Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

PRIMĂRIA COMUNEI AXINTELE

anunț

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, Primăria comunei Axintele, județul Ialomița, cu sediul în localitatea Axintele, județul Ialomița, organizează concurs în vederea ocupări unui post  vacant de:
-consilier, clasa I, grad profesional principal, în cadrul Compartimentului Buget-Finanțe, Impozite și Taxe
Condițiile de participare la concurs sînt condițiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.
Condițiile specifice
-studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalență în domeniul științelor economice
-5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice
-apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției
-cunoștințe operare calculator-cunoștințe de bază
Concursul se va desfășura în data de 25.04.2016, orele 10,00, la sediul Primăriei Axintele.
Cei interesați vor depune un dosar de înscriere, în perioada 25.03.2016-14.04.2016, care va cuprinde următoarele acte:
1) Cerere de înscriere la concurs adresată primarului comunei Axintele;
2) Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
3) Copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice;
4) Copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor;
5) Cazierul judiciar.
6) Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
7) Curriculum vitae;
8) Alte documente relevante pentru desfășurarea concursului.
Bibliografia pentru concurs este cea afișată pe site-ul Primăriei comunei Axintele, www.axintele.ro
Relații suplimentare la telefon 0243/317.778
                                                                                                                 PRIMAR, GRIGORE TUDOR

24 Martie 2016, 11:40 (2874 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 27 Iun 2026
284 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Trupul bărbatului înecat în râul Ialomița, adus la mal de pompieri

Trupul bărbatului înecat în rîul Ialomița, adus la mal de pompieri

Trupul neînsuflețit al bărbatului care a plecat în seara zilei de duminică, 3 iulie 2016, să se scalde în apele rîului Ialomița, a fost văzut marți, 5 iulie 2016, de un trecător, plutind în zona Ciochina ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2016, 16:55
(5319 vizualizări - 0 comentarii)


Primăria Slobozia: Lucrări ale Direcției de Administrare a Domeniului Public

Primăria Slobozia, prin Direcția de Administrare a Domeniului Public-Secția Reparații și Întreținere Străzi va efectua miercuri, 6 iulie 2016, operațiuni de turnare mixtură asfaltică, întreținere străzi ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2016, 12:55
(7848 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Bacalureatul 2016, în siguranță!

Peste 40 de polițiști acționează suplimentar în județul Ialomița pentru desfășurarea în condiții de liniște și siguranță a Bacalaureatului 2016. Șeful Poliției Române, chestorul de poliție Bogdan Despescu ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2016, 11:10
(3762 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

Firmă de transport
cu acționariat german

angajează
șoferi profesioniști
categoria C+E
-posesor atestat profesional
și cartelă tahograf
-experiență minim 2 ani,
pentru Comunitate
-plata la zi
Relații la telefon 0729/272.272

1 Iulie 2016, 13:15


«Clubul de vacanță», proiect socio-educativ desfășurat în Protopopiatul Urziceni

Cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, marți, 28 iunie 2016, în Sala de Festivități a Protopopiatului Urziceni, a început implementarea proiectului socio ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2016, 19:25
(36389 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Evaluarea Națională 2016, în siguranță!

Pentru desfășurarea în condiții de liniște și siguranță a examenelor, șeful Poliției Române, chestor de poliție Bogdan Despescu, a dispus suplimentarea dispozitivului curent care acționează în teren. Astfel ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2016, 16:25
(4219 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 2 incendii în 24 de ore

Un foc deschis executat de persoane rămase neidentificate a dus la aprinderea unei miriști de grîu, pe raza localității Bordușani. Evenimentul a fost anunțat la 112 duminică, 26 iunie 2016, în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2016, 14:05
(4087 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Alexeni și Amara

Vineri, 24 iunie a.c., pe DN2A, pe raza comunei Alexeni, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de către polițiștii ajunși la fața locului s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2016, 13:20
(8253 vizualizări - 1 comentariu)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 92000 de lei, 23 permise reținute

La acest sfîrșit de săptămînă, 24-26 iunie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2016, 12:15
(5141 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în creștere ușoară

La sfîrșitul lunii mai 2016, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7739 șomeri, din care 1294 șomeri indemnizați, respectiv 6445 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2016, 18:05
(4000 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Peste 700 de amenzi, aplicate în minivacanța de Rusalii

Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a făcut publică o situație statistică referitoare la acțiunile preventive demarate de oamenii legii pe toată perioada minivacanței de ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2016, 14:40
(4043 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Incendiu la o hală dezafectată

Un scurtcircuit produs la instalația electrică a fost cauza probabilă care a dus la izucnirea unui incendiu la o hală dezafectată a unei societăți comerciale, pe raza localității Sinești. Evenimentul s ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2016, 12:10
(5753 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești incendiu


