Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

A luat șpagă de 400 de ori

Faptele penale ale doctorului Adrian Ștefan

A luat șpagă de 400 de ori

Noi detalii ies la iveală cu privire la faptele penale comise de medicul Adrian Ștefan, fostul coordonator al Comisiei de Expertiză Medicală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Trimis în judecată și eliberat din arest, doctorul Ștefan ar fi luat mită de 400 de ori, după cum susțin procurorii, în cele două luni în care a fost monitorizat. La începutul acestei săptămîni, acesta s-a înfățișat pentru prima dată în fața judecătorilor.

Obiecte de lux, găsite la percheziții În vara anului trecut, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița descindeau la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, în cabinetul doctorului Adrian Ștefan. Medic specialist al Comisiei de Expertiză Medicală, acesta cerea șpagă de la pacienți pentru a le completa favorabil dosarele de pensionare. La finalul perchezițiilor, organele de cercetare penală au scos din biroul doctorului zeci de pachete în care se aflau tablouri, ceasuri, bijuterii, dar și sticle de băutură fină. Toate au fost ridicate de polițiști și confiscate. Doctorul Adrian Ștefan a fost ridicat și dus la audieri la sediul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița. Ancheta a fost coordonată de procurorul Daniela Manolache, fostul șef al Parchetului Județean. Aceasta a dispus reținerea de îndată a doctorului Ștefan pentru 24 de ore, iar la o zi distanță a cerut instanței arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Mituit de 400 de ori Vreme de cîteva luni, doctorul Adrian Ștefan s-a aflat în spatele gratiilor. Abia în urmă cu două săptămîni instanța a decis să-l elibereze sub control judiciar. Tot atunci a fost trimis în judecată și dosarul penal în care a fost anchetat. O dată cu începerea procesului ies la iveală și o serie de noutăți cu privire la acest caz. Cea mai importantă constă în faptul că procurorii de caz au reținut în cazul doctorului Adrian Ștefan nici mai mult, nici mai puțin de 400 de infracțiuni de luare de mită! Adică el a fost mituit de pacienți pentru a le da pensii de 400 de ori... «Într-adevăr, în cursul anchetei a reieșit această situație de fapt. Rămîne la aprecierea instanței cum va judeca această cauză!» confirmă procurorul Verginica Buzoianu, prim-procurorul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița. Mai mult decît atît, organele de urmărire penală au făcut demersuri pentru a-i determina pe ialomițenii  care au primit pensiile ca urmare a activității infracționale desfășurate de doctorul Ștefan să dea banii înapoi. În acest sens, procurorii din Slobozia au somat Institutul Național de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă București să verifice toate dosarele validate de dr Adrian Ștefan în cele 2 luni în care s-a aflat sub monitorizare. Se pare că, pînă în prezent, 60 dintre acestea ar fi cu probleme, în sensul că beneficiarii ar fi primit pensiile în mod necuvenit. Și în acest sens decizia magistraților care judecă această cauză este esențială...

22 Martie 2016, 19:55 (15237 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Caz de corupție la Spitalul Slobozia. Doi medici, acuzați de luare de mită!

Comentariile cititorilor:


Doru:
(23 Martie 2016, 17:00)
@Mary, care ești un mascul! Când un om ajunge la doctor, speriat pentru sănătatea lui, dă și cămașa după el ca să scape- zici tu, masculule! Dar doctorul de ce profită? De ce nu-și face pur și simplu DATORIA? De ce se uită la bolnav numai dacă i se dă șpaga? Da, toți doctorii și auxiliarii lor de doi bani, iau șpagă și noi o dăm! E cutumă, că tot mi-e drag cuvântul acesta! Dacă NU DĂM, murim mai repede; dacă o dăm murim din malpraxis...Alegeți terapia din Turcia!
SORIN:
(23 Martie 2016, 15:39)
@ Mary. Ești într-o eroare autoimpusă. Pe cine vrei să prostești?! După tine, pensionarii plătiți sau nu, ar fi trebuit să rămână acasă, după ce megaescrocul alcoolist anunțase reducerea pensiilor cu 15%. Norocul pensionarilor a venit din partea CCR, altfel gașca băsistă ar fi pus în practică această nemernicie, timp în care ea, gașca, FURA miliarde de euro. N-am crezut să mai aud sau să văd scris vreodată numele acestui megaescroc, Traian Băsescu, legat de pensionari sau salariați bugetari. Ai început bine, dar ai dat cu mucii-n fasole, cum se spune, taman la final. Și, așa, pentru cultura ta generală: nu se dă cămașa "după tine", ci "de pe tine". Hai, pa! P.S.: Faci parte din categoria celor de sub 40 de ani, sau din cea de peste?!
Afacerea:
(23 Martie 2016, 14:58)
"pensionare pe caz de boala" a inflorit in anii '90 dupa ce Iliescu si Roman au declarat industria tarii numai buna de fier vechi, iar minele incepeau sa se inchida,cand zeci de mii de romani abia trecuti de 40 de ani au fost si fara alta perspectiva,cu ingaduinta autoritatilor locale si centrale, pensionati.. Acum, judecand la rece, nimeni nu se pensioneaza pe caz de boala de sanatos: tipul clasic de pensionar pe caz de boala este insul trecut de 50 de ani,cu o calificare sau fara, cu sanatatea scartaind, si care nu-i permite sa aiba curajul de a muncii pe santiere in tarile vestice. Nici acasa patronii nu angajeaza astfel de oameni. Si-atunci singura solutie pt supravietuire ramane pensionarea pe caz de boala. Motive sunt dar mai trebuie"retusate"de medic, apoi stampilate de comisie. Nu medicul iese in strada sa strige"hai,care te mai pensionezi?", ci omul vine in spital"pregatit"prin diverse surse, stiind cam care e mercurialul la dom'doctor. Si,dupa cateva luni si-a asigurat un venit cat de cat pana la pensionarea pe limita de varsta. Daca o mai apuca! Cele 400 de spagi primite de dr Stefan erau,probabil de cateva sute de lei fiecare, la fel si stampilele obtinute pt diverse afectiuni. Acum,daca stam si comparam cam ce spagi si tunuri se iau si se dau in politica(vezi de ex.Hrebenciuc care, pt o restituire ilegala de 43.000 de ha padure, a cerut partea lui sa fie de 13.000 de ha din acele paduri. Omul nu se incurca cu 2-300 de lei) te cuprinde amaraciunea. Totusi, legea trebuie aplicata si intr-un caz si in celalat..
Mary:
(23 Martie 2016, 13:01)
        Rog ca toti doctorii din Spitalul Judetean de Urgenta Slobozia, sa ridice piatra! Sigur nu se va intampla. In doua luni de 400 de ori dar in atatia ani?! Cum, cei din Colegiul Medicilor, nu stiau?! Stiau si erau invidiosi pe acest mic Dumnezeu, care se privatizase cu, sau fara voia "lor". Oare spaga se impartea, se luau procente?! Privind cealalta fata "umana", acest doctor ajuta indivizi care nu mai gaseau un loc de munca intr-un oras bantuit de saracie si in acest fel se crea un echilibru in societate, adevarat artificial, echilibru pe care guvernantii nu au fost in stare sa il puna in practica. Omul pensionat artificial la nivel national se multumea cu putin si astfel s-au evitat exploziile sociale in anii de tranzitie. De cate ori ati vazut pensionari iesiti in strada din propie initiativa?! Da, au fost in strada, veniti pentru 50 de lei, spaga data de agitatori ai diferitelor partide. Demonstratia din fata Prefecturii, pentru demiterea presedinteluii Basescu, a scos din casa, zeci de pensionari pentru 50 de lei. Au fost manipulati, din saracie. Dr.Stefan, este omul care a facut si bine, cu toata spaga luata. Oare se putea fara spaga?! Marea majoritate dintre noi ne-am nascut cu "ea" si o avem in sange. Cand ajungi la doctor, dai si camasa dupa tine pentru sanatatea ta sau a apropiatilor tai.
spyn:
(23 Martie 2016, 11:38)
Ma bucur ca antevorbitorii mei au fost totalitate de acord cu mine. Cred ca a venit timpul sa nu-i mai pupam atata in fund pe medici, numai din frica ca maine poimaine o sa ajungem la mana lor. Nu eu i-am trimis sa-si aleaga meseria asta, recunosc, stresanta. Sa-mi fie iertata lipsa de politete... "chemarea DUMNEZEIASCA"  pentru aceasta profesie le-a fost dictata de sfantul BAN. Ce parere si-ar face un doctor a carui casa arde iar pompierul i-ar cere bani inainte sa se aapuce sa stinga incendiul? Ne-am saturat sa platim toata viata contributii la CNAS si s nu beneficiem de nimic atunci cand am ajuns la necaz.
durere:
(23 Martie 2016, 08:40)
Am respect de profesia de medic. E drept ca sunt multe probleme pe care nu le intelegem de ce pentru unii se poate pensie de boala (o boala mai usoara) iar pentru altii nu( cu boala pe bune)?!DISCRIMINARE si in randul bolnavilor.
proprietar de rate:
(23 Martie 2016, 02:00)
imi pare  rau, dar il urmareste de pe lumea de dincolo saraca C
Anti PSD:
(23 Martie 2016, 01:12)
Cu ani buni in urma, era un batran in comuna Albesti (putin mai sus de Caminul Cultural pe soseaua principala isi avea casa, as retine ca se numea Bratianu si sper sa nu gresesc), obisnuia sa stea ore in sir in fata portii sale, era in carucior (avea ambele picioare taiate). Domnul doctor in cauza il chema cu regularitate la comisie. Niciodata n-am inteles de ce. Era clar ca ar fi trebuit sa fie pensionat definitiv, dar se pare ca domnul doctor refuza, pesemne ca inca mai astepta o minune dumnezeiasca, anume aceea ca din senin sa-i creasca bietului om picioarele. Multi ani mai tarziu, bietul om a murit de o aprindere la plamani (cum s-o numi aceasta in termeni medical, imaginati-va cat era nevoit sa stea pe spate nopti in sir, caci fireste familia il ajuta sa duca o viata cat de cat normala, il culcau in pat pe bietul om). Ei bine, macar o data acum sa-si aminteasca in toiul anchetei sale de suferinta bietului om. Rusine domnule doctor! Rusine! 
Nicolae:
(22 Martie 2016, 22:57)
Toți doctorii primesc mită! Toți! Și n-au salarii indestulătoare!? Discriminare, asta se petrece! Toți trebuiesc monitorizați! Începeți cu chirurgii!
spyn:
(22 Martie 2016, 21:46)
Eu nu stiu ce ne miram ca prosti ca a luat un medic spaga. Exista in Romania un singur doctor care sa nu fi loat spaga cel putin odata? Asta ii si mana de fapt pentru aceasta meserie. Ce chemare Dumnezeiasca, ce juramant, banul in plus este ceeaa ce-i faca sa se scoale dimineata sa mearga la serviciu. Si s-o mai lasam dracu de slozinca cu "au salariile mici". Am citit undeva, de genul, daca si pompierii ar percepe acea spaga inaainte de a stinge incendiul cu ar fi? Si ei au salariile mici si nu-i mai crede nimeni.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 16 Oct 2026
212 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Vineri, 9 august a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic, pentru verificări, un bărbat de 48 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare, a reieșit ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 16:05
(2082 vizualizări - 0 comentarii)


