Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Cristian Roman se retrage din cursa electorală

Primarul Țăndăreiului, condamnat în primă instanță

Cristian Roman se retrage din cursa electorală

Judecătorii Tribunalului Ialomița au dat joi, 28 aprilie 2016, o primă sentință în dosarul lui Cristian Roman, primarul orașului Țăndărei. El a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare, fiind acuzat de «deturnare de fonduri». Deși se pregătea intens pentru alegerile locale din 5 iunie, acesta a anunțat că își retrage candidatura.

PSD rămîne fără candidat la Țăndărei
Ancheta în cazul primarului din Țăndărei a debutat în toamna anului 2014, cînd procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița l-au săltat pe Cristian Roman și l-au dus la audieri. Acesta a fost acuzat de faptul că a ar fi folosit banii din bugetul local pentru lucrări publice pe care nu a putut să le justifice, semnînd totodată și o serie de documente. Arestat preventiv și cercetat sub control judiciar, Cristian Roman și-a primit joi, 28 aprilie 2016, prima sentință în dosarul penal deschis pe numele său. Judecătorii Tribunalului Ialomița au decis să-l condamne la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Sentința dată la Slobozia are mari implicații în viața politică a edilului din Țăndărei. Acesta se pregătea pentru un nou mandat în fruntea Primăriei Țăndărei, fiind candidatul propus de PSD pentru această funcție. Pedeapsa judecătorilor l-a făcut însă să se retragă din cursa electorală. Anunțul a fost făcut public pe un site de socializare. «Cu regret pentru oamenii minunați pe care i-am avut aproape, cu regret pentru cei peste 2000 de oameni care m-au votat, anunț că mă retrag din cursa pentru Primăria Țăndărei, ca și din funcția de candidat pentru Consiliul Local Țăndărei. Le mulțumesc tuturor celo care mi-au fost alături. Știu că în această campanie era un singur proiect, pe care anumiți politicieni și afaceriști îl au: să-l termine pe Roman. Am ajutat de când mă știu pe oricine și pe cine a avut nevoie. Din nefericire pentru mine unii abia au așteptat să bage cuțitul pe la spate...» a fost mesajul transmis de Cristian Roman în spațiul virtual.

29 Aprilie 2016, 00:15 (14024 vizualizări - 26 comentarii)

Comentariile cititorilor:


bă cristi:
(30 Aprilie 2016, 03:25)
Fii bărbat până la capăt și i-ați osânda...cu tot ce presupune asta..e la modă să furi, să înșeli,să fii șmecher iar dacă ai noroc scapi și necondamnat, că doar nu ți s-o întâmpla tocmai ție care le știi pe toate. Ai avut bani, glorie, câteva mercedesuri și apartamente acuma na... câțiva ani de pușcărie ce mai contează...in vremurile astea când e o virtute. Io nu mă mir că tu te duci la pușcărie ci de atitudinea celor ce te susțin. Cum drq să aplauzi pe cel ce te-a furat și- a luat cu amândouă mâinile bani din impozitele plătite de cei proști plus că tot ce-a făcut a avut un interes ascuns. Condamnarea lui nu este o lecție ptr el, ci ptr toți cei ce-i vor urma în scaun, că de vor fura, la fel vor păți. Pușcăria salvează România.
Alo PSD:
(30 Aprilie 2016, 01:23)
Un mincinos.Nu si-a retras nici o candidatura.In aceasta seara s-a plans cu lacrimi de crocodil ca e nevinovat,iar parlamentarii PSD au crezut minciunile lui.Domnilor parlamentari,l-ati intrebat cate dosare mai are si nu stiti de ele??E bine mergeti tot inainte cu el.Asa veti  obtine maxim 3 conslieri locali.
marian:
(30 Aprilie 2016, 00:35)
lighioanele care te aparau unde sunt? erau destui care te aparau sustinand ca esti tare nevinovat. acum unde sunt? dinulescu de exp.
Cristi suparatu':
(29 Aprilie 2016, 16:35)
Penali se gasesc mulți in PSD să candideze. Cine este curat in PSD primește un picior de la un scaun să încerce să stea pe el fără să cadă. Suntem înconjurați de oamenii PSD-ului în administrația județului: directori generali, directori adjuncți, șefi servicii, secretari, cu salarii de nici nu viseaza cei din privat la ele. Normal ca PSD are bani sa împânzească orașul cu cât mai mari și cât mai multe afișe electorale. Nu mai vorbesc de furăciunile de la marile investiții ale orașului Slobozia: cele 7 semne de intrare in localitate (au fost făcute de vreo 2 ori) - pariez ca un semn din acela costa peste 10.000 lei, ceasul muzical din Parcul Ialomița, multele statuete ale arhitectei șefe condamnate, marea sală de evenimente a Consiliului Județean - 9 milioane lei, cei 17,5 milioane lei investiți in câțiva metri de asfalt, un gard, si niște stălpi de iluminat din parcul IMM, etc.
Valentina:
(29 Aprilie 2016, 14:26)
Bravo Cristi .
alex:
(29 Aprilie 2016, 13:54)
Băi Cristi , nu ți-a băgat nimeni cutitul in spate, ti l-ai bagat singur. nu te joci cu deturnarea de fonduri, vorba aceea : norocul ți-l faci cu mâna ta. te-ai lăcomit ca ursul la miere. la apel primesti mai mult.
mocanescu:
(29 Aprilie 2016, 11:23)
Sa vedem cu ce penal te v a inlocui psd-ul. Si tie succes in continuare.
Artemisa Camelia:
(29 Aprilie 2016, 10:51)
Eu consider ca 80% dintre actuali primari si canditati actualnente la ciolan sunt arestabili si puscariabili care au dezvoltat in primariile din ialomita adevarate clanuri mafiote puse pe furt santaj delapidari si amenintari.Sunt primari in ialomita care de indata ar trebui sa fie luati din pat si direct la puscarie pentru 3-4-5 mandate,adica 12-15 ani de inchisoare ei si gastile lor formate in primarii. Sunt primari in ialomita care cand au fost alesi acum 13-14 ani erau niste sarantoci jegosi de nu aveau nimic pe lume. Cand ieseau din casa ziceai ca-si muta domiciliul. Imediat dupa ce au ocupat fotoliile de primari sau pus pe furat si smecherii .Acum din saraci libidinosi au apartamente prin Bucuresti,vile prin comune,au amante carora le-au facut firme cu afaceri prospere.Au cununat botezat .Isi tin odraslele pe la licee si facultati private,excursii in strainatate pentru amante , copii amantelor la care le-au facut averi ascunse de ochii faierilor ce iau votat. Sunt primari care au titluri de cavaleri ai masoneriei cumparate oe banii fraierilor,iar astazi cand vorbim au ajuns sa se creada ISUUSI CRISTOSI eterni si de neinlocuit. Majoritatea primarilor actuali ar trebuii cu viteza luminii arestati si condamnati la ani multi de puscarie. Confiscate averile lor si averile amantelor care au facut bani din afaceri finantate de cei ce se cred tauri comunali. Rau este ca multi f multi oameni nu vad sau se fac ca nu vad si accepta sa fie batjocoriti de catre un fost sarac de avea nimic si traia in bordeiul parintilor.In ialomita politia procuratura ( nu toti ) sunt mana in mana cu hotia si mafia. Sunt politisti care merita si ei ani multi de puscarie. Recent am vazut un caz in care politistul a mers sa faca o constatare. Nu va inchipuiti cat de prost a primit dictare de la presupusul infractor si a mentionat in raport exact cei dictase presupusul infractor. La cat de prost politist nu si-a dat seama ca in acte era alta realitate. Pai nu merita si prostul politiei vro 10 -
Versac:
(29 Aprilie 2016, 09:35)
La cat mai multi sa dea bunul dumnezeu ! Pe ala din Dridu cand il condamna ? Cati ani de puscarie va primi ? Cati ani de puscarie credeti ca merita ?
gogu:
(29 Aprilie 2016, 01:31)
bre cristi, esti vinovat , nu mai arunca pe unul sau pe altul.si nu te-ai retras singur, ti-au interzis judecatorii sa mai candidezi, asa ca nu ai facut nicio bravura. astept cu interes ziua cand gheorghe tinel va fi si el la celula.atunci vom putea spune ca nimeni nu e mai presus de lege
e "trendy"in psd:
(29 Aprilie 2016, 01:17)
Nu esti psd-ist adevarat daca nu esti condamnat "politic"(adica penal,penal).

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
281 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Drăgoești: Bombă de aviație găsită în curte

Echipajul pirotehnic al ISU Ialomița a intervenit sîmbătă, 30 aprilie, în jurul orei 16.00, pentru ridicarea unei bombe de aviație descoperită de un cetățean din localitatea Drăgoești, în timp ce săpa o ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2011, 13:20
(8239 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Fără permis și beat a încălecat motocicleta. Și a acroșat o mașină!

