EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Înaintea Mormântului Gol

† Vincențiu
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!

Iubiții mei fii sufletești,

Hristos a înviat!

An de an, în noaptea Învierii, ne adunăm în biserici, deoarece credem că Hristos înviat se află în mijlocul nostru, că este viu pentru totdeauna, că El este Biruitorul morții, al acelei morți care lucrează în fiecare dintre noi, însă pe care Iisus Domnul, Biruitorul morții, a înfrânt-o pentru totdeauna. Mărturisim unii altora că „Hristos a înviat!”, nu numai pentru că credem aceasta, ci mai ales pentru că trăim experiența unei reînnoiri și a unui început nou al vieții noastre în Hristos – Paștele nostru. Ne spunem unii altora „Hristos a înviat!”, deoarece simțim că, dacă există în noi iubire, aceasta există pentru că El ne-a dăruit-o și ne-a învățat să o trăim unii față de alții. Din descoperirea lui Dumnezeu am învățat cum noi, oamenii, începând cu Avraam, Părintele credinței, trebuie să credem în Dumnezeu și să avem încredere unii în alții. Întreaga Sfântă Scriptură este o pedagogie a credinței și încrederii. Din Cuvântul lui Dumnezeu am cunoscut că „iubirea lui Dumnezeu este mai tare decât moartea” (Cântarea Cântărilor 8, 6), și că, la plinirea vremii, pentru a ne face cunoscut acest adevăr, a voit să Se facă unul dintre noi, iar Dumnezeu s-a umanizat în Iisus din Nazaret, a crescut, a trăit, a murit și a biruit moartea ca Dumnezeu, „cu moartea pe moarte călcând”, deschizându-ne nouă, oamenilor, calea către viața dumnezeiască și veșnică, prin Învierea Sa.
„Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința noastră... și suntem mai de plâns decât toți oamenii” (cf. 1 Corinteni 15, 14 și 19). Aceste cuvinte ale Sfântului Pavel exprimă foarte bine în ce constă fundamentul unic al credinței creștine: Învierea lui Iisus Hristos din morți, pe care o sărbătorim astăzi, de Paște, ca „sărbătoare a sărbătorilor”, nădejdea vie a tuturor oamenilor, într-o viață fără sfârșit în Iisus Hristos, „Întâiul născut din morți” (Coloseni 1, 18).
  În ceasul morții lui Iisus, lângă crucea pe care a fost răstignit se aflau Maria Magdalena, Ioana, Maria lui Iacov, Ioan - ucenicul iubit, dar  și alte femei al căror nume nu este menționat în Sfintele Evanghelii, despre care se spune că „veniseră la Ierusalim, împreună cu Iisus din Galileea” (Luca 23, 55) și Îl urmaseră în timpul lucrării Sale mântuitoare în lume, devenind astfel ucenițele Sale. Aceste femei care, în timpul pătimirilor lui Iisus, priveau de departe răstignirea Sa (Luca 23, 49), au fost martore la moartea Sa, la coborârea trupului de pe cruce și la punerea Lui în mormânt de către Iosif din Arimateea și prietenii săi.
După punerea trupului lui Iisus în mormânt, aceste femei s-au întors la casele lor în seara acelei zile de Vineri pentru a pregăti uleiurile parfumate, astfel încât să poată să ungă trupul lui Iisus, conform tradiției iudaice. În ziua următoare, Sâmbătă s-au odihnit pentru a respecta, potrivit Legii, Sabatul sau ziua de odihnă (Luca 23, 56). În prima zi a săptămânii, dis de dimineață, imediat ce le-a fost posibil, s-au întors la mormânt pentru a unge trupul Celui în Care au crezut, pe Care L-au urmat, L-au iubit și mărturisit ca fiind Fiul lui Dumnezeu întrupat. Au văzut însă că piatra care închidea mormântul fusese dată la o parte și, intrând, nu au mai găsit trupul lui Iisus. Aceasta este istoria, aceasta este relatarea martorilor, care a fost consemnată și transmisă în scris până la noi. Mormântul în care a fost pus Iisus, în zorii acelei prime zile a săptămânii iudaice, era gol, iar trupul lui Iisus nu se mai afla acolo.

