Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor iartă preoții cu păcate penale

Episcopia Sloboziei și Călărașilor iartă preoții cu păcate penale

Un preot din Ialomița a fost mutat disciplinar la o altă biserică după ce a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, într-un dosar penal. Procedura instituită de reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor ridică semne de întrebare cu privire la măsurile disciplinare aplicate preoților. În timp ce unii sînt caterisiți fără drept de apel, alții scapă de această pedeapsă fără mari bătăi de cap. În cazul de față, oficialii instituției susțin faptul că «prejudiciile create nu au afectat biserica, de aceea s-a luat această decizie». În replică la situația creată, preotul incriminat afirmă: «Mă lasă rece tot ce vreți să scrieți despre mine!».

Caz penal la biserica din Gimbășani
Preotul inculpat se numește Victor Oprea și se află în slujba Bisericii din anul 1994. În urmă cu aproximativ 3 ani, el a intrat în atenția ofițerilor de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, suspectat fiind că și-ar fi înșelat enoriașii care veneau să se roage la Biserica din Gimbășani, acolo unde slujea. Acuzațiile care i le-au adus polițiștii vizau maniera ilegală în care acesta ar fi folosit mai multe CNP-uri ale oamenilor, pentru a obține cei 2% din impozitul pe venit, destinați susținerii activităților fundațiilor și asociațiilor. Demersul are la bază o prevedere legală potrivit căreia bisericile din România au statut de asociație sau fundație. În total, ar fi vorba despre 230 de persoane din Gimbășani pe care preotul le-ar fi înșelat. Banii strînși ar fi trebuit folosiți pentru pictarea bisericii, însă ei au fost folosiți în scop personal de către preotul Victor Oprea. În urmă cu o săptămînă, acuzațiile polițiștilor la adresa preotului au fost confirmate și de instanță. Curtea de Apel București a emis o sentință definitivă, în care-l acuză pe duhovnic de «înșelăciune» și îl condamnă la pedeapsa de 1 an de închisoare cu suspendare...

Iertat pentru faptele penale
Deși sentința instanței de drept comun demonstrează vinovăția preotului Victor Oprea, nu aceeași opinie au avut și reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Consiliul Ecumenic din cadrul entității a stabilit o pedeapsă mai blîndă pentru duhovnicul inculpat. El a fost mutat disciplinar de la Biserica din Gimbășani la Biserica Dumitrești, de pe raza administrativă a comunei Valea Ciorii. Motivul pentru care s-a adoptat această decizie este unul uluitor. «S-a luat decizia mutării de la o biserică de rangul II la o biserică misionară. Este tot o mustrare disciplinară, pe care canoanele bisericești o prevăd. Preotul nu a fost caterisit întrucît prejudiciile pe care le-a adus nu au vizat efectiv biserica, ci enoriașii...» au explicat reprezentanții Biroului de Presă al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

Reacția preotului
Contactat telefonic pentru a explica situația în care se află, preotul Victor Oprea a refuzat să facă declarații cu privire la condamnarea penală a Curții de Apel București. Acesta s-a prevalat de dreptul de a nu face comentarii cu privire la vinovăția sa. «Nu am ce să comentez cu privire la acest aspect. Tot ceea ce am avut de zis am zis! Este o problemă care mă vizează pe mine personal. Toate lucrurile acestea există pentru că eu am vrut să existe. Chiar nu-mi face plăcere să vorbesc despre asta, iar faptul că dumneavoastră mă considerați un subiect de presă mă lasă rece efectiv. Și mă lasă rece și ceea ce o să scrieți!» a fost declarația pe care ne-a oferit-o preotul Victor Oprea.

