Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Vînătorii ialomițeni se pregătesc de alegeri

Pe 25 martie 2016, Asociația Vînătorilor și Pescarilor Sportivi Ialomița se pregătește pentru alegeri. Membrii entității vor vota pentru un nou președinte și director executiv. Pînă acum listele candidaților pentru cele două funcții nu au fost întocmite. Cu toate acestea, un raport intern făcut de comisiile de specialitate, prezintă în detaliu modul ilegal în care foștii șefi au decimat bugetul instituției.

Actualul președinte bate în retragere
După o ședință suspendată din motive pe care nici vînătorii înșiși nu le-au înțeles, Adunarea Generală din cadrul Asociației Vîntorilor și Pescarilor Ialomița se reunește din nou pe data de 25 martie 2016. De data aceasta, întîlnirea reprezentanților AVPS are ca scop alegerea unui nou președinte și director executiv. Deși mai este foarte puțin timp pînă la desfășurarea scrutinului intern, niciunul dintre membrii vocali ai entității nu a confirmat vreun nume de candidat. «Nu se știe exact cine va candidat. Nu s-a propus niciun nume deocamdată. Sîntem cu toții curioși să vedem cine își dorește să devină președinte sau director. Sperăm să fie niște oameni de ispravă!» susține Ionel Gheorghișor, consilier în cadrul AVPS Ialomița. Adrian Neagu, președintele încă în funcție, are, de asemenea, prea puține cunoștințe în sensul numelor trecute pe lista candidaților la cele două funcții. Acesta a declarat public faptul că o eventuală candidatură i-ar fi total inoportună, precizînd: «Nu știu și nici nu mă mai interesează. Îi las pe reprezentanții Adunării Generale să decidă. Nici nu știu dacă voi participa la această ședință. M-am săturat de oamenii aceștia însetați după bani și luptă de putere... Eu am vrut să salvez imaginea Asociației, dar se pare că nu am cu cine să lupt. Să facă ce-or vrea că mie nu-mi mai pasă! Mă mai gîndesc dacă voi candida din nou sau nu, dar cu siguranță mă îndrept spre un „nu“!». În cadrul aceleiași ședințe, reprezentanții Adunării Generale a AVPS Ialomița urmăresc să reintroducă pe lista dezbaterilor modificarea statutului Asociației. Acest punct a fost practic motivul pentru care ședința din februarie a fost suspendată.

Un raport scandalos
Între timp, în spațiul public a apărut Raportul Comisiei Economice a AVPS Ialomița, întocmit în urma unui control efectuat în vistieria entității vara trecută. Documentul prezintă în detaliu maniera în care a fost decimat bugetul Asociației, avîndu-l ca director executiv pe Marius Dumitrescu. Unele dintre punctele care se regăsesc în documentul oficial sînt de-a dreptul picante. Astfel, reprezentanții Comisiei Economice au descoperit faptul că fostul director Marius Dumitrescu ar fi decontat ilegal mai multe bonuri fiscale pentru achiziționarea de prezervative, în valoare de 481 lei. De asemenea, tot Dumitrescu este acuzat că a cheltuit nejustificat bugetul instituției pentru a-și cumpăra fructe exotice și dulciuri în valoare de 983 de lei... Comisia a scos la iveală și faptul că Adrian Neagu, președintele încă în funcție al AVPS Ialomița, a folosit 992 de lei din bugetul Asociației în scopuri personale.

15 Martie 2016, 15:50 (3550 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Adrian Neagu, primul vînător al județului

Comentariile cititorilor:


Robert :
(17 Martie 2016, 23:53)
Da, Maestrul Draganoiu certific ca este un adevarat pescar si vinator.
Bogdan:
(16 Martie 2016, 12:51)
Domnul Draganoiu este un om demn pentru funcția de președinte !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Jandarmeria, la bilanț

Jandarmeria, la bilanț

Miercuri, 27 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi și-au prezentat bilanțul instituției pentru anul 2009. Potrivit documentului, misiunile jandarmilor ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:18
(8901 vizualizări - 0 comentarii)


Telverde Anticorupție, apelabil gratuit de pe mobil

Potrivit autorităților, de la începutul săptămînii în curs, respectiv de luni, 25 ianuarie 2010, linia verde anticorupție 0800806806 este apelabilă gratuit și din rețelele de telefonie ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:13
(12806 vizualizări - 0 comentarii)


Alt șofer beat la volan

În noaptea de marți spre miercuri, 26/27 ianuarie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii au oprit pe Strada Bănățenilor din Fetești un autoturism înmatriculat în Capitală, la volan aflîndu-se un ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:10
(11002 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționări meteorologice și hidrologice

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, «în conformitate cu atenționarea hidrologică din 27.01.2010, emisă de INHGA București, avînd în vedere situația hidrometeorologică actuală, începînd ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:02
(11600 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 13:41
(12426 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 16:09
(13727 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să fure de la societatea unde lucra

Un bărbat de 40 de ani, din Urziceni, este cercetat de polițiști pentru tentativă de furt calificat după ce a fost surprins în cursul nopții de 25/26 ianuarie de polițiștii din localitate în timp ce încerca ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:48
(12099 vizualizări - 0 comentarii)


