului , ei lau chemat, are scoala, experienta, a lucrat mult cu oamenii, este respectuos, modest si cu siguranta este noul primar, mult mult succes, in pomul fara poame nu se da cu pietre, asta e, ascultati vocea consatenilor si alaturati va lor, VA VOR
elena:
(2 Martie 2016, 23:04)
sorine sorine bietul sorin
cristea:
(2 Martie 2016, 22:40)
ai dreptate george, oameni de acolo il stiu il cunosc, ei l au chemat ei il vor  si el o sa fie primar la cosereni
pentru mircea:
(2 Martie 2016, 22:35)
saracu mircea, cand colo cand colo, saracu mircea
mircea:
(2 Martie 2016, 21:29)
@cristea....sunt convins ca esti jandarm...nu stiu daca ai terminat 8 clase (comentariul tau nu depaseste cl II-a) dar  ca ai muschi....nu? vorba poetului popular...muschi ai, minte ce-ti mai trebuie?
Mary:
(2 Martie 2016, 19:43)
        Un Pa(re)pa, la Primaria Slobozia.  Habemus Papam!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 19 decembrie 2023, în jurul orelor 20,30, polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 13:45
(3428 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 27 decembrie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 390

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA, conform art. 316 sau 317 din Legea 227/2015, că miercuri, 27 decembrie 2023, este termenul ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 12:30
(12933 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Claudiu Năsui: «PSD și PNL și-au înfipt nulitățile în funcțiile de conducere ale ASF, falimentele tot românii le plătesc!»

Deputatul USR Claudiu Năsui acuză PSD și PNL că și-au împărțit cu cinism posturile de conducere de la ASF. Au numit în funcții persoane cu o pregătire precară în domeniu, oameni care nu pot răspunde la ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 18:40
(17848 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,1 miliarde de lei, încasate la bugetul de stat în perioada ianuarie-noiembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 30 noiembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului de peste 1,1 miliarde de ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 17:10
(5844 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate la Școala Nr. 3 Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate la Școala Nr. 3 Slobozia

Luni, 18 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Slobozia. Acțiunea s-a derulat în cadrul Programului «Școala Altfel» al unității ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 15:00
(6115 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, posibil drogat la volan

Sâmbătă, 16 decembrie a.c., în jurul orelor 10,30, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 30 de ani, din Bărbulești, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 15:40
(5689 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:30
(12826 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la un adăpost de animale din Urziceni, la o anexă din Andrășești și la o casă din Malu. A luat foc un camion!

Două echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un adăpost de animale în Urziceni. La locul solicitării au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Au ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:25
(17832 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Crunți, Urziceni, Slobozia și Țăndărei

Vineri, 15 decembrie a.c., în jurul orei 8,00, trei echipaje de la Stația de Pompieri Fetești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:20
(5298 vizualizări - 0 comentarii)


MF/ANAF oferă suport în vederea completării și depunerii Declarației 112

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1112 și din 1112 Bis din 11 decembrie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 1.994/880/1.181/4.594/2023 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 12:55
(9550 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 21 decembrie 2023, termen-limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 21 decembrie 2023, este termenul-limită de depunere a unor declarații fiscală, respectiv Formularul 100-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 12:40
(15505 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Conducea un autoturism neînmatriculat

Joi, 14 decembrie a.c., polițiștii au depistat în trafic pe raza orașului Fierbinți-Târg un tânăr, de 20 de ani, din Sinești, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. Oamenii legii au întocmit ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 17:10
(4364 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan sub efectul substanțelor interzise

Doi tineri, de 21 și 25 de ani, domiciliați pe raza orașelor Țăndărei și Urziceni, s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți în trafic de polițiști, iar în urma testelor anti-drog, oamenii legii ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 17:00
(4193 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: Spectacol de Crăciun la Sala «Europa»

Protopopiatul Slobozia: Spectacol de Crăciun la Sala «Europa»

Joi, 14 decembrie 2023, în apropierea Marelui Praznic al Nașterii Domnului, Protopopiatul Slobozia a organizat ediția a XI-a a Spectacolului de Crăciun «E vremea colindelor». Evenimentul s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 12:50
(4290 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 decembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 20 decembrie 2023, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații: Formularul 010 ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 12:40
(11134 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Crăciun la Muzeu»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia organizează spectacolul «Crăciun la Muzeu». Evenimentul se desfășoară luni, 18 decembrie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2023, 17:50
(17414 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni preventive ale polițiștilor în școli

Miercuri, 13 decembrie a.c., polițiștii din Fetești au desfășurat activități în 6 unități de învățământ în domeniul prevenirii delincvenței juvenile, faptelor cu violență și victimizării minorilor Astfel ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2023, 16:40
(3916 vizualizări - 0 comentarii)


Perchiziții domiciliare la Stelnica

Miercuri,13 decembrie a.c., polițiștii din Stelnica, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, pe raza comunei Stelnica, la ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2023, 16:20
(4795 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări aduse Formularului 112

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prin prin Legea nr. 296/2023 au fost aduse unele modificări care vizează regimul fiscal aplicabil persoanelor fizice care ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2023, 16:25
(5905 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări de TVA în valoare de peste 7,17 milioane de lei în luna noiembrie a anului 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,17 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2023, 13:25
(8701 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu mașina într-un copac

Pompierii din Slobozia au intervenit marți, 12 decembrie a.c., în cazul unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism ce a ieșit în afara părții carosabile și a intrat într-un copac. În urma ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2023, 00:30
(6321 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,11 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna noiembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează cu privire la faptul că, în urma inspecțiilor și verificărilor efectuate pe parcursul lunii noiembrie 2023, valoarea sumelor stabilite suplimentar ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 17:50
(12432 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor la Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr

Acțiuni preventive ale polițiștilor la Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr

Luni, 11 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități informativ-preventive la Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr. În cadrul activităților au fost prezentate aspecte ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 17:40
(4146 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Drogat la volan

Un tânăr de 19 ani, domiciliat în Bărbulești, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost oprit în trafic de polițiști, iar oamenii legii au constatat că șoferul nu avea permis de conducere. De asemenea, ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 17:25
(2945 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la Fetești

Luni, 11 decembrie a.c., pompierii din Fetești au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe raza municipiului Fetești, în eveniment fiind implicate două autoturisme. În urma accidentului au rezultat ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 13:30
(4159 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Protest spontan al funcționarilor din cadrul APIA Ialomița

Protest spontan al funcționarilor din cadrul APIA Ialomița

Funcționarii din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița s-au alăturat marți, 12 decembrie a.c., protestelor organizate la nivel național de către celelalte structuri ale AP ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 13:15
(3361 vizualizări - 2 comentarii)


Drăgoești: Casă cuprinsă de flăcări

Drăgoești: Casă cuprinsă de flăcări

Luni, 11 decembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din comuna Drăgoiești. Focul a distrus piese de mobilier, tavanul imobilului ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 13:10
(4120 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 11.12.2023-03.01.2024 inclusiv, se depun Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2023, 19:15
(3698 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 107,93 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 107,93 milioane de lei, cu 11,85 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2023, 16:50
(13719 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Contul meu RAJA

RAJA Constanța: Contul meu RAJA

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2023, 16:25
(4405 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...