Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Gheorghe Stroe, primarul Ciochinei

«Administrația se poate face și altfel!»

Ciochina are 3200 de locuitori, 4 sate și 26 de kilometri de drumuri comunale. «Prea mult pentru o localitate rurală...» ar spune cei mai mulți dintre edilii locali. Primarul Gheorghe Stroe nu este de acord. La mai puțin de 4 luni de ziua alegerilor, acesta crede că și-a făcut datoria față de comunitate și că a reușit ceea ce administrația anterioară nici măcar nu a visat. Aflat la primul mandat, edilul local a ales să facă o altfel de administrație, fără ajutoare sociale, fără cheltuieli inutile și, mai ales, bazată pe respectarea legii. «Am ridicat oamenii din genunchi și i-am învățat să stea pe picioarele lor...» spune el.

O altfel de administrație
De la Slobozia la Ciochina, pe DN2A, sînt 25 de kilometri. Și, din goana mașinii, în comună nu pare să se fi schimbat nimic în ultimii 3 ani și jumătate... Realitatea cifrelor spune însă altceva. Primarul Gheorghe Stroe susține că, din 2012, de cînd a preluat administrația locală, a reușit să stopeze cheltuirea inutilă a fondurilor publice. «Am candidat pe USL pentru că mă săturasem să văd că nu se întîmplă nimic de 16 ani! Am găsit primăria cu datorii de 8 miliarde de lei... Se cheltuiau bani pentru lucruri inutile. Facturi de închiriat utilaje de 670 de milioane, cloramina pentru apă costa 139 de milioane, gazonul pentru stadionul din Bordușelu 5 miliarde... Piatra pusă pe străzi, 950 de milioane... Vă spun sincer că m-am speriat cînd le-am văzut! Păi, cu 5 miliarde asfaltam un kilometru de drum... Ne-a luat un an pînă am plătit toate datoriile lăsate în urmă...». Însă datoriile au fost partea ușoară a mandatului. Gheorghe Stroe își amintește că cel mai greu a fost să reînvețe oamenii să trăiască pe picioarele lor. «Aveam sute de asistați social la 416... Unii munceau și luau și ajutoare. Știa toată lumea! Veneau la Primărie cu facturile, mi le aruncau pe masă și îmi cereau să plătesc eu... Luau de mîncare pe datorie și spuneau că o să plătească primarul. Adică, tot eu! Așa fuseseră învățați timp de 16 ani și nu îi condamn. Dar a trebuit să spun stop, pentru că Primăria nu e sac fără fund și ceea ce s-a făcut e ilegal...» mărturisește. După 3 ani, are credința că cei care l-au înjurat atunci au înțeles și, mai ales, au învățat: «Am ridicat oamenii din genunchi și i-am învățat să stea pe picioarele lor. Mulți m-au înjurat atunci, dar așa nu se mai putea!».

Multe cu bani puțini
Cu un buget anual de investiții de 5-6 sute mii de lei, primarul din Ciochina a reușit, în numai 3 ani de zile, să demonstreze că atunci cînd există voință și înțelegere, totul este posibil. «Aveam 34 de ani cînd am venit. M-a ajutat Consiliul Local, cu care am o relație bună de tot, indiferent de culoarea politică, m-au ajutat colegii din Primărie, m-au ajutat oamenii care au înțeles că n-am venit aici nici să fur, nici să mă căpătuiesc... În 3 ani am asfaltat aproape 3 kilometri de drum comunal. Dacă se facea la fel în ultimii 20 de ani, acum aveam toată comuna asfaltată, cu toate satele!»... Pe lîngă asfalt, administrația locală s-a îngrijit și de nevoile comunității. Grădinița din Ciochina a fost reabilitată, gardurile de la cimitire, gardul de la școală, acoperișul de la grădinița din Bordușelu, Căminul Cultural, 2300 de tone de piatră pe străzile din cele 4 sate, amenajarea terenurilor de fotbal... «Și cîte altele! Dacă ar fi să îmi aduc aminte ce am promis în campanie, 80% din programul electoral a fost realizat. Dar nu asta contează. Contează că pot să ies cu fruntea sus pe stradă și să dau ochii cu oamenii. Pentru că am ales să nu mint și să explic că administrația e grea, iar lucrurile bune nu se fac peste noapte!». Printre lucrurile pe care primarul Gheorghe Stroe a ținut să le facă singur, fără să mai plătească bani străinilor, a fost și deszăpezirea. Partener în Grupul de Acțiune Locală «Ialomița Centrală», a reușit să achiziționeze «pe bani europeni» un tractor Tumosan, de 105 CP, care a redus acest tip de cheltuieli la minim. «Factura la deszăpezire era de aproape 2,8 miliarde de lei. Anul ăsta n-am cheltuit nici 80 milioane de lei. O fi fost iarna aia grea, dar nici așa...» ne spune el. Tractorul reprezintă o investiție de 40 mii de euro și este acum al comunei Ciochina. Pentru totdeauna...