19 Aprilie 2016, 22:20 (38459 vizualizări - 47 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Gigi:
(22 Aprilie 2016, 14:31)
@sulică care semnează "pentru @ Iuda. Nene prost, nu poți să ți dai și tu un nume?? Uite că l primești pe cel convenit: SULICĂ, indiferent de scula posedată. Am vrut să-ți zic așa: nu ești prost degeaba, știi Religie! Ai tocit mult pentru progresul omenirii și sănătatea românilor! Chiar ne ai adus o oază de pace lăuntrică!
SORIN:
(22 Aprilie 2016, 14:00)
Îmi pare rău că unii confundă marfa cu ambalajul. Foarte adevărat: Biserica, de-a lungul timpului, a avut un rol deosebit în societate, mai ales în Sănătate și Educație. Însă, a confunda binefacerile Bisericii de altădată, cu preoți adevărați, cu har de la Dumnezeu, de o modestie binecunoscută, cu așa-zișii părinți, de astăzi, niște hoți la drumul mare, niște Satana care-și bat joc de enoriași, este o blasfemie. Lăsați-o mai moale cu "binefacerile" Bisericii de astăzi. Pe mine nu mă va convinge nimeni, chiar dacă există și excepții, că BOR nu e o adunătură de escroci de cea mai mare anvergură. Dovadă stă scăderea încrederii românilor în Biserică, nu demult aflându-se pe primul loc.
draga@SORIN:
(22 Aprilie 2016, 12:47)
se intelege clar ca  epitetul"tampiti" l-ai atribuit si parintilor tai care te-au botezat, evident in biserica ortodoxa, asa cum au facut si bunicii cu parintii tai. Ca sa ne limitam doar la trei generatii. Noroc cu tine ca i-ai luminat. Sa va fie de bine!
apropo de lumanari:
(22 Aprilie 2016, 12:35)
E plina piata de lumanari de import,mai ales made in China care numai din ceara de albine nu sunt facute si pot dauna atat sanatatii(lumanari care contin cel putin 20 de toxine,dintre acestea, cele mai toxice elemente prezente sunt tricloretan, acetona, xilen, fenol, crezol, clorbenzen etc) cat si picturilor din interiorul bisericilor. Oare cu asemenea lumanari ar mai fi razbit prin secole picturile manastirilor ridicate de voievozii nostri?
pt@IUDA:
(22 Aprilie 2016, 11:52)
In Biserica rasariteana, Sfantul Vasile Cel Mare(sec.IV) este primul care a infiintat spitale (inclusive pentru leprosi) ceea ce a devenit o traditie. Activitatea spitaliceasca in Romania este legata de manastirile in jurul carora au aparut asa zisele bolnite, pentru ca ulterior sa se construiasca adevarate spitale (1704 Spitalul Coltea, 1735-1752, Spitalul Sfantul Pantelimon, 1757, Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi). In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea se poate vorbi despre un fenomen si anume aparitia spitaleor intretinute de marile manastiri, fenomen ilustrat de initiativele staretului Parisie Velicicovshi de la Neamt. Aceasta activitate se mentine si in prezent,astfel biserica ortodoxă a înființat Spitalul Providența din Iași, mai multe centre medicale, hospice-uri si centre de recuperare desfășurând o activitate susținută în ceea ce privește asistența socială. În București a funcționat după anii 90 spitalul Christiana deservit de personal medical monahal. De asemenea sunt în proiect și alte spitale, unul dintre ele chiar in complexul aferent Catedralei Mântuirii Neamului.
SORIN:
(22 Aprilie 2016, 11:32)
@IUDA. Cu toată dragostea, "nemaiîntâlnit" este corect. În ceea ce privește pe"credincioșii" de tip SULICĂ, vorba lu' @Mircea, îi îtreb atât: de ce când vă vine rău, pe la pupatul moaștelor, chemați SMURD, și nu vă salvează oasele "binefăcătoare"?! Ce tâmpiți!
gramaticul:
(22 Aprilie 2016, 11:21)