Programul RAJA Constanța de Sfânta Maria

Casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise joi, 15 august 2024, de Sfânta Maria. Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 14:10
(2048 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Promovarea unui stil de viață sănătos

Protopopiatul Slobozia: Promovarea unui stil de viață sănătos

Vineri, 9 august 2024, Protopopiatul Slobozia împreună cu Școala Gimnazială «Sfântul Ierarh Nicolae» Bucu au organizat o nouă activitate în cadrul Proiectului Educațional ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 13:40
(3046 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Au ars baloții de lucernă

Sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orelor 16,00, trei echipaje de intervenție din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 11:20
(1873 vizualizări - 0 comentarii)


Moaștele a opt sfinți, la sărbătoarea hramului bisericii din Murgeanca

Moaștele a opt sfinți, la sărbătoarea hramului bisericii din Murgeanca

Biserica purtând hramul «Adormirea Maicii Domnului» din satul Murgeanca (comuna Valea Ciorii, Ialomița) se pregătește de sărbătoare. Miercuri, 14 august 2024, în cadrul unei procesiuni ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 10:50
(9072 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul Call Center pus la dispoziție de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clienșilor. Serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

12 August 2024, 09:05
(1917 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Fetești au fost sesizați joi, 8 august a.c., de către o femeie în vârstă de 78 de ani, din Fetești, cu privire la faptul că fiul său, de 49 de ani, ar fi încalcat odinul ...[citește_toată_știrea]

9 August 2024, 13:35
(1377 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Suplimentare de efective la misiunile sfârșitului de săptămână

În acest final de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta efectivele angrenate în misiuni, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

9 August 2024, 10:20
(5450 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Și-au pierdut viața într-un accident rutier

ISU Ialomița: Și-au pierdut viața într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în dimineața zilei de vineri, 9 august 2024, pe șoseaua națională care leagă localitățile Movilița și Sinești. În urma impactului dintre un automobil ...[citește_toată_știrea]

