Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

PSD Ialomița vrea 50% din voturile electoratului

A început campania electorală

PSD Ialomița vrea 50% din voturile electoratului

Sîmbătă, 12 martie 2016, la Amara, în sala Viena a hotelului Ialomița, Organizația locală a PSD și-a lansat oficial candidații pentru alegerile locale din 5 iunie. Vedeta întîlnirii a fost candidatul pentru fotoliul de primar al orașului Slobozia, Adrian Mocioniu. Președintele PSD Ialomița, Marian Neacșu, a declarat că la acest moment filiala este pregătită pentru a susține echipa de primari propusă și a apreciat că aceștia sînt motivați pentru a obține un scor electoral foarte bun în Ialomița. Lista propusă de PSD nominalizează 60 de candidați, singurele localități în care situația se află în acest moment «în evaluare» fiind localitățile Bucu, Bărbulești, Făcăeni, Sărățeni, Țăndărei și Movilița.

O formalitate cu ștaif Sîmbătă, la Amara, candidații propuși de PSD Ialomița pentru funcția de primar la alegerile din 5 iunie s-au reunit în cadrul unei ședințe județene de prezentare și evaluare a strategiei de campanie pentru următoarele luni. Întîlnirea a fost prezidată de către președintele PSD Marian Neacșu, secondat de către primarul orașului Amara, Victor Moraru, vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Ștefan Mușoiu, deputatul Mihăiță Găină și senatorul Marian Pavel. Întîlnirea s-a desfășurat cu ușile închise, fiind urmată de o conferință de presă. În cadrul acesteia, președintele Marian Neacșu a declarat că Organizația este pregătită pentru a susține echipa de primari propusă și a apreciat că aceștia sînt motivați pentru a obține un scor electoral foarte bun în Ialomița. «Am avut, în opinia mea, o ședință foarte bună. Sînt foarte bucuros și foarte mulțumit de determinarea pe care candidații noștri o au pentru obținerea unui scor foarte bun în Ialomița. Nu vă ascund că ne-am stabilit ca țintă să obținem peste 50% din votul politic pentru Consiliul Județean, ceea ce va duce la posibilitatea de a obține mai mult de jumătate dintre mandatele de consilieri județeni. Am acordat o importanță deosebită candidaturilor pentru zona urbană, candidații noștri sînt Sorin Gafițoi pentru Fetești, Liviu Cazan pentru Urziceni și, confirmat aseară de Biroul Municipal Slobozia, Adrian Mocioniu» a declarat acesta.

Luptă electorală de principii Conferința de presă a fost un prilej pentru a statua încă o dată principalele priorități ale campaniei electorale a PSD. Astfel, au susținut liderii județeni prezenți, Organizația este interesată de promovarea unor proiecte și programe care să permită dezvoltarea economică și socială a Ialomiței. Potrivit sondajelor de opinie efectuate pînă în prezent, capitalul de încredere al electoratului PSD a rămas intact, iar oamenii așteaptă continuarea proiectelor social-economice și de infrastructură inițiate în ultimii 4 ani. «Strategia noastră vizează constituirea unei echipe de profesioniști cu sprijinul cărora să rezolvăm toate problemele semnalate de comunitate. În acest sens, facem un apel către toți oamenii de valoare din județul Ialomița care vor să se implice în politică, și în special în administrație, să vină în Partidul Social Democrat, pentru că județul Ialomița are nevoie de aceste valori. (...) Încercăm să avem reprezentanți în Consiliul Județean din toate domeniile de activitate (...) și îmi doresc ca acești oameni să vină cu proiecte concrete pentru județul Ialomița, proiecte care să poată fi susținute în decursul următorilor 4 ani. La acest moment, prin Strategia de dezvoltare pe care o stabilim și prin proiectele pe care le propunem sîntem pregătiți să semnăm Contractul Social cu locuitorii județului Ialomița» a adăugat, în cadrul conferinței de presă, Victor Moraru. Reamintim că Victor Moraru, primarul orașului Amara, este propunerea PSD pentru viitoarea funcție de președinte al Consiliului Județean.

Unitate în diversitate
Cei 60 de primari propuși electoratului ialomițean sînt, în marea lor majoritate, nume sonore din cadrul Organizației PSD. Astfel, pe lista făcută publică figurează edili aflați la al șaselea mandat, precum Valere Dinu, primarul comunei Giurgeni sau Valeriu Mihai, primarul comunei Movila. Lor li se alătură Grigore Popa, primarul comunei Gîrbovi-5 mandate, Ion Cărbune (Alexeni-4 mandate), Bogdan Popescu (Cosîmbești-4 mandate) sau Dragomir Răducanu (Ciocîrlia-4 mandate). Profesiile candidaților sînt dintre cele mai diverse, de la electrician, mecanic auto sau operator morar și pînă la economist sau jurist. De asemenea, vîrsta candidaților variază, de la 35 de ani, vîrsta candidatului pentru primăria Sfîntu Gheorghe, Livia Gomes, pînă la 74 de ani, vîrsta candidatului la Primăria Reviga, Dumitru Brebeanu.

