Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Tatăl unui elev rom susține că fiul său este jignit de învățătoare

Acuzații de discriminare la Liceul Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia

Tatăl unui elev rom susține că fiul său este jignit de învățătoare

Liceul Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia este implicat într-un scandal public de amploare. Tatăl unui elev rom, înscris în clasa 0, o acuză pe învățătoarea copilului de discriminare. Bărbatul a explicat situația într-o plîngere înaintată atît autorităților din Slobozia, cît și ziarului Independent. «Doamna învățătoare S.O. îl agresează verbal spunîndu-i „creștin penticostal“ sau „țigan“» se arată în plîngerea bărbatului. De cealaltă parte, reprezentanții unității de învățămînt precizează faptul că elevul în cauză este un copil-problemă, mai mulți părinți înaintînd o serie de plîngeri în care reclamă faptul că băiatul și-ar fi agresat colegii de clasă. În acest caz se va face lumină abia la finalul cercetărilor care s-au declanșat. Vorbim despre cercetările Comisiei de Disciplină din cadrul școlii, precum și de cele ale Poliției, instituție care a deschis un dosar penal ce vizează fapte de abuz în serviciu.

«Copilul vine de la școală plîngînd»
Pe unul dintre pereții de la intrarea în Liceul «Matei Basarab» din Slobozia apare următorul moto: «Misiunea noastră este de a asigura dezvoltarea fiecărui elev la potențialul său maxim, punînd accentul pe însușirea valorilor promovate prin filosofia educațională a școlii în vederea dobîndirii de competențe care să asigure servicii educative și să satisfacă nevoile comunității pentru educația permanentă...». Cuvintele de mai sus ascund însă un adevăr dureros despre profesionalismul îndoielnic al cadrelor didactice din această școală. Ziarul Independent a publicat în numeroase ediții o serie de abuzuri comise de profesorii Liceului Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia. De notorietate este cazul educatoarei Marinela Borderiu, care a fost acuzată de mai mulți părinți cu privire la faptul că îi obliga să cumpere, pe bani grei, hainele pe care aceasta le achiziționa, la prețuri modice, din Complexul Dragonul Roșu. În urmă cu o săptămînă, tatăl unui elev de etnie romă din clasa 0 a decis să reclame maniera în care se face educație la Liceul Pedagogic «Matei Basarab». Acesta a înaintat reporterilor Independent o plîngere în care o acuză pe învățătoarea copilului său de discriminare. «(...)Vă declar că minorul C.E. învață la Liceul Pedagogic Matei Basarab, în clasa 0, la doamna profesor învățător S.O. Copilul meu s-a plîns de nenumărate ori de comportamentul foarte dur al învățătoarei și al colegilor. Doamna S.O. îl agresează și verbal, spunîndu-i „creștin penticostal“ sau „țigan“. Copilul de la școală vine cu dureri de cap și speriat, refuzînd să mai meargă la școală din cauza colegilor și al doamnei învățătoare. Mai am de precizat că doamna S.O. l-a obligat pe copil, în timpul orei, să adune gunoiul din clasă cu mîna, de față cu ceilalți copii, acesta venind acasă plîngînd și înjosit, refuzînd să mai meargă la școală. Toți copiii din clasă îl jignesc pe copil, spunîndu-i de față cu învățătoarea „țigan sărac“, aceasta neluînd nicio măsură, chiar încurajîndu-i pe ceilalți împotriva minorului (...)» se arată în plîngerea bărbatului.

Dosar penal în lucru
Întîmplările relatate în respectiva plîngere s-ar fi petrecut în apropierea vacanței inter-semestriale. Adriana Matache, directorul Liceului Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia, susține că documentul a fost înaintat și către administrația școlii. Mai mult, aceasta explică faptul că elevul de etnie romă este un copil-problemă, părinții celorlalți colegi de clasă ai băiatului reclamînd faptul că micuții lor sînt amenințați de acest copil. Mai mult, la nivelul școlii a fost întrunită Comisia de Disciplină, care analizează plîngerea depusă, pentru a se stabili dacă faptele relatate sînt sau nu adevărate. «Este un copil care creează probleme în timpul orelor de curs... Avem o serie de sesizări venite din partea părinților celorlalți colegi de-ai săi, în care aceștia specifică faptul că respectivul elev nu se comportă frumos cu ceilalți elevi. Am instituit Comisia de Disciplină care analizează în momentul de față această plîngere. Nu am trecut cu vederea această întîmplare...» precizează Adriana Matache, directorul Liceului Pedagogic «Matei Basarab». Între timp, cazul învățătoarei a ajuns și la Poliția Municipiului Slobozia. Oamenii legii au întocmit un dosar penal în care fac cercetări cu privire la posibile fapte de abuz în serviciu. «Față de cele relatate în respectiva plîngere, s-a constituit un dosar penal. Cercetările sînt în curs și urmează să fie dată o soluție...» precizează reprezentanții Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.