@SORIN, o analiza gramaticala la postarea semianalfabetului @mircea,ceva? Sau nu se pune ca e 'avocatul' tau din oficiu, ha,ha,ha!
IUDA:
(21 Aprilie 2016, 21:52)
Ce,  vreți echitate din partea episcopiei ?Aiurea. Dacă ești la o ședință ,unde dai numai de sutane cu miros de FA, ai să -i vezi cum se apleacă până la pământ să pupe mâna STAPÂNULUI. Da,da, așa se adresează în scris când fac o cerere. : STÂPÂNE,... De ce există monopol la lumânări ? Nu veniți cu lumânări de afară, zice lumânărarul evazionist, când te vede cu ea în mână (lumânarea ). Tupeu nemaiântâlnit. Afișează pe ușa blocului convocator : Mâine la ora 16,oo să fiți acasă că venim cu busuiocul. Ce,eu lipesc pe ușa bisericii vreun anunț că primesc „călugărițe ” în gazdă ? Bravo, Sorine ! Las-i să pupe poala popii și când o să aibă dureri de spate să meargă la fizioterapie la biserică, să treacă pe sub masă.și după aia să spună că se simt înviați.
mircea:
(21 Aprilie 2016, 21:38)
„e unul pe aici...” cand vrei sa comentezi ceva sau despre cineva, in casuta dreptunghiulara aia mica, iti poti trece numele, daca n-o faci, esti simplu SULICA, deci @SULICA cel credincios, faptul ca tu esti atat de cretin incat crezi ca daca te duci si te uiti in cura popii impropiu autodenumit „parinte”, este problemata, este o vorba, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere....cazul tau...am vazut ca ai facut ce ai facut si ai dat-o si-n politichie, ca sorin ar fi de stanga si tu, bag seama, esti de dreapta....booon, eu cred ca esti doar un purtator de sutana, adica o satana-n sutana, la fel ca toti popii...si inca ceva, fiecare are dreptul sa isi aleaga modul in care il simte pe Dumnezeu,si, unul ca tine, nu are nici dreptul nici caderea in a-i judeca pe ceilalti....ti se cuvine vorba primarului TNT....adica simplu...hai sictir.
e unul pe aici,@SORIN:
(21 Aprilie 2016, 18:25)
care se tot screme sa-si tot motiveze public neputinta de a merge la biserica si de ce ramane el liber-cugetator credincios in "stanga europeana"(un fel de stanga de balta la care a lipit o funda mai pompoasa). Apropo,daca tot stie atatea despre afaceri necurate cu preoti, morti neingropati care se descompun in soare, si mafii de prin cimitire(probabil noi cazuri gen ex ministrul psd Darius Valcov cu bani si tablouri prin cavouri) sa informeze rapid organele in drept ca sa nu fie umflat de acestea  ca tainuitor. Il previn din altruim, evident.
SORIN:
(21 Aprilie 2016, 12:33)
Se tot screme unu' p'aci să "omoare" limba franceză. Puteai să copiezi și numele complet al matematicianului filosof Blaise Pascal. Dacă pentru C. Noica nu e vreo problemă, probabil, toți știind că e vorba de Constantin, la Pascal nu sunt sigur chiar deloc. Dacă atâta ai înțeles din postările mele, nu stau să-ți explic. Poate-mi explici tu cum stă treaba cu morții care nu sunt înmormântați până nu dai cât cere popa. Poate-mi explici tu cum e cu mafia din cimitire. Poate-mi explici tu de ce nu sunt tarife naționale, așa cum ar trebui să fie pentru orice prestare de servicii, chiar de sunt ale Bisericii, poate-mi explici tu de ce popimea nu eliberează chitanță, poate-mi explici tu ....Tu n-ai decât să aștepți vremea de apoi. Eu trăiesc astăzi și nu suport ca un popă escroc să-și bată joc de mine. Și nici de tine. Așa sunt eu, altruist.
@SORIN:
(20 Aprilie 2016, 21:59)