Mușoiu nu mai candidează. Deocamdată!
Una dintre declarațiile-surpriză ale conferinței de presă de la Amara a fost cea a coordonatorului campaniei PSD Ialomița, Ștefan Mușoiu. Acesta a declarat că nu va mai candida pentru niciuna dintre funcțiile publice vizate în acest moment de către PSD și că, pe viitor, urmează să se rezume doar la activitatea politică: «Nu voi mai candida la alegerile locale și din dorința de regenerare a partidului, așteptată în acest moment de către electorat. Electoratul este în acest moment cel care decide, iar unii dintre noi înțelegem că partidul merge înainte, și cu noi și fără noi! (...) Voi rămîne coordonatorul județean al campaniei electorale, președinte executiv la partid și voi munci alături de colegii mei, indiferent de funcția politică pe care am să o ocup. Sînt onorat să fac parte din această echipă, cea a PSD Ialomița (...) și vă asigur că am încercat, fiecare dintre noi, să facem tot ce putem mai bine pentru a rezona la așteptările oamenilor. Iar rezultatele electorale din 5 iunie 2016 vor dovedi acest aspect!» a declarat Ștefan Mușoiu.

Adrian Mocioniu candidează la Slobozia. Oficial!
În cadrul conferinței de presă, Organizația PSD Ialomița și-a prezentat oficial candidatul pentru funcția de primar al municipiului Slobozia. În prezența primarului în funcție la acest moment, Adrian Mocioniu a vorbit în premieră despre sine și motivele care l-au determinat să accepte să participe la această competiție electorală: «Am 39 de ani și voi fi candidatul Partidului Social Democrat, principala forță politică din județul Ialomița, pentru Primăria Slobozia. Am ajuns să candidez în urma dorinței cetățenilor și a analizelor atent efectuate de către conducerea partidului la nivel de județ. Astfel, s-a ajuns la concluzia că orașul își dorește un primar din noua generație de politicieni. (...) Slobozia își dorește un candidat care să dea dovadă de probitate morală, să fie asociat cu succesul în profesia pe care o desfășoară... Iar eu îmi doresc să candidez pentru că sînt slobozean, aici am crescut, aici îmi desfășor activitatea profesională, aici crește și copilul meu și sper ca, atunci cînd va termina studiile, să nu spună: „de ce să rămîn în Slobozia?“. Pentru că eu sînt convins că Slobozia va fi orașul pe care ni-l dorim cu toții!» a declarat acesta în cadrul conferinței de presă. Reamintim că Adrian Mocioniu a fost nominalizat în urma unui sondaj de opinie în cadrul căruia PSD Ialomița a propus electoratului slobozean să aleagă între Alexandru Potor, Ștefan Mușoiu și Adrian Mocioniu. Deși rezultatele sondajului nu au fost făcute publice, PSD susține că slobozenii au decis, în ultimă instanță, în favoarea acestuia din urmă.

17 Martie 2016, 15:25 (44015 vizualizări - 80 comentarii)

Citiți și:
Candidații PSD Ialomița la alegerile parlamentare s-au înscris în cursa electorală
Lucrările la reabilitarea Pieței Revoluției vor fi suportate integral din bugetul UE
«Urziceniul are nevoie de o instituție a Primăriei care să funcționeze în slujba cetățeanului în mod echitabil!»

Comentariile cititorilor:


PENALUL:
(18 Martie 2016, 08:28)
Numai o parte dintre penali. L-ati uitat pe Stoica,Ciuperca,Olaru va este rusine cu ei?
Tinel :
(18 Martie 2016, 02:15)
@gogu văd că ești un pic derutat. Cumva numele sub care postezi vine de la Gogu Glodeanu sau ai numai o legătură de ideologie său comportament. Cred că nu vezi bine.Eu văd clar o parte a frăției penalilor.Unde vezi tu câștigătorii?Alegerile sunt tocmai în iunie.Castigatorii atunci ai să îi vezi. Până atunci să-ți crape ție fierea.
Dosarul:
(18 Martie 2016, 00:02)
Nu te-ai prins? Lefter este in gasca lui Ciuperca. Nu ti-e clar? Si in gasca si in dosar.La mai multe!
PENALUL:
(17 Martie 2016, 23:33)
Nu inteleg. Lefter de la Cocora nu a mai incaput in poza? Sau il gasim in poza PNL-ului?
gogu:
(17 Martie 2016, 22:16)
Tinele, ti-a crapat fierea politrucule? Uite aici echipa castigatoare!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
219 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(35 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(101 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(44 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(81 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(86 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

6 Octombrie 2026, 18:50


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(367 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(1018 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1218 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(662 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(729 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(1316 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(843 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(688 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(744 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(973 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(763 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(860 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1889 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1376 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(1299 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1360 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1970 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1656 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1888 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1989 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(2178 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(2327 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2497 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2807 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...