O învățătoare model De la Poliție, cazul a intrat și în atenția Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Oficialii instituției au efectuat o inspecție tematică pentru a observa maniera în care respectiva învățătoare se comportă cu elevii în clasă. Concluziile inspectorilor au scos însă la iveală faptul că învățătoarea acuzată de discriminare este un cadru didactic model. «Totul depinde de Comisia de Disciplină a școlii. În astfel de cazuri, noi putem să constatăm doar comportamentul la clasă al profesorilor. Noi am dispus o inspecție tematică, în urma căreia s-a constatat faptul că doamna învățătoare este foarte apropiată de elevi...» precizează Luminița Barcari, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.

29 Februarie 2016, 15:30 (18389 vizualizări - 30 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Mary:
(2 Martie 2016, 00:34)
 Vreau sa stiti ca acest copil cat si tatal lui sunt foarte agresivi, atat verbal cat si fizic. Toti copii din clasa au fost batuti de acest copil. S-a facut o sesizare de catre toti parintii catre inspectoratul scolar in acest sens cu mult inainte ca acesta sa fie facut public. Au refuzat incusiv consiliere psihologica a copilului. V - as ruga sa va verificati sursele inainte sa scrieti un articol care poate face mai mult rau decat bine. Trebuia sa intrebati macar un parinte din acea clasa.
parinte:
(1 Martie 2016, 23:54)
Va conta mult atitudinea parintilor si copiilor din clasa respectiva. Acestia trebuie ascultati. Nu este normal ca o clasa de copii sa fie agresata de un copil care nu se poate integra, asa cum reiese din articol. Daca nu este dorit in acest colectiv trebuie transferat la alta scoala cu pretentii mai... mici. Dar daca profesoara nu a gasit inca o solutie adecvata pentru acest copil?
Don Corleone:
(1 Martie 2016, 22:17)
Total de acord cu Elena, Victor si Profesor.  
mircea:
(1 Martie 2016, 21:09)
@profesor....cred ca mai degraba o sa-i ia locul lui frusin....
PROFESOR:
(1 Martie 2016, 20:49)
Vai de clasa unde va fi dus țâncul! Căci va fi dus! Poate nu in județ, să i se piardă bunul nume! Vă bateți joc de cadre! Pe "profesorii" șpăgari îi premiați și nu discutați de ce au fost în stare! Ani de-a rândul au luat mită la examene, și IȘJ a tăcut mâlc la prima hotărâre judecătorească! Poate se-așteaptă ca la definitivă să iasă curați ca lacrima! Poate a greșit DNA că a cerut APEL! Poate au fost confundați cu alții! Probabil ei n-au habar de niciun grup infracțional! Vom vedea! Exemplarul șmecher de 6 ani, care terorizează o clasă întreagă, e jignit de o învățătoare! I-a zis "țigan"....și trebuia să-i zică rrom. Exemplarul acesta va deveni șmecher al județului. Poate va face politică de performanță sau va candida la Primărie, în puii mei...! Iar învățătoarea va rămâne cu rana sângerândă, pe viață! Și va trebui să intre mâine zâmbind la clasă și să-și dea sufletul ca să învețe carte pe toți țiganii ialomițeni.
victor:
(1 Martie 2016, 20:03)
are dreptate #Elena rromul din imagine este un infractor cunoscut pe strada Lacului, daca nu ma insel locuieste pe str. Trandafirului, langa Penitenciar, loc unde probabil ar trebui sa ajunga. Nu cunosc copilul, dar ce naste din pisica soareci mananca! Nu aparati derbedeii! Nimeni nu si ar dori sa aiba copilul in clasa cu asa specimen! SUNT RASIST!!!!!!!!!!!!!
