Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Legislativul Sloboziei intră în colaps

Ultimele luni ale guvernării Stoica

Legislativul Sloboziei intră în colaps

Au trecut 26 de ani de la Revoluție. Și tot atîția de cînd Slobozia este guvernată de comuniști sau urmași ai acestora, altoiți prin pepinierele altor partide politice. În urma tuturor consilierilor  care s-au succedat în forul legislativ local rămîne «groapa lui Stoica», apa menajeră pe care o plătim pe post de apă potabilă, o economie ruinată, o administrație putredă, un viitor nesigur și un oraș depopulat. Iar această situație s-a reflectat joi, 25 februarie 2016, în cadrul ședinței Consiliului Local Slobozia. Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat proiecte de hotărîre care au stîrnit controverse, proiecte considerate ilegale sau proiecte care vor afecta în următorii ani comunitatea, indiferent de partidul politic al cărui reprezentant va conduce Slobozia. Iar dincolo de sterilul polemicilor, în glasul și atitudinea tuturor consilierilor locali s-a putut simți, ne permitem să apreciem, frica de responsabilitate!

O menajerie politică Consiliul Local Slobozia are 12 consilieri PSD, 6 consilieri PNL, 2 consilieri PER și un independent, consilierul Mădălin Teculescu. Joi, 25 februarie 2016, după multă vreme, acest Consiliu s-a reunit în plen pentru a dezbate cele 20 de proiecte aflate pe ordinea de zi. Ședința s-a dovedit una lungă, marcată de polemici distructive, semn că alegerile care bat la ușă inflamează spiritele... Paradoxal, cel mai liniștit dintre participanți s-a dovedit a fi primarul «Sictir», trecut în acest moment pe banca de rezerve a PSD. Au excelat însă în dueluri verbale, presărate de expresii suburbane, consilieri cu pretenții. L-am remarcat, de exemplu, pe consilierul PNL Andrei Tron, care i-a urlat peste masă consilierului Ionuț Răileanu: «Tu ce te bagi, mă? Ești cumva președinte? Du-te dracului!». De asemenea, de notorietate s-a dovedit a fi și schimbul de replici dintre consilierul Radu Paros și viceprimarul Valentin Băcanu. Cei doi s-au acuzat reciproc de manipularea opiniei publice, dezinformare și vicierea actelor administrative. Lipsit de onestititate administrativă s-a dovedit a fi și președintele de ședință, consilierul Ștefan Sava, care fost acuzat în repetate rînduri de manipularea votului în plen, de inducerea în eroare a consilierilor prezenți sau de protejarea unor interese ilegitime ale edililor locali. Deasupra tuturor însă s-a simțit adiind însă... frica! Frica de responsabilitate, frica de efectul penal al votului, frica de un electorat care s-ar putea trezi pentru a cere tragerea la răspundere a celor vinovați că au împins orașul în «groapa lui Stoica» pentru totdeauna. Sau poate sîntem noi niște naivi cu capul plin de închipuiri...