Saci de soia fără documente

În noaptea de luni spre marți, respectiv 24 spre 25 ianuarie a.c., în jurul orelor 00,30, o echipă de siguranță publică din Fetești a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:47
(13921 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în ultimele zile, mai multe acțiuni pe raza județului Ialomița.
În noaptea de luni spre marți, 25/26 ianuarie a.c., efective ale posturilor de poliție din zona Urziceni ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:37
(10842 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicație online pentru cererea de plată a subvenției pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că este disponibilă aplicația IPA online, prin intermediul căreia fermierii care intenționează să solicite sprijin pe suprafață completează ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:31
(15516 vizualizări - 0 comentarii)


Sobele produc incendii

Nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor la sistemele de încălzire a condus, din nou, la producerea a două incidente de acest fel la locuințele unor cetățeni din Fetești și comuna Andrășești. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:29
(12918 vizualizări - 0 comentarii)


La 14 ani a furat 12 găini

În dimineața zilei de duminică, 24 ianuarie a.c., Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de către un localnic despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute au sustras 12 găini din curtea unei ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:28
(10471 vizualizări - 0 comentarii)


Tot mai mulți șoferi băuți în trafic

Cinci sancțiuni contravenționale au fost aplicate unor conducători auto care au fost depistați la volanul unor autoturisme deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Față de aceștia, complementar ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:21
(10769 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un tînăr în vîrstă de 27 de ani, din Urziceni este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Autoturismul condus de acesta a fost oprit în trafic de un ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:15
(10853 vizualizări - 0 comentarii)


Un ceai cald de la Sensiblu

Un ceai cald de la Sensiblu

Ca urmare a scăderii tot mai accentuate a temperaturilor, din ce în ce mai multe persoane surprinse de ger suferă de hipotermii. Începând de sîmbătă, 23 ianuarie 2010, persoanele care suferă din cauza gerului ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:07
(14564 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții SMURD

Intervenții SMURD

Echipajul SMURD Urziceni a fost solicitat, la final de săptămînă, în cazul a doi pacienți cu afecțiuni medicale. Astfel, vineri, 22 ianuarie, în jurul orelor 20,00, din cauza drumului înzăpezit, subofițerii ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:59
(14163 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii datorate coșurilor de evacuare

Incendii datorate coșurilor de evacuare

Coșul de evacuare a fumului amplasat necorespunzător ori neprotejat termic a reprezentat cauza probabilă de izbucnire a nu mai puțin de 4 incendii. Astfel, sîmbătă, 23 ianuarie a.c., în jurul orelor 17 ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:53
(11333 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri județene parțial blocate

Drumuri județene parțial blocate

Potrivit Prefecturii, în prezent,pe teritoriul județului Ialomița circulația se desfășoară în condiții, grele de iarnă.

Drumuri județene parțial blocate, datorită temperaturilor extrem de scăzute ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 10:40
(10615 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat din cabina unui TIR

Joi, 21 ianuarie, polițiștii ialomițeni au prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni doi tineri din localitate, principalii suspecți de comiterea unui furt ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 10:18
(9014 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul l-a «furat» pe tată

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată cu privire la faptul că, pe ruta dinspre Slobozia către Urziceni, există date că s-ar deplasa un autoturism taxi înmatriculat în județul Constanța în care se ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 06:12
(10973 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat joi, 21 ianuarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ca urmare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 20:12
(10358 vizualizări - 0 comentarii)


La volanul unei mașini furate

În cursul nopții de joi spre vineri, respectiv 21 spre 22 ianuarie, un agent din cadrul Postului de Poliție Sfîntu Gheorghe, aflat în patrulare pe raza comunei împreună cu un echipaj al Poliției Comunitare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:46
(10086 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni stradale

Joi, 21 ianuarie, începînd cu orele 15,00, polițiștii slobozeni, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, au demarat o razie în municipiul reședință de județ urmărindu-se, în ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:45
(11478 vizualizări - 0 comentarii)


Modificări legislative pentru angajatori

Potrivit unui comunicat de presă, începînd cu data de 1 februarie 2010, urmează a se modifica întocmirea Registrului general de evidență a salariaților. Astfel, registrul se întocmește în formă electronică ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:38
(13122 vizualizări - 0 comentarii)


Prostituate minore la Făcăeni

Miercuri, 20 ianuarie, în baza informațiilor deținute, agenții Postului de Poliție Făcăeni s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în perioada octombrie-decembrie 2009, un localnic de 32 de ani, a recrutat ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:57
(15382 vizualizări - 0 comentarii)


70 de anvelope într-o mașină

70 de anvelope într-o mașină

În cadrul unei acțiuni organizată miercuri, 20 ianuarie, în municipiul Slobozia, polițiștii de siguranță publică aflați într-un filtru rutier instituit la intersecția Străzilor Nicolae Bălcescu și Mihai ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:56
(11418 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhar arestat la Slobozia

Polițiștii au identificat și probat activitatea infracțională a unui individ suspectat de comiterea a două tîlhării pe raza municipiului Slobozia. Bărbatul a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:55
(15928 vizualizări - 1 comentariu)


Drumuri județene închise

Drumuri județene închise

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii auto asupra faptului că zăpada căzută noaptea trecută a făcut ca traficul rutier să fie întrerupt pe nu mai puțin de 7 segmente de drumuri județene. Astfel ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 11:42
(11226 vizualizări - 0 comentarii)


Seminar pe teme de mediu

Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești organizează la Pitești un seminar cu tema «Evaluarea impactului asupra mediului datorat creșterii emisiilor de bioxid de carbon». Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 08:12
(11255 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:54
(10398 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...