elena:
(1 Martie 2016, 19:04)
Dragi ziaristi, faceti dintr-un infractor (tatal copilului) o asa zisa victima. Omul isi face veacul pe str. Lacului vanzand parfumuri furate sau contrafacute si atarna pe la casele de pariuri de acolo impreuna cu copilul la care va referiti. Nu ii ofera niciun fel de educatie, in afara de cea a smecheriei si probabil ca acum se foloseste de articolul dvs pt a o extorca pe invatatoare. Nu mai faceti jocurile la toti infractorii de joasa speta, multumiti-va cu politicienii locali. Sper ca nu va e atat de foame incat sa coborati atat de jos.
ADRIANA:
(1 Martie 2016, 17:50)
IȘJ, să te vedem! Ieși la lecție! Comisiile și comisioarele din școli nu fac doi bani! Mai ales cele ,,metodice"! CA are competențe care depășesc cu mult calitatea membrilor din alcătuire! Yesmeni! Sau pentru priceperea și a lor: papagali și executante cocoșate de câte opinii personale au! ROMALINE, la ordin! Iar ȘEFUL DIRECTOR NU ESTE, în orice școală, unul ca Cioboată Dumitru, fie-i numele lăudat!
Vasile:
(1 Martie 2016, 17:48)
Părinții să formuleze o sesizare către Director, semnată de cât mai mulți dintre părinți, și se vor lua măsuri. Dacă respectivul copil nu s-a adaptat colectivului, cel mai bine pentru el este să fie mutat în alt colectiv. Cu siguranță - dacă în clasă erau și copiii domnilor de la ziar, nu ar fi publicat un articol în așa hal, fără o informare prealabilă. De ce nu ați luat și punctul de vedere al celorlalți părinți, ai căror copii sunt victime?
Renata:
(1 Martie 2016, 15:27)
Clasa este sub teroarea "micuțului"! Să și-l ia de-acolo! Să vedem ce învățătoare îl va struni. Întâi pe tată! Ce motivație are bietul învățător ca să-și sacrifice viața lui și a familiei lui pentru un ...??!
Mary:
(1 Martie 2016, 15:16)
       Unii tigani se mandresc cu titulatura de TIGANI, ( vezi Madalin Voicu ) alti se simt jigniti. In mass- media, se vor romani, unii sunt rromi, romi sau tigani. Hotarati-va!! Ce vretisa fiti?! Dar nu umblati cu cioara vopsita. Va rog frumos.
Lm :
(1 Martie 2016, 14:50)
Îmi pare rău ca nu va documentati inainte de a scrie un articol...îmi pare rău ca nu ii întrebați pe colegi copilului cum tremurau în fața lui si cum ne imporau sa.i mutăm în alta clasă daca nu se poate face nimic cu acest copil.
Oprea V.:
(1 Martie 2016, 12:40)
Sunt periculoși țiganii! Trebuie mare atenție cu ei că legi nu sunt! Așchia nu sare departe de trunchi! Ar trebui să aibă școala lor, Învățătorul de etnie. Altfel, un cadru didactic nevinovat poate lua bătaie, în cel mai fericit caz, de la tot neamul.
mihai:
(1 Martie 2016, 11:39)
Cunosc foarte bine aceasta familie sunt cinstiti nu fura nu da in cap la nimeni iar tatal capul familiei se lupta din greu sa creasca copii.Toate religiile de pe acest pamant trebuiesc respectate.z
Ιον:
(1 Martie 2016, 08:56)
Tatal acuzator a fost un repetent, la randul lui. La ce sa ne asteptam? Rasismul este mult mai dur de partea cealalta, cand romanii sunt ,,gagii" fraieri, dar noi nu avem un cadru legal care sa ne apere pentru ca suntem majoritari. Oemenii astia ar trebui integrati si adaptati cumva societatii in care traiesc.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 03 Oct 2026
300 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Patru tineri, reținuți după un scandal la Mihail Kogălniceanu

