Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

A luat șpagă de 400 de ori

Faptele penale ale doctorului Adrian Ștefan

A luat șpagă de 400 de ori

Noi detalii ies la iveală cu privire la faptele penale comise de medicul Adrian Ștefan, fostul coordonator al Comisiei de Expertiză Medicală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Trimis în judecată și eliberat din arest, doctorul Ștefan ar fi luat mită de 400 de ori, după cum susțin procurorii, în cele două luni în care a fost monitorizat. La începutul acestei săptămîni, acesta s-a înfățișat pentru prima dată în fața judecătorilor.

Obiecte de lux, găsite la percheziții În vara anului trecut, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița descindeau la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, în cabinetul doctorului Adrian Ștefan. Medic specialist al Comisiei de Expertiză Medicală, acesta cerea șpagă de la pacienți pentru a le completa favorabil dosarele de pensionare. La finalul perchezițiilor, organele de cercetare penală au scos din biroul doctorului zeci de pachete în care se aflau tablouri, ceasuri, bijuterii, dar și sticle de băutură fină. Toate au fost ridicate de polițiști și confiscate. Doctorul Adrian Ștefan a fost ridicat și dus la audieri la sediul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița. Ancheta a fost coordonată de procurorul Daniela Manolache, fostul șef al Parchetului Județean. Aceasta a dispus reținerea de îndată a doctorului Ștefan pentru 24 de ore, iar la o zi distanță a cerut instanței arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Mituit de 400 de ori Vreme de cîteva luni, doctorul Adrian Ștefan s-a aflat în spatele gratiilor. Abia în urmă cu două săptămîni instanța a decis să-l elibereze sub control judiciar. Tot atunci a fost trimis în judecată și dosarul penal în care a fost anchetat. O dată cu începerea procesului ies la iveală și o serie de noutăți cu privire la acest caz. Cea mai importantă constă în faptul că procurorii de caz au reținut în cazul doctorului Adrian Ștefan nici mai mult, nici mai puțin de 400 de infracțiuni de luare de mită! Adică el a fost mituit de pacienți pentru a le da pensii de 400 de ori... «Într-adevăr, în cursul anchetei a reieșit această situație de fapt. Rămîne la aprecierea instanței cum va judeca această cauză!» confirmă procurorul Verginica Buzoianu, prim-procurorul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița. Mai mult decît atît, organele de urmărire penală au făcut demersuri pentru a-i determina pe ialomițenii  care au primit pensiile ca urmare a activității infracționale desfășurate de doctorul Ștefan să dea banii înapoi. În acest sens, procurorii din Slobozia au somat Institutul Național de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă București să verifice toate dosarele validate de dr Adrian Ștefan în cele 2 luni în care s-a aflat sub monitorizare. Se pare că, pînă în prezent, 60 dintre acestea ar fi cu probleme, în sensul că beneficiarii ar fi primit pensiile în mod necuvenit. Și în acest sens decizia magistraților care judecă această cauză este esențială...

22 Martie 2016, 19:55 (15080 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Caz de corupție la Spitalul Slobozia. Doi medici, acuzați de luare de mită!

Comentariile cititorilor:


Costel:
(19 Aprilie 2016, 17:21)
Cine este BALANGĂ NINEL? Dar Luminița? Detalii importante!
Grup:
(19 Aprilie 2016, 09:35)
Atenție și BALANGA NINEL ,,SOTUL CARE SPALA LENJERIA,,EI A DR.BALANGA LUMINITA este PENSIONAT pe caz de ,,boala, numită lene .Verificați și luații pensia necuvenita. Huo!! La muncă cu hotii.
onestul:
(30 Martie 2016, 13:36)
pentru toti paranoicii  urmariti parerea oamenilor din comunite si ve ti afla adevarul si nu minciunile lansate de organe cu ajutorul unei anume parti a presei manjite 
mircea:
(26 Martie 2016, 12:24)
Doctorii spagari, care, de ce sa n-o spunem, vand sanatate si iluzii, pe bani grei, trebuie sa stie ca nici ei nu sunt nemuritori si ca, intr-un fel sau altul, soarta le da palma meritata...aduceti-va aminte de faimosul doctor Nicolau...care, din ce a fost...cate femei a trimis la puscarie...cati bani a luat..., si a murit, in caminul saracilor dupa ce, unul din copii a murit iar celalalt i-a tras teapa....este doar un exemplu care ar trebuii sa le de-a de gandit nemuritorilor din spital....
SORIN:
(25 Martie 2016, 11:13)
@Andrei. După ce că poanta e veche, o mai și scrii incorect. Să te întreb eu: cum se spune corect, nu ai ce face, sau n-ai ce face?! Răspunde!
Eva:
(24 Martie 2016, 21:10)
Și totuși șpăgarii trebuiesc pedepsiți. Poate ajungem oameni normali. Poate!
Gabi:
(24 Martie 2016, 20:43)
Nu as fi asa de suparat pe un doctor care a luat de N-ori cate o spaguta,cat pe unii potentati ai vremurilor noastre care au luat spagi de milioane de euro si care nu patesc mai nimic( Cocos, Pinalti, Elena Udrea,Basescu Mircea,Pescariu,Niro,Savu Gheorghe si Balan de la Ialomita etc.).Daca stam si ne gandim mai bine, mica spaguta incepe sa se dea de la gradinita cu micile cadouri pentru educatoare si continua cu varsta la : scoala ,cabinetul medical ,ghiseul de la finante,la politistul care vrea sa-ti ia carnetul,la angajarea intr-o institutie de stat etc. etc. etc. Trebue sa intelegem ca asa suntem noi majoritatea romanilor.Nu cred ca exista un roman matur care sa nu fi luat sau dat  macar o data in viata o mica spaguta. La noi se mimeaza lupta impotriva coruptiei si se aresteaza oameni la bunul plac al procurorilor dumnezei. Va aduceti aminte cand au fost arestati cei mai buni doctori de la spitalul de arsi din Bucuresti pentru luare de mita ? Dupa asta am fost pedepsiti ca natie de CEL DE SUS cu nenorocirea de la Colectiv. Nimeni nu a vorbit  de tinerii care puteau fi salvati de acei medici supercalificati care au luat o spaguta. Asa ca au murit tineri pe capete. Nu era mai bine sa-i lase sa salveze vieti incontinuare ?.Oamenii mor ,doctorii stau in puscarii,iar procurorii sunt "eroi".
cocoruptia:
(24 Martie 2016, 17:12)
Si Gheorghe Tinel tot asa a luat, cate putin....
Andrei:
(24 Martie 2016, 16:18)
@ Sorin. Nu ai ce face, sau, NU AI CE FACE?!
SORIN:
(24 Martie 2016, 15:22)
Cea mai tare formulă: "... se bulucesc cu duiumul .." Mai bine s-ar fi bulucit câte unul, nu?! Vârsta!
Sorinului"stangist eurpean":
(24 Martie 2016, 14:10)
Ziua si megaescrocii psd la DNA. Azi Bombonica Dragnea, sotia resuscitatorului de votanti zombii din Romania. Tot azi Rizea(deputat psd) a recunoscut toate invinuirile care i se aduc de catre procurori. "Alcoolistul" mai are de asteptat caci socialistii de "stanga europeana " facuti la scoala lui KGBIlici cel acuzat de genocid  si a puscariasul Nascase6, se bulucesc cu duiumul la beciul domnesc..Ai uitat, @Sorin, de ghilimele si-ai sarit pe "excroci"...
SORIN:
(24 Martie 2016, 10:22)
Nu știu ce legătură are articolul cu un comentariu postat de un anonim care se crede "stânga europeană". Probabil face parte din viitorul României, adică are sub 40 de ani fiindcă scrie "excroc" în loc de escroc. Nu știu de ce se arată atât de mirat că "binomul" sau "trinomul" pe care e supărat însuși creatorul lor, adică tot megaescrocul alcoolist, "saltă" numai dintr-o parte a politicii, adică din stânga, de parcă escrocii "de dreapta" ar fi  curați-lacrimă. "Stânga europeană" trebuie să mai aibă puțintică răbdare și va vedea că și megaescrocii "de dreapta" vor avea parte de același tratament, dacă nu mai rău. Depinde cine va coordona "agentur'li". Orice protecție are o limită a suportabilității, iar dacă megaescrocul alcoolist continuă să jignească-n toate părțile, s-ar putea s-o ia în freză (?!) rău de tot, poate pe viață. Om trăi ș'om vedea.
Rică :
(24 Martie 2016, 01:06)
Atențiile sub orice formă date medicilor în România este o cultură care are o vechime egală cu vechimea sistemului medical de stat.Aceste atenții le primesc toți medicii, asistentele, infirmierele, portarii ect.Daca se va vrea pusă în aplicare legea vă garantez că de mâine absolut toți medicii,asistentele, infirmierele și brancardierii din sistemul public de sănătate de stat ar fi la pușcărie și toate spitalele,policlinicile și cabinetele medicale de orice fel s-ar închide.In cazul de față s-a găsit un țap ispășitor și se vrea a se da un exemplu.
Cetatean:
(23 Martie 2016, 20:54)
Nu stiu ce este asa de socant? Dl dr stefan si-a facut datoria asa cum a putut in aceasta tara corupta. Toti suntem egal vinovati, toti oferim doctorilor atentii si bani, iar ei ii iau. Dr stefan nu cred ca vreodata ar fi conditionat examinarea unui dosar pentru bani. Pacat ca in loc sa ii multumim pentru ce a facut in cariera il hulim acum, ca el sunt multi, la fel de corupti pe cat suntem noi toti. Hai sa incepem anticoruptia cu noi! Multa sanatate domnule doctor, sper sa rezistati si prin asta de dragul familiei si a multor oameni care va multumesc!
"stanga europeana":
(23 Martie 2016, 20:41)
Apropo de "megaexcrocul alcoolist". In fiecare zi este arestat un psd-ist(unpr-ist) de frunte al tarii. Azi,primarul Sectorului 2, Neculai Ontanu, a fost retinut pentru 24 de ore de procurorii DNA sub acuzatia de luare de mita. In acelasi dosar, a fost retinuta avocata Loredana Claudia Radu, sub acuzatia de complicitate la luare de mita si spalare de bani. Aceasta este avocata lui Victor Ponta in dosarul Rovinari - Turceni si este nepoata lui Gabriel Oprea. Tot azi procurorii au solicitat retinerea deputatului psd Ghita(patronul rtv). Pana la 'megaexcroc'justitia romana nu mai pridideste cu saracii si cinstitii politicieni de stanga"Europeana", evident.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», ediția XXV