Decizii pentru viitorul Sloboziei Așa cum precizam anterior, pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat și proiecte de hotărîre care vor avea urmări asupra vieții publice. Unul dintre acestea, neaprobat ca urmare a votului negativ al consilierilor Opoziției, este proiectul de hotărîre privind darea în administrare a unor bunuri din domeniul public al Municipiului Slobozia către Direcția de Administrare a Domeniului Public Slobozia. O altă serie de proiecte care au suscitat interesul consilierilor locali au fost cele prin care s-au aprobat bugetele societăților Servicii Publice Slobozia, Pază și Servicii Comunitare, precum și Platforma Industrială IMM Slobozia. Toate aceste 3 societăți au ca acționariat Consiliul Local Slobozia și au beneficiat de-a lungul anilor de suportul financiar oferit de administrația locală. Un alt proiect controversat a fost cel privind aprobarea finanțării AFC Unirea 04 Slobozia cu suma de 1 milion de lei. Potrivit expunerii de motive, suma este necesară pentru «sprijinirea și desfășurarea în bune condiții a activității fotbalistice desfășurate la nivelul municipiului Slobozia». Reamintim că anul trecut, municipalitatea locală a fost zguduită de un scandal public privind acordarea de finanțări nelegale în valoare de 1 milion de euro către AFC Unirea 04 Slobozia... Ca de obicei, cea mai pertinentă declarație în plen i-a aparținut consilierului Mădălin Teculescu. Acesta a reamintit că propunerea sa privind impozitarea corectă a locuitorilor Sloboziei, în funcție de utilitățile de care beneficiază, nu a făcut nici pînă la acest moment obiectul unui proiect de hotărîre, deși termenul legal a expirat. «Există locuitori care beneficiază de utilități specifice unui oraș, dar nu plătesc taxe și impozite corespunzător, și locuitori care plătesc aceste utilități, precum apă, canalizare sau curent electric, în condițiile în care nu le au!» a justificat acesta propunerea făcută încă de anul trecut.

Scandal public în Bazarul Municipal
O altă situație adusă la cunoștința Consiliului Local Slobozia este cea a comercianților care închiriază tarabe în Bazarul Municipal. Reprezentanții acestor comercianți s-au prezentat în cadrul ședinței pentru a reclama majorarea ilegală a tarifelor de închiriere a tarabelor. Reamintim că activitatea în Bazarul Municipal este gestionată de către Servicii Publice Slobozia, firmă subordonată Consiliului Local. Situația conflictuală a apărut ca urmare a unui audit al Camerei de Conturi Ialomița. Aceasta a cerut conducerii societății să impute comercianților de haine vechi și noi din Bazarul Municipal sume de bani mai mari decît cele stipulate în contractul aprobat de Consiliul Local în februarie 2014. «Decizia inițială în urma consultărilor cu domnul primar a fost să luăm ca bază de calcul 20 de zile... Curtea de Conturi a venit și a analizat valoarea contractului și ne-a cerut să recuperăm aceste sume. Ne-am consultat cu avocații și nu am găsit niciun motiv legal pentru a ataca în instanță concluziile raportului de audit!» a declarat Ștefan Costea, directorul Servicii Publice Slobozia. În replică la declarațiile directorului Ștefan Costea, unul dintre reprezentanții comercianților, Tudora Munteanu, a declarat în plen: «Este ilegal ce ni se întîmplă! Noi avem contracte valide pînă în anul 2018. Nu este posibil să fim jecmăniți așa...». Contravaloarea chiriilor restante se ridică la aproximativ 1800 de lei pentru fiecare dintre comercianții de haine vechi și noi din Bazarul Municipal. Pentru că Servicii Publice Slobozia nu a atacat în instanță decizia Camerei de Conturi Ialomița, comercianții sînt buni de plată. În cazul în care Consiliul Local nu va găsi o soluție amiabilă la problemele ridicate de aceștia, singura posibilitate de recuperare a sumelor imputate comercianților rămîne, din nou, instanța.

