Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Tatăl unui elev rom susține că fiul său este jignit de învățătoare

Acuzații de discriminare la Liceul Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia

Tatăl unui elev rom susține că fiul său este jignit de învățătoare

Liceul Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia este implicat într-un scandal public de amploare. Tatăl unui elev rom, înscris în clasa 0, o acuză pe învățătoarea copilului de discriminare. Bărbatul a explicat situația într-o plîngere înaintată atît autorităților din Slobozia, cît și ziarului Independent. «Doamna învățătoare S.O. îl agresează verbal spunîndu-i „creștin penticostal“ sau „țigan“» se arată în plîngerea bărbatului. De cealaltă parte, reprezentanții unității de învățămînt precizează faptul că elevul în cauză este un copil-problemă, mai mulți părinți înaintînd o serie de plîngeri în care reclamă faptul că băiatul și-ar fi agresat colegii de clasă. În acest caz se va face lumină abia la finalul cercetărilor care s-au declanșat. Vorbim despre cercetările Comisiei de Disciplină din cadrul școlii, precum și de cele ale Poliției, instituție care a deschis un dosar penal ce vizează fapte de abuz în serviciu.

«Copilul vine de la școală plîngînd»
Pe unul dintre pereții de la intrarea în Liceul «Matei Basarab» din Slobozia apare următorul moto: «Misiunea noastră este de a asigura dezvoltarea fiecărui elev la potențialul său maxim, punînd accentul pe însușirea valorilor promovate prin filosofia educațională a școlii în vederea dobîndirii de competențe care să asigure servicii educative și să satisfacă nevoile comunității pentru educația permanentă...». Cuvintele de mai sus ascund însă un adevăr dureros despre profesionalismul îndoielnic al cadrelor didactice din această școală. Ziarul Independent a publicat în numeroase ediții o serie de abuzuri comise de profesorii Liceului Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia. De notorietate este cazul educatoarei Marinela Borderiu, care a fost acuzată de mai mulți părinți cu privire la faptul că îi obliga să cumpere, pe bani grei, hainele pe care aceasta le achiziționa, la prețuri modice, din Complexul Dragonul Roșu. În urmă cu o săptămînă, tatăl unui elev de etnie romă din clasa 0 a decis să reclame maniera în care se face educație la Liceul Pedagogic «Matei Basarab». Acesta a înaintat reporterilor Independent o plîngere în care o acuză pe învățătoarea copilului său de discriminare. «(...)Vă declar că minorul C.E. învață la Liceul Pedagogic Matei Basarab, în clasa 0, la doamna profesor învățător S.O. Copilul meu s-a plîns de nenumărate ori de comportamentul foarte dur al învățătoarei și al colegilor. Doamna S.O. îl agresează și verbal, spunîndu-i „creștin penticostal“ sau „țigan“. Copilul de la școală vine cu dureri de cap și speriat, refuzînd să mai meargă la școală din cauza colegilor și al doamnei învățătoare. Mai am de precizat că doamna S.O. l-a obligat pe copil, în timpul orei, să adune gunoiul din clasă cu mîna, de față cu ceilalți copii, acesta venind acasă plîngînd și înjosit, refuzînd să mai meargă la școală. Toți copiii din clasă îl jignesc pe copil, spunîndu-i de față cu învățătoarea „țigan sărac“, aceasta neluînd nicio măsură, chiar încurajîndu-i pe ceilalți împotriva minorului (...)» se arată în plîngerea bărbatului.

Dosar penal în lucru
Întîmplările relatate în respectiva plîngere s-ar fi petrecut în apropierea vacanței inter-semestriale. Adriana Matache, directorul Liceului Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia, susține că documentul a fost înaintat și către administrația școlii. Mai mult, aceasta explică faptul că elevul de etnie romă este un copil-problemă, părinții celorlalți colegi de clasă ai băiatului reclamînd faptul că micuții lor sînt amenințați de acest copil. Mai mult, la nivelul școlii a fost întrunită Comisia de Disciplină, care analizează plîngerea depusă, pentru a se stabili dacă faptele relatate sînt sau nu adevărate. «Este un copil care creează probleme în timpul orelor de curs... Avem o serie de sesizări venite din partea părinților celorlalți colegi de-ai săi, în care aceștia specifică faptul că respectivul elev nu se comportă frumos cu ceilalți elevi. Am instituit Comisia de Disciplină care analizează în momentul de față această plîngere. Nu am trecut cu vederea această întîmplare...» precizează Adriana Matache, directorul Liceului Pedagogic «Matei Basarab». Între timp, cazul învățătoarei a ajuns și la Poliția Municipiului Slobozia. Oamenii legii au întocmit un dosar penal în care fac cercetări cu privire la posibile fapte de abuz în serviciu. «Față de cele relatate în respectiva plîngere, s-a constituit un dosar penal. Cercetările sînt în curs și urmează să fie dată o soluție...» precizează reprezentanții Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.