În perioada 15-18 august 2025, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor fi gazda unui eveniment cultural-artistic devenit emblematic pentru promovarea folclorului autentic românesc și ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:50
(6343 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 249 de firme cu datorii la Stat de aproape 300 milioane de lei, publicate pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 14:40
(8964 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 11:05
(2390 vizualizări - 0 comentarii)


Programul RAJA Constanța de Sfânta Maria

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că vineri, 15 august 2025, cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria), casieriile societății ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 10:30
(7223 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Barierei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Barierei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

11 August 2025, 14:15
(6489 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: ANAF a publicat lista contribuabililor bun-platnici

La nivelul județului Ialomița figurează pe această listă 6950 agenți economici, cu 773 mai mulți decât în trimestrul I 2024, care au îndeplinit până la data de 31 iunie 2025, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 14:00
(9937 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «SPEED» pe șoselele județului

În perioada 4-10 august 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 20205 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 11:30
(5882 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă din cauza unei avarii la Fetești!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Fetești s-a înregistrat o avarie la conducta principală de distribuție marți, 5 august 2025. Echipele RAJA Constanța depun toate eforturile ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 20:05
(9282 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,59%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2025

La sfârșitul lunii iunie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4376 șomeri (din care 1991 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 10:35
(3900 vizualizări - 0 comentarii)


APIA lansează Portalul Unic al solicitanților de sprijin în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul «Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 08:45
(6269 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, județul Ialomița, RAJA Constanța a sistat furnizarea apei potabile vineri, 1 august ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 20:25
(8230 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Percheziții domiciliare într-un dosar de «evaziune fiscală»