Dreptmăritori creștini,
Descoperirea mormântului gol nu a fost suficientă pentru a reaprinde în sufletele femeilor credința și speranța în Învierea lui Hristos. Femeile, văzând că piatra de la intrarea mormântului a fost răsturnată, au rămas „nedumerite” (Luca 24, 4). În fața mormântului gol nu se naște credința în Înviere, ci uimirea și teama. A fost nevoie de o descoperire de Sus, pentru ca însemnătatea acestui moment să fie înțeleasă, și astfel să se nască credința în învierea Sa din morți. Sfântul Luca ne spune că a fost un Cuvânt venit de Sus, o revelație a lui Dumnezeu: „Iată doi bărbați au stat înaintea lor, în veșminte strălucitoare”.
Două ființe cerești le oferă explicația a ceea ce s-a întâmplat: „De ce căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci S-a sculat” (Luca 24, 5-6). Acesta este punctul culminant al momentului vizitei femeilor la mormânt, nucleul propovăduirii veștii Învierii, care a marcat în mod decisiv istoria omenirii. Sunt cuvinte care ridică vălul nedumeririi, al necunoașterii și al neînțelegerii; sunt revelarea a ceea ce părea o situație care putea să rămână învăluită în mister.
Femeile au fost cuprinse de teamă. Aceasta este reacția normală a omului în fața revelației lui Dumnezeu (cf. Facere 17, 3). Atunci, ele „și-au plecat fețele până la pământ”, în semn de respect. Întrebarea celor doi mesageri cerești asumă o nuanță de mustrare, însă, în același timp, anticipează proclamarea mesajului Învierii: Iisus, Cel viu, nu trebuie căutat printre cei morți. Învierea nu este un act, ci o stare, o condiție permanentă. Credința în Învierea Mântuitorului Hristos, mărturisită de mormântul gol, este iluminată de o revelație dumnezeiască prin care i se conferă marea însemnătate, după cum o fac mesagerii cerești. Descoperirea mormântului gol reprezintă și pentru Sfântul Luca un fapt important. Însă credința în Înviere nu depinde numai de această constatare, ci și de cuvintele revelatoare aduse de mesagerii cerești, confirmate mai apoi de arătările Domnului înviat.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Dacă descoperirea mormântului gol le umple de frică pe femeile mironosițe, vestea adusă de îngeri le descoperă lor taina cea mare. Și apoi, urmează o invitație: „Aduceți-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea” (Luca 24, 6). Cei doi bărbați le amintesc prevestirile făcute de Iisus pe când se afla încă în Galileea, în timpul activității și slujirii Sale publice. Cuvântul profetic al lui Iisus reprezintă într-o formă retrospectivă o importanță capitală, mai ales că pe el se întemeiază, în fond, credința în Înviere.
Această cerere, adresată de înger femeilor, nu este o invitație la un exercițiu intelectual și, cu atât mai puțin, la un exercițiu psihic: este o invitație la un exercițiu de credință și iubire.
Rolul îngerilor nu este acela de a le oferi femeilor o revelație nouă și neașteptată, ci de a le face să-și amintească de ceea ce ele deja primiseră. Ele trebuia să-și amintească pentru a înțelege. Ca să creadă în Înviere, nu era de ajuns constatarea că mormântul era gol, nici vederea personală a îngerilor: trebuia să-și amintească de jertfa de pe cruce, pe care să o înțeleagă. Așa s-a constituit memoria evanghelică: amintirea jertfei pe cruce a Mântuitorului, ca manifestare a iubirii dumnezeiești.
Credința în Învierea lui Hristos femeile și-au întărit-o prin aducerea-aminte a cuvintelor Mântuitorului, după ce îngerul a făcut apel la memoria istorică a propovăduirii lui Iisus, Care prezisese fiecare eveniment. Fără amintirea vieții istorice a Mântuitorului Hristos nu pot fi înțelese „semnele” Învierii Sale. Aceasta este o temă asupra căreia Sfântul Luca revine de trei ori: în descrierea vizitei femeilor la mormânt, în dialogul cu cei doi ucenici aflați pe cale spre Emaus și în timpul arătării înaintea tuturor ucenicilor.
„Și întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece și tuturor celorlalți”. Femeile devin astfel primele martore ale Învierii. Potrivit Sfântului Luca, femeile mironosițe transmit apostolilor vestea cea bună a Învierii Domnului. Rolul femeii în Biserică este astfel confirmat și întărit și de Sfântul Evanghelist.
Sfântul Luca amintește pe unele femei: Maria Magdalena, Ioana (cf. 8, 3), pe Maria lui Iacov (cf. Mc 16, 1), și pe celelalte, care dădeau mărturie despre Învierea lui Hristos înaintea apostolilor. „Și cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare și nu le-au crezut” (Luca 24,11). Apostolii n-au crezut cuvintele femeilor ca întemeiate pe fapte, ci le-au considerat nereale, urmări ale unor vedenii. Biserica apostolică nu putea să-și întemeieze credința în Înviere pe mărturia femeilor, deoarece ele se bucurau de puțină considerație în mediul iudaic. Prin urmare, apostolii nu le-au dat crezare femeilor (Luca 24, 41).