O învățătoare model De la Poliție, cazul a intrat și în atenția Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Oficialii instituției au efectuat o inspecție tematică pentru a observa maniera în care respectiva învățătoare se comportă cu elevii în clasă. Concluziile inspectorilor au scos însă la iveală faptul că învățătoarea acuzată de discriminare este un cadru didactic model. «Totul depinde de Comisia de Disciplină a școlii. În astfel de cazuri, noi putem să constatăm doar comportamentul la clasă al profesorilor. Noi am dispus o inspecție tematică, în urma căreia s-a constatat faptul că doamna învățătoare este foarte apropiată de elevi...» precizează Luminița Barcari, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.

29 Februarie 2016, 15:30 (18950 vizualizări - 30 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Persoană brună:
(10 Martie 2016, 00:48)
Se petrec mârșăvii mari la Pedagogic, dar nimeni nu rclamă! De la madam Ionașcu încoace se practică cadouri și bani! Iar Balaciu Nica, tot directoare, le-a pus capac la toate! Hoție ca peste tot!
persoana:
(9 Martie 2016, 21:35)
Nu este normal ca la o scoala sa fie posibil asa ceva !! ..nu neaparat ca sustin aceste persoane dar sunt mult Mai multe cazuri in care elevii de etnie roma sunt agresati verbal . Doamna director Adriana Matache sustine ca liceul pedagogic "Matei Basarab " are un grad foarte ridicat ...atunci cand un elev ramane corijent pe vara il avertizeaza dinainte ca il lasa repetent dar daca se transfera la un alt liceu il trece ...aceasta nu este o scoala demna de elevii care chair vor sa invete dar nu au posibilitate sa dea mita sau sa cumpere cadouri profesorilor sau doamnei director ...cum o fac alti de obicei
HiT Leru'i LER..:
(7 Martie 2016, 14:52)
Este un tigan!Ce este gresit in exprimare?Tiganii striga"rumânuleee.."Ca e sarac..bogat...Dramatizeaza tiganoiul.Ca sa scoata si el ceva din situatie,ca asa e la moda!Mananca si gura lor ceva!(in afara de ca_at)Ai dracu ce se mai victimizeaza...Jegosi!! Iar uratania ai de tata este un mojic si un nesimtit!Cati nu a batut si jignit? El-personal!!
Mirela:
(6 Martie 2016, 15:34)
Mirela pentru @Mirela. S-au lăudat cadrele de la Pedagogic într-un com. De aceea am scris că și marea hoață Nica Balaciu tot de la Pedagigic era. Deci există o legătură! N-am aruncat vorbe "că e gratis"! Marea pilă a IȘJ Ialomița, căreia i s-a acordat și Gradație după ce a fost reținută 24 de ore pentru luare de mită, după ce acum e condamnată numai la trei ani de închisoare cu executare, Nica Balaciu tot "una bună" de la Pedagogic a fost!
@mihai:
(6 Martie 2016, 12:09)
Sa iti strecori in fund intreaga familie a balaoachesilor si pentru a te trezi,roaga i sa intinda bratele!! Au acel stil de viata smecheresc iar cand snt pusi cu botul pe labe,urla ca snt discriminati,nesimtitii..!! Poate ca snt si romi civilizati dar cu jegosii astia nu e cazul! A dracu democratie i a scos la lumina.Pana in 89 nu ii vedeai.Azi,snt abonati la ciordeli,snt interlopi si snt cei mai cinstiti! Sa isi vada de lumea lui smecherasul din foto-ca n ai loc de el la florarii de la E14.."munca cinstita" si la aia..dubite de GB ce umplu strada,AMG de judetul DJ...6000cc...Si aia la fel..cand da garda peste ei"haoleooo...sntem saraci." !!
@Mirela:
(4 Martie 2016, 10:51)
Hop si io, ca-i fara bani! Ce-are una cu cealalta? Despre ce roata vorbesti? Ai facut o fixatie??? 
Costy:
(3 Martie 2016, 18:18)