Viitorul Ciochinei este viitorul copiilor Grădinița din Ciochina este acum un loc primitor și prietenos. În curte, printre leagăne și balansoare, Elena Croitoru nu se îndură să plece acasă, la masă. Acum e în clasa 0, dar îi place să se joace, la leagăne. Ne arată caietul ei de elevă fruntașă... Are o caligrafie impecabilă, iar deasupra literelor migălite de mîna ei tronează ici și colo cîte un FB. «E bine și la școală, dar mai bine era la grădiniță...». Renovarea grădiniței a costat comunitatea peste 1 miliard de lei. Marin Domnica este învățătoare aici de 30 de ani. Se bucură că a apucat să trăiască ziua în care să nu mai vadă găuri de șobolani prin clase, pereți scorojiți, mucegai. «Avem 17 copii care frecventează grădinița și condiții de oraș, cum n-am avut niciodată... Eu muncesc aici de 30 de ani și mi-au trecut prin mînă zeci de generații. Unii au obosit să mai aștepte să se întîmple lucruri bune și în comuna asta și au plecat care încotro, în străinătate. Dar pentru cine a rămas, viața merge mai departe. Și acum au la rîndul lor copii pe care nu se mai tem să-i aducă la grădiniță...». Grădinița are 4 săli de clasă, dintre care două de clasa 0. E un spațiu curat, îngrijit, unde copiii vin cu plăcere. Și acesta e doar începutul!

Oameni și drumuri asfaltate
Prin curțile comunei oamenii au ieșit deja la treabă. Vine primăvara, sînt multe de făcut. Și toate repede, că niciodată nu e timp destul. Pe Călin Vasile l-am cunoscut pe una dintre străzile asfaltate în ultimii ani: Strada Morii. Are 84 de ani și nu credea că are să apuce vreodată să intre curat în curtea lui. «Cînd am văzut că vine am zis că e bine că am avut zile să trăiesc să văd și eu asfalt pe strada mea. Eu am lucrat la stat 46 de ani... 24 la reproducție și restul la Colectiv. Avea CAP-ul 1200 de vaci. Da’, astea s-au terminat și n-or să mai vină. Acum tineretul e plecat, iar copiii nu mai știu nici să dea bună ziua. Eu, dacă stau la poartă, îi tot văd. Într-o zi, o fetișcană s-a uitat lung la mine și mi-a zis: „-Ce-i moșule, ori oi vrea să-ți dau bună ziua?“. Am tăcut. Pe vremea mea nu exista să nu dai „bună ziua“ în sat sau să nu respecți un om bătrîn. S-a stricat tineretul, taică, degeaba merge la școală. Eu am făcut școală pe timpul războiului, am intrat în clasa I în ’39. Și cu 6 clase, că atîta am făcut, am fost economistul CAP-ului. Acum au cîte 6 facultăți și tot degeaba!». Cîteva case mai încolo, nea Sandu Lemnaru a ieșit la stradă să îndreapte gardul: «Ce să vă spun?! E bine! Am 82 de ani și nu credeam să mai apuc... De la 12 ani am plecat la lemnărie, în ’47. Am lucrat 68 de ani și în fiecare curte din satul ăsta am bătut cel puțin un cui. Acum nu mai pot, stau pe lîngă casă și fac ce se mai poate. Dar mă bucur că au copiii și nepoții parte de un trai mai bun!».