Cargo a construit ilegal Unul dintre proiectele de hotărîre care a divizat ireconciliabil Consiliul Local Slobozia este cel privind modificarea și completarea contractului de vînzare dintre Municipiul Slobozia și compania Cargo. Reamintim că firma a cumpărat de la Primăria Slobozia, în urma unei licitații, o centrală termică dezafectată pe care s-a obligat prin contract să o transforme în clinică medicală. Potrivit proiectului de hotărîre de joi, 25 februarie, firma a solicitat modificarea contractului, în sensul schimbării obiectului acestuia din «spații medicale» în «punct termic nr. 4». Reprezentantul firmei a amenințat că în cazul în care Consiliul Local Slobozia nu va aproba modificarea contractului printr-un proiect de hotărîre, firma își rezervă dreptul de a acționa în instanță municipalitatea pentru a recupera investiția estimată la 100 mii de euro. Amenințarea a inflamat spiritele, iar proiectul a fost respins, prin votul negativ al consilierilor Opoziției. «E ceva putred acolo. La ora actuală, Cargo a făcut acolo o sală de sport... Adică a construit fără autorizație și acum, de frica a ce se întîmplă prin Primărie, vine și încearcă să se pună în regulă. Nu se poate! Nu putem să girăm o ilegalitate...» a declarat Radu Paros. Reprezentantul firmei Cargo a recunoscut această stare de fapt, precizările făcute de el în plenul consiliului constituindu-se în tot atîtea acuzații: «La vînzare nu s-a făcut nicio expertiză asupra imobilului. Expertiza a constat că în spațiu nu se pot desfășura activități medicale. (...) La momentul actual am renovat-o și funcționează ca sală de fitness. Nu avem decît o autorizație de la Agenția Antidoping... Alte autorizații nu sînt... În cazul în care nu aprobați un act adițional care să modifice contractul, intenționăm să ne adresăm instanței pentru daune-interese!» a declarat acesta.

3 Martie 2016, 11:15 (7480 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local

Comentariile cititorilor:


Mary:
(7 Martie 2016, 15:47)
     Este cea mai proasta alegere a conducerii Municipiului Slobozia, de la revolutia din '90. Orasul este sfartecat, plin de gropi, fara apa potabila, aproape zilnic ies la suprafata furturile si se intocmesc dosare penale, domneste nepasarea, fara obiective sau proiecte serioase in vederea crearii locurilor de munca. Fara locuri de munca, orasul este condamnat la colaps total. Un prim pas important spre aceasta directie nefasta a fost facut prin inchiderea combinatului chimic. Populatia imbatraneste, demografia este in scadere, tinerii pleaca in tari straine. Nu producem nimic, doar consumam. Pana cand?!
FARA COMENTARII:
(6 Martie 2016, 21:31)
SUNT DE ACORD CU SCHIMBAREA DAR NU SA PLECE NISTE INCOMPETENTI CA SA SE REINTOARCA NISTE HOTI SI MAI MARI , AKA FOSTII  PEDELISTI REVOPSITI IN PENELISTI. 
calatorule prin lume:
(4 Martie 2016, 23:45)
vino si la urziceni sa vezi aici un oras de adevaratelea MORT noroc cu norocul ne am modernizat de cand cu primarul de care nu mai reusim sa scapam de el ca s a inchis cantarul de la siloz si nu are de unde iesi la pensie sarmanul iar viceprimarului nu i mai vine sa mearga lacatus la ferite ca de acum este jurist. bani in urziceni vin de oriunde numai din locuri de munca din oras nu. dar poate oamenii vor intelege ca trebuie schimbare
T.B.:
(4 Martie 2016, 15:50)
Conform  hrisovului emis de Radu Mihnea în martie 1614, localitatea noastra se numea in acele vremuri Vaideei. Dupa 'inteleapta' guvernare de 26 de ani a comunistilor (mai vechi si mai noi) tindem sa revenim la vechea denumire,  Vaideei. De fapt, Vaidenoi!
Un călător prin lume:
(4 Martie 2016, 14:29)
Slobozia este un oras MORT , in 26 de ani politicienii locali(fostii comunisti ) nu au atras niciun investitor dar au reusit sa inchida  multe fabrici si fabricute.Slobozia este in "groapa" iar neocomunistii nu stiu cum sa sifoneze cat mai mult din si asa saracul buget local.Slobozia este orasul care construieste o parcare subterana pentru nomenclatura neocomunista,dar care are tarife aproape duble la locurile de parcare fata de Bucuresti.Slobozia este orasul in care fraierii platesc locurile parcare, iar smecherii parcheaza pe :treceri de pietoni ,in intersectii,in dreptul semnelor de oprire interzisa, in timp ce timp ce multe locuri de parcare amenajate  nu sunt inchiriate(asta inseamna  ca se  pierd bani la buget).Slobozia este orasul care finanateaza o echipa de fotbal lipsita de performante si al carei obiectiv  este acela de nu a avea nicio performanta.Sportul nu inseamna sa fii spectator la un meci de fotbal ,sportul inseamna sa-l practici.Cu un milion  de lei Slobozia ar trebui sa caute in toata lumea  fabrici si uzine care sa investeaca in oras,numai asa orasul va suprevietuii si numai asa majoritatea locuitorilor nu vor mai fi  in pragul saraciei extreme.Bunastarea unui oras inseamna cat mai multe locuri de munca si cat mai mult oportunitati de afaceri,bunastarea nu inseamna :statui,bulevarde largite ,panselute,bancute, parcari subterane,echipe fara performante si taxe si impozite mari.Slobozia se indreapta cu pasi repezi catre fostul sau statut de Oras Târg.
Geo:
(4 Martie 2016, 13:21)
Eu aștept cu mare interes realizările ce vor urma după un mandat de DREAPTA. Ca să avem cu ce compara, nu de alta.
andrei :
(4 Martie 2016, 11:13)
Golania era mult mai mare , Cargo cerea Primariei sa plateasca niste reparatii ca fiind vicii ascunse !!! Vedeti art.1 pct.2 alin2 din proiectul de hotarire ! Asa au fost sifonati banii nostri !!! Noroc ca i-a speriat DNA-ul !
unu care stie:
(4 Martie 2016, 02:01)
Bruzli mai bea alcool?Apa nu-i place.Ce cauta el acolo?Ar trebui sa mearga la puscarie impreuna cu Ionascu. Astia de la PSD ar terbui sa nu mai umble liberi de la Ciupearca in jos Musuiu ,Sosuiu ,Bruzluiou ,si altii.....stiu ei si tot orasul s-a saturat de ei .
eu:
(4 Martie 2016, 00:53)
ia uitati-va cine se afla in ...capul mesei! doi 'avocati-juristi(sava si barbu);ei conduc de mult timp intr-o mare prostie sedintele de consiliu!de aceea ne merge atat de bine! nu-i mai punem la socoteala si pe eternii consilieri:nedelcu danut,bacanu,bruce lee(!),etc.si...in frunte,marele primar;sandel!duceti-va...
Cetatean:
(4 Martie 2016, 00:07)
Consilieri locali? O adunatura de hoti de la toate partidele. Exemplificam: teculescu o marineta a lui Cazacu, gigi manea un bandit care s-a imbogatit din contractele cu bani publici, brusli idem gigi manea, paros un profitor bandit ca si ceilalti si exemplele pot continua. Incultilor iesiti din casa faceti miscare ca vi s-a atrofiat creieru. Cheltuiala nu este la AFCUnirea care scoate din casa saptamanal cateva sute de persoane ci la CSM Slobozia echipa de handbal care cheluie bani publici pentru a plati niste mercenare intr-o sala unde nu incap mai mult de 150de persoane. Despre asta dl consilier Manea nu vorbeste nimic. Dl Manea esti un dobitoc vrei sa mutam echipa de fotbal la Ion Roata? In permanenta esti la meci in tribuna oficiala laudandute cat iti place sportul dar cand este sa faci ceva in acest sens vorbesti ca prostu. Propuneti in Consiliul locali oameni care sa faca ceva pentru acest oras!  
mircea:
(3 Martie 2016, 20:40)
@andrei...omule, nu sunt comunisti, sunt doar incapabili, hoti, tupeisti, prefacuti, cretini, tampiti....dar nu comunisti...
ion:
(3 Martie 2016, 18:04)
...eu am realizat de-a lungul vremii, ca in judetul nostru avem un singur partid, format la randul lui din mai multe "partidulete", unele existente doar pe listele electorale si fara sa desfasoare vreo activitate politica evidenta.  toate sunt o apa si-un pamant. si ele chiar se sprijina unele pe altele, ba chiar apeleaza la "transferuri, detasari de personal"  sau se si casatoresc (indiferent de sex) pe termen scurt sau mediu. stie cineva cum putem obtine o clona a lui TEPES?
Andrei:
(3 Martie 2016, 12:53)
Jos comunistii din conducerea Municipiului Slobozia! Jos comunistii din conducerea judetului Ialomita! Afara cu javrele!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
238 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
«Salonul de Primăvară 2023»-ediția a XXII-a, la Muzeul Agriculturii