Domnule ,,semnatar,, de articol ,imi pare rau ca nu pot spune ca sunteti ziarist ,un ziarist trebuie sa fie echidistant in aprecieri , tonul dumneavoastra din articol este unul partinitor ,aruncati anateme  de gen ,,calitatea indoielnica ,, a profesorilor din Liceul Pedagogic .pe ce va bazati?. Aici nu este vorba de nicio discriminare ci de de autodiscriminare , comportamentul agresiv al domnului Costache , tatal copilului este cunoscut de invatatoarele Liceului ,pacat ca nu au reclamat Politiei incidentele in care au fost implicate .In cazul in care ancheta va dovedi nevinovatia invatatoarei , veti avea demnitatea de-a cere scuze pentru denigrarea facuta doamnei invatatoare sau veti continua sa rascoliti in ,,gunoaie ,,aduse la usa deschisa a redactiei dvs de oameni ce nu stiu decat sa reclame ,in loc sa-si educe copiii sa devina cetateni adevarati?AUDITUR ALTERA PARS ,AR TERBUI SA FIE MOTO-UL ZIARULUI DVS .
@Butelie:
(3 Martie 2016, 00:25)
 Și care poate fi realitatea, deșteptule? Luminează-te tu că suntem curioși. Ziaru nu vrea, să zicem, să dea realitatea. Dă-o tu, viteazule!  Da-ti drumul la gaz si aprinde chibritul.
Butelie:
(2 Martie 2016, 17:00)
@realitatea. Și care poate fi realitatea, deșteptule? Luminează-te tu că suntem curioși. Ziaru nu vrea, să zicem, să dea realitatea. Dă-o tu, viteazule!
Jegălia:
(2 Martie 2016, 15:34)
@@profesor. Unii ar prefera recalificare, numai să nu lucreze cu țigani în clasă! Nu toți profesorii ,,cerșesc" salariul chiar de la cerșetori cu vile, euroi, aur, mașinuțe. Populația școlară va fi din țigani de-acum. Scade nr. Nașterilor la cei normali. Cele mai mizerabile școli de țigani sunt în Ialomița și Vaslui.
REALITATEA:
(2 Martie 2016, 15:34)
Domnilor redactori ai ziarului Independent, ati cercetat in amanuntime aceasta persoana de etnie roma?  Cred ca nu!  SCRIETI REALITATEA!
Mirela:
(2 Martie 2016, 14:57)
NICA BALACIU de la ce școală își primea salariul în ultimul timp? Era directoare. Era gradată. Este acum pușcăriabilă! Se-nvârte roata.
PROFESOR:
(2 Martie 2016, 14:24)
Da, și tu ai dreptate! Eu am luat in considreație partea ideală a muncii unui profesor dedicat, nu sălcioare cum sunt și la Școala 3. Da, așa este. Nu se mai face meseria. Agresivul deranjează totuși colegii. Aici măcar să se facă ceva.
@ PROFESOR:
(2 Martie 2016, 13:34)
De pe urma tiganilor, a copiilor cu dizabilitati si...bineinteles, a copiilor "normali", se primesc niste salarii, se alcatuiesc niste posturi, norme, etc. Cand ai 15 copii in clasa, in buricul targului, nu prea (ar trebui sa)-ti permiti sa jignesti si sa etichetezi...Iar cu "datul sufletului" si cu "ranile sangerande"...sa fim seriosi! La pedagogic nu cred ca mai sunt, nici macar cat jumatate din degetele de la o mana, invatatoare constiincioase si dedicate! Da' cu nasul pe sus..ohohooo!!! Venite din toate satucele judetului/tarii, au uitat cu ce fel de copii au lucrat (in sensul ca erau obligate sa-i primeasca pe toti, neavand alternativa claselor paralele) si acum ii vor "pe spranceana", alungandu-i pe la alte scoli pe cei "cu probleme" si "montand" parintii celorlalti elevi impotriva lor.Ca sa nu mai spun ca s-au trezit, dintr-o data, indrumatoare de practica pedagogica pentru viitoarele cadre didactice, educatoare sau invatatori!
mircea:
(2 Martie 2016, 13:28)
Cititi cu atentie toate comentariile. Veti vedea in final ca de fapt acestea reprezinta un semnal clar la adresa  presei locale. Cei care cunosc situatia familiei dar si starea de lucruri de la clasa ( din pacate nu si ziarul )  au aratat care este realitatea.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 16 Oct 2026
244 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 24 Ianuarie-Unirea Principatelor Române, sărbătorită