Polițiștii din Platonești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut patru persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2025, 15:25
(14014 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii măsurilor și intervențiilor gestionate în cadrul Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de joi, 17 aprilie 2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 15:25
(9242 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 16 aprilie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Stelei din Cartierul Buliga, municipiul Fetești. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 11:20
(14473 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

În perioada 22 - 28 aprilie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezăm ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 09:05
(5313 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 20:15
(5432 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 15 aprilie 2025, polițiștii au efectuat o razie de amploare pe străzile Sloboziei. Cu această ocazie, au fost legitimate 184 de persoane, s-au verificat 177 de autoturisme și s-au efectuat 37 ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:30
(1911 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Percheziții la locuințele unor suspecți de «furt calificat»

Marți, 15 aprilie 2025, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Slobozia, polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare în Slobozia, la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:10
(2978 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că, în intervalul 18-21 aprilie 2025, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 10:35
(9997 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Marți, 15 aprilie 2025, în intervalul orar 10,00-15,00, la Stația de Apă Buliga din municipiul Fetești se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:55
(12716 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru Schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 10 aprilie 2025 și până la data de 15 iulie inclusiv a.c., beneficiarii care au depus cereri ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:50
(13843 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 0,512 milioane de lei în martie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 0,512 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:15
(12904 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din Slobozia au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 22 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». În ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2025, 11:00
(720 vizualizări - 0 comentarii)


«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

În perioada 7-15 iulie 2025, Clubul TenisCon din Slobozia va organiza prima ediție a «Prestige Open», turneu «ITF MEN». Competiția este o premieră pentru orașul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 13:40
(12651 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor

În scopul prevenirii pătrunderii febrei aftoase pe teritoriul României, DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor, fiind efectuate periodic, cu sprijinul reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 12:40
(6876 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 129,40 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 129,84 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 11:00
(14107 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Record de vitezomani pe șosele

Miercuri, 9 aprilie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat timp de 24 de ore o amplă acțiune în trafic, în cadrul operațiunii «Speed Marathon»,desfășurată la nivel european ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 15:50
(3060 vizualizări - 0 comentarii)


418 șomeri angajați în perioada ianuarie-februarie 2025, cu sprijinul AJOFM Ialomița

În primele două luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 418 persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 12:30
(14411 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal pe strada Plevnei din Slobozia. S-au amenințat cu un topor!

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut două persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:35
(5060 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din Urziceni au reținut un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, la data de 5 aprilie a.c ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:30
(5215 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Afumați/Ilfov, bănuit de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protectie provizoriu. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:25
(1836 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED»

În perioada 7-13 aprilie 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 16:10
(1262 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenție a jandarmilor într-un bar din Slobozia

Duminică, 6 aprilie a.c., în jurul orelor 21,30, patrula de jandarmi care se afla în serviciu a fost solicitată să intervină la un bar din  Slobozia, unde a fost sesizat faptul că î ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 15:20
(5190 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Joi, 10 aprilie 2025, în intervalul orar 08,00-16,00, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din cadrul Gospodăriei de ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:30
(3427 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Luni, 7 aprilie 2025, Protopopiatul Slobozia a desfășurat, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Slobozia, activitatea «Alinarea sufletului, prin rugăciune». Astfel, părintele ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:15
(3372 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

În cadrul Campaniei 2024, APIA a autorizat la plată un procent de 98% dintre fermierii declarați eligibili. Astfel, dintr-un total de 728931 fermieri, în perioada 16 octombrie 2024-7 aprilie ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:20
(4233 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,11%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2025

La sfârșitul lunii februarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4782 șomeri (din care 2144 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:10
(14864 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Vlădeni, reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere». ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:25
(1879 vizualizări - 0 comentarii)


Comerțul cu pește, în atenția polițiștilor ialomițeni

Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul comerțului cu pește și produse din pește, pe raza localităților ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:15
(1556 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 5 aprilie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Jilavele au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care circula pe raza comunei Adâncata. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:10
(1438 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

La începutul lunii aprilie, în miez de primăvară, reprezentanții Protopopiatului Urziceni s-au întâlnit cu reprezentanții primăverii vieții, elevi ai liceelor din municipiul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 13:20
(4842 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...