«Salonul de Primăvară 2023»-ediția a XXII-a, la Muzeul Agriculturii

Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia-Ialomița, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii Slobozia, deschide miercuri, 3 mai 2023, orele 14,00, în sala de expoziții temporare, «Salonul de ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2023, 14:30
(11086 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 30 mii de lei aplicate de polițiștii ialomițeni

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 64 de evenimente, 62 fiind sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost reclamate 14 infracțiuni, dintre care 7 contra ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2023, 14:20
(5134 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor la Școala Gimnazială «Sf. Andrei» Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor la Școala Gimnazială «Sf. Andrei» Slobozia

Marți, 26 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Siguranță Școlara, Biroului pentru Protecția Animalelor și Serviciul Criminalistic au desfășurat în cadrul Școlii Gimnaziale « ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2023, 22:25
(4807 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 12 permise de conducere reținute, 7 certificate de înmatriculare retrase

Marți, 25 aprilie a.c., peste 70 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2023, 21:20
(10727 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 Mai-«Ziua Muncii»

Luni, 1 mai 2023, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Pentru plata facturilor abonații au la dispoziție următoarele ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2023, 15:15
(7434 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 30 aprilie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2023, 13:10
(7124 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: 300 de inspecții fiscale la marii contribuabili în primul trimestru al anului 2022

În primele 3 luni ale anului 2022, au fost efectuate 300 de inspecții fiscale la operatorii economici încadrați în categoria «mari contribuabili». Dintre inspecțiile desfășurate, 68 au fost realizate pe ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2023, 12:20
(9249 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Depistat la volanul unui autoturism neînmatriculat

În cursul zilei de luni, 24 aprilie a.c., polițiștii din Fetești au depistat în trafic un bărbat, de 51 de ani, din Fetești, în timp ce conducea un autoturism  neînmatriculat. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2023, 19:50
(2515 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: 9 permise de conducere reținute

Luni, 24 aprilie a.c., peste 50 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2023, 19:35
(9834 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 94 mii de apeluri la Call Center ANAF

În primul trimestru al anului 2023, agenții Call Center-ului ANAF au primit 94665 de apeluri telefonice și au efectuat 4113 sesiuni CHAT pentru asistența contribuabililor în domeniul fiscal. În aceeași ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2023, 15:40
(14900 vizualizări - 1 comentariu)


Instituția Prefectului Ialomița: 1406 de bilete de tratament repartizate vârstnicilor

Instituția Prefectului Ialomița: 1406 de bilete de tratament repartizate vârstnicilor

Marți, 25 aprilie 2023, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin a participat la ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Ialomița. Unul dintre punctele ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2023, 15:20
(23512 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Întrunire a Comisiei de Dialog Social

Instituția Prefectului Ialomița: Întrunire a Comisiei de Dialog Social

Marți, 25 aprilie 2023, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin a participat la ședința Comisiei de Dialog Social. Dezbaterile ședinței s-au concentrat pe cele două puncte din cuprinsul ordinii de ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2023, 15:00
(8593 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Bărbat reținut după ce a încălcat un ordin de protecție amenințându-și mama

Polițiștii din Fetești au reținut un bărbat, în vârstă de 44 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de «amenințare» și «încălcare a ordinului de protecție». Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 20:25
(8289 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Înscrieri în cadrul unităților de învățământ postliceal ale MAI