Prefectura Ialomița, alături de Garnizoana Slobozia și Consiliul Local Slobozia îi invită pe ialomițeni la manifestările prilejuite de împlinirea a 153 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 13:56
(12347 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 825 kg de lapte praf fără documente de proveniență, confiscate de polițiști

Vineri, 20 ianuarie a.c., o patrulă de siguranță publică a depistat în trafic, pe strada Calea București, din Urziceni, un tînăr în vârstă de 32 ani, din Constanța, în timp ce transporta cantitatea de ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 13:19
(14870 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Grad de colectare a veniturilor bugetare de 110,55% în decembrie 2011

În luna decembrie 2011 au fost încasate la bugetul general consolidat peste 42,16 milioane lei. Astfel, programul alocat de colectare a veniturilor bugetare a înregistrat un grad de realizare de 110,55 ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 13:14
(11323 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: 2 accidente, 5 persoane rănite doar într-o singură zi!

Sîmbătă, 21 ianuarie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente de circulație soldate cu rănirea a cinci persoane.
Primul eveniment rutier s-a produs din cauza neadaptării vitezei de ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:44
(10558 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Surprinși în timp ce furau un capac de canalizare!

Un tînăr de 23 ani, din orașul Țăndărei, a sesizat Poliția cu privire la faptul că pe strada 1 Decembrie din localitate a observat două persoane care au sustras un capac de canalizare, după care au fugit ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:41
(12125 vizualizări - 1 comentariu)


Enel Distribuție Dobrogea: 2 linii de medie tensiune și 2 posturi de transformare din Ialomița, afectate de condițiile meteo

Din cauza condițiilor meteo deosebite, a ninsorii abundente, a viscolului și a chiciurei depuse pe elemente de rețea , în noaptea de sîmbătă, 21/22 ianuarie, au fost afectate rețelele electrice din raza ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:40
(18297 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Biciclist băut, acroșat de un vehicul. Șoferul a refuzat testarea alcoolscop!

Vineri, 20 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Țăndărei au fost sesizați despre faptul că pe raza orașului s-a produs un accident rutier. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că în ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:38
(10428 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Arestat pentru «vătămare corporală»

În cursul zilei de vineri, 20 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pe raza orașului Amara, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:37
(19567 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara arestare


Căzănești: Slobozean depistat beat la volan

O patrulă de siguranță publică aflată în executarea atribuțiilor de serviciu pe raza orașului Căzănești a depistat sîmbătă, 21 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, un tînăr de 27 ani, din Slobozia, care ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:36
(15302 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton lovit pe trecerea de pietoni, femeie acroșată de un autoturism!

În dimineața zilei de vineri, 20 ianuarie a.c., în jurul orei 6.30, în municipiul Slobozia s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unui pieton. În urma cercetărilor polițiștilor, s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:35
(11597 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Depistat pe autostradă cu peste 20 tone de fier vechi fără tiche de cîntar!

Un bărbat de 38 ani, din Constanța, a fost depistat pe autostrada A2, în timp ce conducea un ansamblul auto, cu care transporta cantitatea de peste 20 tone deșeuri din fier, pentru care nu a putut prezenta ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:12
(10534 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 7 permise reținute, amenzi de peste 65000 lei

La acest sfîrșit de săptămână, 21-22 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:08
(14395 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 55 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 23 ianuarie 2012, sînt disponibile 55 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:05
(15735 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Echipajul SMURD a intervenit la un accident pe autostradă

Sîmbătă, 21 ianuarie a.c., în jurul orei 18,45, în dreptul kilometrului 140, pe autostrada A2, s-a produs un accident de circulație. Echipajul SMURD al ISU Ialomița a fost solicitat să intervină, după ce ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2012, 12:03
(13744 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lovite de o mașină pe trecerea de pietoni!