Polițiștii îl cercetează pe un bărbat de 32 ani care s-a autoaccidentat în timp ce se deplasa cu o motocicletă. Acesta consumase în prealabil băuturi alcoolice și nu poseda permis de conducere. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2011, 12:39
(5378 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism urmărit național, depistat în Ialomița

Polițiștii ialomițeni au organizat și executat vineri, 29 aprilie a.c., o acțiune pentru depistarea autoturismelor care figurează urmările național și internațional. Cu această ocazie, polițiștii au identificat ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2011, 12:21
(7391 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Doi saci de scrumbie într-o autoutilitară condusă de un șofer băut

Polițiștii din Țăndărei au depistat pe raza localității o autoutilitară la volanul căreia se afla un tînăr, de 24 ani, însoțit de un bărbat de 38 ani, ambii din comuna Giurgeni. Polițiștii au procedat la ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2011, 12:06
(11816 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Doi infractori, după gratii

Agenții Postului de Poliție Munteni-Buzău au reușit în acest sfîrșit de săptămînă prinderea și încarcerarea a doi infractori, ambii din localitate, care se sustrăgeau executării pedepsei privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2011, 12:02
(15533 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Concert de muzică sacră la Mînăstirea «Sfinții Voievozi»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Consiliul Județean Ialomița și Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» organizează, sîmbătă, 7 mai, un inedit concert de muzică sacră. Concerul va fi susținut de Corala ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2011, 13:27
(9637 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia Nouă: Biciclist băut, accidentat

A băut și a plecat la plimbare cu bicicleta. Asta i-a adus unui bărbat de 44 ani, din Slobozia, ghinionul de a fi rănit într-un accident rutier. Din cauza consumului de alcool, biciclistul a căzut și a ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2011, 10:48
(9407 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți de fier vechi, prinși în acțiune

Patru bărbați și o femeie au fost prinși în flagrant de polițiști în apropierea Autostrăzii în timp ce încercau să fure o conductă metalică situată pe un teren viran. Pe scurt, cei cinci săpaseră un șanț ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2011, 09:23
(9138 vizualizări - 2 comentarii)


Munteni Buzău: Viol și tîlhărie în plină stradă

Un individ de 20 ani din Munteni Buzău este cercetat pentru pentru viol și tîlhărie. Tînărul a fost reținut de polițiștii ialomițeni joi, 28 aprilie.
Pe scurt, în data de 16 aprilie, o localnică de ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2011, 16:22
(11407 vizualizări - 1 comentariu)


Bucu: Hoți de cablu de cupru, prinși de polițiști

Trei tineri din localitatea ialomițeană Bucu sînt încarcerați în arestul Inspectoratului de Poliție Județean, acuzați fiind de furt calificat. Cei trei sînt suspecții principali într-un dosar penal cu privire ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2011, 16:16
(8817 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu furt


Ialomița: Constănțeni reținuți pentru furt de motorină

Joi, 28 aprilie, doi bărbați de 23 și 24 ani, domiciliați în comuna Cumpăna-Constanța, au fost reținuți de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Miercuri, 27 aprilie, puțin după miezul nopții, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2011, 16:16
(7475 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: furt Ialomița


Jilavele: A adormit cu țigarea aprinsă și a ars de viu

Un cetățean din comuna Jilavele și-a găsit sfîrșitul după ce locuința acestuia a fost cuprinsă de flăcări. Evenimentul a fost anunțat prin 112 joi, 28 aprilie, în jurul orei 15.15, iar la fața locului s ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2011, 11:34
(9402 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele incendiu


Sinești: TIR în flăcări, trafic blocat

Sinești: TIR în flăcări, trafic blocat

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că la această oră (11.20) traficul rutier este întrerupt pe DN2 București-Urziceni, în zona popasului de la Sinești, din cauza unui autotren care ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2011, 11:29
(9514 vizualizări - 1 comentariu)


«Flori pe cununa de spini», la Sfîntu Gheorghe

Primăria comunei Sfîntu Gheorghe, Centrul Socio-Cultural și Parohia din localitate organizeză Festivalul concurs pentru elevi «Flori pe cununa de spini». Evenimentul se va petrece sîmbătă, 30 aprilie și ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 16:44
(9891 vizualizări - 4 comentarii)


Fetești: Raja Constanța, păgubită de hoți

Raja Constanța-sucursala Fetești a căzut victimă hoților. Infractorii au fost prinși, iar Raja urmează să stabilească valoarea prejudiciului cauzat. Marți, 26 aprilie, jandarmii din Fetești, aflați în patrulare ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 14:09
(11026 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Surprins în trafic cu țigări de contrabandă

Polițiștii au oprit în trafic miercuri, 27 aprilie a.c., în jurul orei 17.30, în Slobozia, un autoturism condus de un bărbat în vîrstă de 46 ani, din localitate, pentru un control de rutină. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 14:02
(8198 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Inconștient! Tînăr de 19 ani, fără permis și beat la volan!