„Și Petru, sculându-se, a alergat la mormânt și, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Și a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase” (Luca 24, 12). Verificarea mormântului gol de către Petru este atestată și de Evanghelistul Ioan (20, 2-10). Este din nou evidențiat faptul că mormântul gol reprezintă o confirmare a mesajului dumnezeiesc al Învierii lui Hristos. Reacția Sfântului Petru este descrisă în numai două rânduri: aleargă la mormânt, privește cu atenție, vede numai giulgiurile părăsite, se întoarce mirat și nedumerit. Mirarea lui Petru este în același timp o minunare și o întrebare, un sentiment care s-a născut în mod neașteptat și inexplicabil din care se naște o taină la care nu află o explicație. Uimirea și neînțelegerea sunt deja un pas înainte pe calea credinței, însă nu sunt sinonime cu verbul „a crede”. Mormântul gol și giulgiurile părăsite dau dreptate femeilor și ridică întrebări, totuși nu oferă niciun răspuns.
Pentru a se naște în sufletul omului credința în Înviere este nevoie de o motivație mult mai profundă: nu este de ajuns mormântul gol, nu sunt de ajuns nici cuvintele auzite; este nevoie de experiența personală a întâlnirii cu Mântuitorul Hristos înviat, Care S-a arătat pe Sine viu celor care L-au cunoscut și iubit, apostolilor, dându-le acestora puterea de a deveni martorii și mărturisitorii Învierii Sale. Totul devine posibil dacă Dumnezeu ridică vălul de pe inima și mintea noastră. Pentru a fi vrednici de a astfel de descoperire, este nevoie de cunoașterea și iubirea Mântuitorului Iisus Hristos. El este „Învierea și Viața, iar Cel ce crede în El, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).
Martorii oculari ai faptelor lui Hristos până la moartea pe Cruce, ucenicii Mântuitorului au fost și martorii activității Sale de după Înviere. Iată de ce ei au fost primii care L-au văzut pe Hristos Cel Înviat, căci Acesta, imediat după Înviere, s-a arătat lor prin numeroase semne, timp de patruzeci de zile, vorbindu-le despre Împărăția lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1, 3). Unele dintre aceste arătări sunt descrise chiar de martorii oculari, cum ar fi arătarea lui Hristos Mariei Magdalena, femeilor mironosițe, lui Simon Petru, celor doi ucenici în drum spre Emaus, tuturor Apostolilor, în afară de Toma, tuturor Apostolilor, împreună cu Toma, unor Apostoli pe Marea Tiberiadei, Apostolilor în Galileea, unor frați care deveniseră creștini, Apostolului Iacov, tuturor Apostolilor în ziua Înălțării. „Cercetând mai atent, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, vom observa că Mântuitorul S-a arătat Apostolilor după Înviere de unsprezece ori, până să se înalțe la Tatăl. Pentru că avea unsprezece Apostoli – după căderea lui Iuda, care și-a pierdut locul și demnitatea apostolească, din cauza trădării sale – Hristos S-a arătat Apostolilor în unsprezece rânduri” (Despre Înălțarea Domnului Iisus Hristos, 10). 
Adevărul și realitatea Învierii lui Hristos sunt atestate în modul critic de martorii oculari, ucenicii lui Hristos. N-au crezut cu ușurință în Înviere, din contră. Putem afirma cu îndrăzneală că Apostolii s-au îndoit de Învierea lui Hristos, reprezentându-i astfel pe toți oamenii din toate timpurile, umanitatea în general. N-au crezut nici atunci când au fost anunțați de Maria Magdalena, prima care L-a văzut pe Domnul Înviat, ci au avut o atitudine ezitantă: „Și ei, auzind că este viu și că a fost văzut de ea, n-au crezut” (Marcu 16, 11).
Apostolii n-au crezut nici atunci când Domnul Înviat S-a arătat celor doi ucenici în drum spre Emaus, fiind apoi anunțați de aceștia. Atunci Domnul, pentru a-Și convinge ucenicii necredincioși, le dă dovada cea mai evidentă, reală și sigură a Învierii Sale: le arată mâinile și picioarele Sale și mănâncă alături de ei.
Exemplul Apostolului Toma reprezintă culmea spiritului critic, necruțător al Apostolilor în ceea ce privește credința lor în realitatea și veridicitatea Învierii lui Hristos. Iar Domnul a vrut să îndeplinească dorința necredinței îndărătnice a lui Toma, invitându-l să se convingă de realitatea atât de evidentă și de netăgăduit a Învierii Sale. Răspunsul lui Toma în urma verificării semnelor pătimirii din trupul Său preaslăvit este de fapt cea mai cuprinzătoare mărturisire de credință: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 26 - 28).