Două adolescente de 15 ani au fost lovite de o mașină în timp ce încercau să traverseze strada pe trecerea de pietoni. S-a întîmplat, joi, 19 ianuarie a.c., la Slobozia, cînd un bărbat de 46 ani nu a acordat ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:45
(12008 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Gura Ialomiței: Țigări de contrabandă, confiscate

Gura Ialomiței: Țigări de contrabandă, confiscate

Peste 330 de pachete de țigări au fost descoperite de polițiști în portbagajul unui autoturism, joi, 19 ianuarie a.c., la Gura Ialomiței. Mașina era condusă pe raza localității Gura Ialomiței, iar cu ocazia ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:44
(12959 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestată pentru evaziune fiscală

O femeie de 32 ani, din Slobozia, a fost prinsă de polițiști și încarcerată. Individa a fost condamnată de judecătorii Tribunalului Ialomița la 1 an și 6 luni închisoare pentru evaziune fiscală. Femeia ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:37
(15186 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Muzeul Județean marchează Unirea Principatelor Române

Marți, 24 ianuarie a.c., la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea», Muzeul Județean Ialomița, în colaborare cu Consiliul Județean organizează conferința «Contribuția ialomițenilor la Unirea Principatelor ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:36
(14891 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: 50 de ialomițeni au solicitat restituirea taxei auto

În perioada 17-19 ianuarie, ialomițenii au depus la Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița nu mai puțin de 50 cereri de restituire a diferenței dintre taxa de poluare/taxa specială și taxa pentru ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:33
(17089 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Adeverințe pentru credite

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor și, respectiv, a bunăstării ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2012, 16:30
(18592 vizualizări - 0 comentarii)


Un șofer nu a oprit la semnalele polițiștilor prahoveni. Mașina a fost găsită la Bărbulești. În interior, o bîtă și o sabie!

Miercuri, 18 ianuarie a.c., polițiștii prahoveni au solicitat ajutorul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița după ce șoferul unui autoturism s-a sustras de la verificarea documentelor personale ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2012, 17:25
(13372 vizualizări - 1 comentariu)


Ford furat din Italia, găsit la Slobozia

Ford furat din Italia, găsit la Slobozia

O femeie de 41 ani, din Slobozia, a fost prinsă în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Italia și care figura urmărit internațional în bazele de date ale Interpolului. S-a întîmplat miercuri, ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2012, 17:20
(20270 vizualizări - 2 comentarii)


DGFP Ialomița: Peste 5400 de somații emise

Potrivit unui comunicat de presă, «în luna decembrie 2011, pe linia colectării veniturilor bugetare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a emis peste 5400 de somații în valoare totală de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2012, 17:15
(15234 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două incendii într-o singură zi

Peste 50 hectare de stuf și vegetație uscată au ars după ce o persoană rămasă deocamdată neidentificată a aprins focul în mod intenționat. Cel puțin aceasta este concluzia pompierilor ialomițeani, cei care ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2012, 17:12
(13971 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: O șoferiță s-a rostogolit de cîteva ori cu mașina într-un șanț!

Marți, 17 ianuarie 2012, în apropierea orașului Fetești s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce o femeie, de 39 ani, din Amara, conducea o mașină din direcția Fetești către Movila, din ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:33
(15479 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Fetești accident


Țăndărei: Înșelat prin SMS

Marți, 17 ianuarie, un bărbat de 30 ani din Țăndărei a sesizat Poliția cu privire la faptul că a fost înșelat cu 850 lei prin SMS. Victima a povestit polițiștilor că, în aceeași zi, a primit pe telefonul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:32
(13661 vizualizări - 1 comentariu)


Sudiți: Băut și fără permis, la volan

O mașină condusă de un bărbat, de 36 ani, din Țăndărei, a fost oprită de polițiști pentru un control de rutină, marți, 17 februarie, la Sudiți. Pentru că mirosea a alcool, șoferul a fost testat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:31
(15672 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Se restituie taxa auto

Începînd de luni, 16 ianuarie a.c., contribuabilii interesați pot găsi la toate administrațiile financiare teritoriale formularele-tip prin care se poate solicita returnarea diferenței de taxa auto plătită ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:27
(23878 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan, fără permis

Un tînăr de 23 ani a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină deși nu poseda permis de conducere. Alături de tînărul teribilist, în autoturism se afla și proprietarul mașinii, un alt individ ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2012, 15:20
(13863 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2012, 20:30
(7714 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...