Polițiștii au identificat un tînăr în vîrstă de 19 ani, din Săveni, care deși nu avea permis de conducere și băuse, s-a urcat la volanul unui autoturism. Așadar, agenții Postului de Poliție Săveni au oprit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 13:49
(10359 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Din nou înșelăciune la mobil!

Poliția Slobozia a fost sesizată miercuri, 27 aprilie a.c., de către o persoană în vîrstă de 42 ani, din localitate, care a fost victima unei înșelăciuni. Persoana în cauză a declarat polițiștilor faptul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 13:35
(7688 vizualizări - 1 comentariu)


Drăgoești: Patru copii au furat fier vechi dintr-o curte

Polițiștii cercetează pentru furt calificat patru minori, cu vîrste cuprinse între 8 și 16 ani, din comuna Drăgoești. Astfel, miercuri, 27 aprilie a.c., Poliția a fost sesizată de un bărbat, de 44 ani, ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 13:31
(8284 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Drăgoești furt


Anunț angajare

Anunț angajare

Hotel Restaurant Select angajează
• ospătari
• bucătari
• lucrători în bucătărie
(experiența constituie avantaj)

Se oferă pachet salarial atractiv. ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 12:53
(8296 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Moaștele Sfîntului Grigore Teologul, la Mînăstirea «Sfinții Voievozi»

În perioada 28 aprilie-3 mai, în curtea Mînăstirii din Slobozia vor poposi Moaștele Sfîntului Grigore Teologul. În cadrul unui ceremonial religios patronat de Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Moaștele ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 12:50
(7334 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A rămas fără 4400 lei după ce fost înșelată prin SMS

O tînără de 21 ani din Țăndărei a căzut victima unei înșelăciuni prin telefon. Aceasta a alarmat polițiștii din localitate, povestind cum a rămas fără suma de 4400 lei. Scenariul înșelăciunii a fost pus ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 10:46
(7960 vizualizări - 1 comentariu)


Norme legale pentru zilieri

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița informează asupra apariției în data de 20 aprilie 2011 a unor norme legale ce reglementează raportul dintre persoane care desfășoară activități ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 09:17
(6619 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tîlhărit în plină stradă

Un tînăr de 23 ani din Țăndărei a fost tîlhărit în timp ce se plimba pe o stradă din localitate. Bărbatul a fost agresat și deposedat de telefonul mpbil de doi tineri, în vîrstă de 16 ani, în seara zilei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2011, 07:12
(6115 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: I-a dat foc la mașină

Urziceni: I-a dat foc la mașină

Autoturismul unui cetățean din Urziceni a fost incendiat de către o persoană rămasă neidentificată. Evenimentul a fost anunțat prin serviciul 112 în dimineața zilei de luni, 25 aprilie. La fața locului ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:49
(9264 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Tînără de 20 ani, prinsă șofînd prin Amara fără a avea carnet. Mașina i-a dat-o chiar prietenul său!

Marți, 26 aprilie a.c., polițiștii au depistat pe strada Decebal, din Amara, o tînără în vîrstă de 20 ani, din localitate, care conducea un autoturism fără a avea permis de conducere. Autoturismul i-a fost ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:27
(7116 vizualizări - 1 comentariu)


Făcăeni: Braconaj piscicol în flagrant

Polițiștii au depistat, marți, 26 aprilie a.c., în flagrant pe raza comunei Făcăeni, în zona km 16 al brațului Borcea, doi tineri localnici, în vîrstă de 17 și 30 ani, care pescuiau utilizînd o barcă tip ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:24
(8608 vizualizări - 2 comentarii)


Mircea cel Bătrân: La 92 ani, s-a aruncat în fântână

Mircea cel Bătrîn: La 92 ani, s-a aruncat în fîntînă

Pompierii militari de la Detașamentul Slobozia au fost solicitați să intervină miercuri, 27 aprilie a.c., în jurul orei 11.20, pentru scoaterea dintr-o fîntînă a trupului neînsuflețit al unei femei în vîrstă ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:11
(9688 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 81 locuri de muncă vacante. Se caută 30 de paznici!

Potrivit AJOFM Ialomița, la nivelul județului sînt vacante 81 locuri de muncă. Astfel, 4 dintre acestea sînt pentru absolvenți de studii superioare, 21 pentru cei cu studii medii, 54 pentru muncitori calificați ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:10
(4264 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen limită pentru depunerea cererii de subvenție la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește că termenul limită de depunere a cererii pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenței de acciză pentru motorina utilizată în agricultură ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:09
(11895 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...