nu merge la biserica, nu-i plateste nimic, nu doneaza nimic, dar chibiteaza  pe santul net-ului ca orice baba liber-cugetatoare, asa-zisa de "stanga europeana"si deplange starea credinciosilor jumuliti toata viata de catre preot. Apropo, platesc 50 de lei pe an bisericii de care apartin,iar duminica aprind doua lumanari(fiecare de 20 de bani)cand merg sa asist la sf.  liturghie. Nu ma simt taxat sau jumulit in niciun fel dar nici nu ma insor ca Tariceanu odata la 4-5 ani. Impozitul la primarie este de trei ori mai mare,adica 150 de lei pe an si primesc in schimb apa otravita pe post si la pret de apa potabila plus o groapa(de veci pt banii slobozenilor) in centrul urbei  pt delectarea privirii atunci cand trec prin zona. Plus un sir interminabil de alte nefacute in tot orasul. Daca preotul greseste il  judeca justitia. Pt restul va da socoteala"dincolo",la fel ca oricare dintre noi. Important e ceea ce face el in biserica, in haina preoteasca. Asa cum pt mine cand sunt bolnav si merg la spital important este ceea ce face medicul si ce tratament imi prescrie, nu daca e betiv, curvar, spagar, sau ca isi bate nevasta ori amanta. Pt toate astea o sa dea socoteala la fel ca un preot sau ca oricare om care greseste sau incalca legea, atat aici cat si "mai apoi".Si apropo de dincolo, marele filozof C.Noica spunea, parafrazandu-l pe B. Pascal," Nu pierd nimic daca sunt credincios si Dumnezeu nu exista. Dar , daca exista, atunci am castigat TOTUL".A bon entendeur, salut!(Cette expression est une allusion à la parole de l'Évangile "Que celui qui a des oreilles pour entendre, entende" -Matthieu, XIII).
mircea:
(20 Aprilie 2016, 21:40)
@sorin...nici dracu' nu stie unde ajung acei bani, doar satanele-n sutane stiu...adica bor-ul....
Andrei:
(20 Aprilie 2016, 15:04)
Cel mai mare impostor, betiv, trufas, care imbraca haina preoteasca pe numele lui C.R., ce face de rasul curcilor haina preoteasca, ce spune Episcopia Sloboziei si Calarasilor?! Urmarit penal pentru nelegiuirile pe care le-a facut cat a fost director la MAR, nu pentru toate ca DNA nu are habar, "slujeste" in biserica de lemn adusa cu japca de la Poiana, pe care a jefuit-o de cele mai frumoase si scumpe icoane, din spusele localnicilor, pangareste in continuare un lacas de cult cu atata incarcatura istorica. 
SORIN:
(20 Aprilie 2016, 13:41)
De când spun că BOR este o instituție megapenală, condusă de un mare escroc dovedit, l-am numit pe Daniel, am fost porcăit în fel și chip de așa-zișii credincioși. Enoriașii sunt taxați de la naștere la moarte de niște popi fără niciun Dumnezeu, Parlamentul și Guvernul neavând curajul să taie în carne vie privind tarifele percepute la nivel național. Auzi, biserică de rang! Poate de rangă! Preotul din Gimbășani nu face excepție privind golănia și tupeul acestor nemernici. Problema este că există persoane care le țin isonul acestora, umblând din casă-n casă pentru a aduna bani pentru Biserică. Unde ajung banii ăștia, dracu știe! Se pare că noul preot, cu "delegație" de la Parohia Sudiți, cu nume de patriarh, adică Daniel, este mai pașnic, ține slujbele după și ca la carte, nu după bunul plac, fiind pe placul multora. Asta din cele pe care le mai aud și eu de pe ici-colo, necunoscând multă lume din zonă. Bine-ar fi să fie bine. Adevărații credincioși nu merită slujitori ai domnului Scaraoțchi.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
184 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 3,70 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma controalelor în februarie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna februarie a.c., 30 inspecții fiscale (18 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2025, 11:05
(5252 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sistemul «E-Sigur», operațional