DSVSA Ialomița: Suspiciune de dermatoză nodulară contagioasă la Ciochina

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor anunță crescătorii de bovine din județul Ialomița că în cursul zilei de duminică, 12.06.2016, a fost înregistrată prima suspiciune a bolii dermatoză ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2016, 18:25
(9431 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR actualizează constant Baza de Date cu Prețuri de Referință

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) actualizează în mod constant Baza de Date cu Prețuri de Referință pentru mașini, utilaje și echipamente specializate și o completează cu noi elemente ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2016, 17:55
(36345 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Doi minori, surprinși la furat de fier vechi cu căruța

Marți, 14 iunie 2016, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Căzănești au surprins în flagrant doi minori, de 15 și 17 ani, din localitate, respectiv din București, în timp ce transportau cu o căruță mai ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2016, 16:25
(7086 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Bătrînă de 67 de ani, acroșată de o mașină care dădea cu spatele

Marți, 14 aprilie 2016, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza municipiului Fetești s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. În timp ce o tînără, de 23 de ani, conducea ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2016, 14:40
(5481 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Bărbat din Giurgeni, arestat pentru contrabandă

Polițiștii din cadrul Secției Rurale Platonești au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2016, 13:15
(5121 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni arestare


Urmărit de polițiștii germani, prins în Ialomița

Un tînăr de 26 de ani, urmărit internațional de organele judiciare din Germania, a fost prins de polițiștii ialomițeni la Bărbulești. Pe numele acestuia, autoritățile germane au emis un mandat european ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 21:35
(6518 vizualizări - 0 comentarii)


Uniunea Europeană hrănește săracii Ialomiței

De la începutul acestei săptămîni, primăriile din Ialomița au demarat programul de distribuire a ajutoarelor alimentare oferite persoanelor defavorizate de Uniunea Europeană. La nivelul județului, peste ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 20:20
(5764 vizualizări - 1 comentariu)


Bucu: Contrabandă cu țigări

Peste 9500 de țigarete, fără documente de proveniență, dintre care 4520 netimbrate, restul avînd aplicate timbre emise de autoritățile Republicii Moldova, au fost ridicate în vederea confiscării de polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 19:40
(6221 vizualizări - 1 comentariu)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 74000 de lei, 18 permise reținute

La sfîrșitul săptămînii precedente, în perioada 10/12 iunie 2016, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 18:15
(5920 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Ciochina

Duminică, 12 iunie 2016, pe DJ203B, pe raza comunei Ciochina, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. În timp ce un bărbat, de 33 de ani, din județul Brăila, conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 16:40
(6617 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Ialomița: Beți și fără permise la volan!

Polițiștii rutieri au depistat pe șoselele județului doi conducători auto de 46, respectiv 66 de ani, din comunele Săveni și Făcăeni, care conduceau autoturisme pe drumurile publice deși au consumat anterior ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 15:10
(4515 vizualizări - 0 comentarii)


«Zilele Culturii Slobozene»: Întîlnire cu scriitoarea Otilia Sîrbu

În cadrul manifestărilor ample intitulate generic «Zilele Culturii Slobozene», desfășurate în perioada 6-12 iunie 2016, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, partener cultural al Primăriei ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 13:55
(7423 vizualizări - 0 comentarii)


Concurs de desene religioase la Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Concurs de desene religioase la Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Peste 20 de copii din întreaga țară s-au întrecut în urmă cu o săptămînă într-un concurs de desene cu temă religioasă, organizat de Protopopiatul Slobozia, în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2016, 11:25
(9834 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Părinți trimiși în judecată pentru că și-au ucis copilul

Caz șocant petrecut în Ialomița. În urmă cu o săptămînă, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au trimis în judecată doi părinți, anchetați pentru că și-au ucis copilul. Actele de urmărire ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2016, 21:25
(5965 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier soldat cu două victime

În cursul zilei de miercuri, 8 iunie 2016, o mașină s-a răsturnat și două persoane au fost rănite pe șoseaua care leagă Slobozia de localitatea Drajna. Din cercetările polițiștilor a reieșit faptul că accidentul ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2016, 20:10
(5827 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


IPJ Ialomița: Campanie națională împotriva furturilor din locuințe

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița vor demara în perioada următoare ample activități de prevenire pe linia combaterii furturilor din locuințe. Acțiunea se desfășoară ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2016, 19:50
(5569 vizualizări - 2 comentarii)


Pompierii voluntari, premiați la Slobozia

Joi, 9 iunie 2016, pe Stadionul «1 Mai» din Slobozia s-a desfășurat faza județeană a concursurilor serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. La cele 3 probe ale concursului au participat ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2016, 19:10
(4905 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Alegerile locale 2016 în Ialomița, fără incidente majore

Din punct de vedere al ordinii și siguranței publice, alegerile locale din acest an au fost cele mai sigure alegeri din ultimii ani. Prezența activă a polițiștilor a făcut ca, în ziua procesului electoral ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2016, 21:05
(3746 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Mihai în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Urbanistul în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...