Iubiții mei fii sufletești,
Datorită importanței sale, Învierea Domnului este piedestalul de diamant pe care este ridicat Creștinismul. Evanghelia lui Hristos este, de fapt, Evanghelia Învierii.
Această Evanghelie suntem chemați și noi, cei de azi, s-o mărturisim și s-o trăim în viața noastră, mai cu seamă că acest an este, în Episcopia noastră, un an al mărturisirii, al reînnoirii și al unui nou început al vieții noastre în Hristos.
Suntem chemați să-L mărturisim public pe Hristos - Lumina vieții - în această lume a întunericului, să-L mărturisim prin cuvânt și trăire. Să-i învățăm pe frații noștri cum trebuie să creadă în Dumnezeu și să avem încredere unii în alții. Încrederea este izvorâtă din iubirea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o și ne-a învățat s-o trăim și s-o dăruim și altora. Suspiciunea și neîncrederea nu trebuie să mai existe între noi, fiind semne ale păcatului și morții spirituale. Întreaga Sfântă Scriptură ne învață, așadar, despre credință și încredere, izvorâte din iubire.
În această zi de lumină și har vă binecuvintez pe toți și vă urez ca prăznuirea Sfintelor Paști să o aveți cu pace, sănătate și alese bucurii, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel înviat din morți să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a Înviat Domnul!

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu
pentru pace și bunăvoire,

† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

30 Aprilie 2016, 19:50 (7153 vizualizări - 1 comentariu)