Începând cu luna martie 2025, Sistemul «E-Sigur» a devenit operațional și în județul Ialomița, având ca scop principal prevenirea și reducerea accidentelor de circulație ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2025, 12:00
(4804 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În februarie 2025 s-a rambursat TVA în valoare de peste 6,10 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna februarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2025, 09:30
(3348 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 297,054 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează începând de joi, 13 martie 2025, plata ajutorului de stat la motorina utilizată ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2025, 16:35
(3300 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, la data de 11 martie ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2025, 11:30
(3786 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Stelnica, în data de 11 martie a.c., în jurul orelor 19,00, au efectuat semanal de oprire unui vehicul ce circula pe strada Bărăganului din localitatea Bordușani. Î ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2025, 11:25
(1674 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 127,80 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 127,80 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2025, 11:40
(4398 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2025, 11:35
(3130 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că luni,10 martie 2025, a demarat procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) aferente sectoarelor vegetal ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 16:05
(4661 vizualizări - 0 comentarii)


182 de persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în luna ianuarie 2025

În luna ianuarie 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 182 de persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 11:50
(3600 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul depunerii Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 03-07 martie 2025, în cadrul Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025, au fost depuse ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 11:35
(4404 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 10:30
(3088 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Fidelis», dobânzi de până la 7,80%

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că cea de a doua ediție a Programului «Fidelis» din 2025, ce se va desfășura între 7 și 14 martie a.c ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 09:25
(2468 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 74 de fermieri ialomițeni au depus cereri pentru acordarea subvențiilor destinate sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că în perioada 3-6 martie 2025, prin Centrele APIA, s-au primit cereri de acordare a unui sprijin financiar de urgență în agricultură ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2025, 12:40
(2862 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor în unitățile de învățământ din Slobozia

Acțiuni preventive ale polițiștilor în unitățile de învățământ din Slobozia

Joi, 6 martie 2025, polițiștii din Slobozia au desfășurat activități preventive în cadrul a trei unități de învățământ din reședința județului. Este vorba despre Școala Gimnazială ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2025, 12:20
(3333 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Tentativă de viol» asupra unei minore, într-o scară de bloc

Un tânăr de 20 de ani, domiciliat în Slobozia, a fost reținut pentru 24 de ore miercuri, 5 martie 2025, sub acuzația de «tentativă de viol». Cu privire la aceste acuzații, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:30
(3852 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Și-a agresat mama apoi a încălcat ordinul de protecție emis de polițiști

Un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști pe numele său. Oamenii legii au dispus această măsură după ce duminică ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:10
(5316 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Dosar penal pentru «furt de arbori»

Perieți: Dosar penal pentru «furt de arbori»

Polițiștii ialomițeni au identificat pe raza localității Perieți un bărbat care ar fi transportat, cu o căruță, aproximativ 1,8 mc de material lemnos din specia stejar, pentru care nu a prezentat documente ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:00
(3022 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «furt calificat»

Marți, 4 martie 2025, polițiștii au fost sesizați de o femeie despre faptul că o persoană de sex masculin ar fi pătruns în interiorul unei societăți comerciale din Slobozia, unde a încercat ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:00
(3846 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 martie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 10:40
(8030 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,15%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2025

La sfârșitul lunii ianuarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4815 de șomeri (din care 2140 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2025, 12:00
(4617 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate localitatea Dridu-Snagov din județul Ialomița, furnizarea energiei va fi ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2025, 12:00
(2733 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie, 602 misiuni de ordine publică, dintre care 9 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2025, 10:40
(4494 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Înscrieri pentru școlile de agenți de poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a început recrutarea candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 16:10
(4086 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Raportări ONG privind sponsorizările

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, respectiv persoanele juridice fără scop patrimonial (asociații, fundații, sindicate, patronate) care au primit î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 09:10
(3221 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 3 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2025. Fermierii vor putea depune Cererea de Plată î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:55
(5306 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3 martie-31 august 2025 (în zilele lucrătoare), pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:50
(3022 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Arestați preventiv pentru «proxenetism» și «spălare de bani»

Doi tineri de 24 și 26 de ani, din Căzănești, au fost arestați preventiv joi, 27 februarie 2025, în cadrul unui dosar penal ce vizează fapte de «proxenetism» și «spălare de bani ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2025, 10:05
(5644 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși de polițiști la scurt timp după ce au furat bani din geanta unei femei

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de către o tânără, de 26 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla în incinta unei unități economice, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:30
(11467 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor pentru creșterea siguranței rutiere

Joi, 27 februarie 2025., în intervalul orar 07,00 -09,00, polițiștii din Slobozia au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma neregulilor constatate ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:10
(3745 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
:-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...