Miercuri, 30 iulie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:25
(8121 vizualizări - 1 comentariu)


Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Joi, 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița, începând cu orele ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:20
(9734 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» s-au alăturat echipei Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. «Suntem bucuroși să îi primim în r ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 08:40
(8384 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Ciulnița

Miercuri, 30 iulie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat pe raza localității Ciulnița o acțiune tip «Razie», cu efective mărite, pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 16:20
(8825 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița razie


Patru feteșteni, reținuți după un scandal între două familii

Patru feteșteni, reținuți după un scandal între două familii

Polițiștii din  Fetești au reținut pentru 24 de ore patru persoane, din Fetești, bănuite de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice», «lovirea sau alte ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 14:05
(6201 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Grivița depistat beat la volan și fără permis, reținut de polițiști

Tânăr din Grivița depistat beat la volan și fără permis, reținut de polițiști

Polițiștii din Slobozia au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere» și «refuzul sau sustragerea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 13:55
(10385 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program actualizat de furnizare a apei potabile în localitatea Dridu-Snagov!

Urmare a creșterii semnificative a consumului de apă potabilă, coroborată cu scăderea debitului în rezervoarele de stocare din sistemele de alimentare cu apă din localitatea Dridu-Snagov, comuna ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2025, 15:15
(7950 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei potabile în localitatea Dridu-Snagov

Din cauza secetei accentuate și a temperaturilor extreme, debitele mai multor surse de captare au scăzut semnificativ în ultima perioadă.
Această situație afectează și localitatea Dridu-Snagov ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 14:35
(9785 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 14:30
(7173 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat «ordinul de protecție»

Polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 56 de ani, bănuit de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 11:55
(5100 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Tentativă de înșelăciune» la telefon

Un slobozean a fost contactat telefonic de o persoană necunoscută care i s-a adresat într-o limbă străină și s-a recomandat drept «polițist». Sub pretextul că este implicat într ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 11:40
(4598 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Miercuri, 23 iulie 2025, în intervalul orar 16,30-20,00, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Agricultorilor din orașul Căzănești. În acest ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2025, 16:55
(4940 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 92000 de lei, 8 permise reținute, 6 certificate de înmatriculare retrase

Marți, 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat acțiuni pentru menținerea unui climat de siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței în trafic ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2025, 16:05
(1119 vizualizări - 0 comentarii)


Eveniment cultural la Conacul Bolomey: «Patrimoniul cultural imaterial: elemente românești reprezentative»

Miercuri, 23 iulie 2025, începând cu orele 11,00, la Conacul Bolomey din Cosâmbești se va derula un eveniment cultural dedicat valorificării și promovării patrimoniului cultural imaterial ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2025, 14:20
(3212 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fetiță de 14 ani, batjocorită de iubitul mătușii

Un bărbat a fost arestat la sfârșitul săptămânii trecute, la solicitarea Procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, sub acuzația de «viol săvârșit asupra ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2025, 12:55
(13479 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița viol minor


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clientului, serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ce răspunde la numărul ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2025, 13:20
(10104 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Percheziții la persoane bănuite de «furt»

Joi, 17 iulie 2025, polițiștii ialomițeni au efectuat 3 percheziții domiciliare în comuna Perieți. Descinderile au vizat locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2025, 15:00
(2775 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Prinși în flagrant în timp ce furau rapiță dintr-un tren de marfă

IPJ Ialomița: Prinși în flagrant în timp ce furau rapiță dintr-un tren de marfă

Joi, 17 iulie 2025, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi rupt sigiliile a două vagoane aparținând unui tren de marfă aflat în deplasare ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2025, 14:30
(9384 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din orașul Fetești!

În cursul nopții de joi spre vineri, 17/18 iulie 2025, în jurul orelor 22,00, conducta de alimentare cu apă de pe strada Turnu Severin, nr. 21, din orașul Fetești a înregistrat o avarie ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2025, 22:35
(8064 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...