8 Martie 2016, 14:20 (8048 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:


alegator:
(11 Martie 2016, 18:55)
DOMNILOR SUNT UN ALEGATOR DIN COMUNA CIOCHINA SI VREAU SA VA SPUN CA IN 2012 EU NU L-AM VOTAT PE GICA STROE PRIMAR ,NU AVEAM INCREDERE CA VA FACE CEVA DEOARECE ERA FOARTE TANAR. ANUL ACESTA O SA-L VOTEZ CU TOATA INCREDEREA DUPA TOT CE AM VAZUT CA A FACUT IN 4 ANI. MERGI PRIN COMUNA SI VEZI TROTOARE,SCOALA RENOVATA,GRADINITELELE RENOVATE SI CURATE,COPII AU CALDURA IN CLASE,CAMINUL DE LA CIOCHINA RENOVAT,DUPA NINSOARE S-A DESZAPEZIT IN TIMP SCURT.ILUMINATUL PUBLIC NU A MAI FOST OPRIT IAR DEFECTIUNILE S-AU REMEDIAT FOARTE REPEDE. NU S-A MAI STAT FARA ILUMINAT PUBLIC LUNI DE ZILE.SI CEI DE LA 416 AU INCEPUT SA MUNCEASCA SI POATE II FACE SA FIE CHIAR OAMENI GOSPODARI SI RESPONSABILI. ASTA DA PRIMAR NU CA VASILE CAMPULUNGEANU CARE NE MINTEA LA CATE O BERE SI EL FURA TOTI BANII CU FOSTA VICEPRIMAR FOTACHE NICOLETA SI CONTABILA RELI A LUI CLAUDEL. DE CAND A VENIT PRIMAR STROE NU S-A MAI REALIZAT NIMIC IN CURTILE LOR DAR SE VEDE IN COMUNA UNDE DE FAPT TREBUIAU CHELTUITI BANII CONTRIBUABILILOR.IN CELE PATRU MANDATE ALE LUI VASILE CAMPULUNGEANU DACA SE ASFALTA CATE UN KILOMETRU AVEAM ASFALTATA TOATA COMUNA SI ASFALTAM SI DRUMURILE DIN CAMP.ACUM NE-AM DAT SEAMA CA BANII NOSTRI SE DUCEAU IN IN BUZUNARELE LUI VASILE CAMPULUNGEANU, NICOLETA FOTACHE,SI RELI. BRAVO PRIMARE STROE DAI INAINTE CA ASA OAMENI NE TREBUIE NOUA LA CONDUCEREA PRIMARIEI NU HOTI SI JAVRE CUM SUNT VASILE CAMPULUNGEANU SI NICOLETA FOTACHE. VOI VOTA CU TINE STROE CA SA CASTIGI
fana :
(10 Martie 2016, 11:56)
Se vad lucruri in Ciochina , scoli renovate , asfalt, bransari gratis acum, becuri schimbate la timp, Feilicitari Gica, nu avem nevoie sa se intoarca Campulungeanu cu Fotache sa se apuce de ciordit iar
gheorghesclipic:
(9 Martie 2016, 20:26)
se stie bine ca 16 anisori in administratia com. Ciochina s-a furat pe rupte, dar primar era Domnul CAMPULUNGEANU VASILE ,asa ca in cazul "Ciuperca si DNA " sigur este dansul ,, dar cum cei ce-l proslaviti ca sa-l ciuguliti de bani ,miei ,purcei va temeti ca-l pierdeti strigati despre actualul primar Stroe Gheorghe ca a fost cu capul pe umeri si v-a pus la treaba nu v-a lasat  sa stati si sa cereti pomana . Tare as vrea sa va vad daca aveti simtul raspunderii si sa aduceti acuze reale nu ce s-a lansat la radio sant de catre pomanagii indoctrinati de doamna NF. Voi nu stiti sa apreciati daca omul isi face treaba pentru ca sunteti sub influenta alcoolului si imbatati de mirosul micilor daruiti.CE S-A FACUT IN FIECARE AN DIN CEI 16 DACA PUTETI SA SPUNET FARA SA TREACA INCA 16. Dar cum v-am spus daca nu ne da de mancat si baut ce conteaza conditiile din scoala ,gradinite , asfaltul de pe strazi ? La noi in localitate cum a spus imparatul Vespasian "conduci poporul daca ii dai paine,vin si circ", vreu sa ma insel si sa cantarim omul pentru ce este ,pentru ce face , si sa votam omul care vrea sa faca ceva pentru comunitatea noastra nu pentru  interesul personal al celor ce cantaresc prin prisma a ce li se da lor personal.  Interesul comunitatii primeaza micilor interese ale catorva.
Nu-i treaba voastra:
(8 Martie 2016, 23:09)
Da, este un baiat bun. Dar sa ne spuna de ce este anchetat in cazul "Ciuperca" de DNA si cat au furat impreuna. Si promitem ca-l mai alegem in continuare.
funny:
(8 Martie 2016, 20:47)
Un om și un primar prea bun pentru oamenii răutăcioși din Ciochina. Felicitări Gigi pentru tot ce faci în Comuna Ciochina.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 10 Sep 2026
195 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(133 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(138 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 9 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(127 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(143 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(141 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(1678 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(194 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(207 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(177 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(751 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

8 Septembrie 2026, 18:30


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(420 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(724 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(1094 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(667 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(747 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(878 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(705 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(774 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(823 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(1466 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(1690 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(1482 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(1379 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Digului din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Digului din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

26 August 2026, 10:20
(1808 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează asupra vizării carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește rentierilor agricoli sau împuterniciților/mandatarilor/curatorilor acestora că data de 31 august 2026 este ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 10:20
(1851 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 08:25
(1549 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Sâmbătă, 22 august 2026, în zona Piața Unirii din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din primele informații, două mașini s-au lovit, principala cauză fiind neacordarea de prioritate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2026, 22:40
(3564 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 516,19 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iulie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 8 inspecții fiscale, realizând și 10 controale inopinate ...[citește_toată_știrea]

20 August 2026, 13:55
(1893 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 11,33 milioane de lei în luna iulie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 11,33 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 16:35
(2841 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nicu taxi în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Danut în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Ptr Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Il în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 @Credinciosii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Interesant în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii Credincioșii în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Barcaria în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Nicușor în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Corcodușul în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean cetatean în Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 șalău Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Vasea în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș cetatean în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...