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează recrutarea și selecția candidaților pentru admiterea în cadrul unităților de învățământ postliceal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 20:10
(7160 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Reviga, beat la volan

În cursul zilei de duminică, 23 aprilie a.c., polițiștii din Slobozia au depistat în trafic un bărbat, de 49 de ani, din Reviga, în timp ce conducea un autoturism  aflându-se sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 19:50
(8082 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o casă din Dridu și magazie mistuită de flăcări la Cosâmbești

O intervenție a pompierilor s-a produs duminică, în jurul orelor 13,30, când Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 16:05
(12021 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Săveni, Slobozia și Tovărășia

Două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit la un accident rutier, produs pe raza localității Săveni, în care au fost implicate un autoturism și o căruță. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 15:40
(11431 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Măsuri de sprijin de urgență pentru producătorii agricoli din sectorul cereale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că în conformitate cu HG nr. 352/2023, până la data de 11 mai 2023 inclusiv, primește Cereri de acordare a sprijinului ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2023, 14:20
(10784 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 45 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat peste 160 de sancțiuni contravenționale, au reținut 8 permise de conducere și au constatat 11 infracțiuni. Peste 90 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2023, 15:30
(9158 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 10 permise reținute, amenzi de peste 55 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat peste 144 de sancțiuni contravenționale, au reținut 10 permise de conducere și au constatat 5 infracțiuni. Astfel, peste 90 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2023, 19:40
(11656 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă «Pavel Zăgănescu» Boldești

Locurile aprobate pentru sesiunea de admitere aprilie-iunie  2023 la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă «Pavel Zăgănescu» Boldești sunt următoarele: subofițer de pompieri și protecție civilă-275 de locuri ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2023, 16:10
(19275 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Iazu: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Joi, 20 aprilie a.c., în localitatea Iazu, la intersecția  DN21 cu DJ203F s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate a reieșit că două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2023, 16:00
(8450 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Iazu accident


AJFP Ialomița: Marți, 25 aprilie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că marți, 25 aprilie 2023, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2023, 13:45
(13169 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Campanie de recrutare pentru școlile militare ale Jandarmeriei Române

În perioada 20 aprilie-05 mai 2023, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în cadrul Jandarmeriei. Astfel, în cadrul Școlii Militare de Subofițeri ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2023, 13:30
(13780 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cetățeni bulgari arestați preventiv pentru «trafic de migranți»

Fetești: Cetățeni bulgari arestați preventiv pentru «trafic de migranți»

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița au identificat marți, 18 aprilie a.c., pe raza municipiului Fetești, un microbuz condus de un tânăr de 28 de ani, de cetățenie bulgară. ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2023, 21:50
(10559 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică pentru clienții RAJA Constanța

Factura electronică pentru clienții RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică fiind o opțiune rapidă, sigură și eficientă. Factura electronică ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2023, 20:10
(10500 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii ialomițeni au depistat în trafic trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 45 de ani, în timp ce conduceau autoturisme fără a respecta normele privind circulația pe drumurile publice. În urma ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 18:10
(6249 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Stelnica și Iazu

Accidente la Stelnica și Iazu

Vineri, 14 aprilie 2023, în jurul orei 00,30, trei echipaje de pompieri din Fetești au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, la un accident rutier, produs în comuna ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 16:05
(8189 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Urziceni

Vineri, 14 aprilie a.c., în jurul orei 4,30, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din  Urziceni. Au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 15:50
(7677 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


DN2A/Popas Chirana: S-a răsturnat cu mașina pe șosea

DN2A/Popas Chirana: S-a răsturnat cu mașina pe șosea

Marți, 18 aprilie a.c., două echipaje de pompieri din cadrul Stației Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs pe DN2A, în zona Popasului Chirana, în care a fost implicat un autoturism. În urma ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2023, 12:30
(21635 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...