Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Profesor de Religie, arestat și judecat pentru viol

S-a întîmplat la Gîrbovi

Profesor de Religie, arestat și judecat pentru viol

O anchetă a procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni scoate la lumină o poveste cutremurătoare. Profesorul de Religie al Școlii Gimnaziale Gîrbovi a ajuns după gratii după ce și-a batjocorit și snopit în bătaie soția. Anchetatorii susțin faptul că dascălul nu este la prima abatere. În trecut a mai fost cercetat și în alte dosare penale pentru vătămare corporală și ucidere, ambele fapte comise din culpă. În prezent, el este arestat preventiv pentru 30 de zile și a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de viol.

Gelozia naște monștri Ceea ce l-a făcut pe profesorul de Religie Raul Ciprian Sîrbu să-și iasă din minți este gelozia. Potrivit procurorilor din Urziceni, la jumătatea lunii februarie a acestui an, bărbatul a aflat că soția sa l-a înșelat și a încercat să aibă o discuție serioasă cu femeia pentru a lămuri întreaga situație. Cuvintele au fost însă de prisos, iar în căminul conjugal al celor doi soți a izbucnit un adevărat scandal. Orbit de gelozie, profesorul de Religie nu a ezitat să-și lovească soția. În rechizitoriul pe care l-au întocmit, procurorii precizează faptul că bărbatul i-a aplicat femeii o corecție ca la carte. A tras-o de păr și a strîns-o de gît, după care a lovit-o cu palmele peste cap și față. Mai mult, el a obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu el. «În cauză s-a reținut faptul că inculpatul a întreținut relații sexuale orale și normale și a penetrat-o în anus cu un deget. În tot acest timp, victima nu și-a exprimat consimțămîntul, plîngînd din cauza violențelor» se arată în rechizitoriul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni.

Scene de groază în magazia de lemne În urma investigațiilor făcute, procurorii au stabilit că scenele de groază la care victima profesorului de Religie a fost supusă s-au consumat în magazia de lemne a gospodăriei în care acesta locuia împreună cu soția. Datele din rechizitoriu scot la iveală faptul că bărbatul i-ar fi propus femeii să întrețină raporturi sexuale și apoi să se sinucidă împreună. Planul a fost descris în detaliu de către inculpat în timpul audierilor. Acesta le-a  relatat procurorilor faptul că a luat o funie, i-a făcut un nod și apoi a agățat-o de grinzile magaziei de lemne, implorîndu-și nevasta să se spînzure împreună cu el. Femeia a izbucnit în plîns, moment în care dascălul s-a năspustit asupra ei și a batjocorit-o. După cîteva minute, cei doi soți au revenit în casă, bărbatul continuînd să-și agreseze victima în același mod. Martoră a scenelor de violență cumplită a fost bunica victimei care, de teamă ca agresorul să nu-și reverse furia și asupra sa, a luat copilul celor doi și s-a făcut nevăzută. Ea ar fi revenit acasă abia spre dimineață și a văzut-o pe femeie plină de vînătăi. Tot ea ar fi fost cea care a convins-o să meargă la Poliție și să povestească tot ceea ce i s-a întîmplat. Organele judiciare au stabilit să pună în mișcare acțiunea penală pe numele profesorului Raul Ciprian Sîrbu și să solicite arestarea sa preventivă. După o lună de la debutul anchetei, la finele lunii martie, procurorii au terminat cercetarea și au decis trimiterea în judecată a dascălului în stare de arest preventiv. În trecut acesta a mai fost implicat în alte cauze penale, fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

13 Aprilie 2016, 11:05 (8132 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Bărbat din Bucu, arestat pentru «viol»
Doi bărbați din Amara, arestați pentru «viol»
Ialomița: Arestat pentru viol

Comentariile cititorilor:


HINGHER:
(17 Aprilie 2016, 14:57)
Când bagi un educator intr-o instituție de învățământ și VREI MESERIE, verifică-l des și bine! Cine s-o facă? Șpăgari sunt, criminali, uite că sunt, curve?... fără număr, pușcăriași vor fi, hoți, majoritatea, foste femei de serviciu, actuale profesoare, sunt, bețivi?...sunt și descoperiți, dar sunt încă mulți, ascunși pe interes, bețivane sunt, reorientați sexual?...sunt (fără ipocrizie, să le fie de bine!). Vaci sterpe? Multe! Mitocani? Ca peste tot. Bolnavi? Toți! ETC. DECI: Cea mai convingătoare breaslă ,,nediscriminatorie", pitorească, tolerantă și pacifistă, este EDUCAȚIA! Acum, oameni suntem! Chiar vreți Perfecțiune?
fig:
(14 Aprilie 2016, 14:20)
@dig. Lăsați toate detaliile! Vezi doamne puriste si jenante ...Să se vadă ce avem in școli, nu numai la Religie! Nici pozele nu erau degeaba! Copiii văd de toate pe calculator. Adulții "răniți" să se călugărească; acolo sigur sunt obscenități secrete!
Ion:
(14 Aprilie 2016, 13:19)
Din exprimarea dvs. reese ca cei doi locuiau in magazie??
dig:
(14 Aprilie 2016, 01:22)
Mai lipsea o poză de la locul faptelor (magazia de lemne)..asta pentru a definitiva tabloul atât de detaliat al "evenimentelor"...vă citesc zilnic și vă respect munca jurnalistică, dar anumite "picanterii", chiar dacă fac deliciul cititorului, consider că, uneori, pot fi omise..Acesta NU este un comentariu, așa că nu trebuie să îl afișați..este doar pentru uz intern...mulțumesc
Profesor, nu de Religie:
(13 Aprilie 2016, 19:40)
Și a ajuns fix profesor de Religie! Realizați ce avem prin școli? Foste crve, foști criminali și alte poame, profesori de...Religie! Că la alte discipline, stăm pe roze! Vezi șpăgarii care nu mai sunt judecați odată, și zburdă ca mielușeii printre elevi!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(3086 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(9483 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(23150 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(7284 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(2097 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3343 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(3100 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4868 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(10371 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(6173 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(26720 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16867 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2302 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5932 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(6617 vizualizări - 0 comentarii)


2640 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-noiembrie 2025

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2640 persoane ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 12:10
(5645 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de lucru la RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA Constanța, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 08:55
(9756 vizualizări - 0 comentarii)


Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Un cetățean a sesizat Poliția cu privire la faptul că un autocamion, ce se deplasa pe raza localității Reviga, ar transporta material lemnos peste limita declarată în avizul de însoțire. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2025, 15:40
(7050 vizualizări - 3 comentarii)


Tânăr fără permis din Movilița, urmărit de polițiști. A fost reținut pentru 24 de ore!

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni  au reținut un tânăr, de 21 de ani, din Movilița, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de « ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:55
(6402 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Colindătorii» au furat mai multe bunuri din scara unui bloc

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în scara blocului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:50
(11588 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,79 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna noiembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna noiembrie a.c., 30 de inspecții fiscale, fiind efectuate 8 controale inopinate și 48 de verificări documentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 13:10
(11054 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 312,2 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în colaborare cu IPJ Ialomița, au verificat, prin controale în trafic, transporturile de animale și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 08:10
(9043 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,26 milioane de lei în noiembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 5, ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:30
(10533 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 38,718 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:20
(8477 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Marți, 9 decembrie a.c., polițiști din Ion Roată au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Căzănești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:35
(10712 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 154,02 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,02 milioane ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:20
(6819 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(8962 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(6132 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...