9 August 2024, 09:00
(2534 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Rezultatele acțiunii «ROADPOL-SPEED»

În perioada 5-8 august 2024, polițiștii ialomițeni au acționat pe cele mai tranzitate artere din județ pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 16:20
(1929 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «tentativă la furt calificat»

Un tânăr de 17 ani este principalul suspect într-un dosar privind comiterea infracțiunii de «tentativă la furt calificat». Potrivit polițiștilor, pe data de 23 iulie 2024, acesta ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 16:00
(2271 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 10:30
(3850 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Colectivul Consiliului Județean Ialomița își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea în neființă a mamei domnului Adrian Ionescu, secretarul general al județului Ialomița.
...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 10:00
(4146 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: A fost publicată lista persoanelor juridice cu obligații fiscale restante la 30 iunie 2024

Potrivit informațiilor oferite de Agenția Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, la nivelul județului nostru există 213 agenți economici care figurau cu obligații restante la bugetul general consolidat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 09:00
(16204 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Duminică, 4 august 2024, polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Ion Roată, Balaciu și Axintele o acțiune cu efective mărite având ca scop menținerea și asigurarea unui climat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:50
(1989 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendați pentru încălcarea Codului Rutier

Vineri, 2 august 2024, polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:40
(4270 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED», în desfășurare

În perioada 5-11 august 2024, conform Programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «ROADPOL-SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:30
(4588 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere convocarea comisiilor din Parlament pentru audierea propunerilor de comisar european

USR a depus luni, 5 august 2024, o solicitare scrisă pentru convocarea comisiilor din Parlament care să audieze propunerile de comisar european din partea României. Marcel Ciolacu nu poate să fenteze ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:10
(8730 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: USR


Slobozia: Incendiu provocat intenționat

Slobozia: Incendiu provocat intenționat

Duminică, 4 august 2024, un apartament din centrul Sloboziei a fost cuprins de flăcări. Se pare că focul ar fi fost provocat intenționat de proprietarul imobilului, supărat că ar fi fost părăsit de soție ...[citește_toată_știrea]

5 August 2024, 07:30
(3717 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Tineretul Național Liberal demarează campania națională de promovare și informare «Susținem cota unică, spunem NU impozitului progresiv!»

Tineretul Național Liberal a dat startul unei campanii de promovare și informare intitulată «Susținem cota unică, spunem NU impozitului progresiv!», prin care își propune să prezinte ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2024, 10:15
(7985 vizualizări - 5 comentarii)


Ialomița: Băuți și fără permise, la volan

Luni, 29 iulie a.c., polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 16:15
(2003 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii la Cosâmbești și Fetești

Incendii la Cosâmbești și Fetești

În dimineața zilei de duminică, 28 iulie a.c., în jurul orelor 11,10, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 11:20
(2478 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Țăndărei, Fetești și Ciochina

Accidente la Țăndărei, Fetești și Ciochina

Luni, 29 iulie, în jurul orelor 22,10, dispeceratul ISU Ialomița a fost anunțat de producerea unui accident rutier pe DN21A, în orașul Țăndărei, în care au fost implicate un autoturism ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 11:10
(2767 vizualizări - 1 comentariu)


Razie a polițiștilor la Movilița

Joi, 25 iulie a.c., polițiștii au organizat o razie în comuna Movilița, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2024, 13:40
(1787 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Premierul Ciolacu să nu-i mai mintă pe români! „Marea Restructurare“ a aparatului bugetar înseamnă peste 35.000 de salariați în plus la Stat!»

La aproape 10 luni de la angajamentul premierului Ciolacu de a realiza «cea mai ambițioasă reformă a aparatului bugetar de după Revoluție», care să includă comasări și desființarea unor instituții ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 16:55
(4401 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,69 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din iunie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna iunie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 13 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 13:20
(6415 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe crescătorilor de animale care doresc să acceseze credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de miercuri, 24 iulie 2024, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 07:40
(6864 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați în vederea participării la concursul de admitere în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:55
(7978 vizualizări - 0 comentarii)


Pesta Micilor Rumegătoare, în atenția DSVSA Ialomița

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează proprietarii de ovine și caprine, de pe raza județului, cu privire la contextul epidemiologic european și național privind ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:45
(6555 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică de la RAJA Constanța este la rându-i o opțiune rapidă, sigură ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 10:20
(7543 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...