EVENIMENT
Copii tratați cu indiferență la Grădinița Nr. 2 din Slobozia
Dacă la alte grădinițe din țară directoarele au fost filmate în timp ce loveau copii, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 din Slobozia conducerea unității este reclamată pentru «dezinteresul afișat față de copii»... Revoltați, mai mulți părinți au semnat o petiție în care explică abuzurile comise de directoarea Elena Frangulea. În replică la acuzațiile care i-au fost aduse, aceasta susține că părinții nu au dreptate.
O sesizare scandaloasă
În urmă cu o săptămînă, redacției ziarului Independent i-a fost înmînată o adresă semnată de un grup de părinți, revoltați de modul în care copiii lor sînt educați la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 din Slobozia. În respectiva petiție, oamenii au reclamat faptul că directoarea unității este dezinteresată de activitatea didactică desfășurată. Mai mult, aceasta este acuzată de faptul că țipă la copii și că are obiceiul de a-i jigni. «(...) după cum am observat noi, în urma numeroaselor discuții și reclamații aduse doamnei directoare, se conduce pe principiul „cine nu este cu mine este împotriva mea“. (...) Dînsa nu este interesată nici de sănătatea copiilor (deoarece a trebuit să se facă sesizări la DSP pentru cele 4 cazuri de scarlatină din grădiniță în vederea unei dezinfecții) sau securitatea și siguranța copiilor-afirmînd că „ei pot să stea și cu îngrijitoarea“, nu neapărat cu un cadru didactic care să asigure suplinirea. (...) Noi aducem copiii la grădiniță pentru educație, nu să vină doamna directoare să țipe la ei și să-i jignească (...)» se arată în reclamația transmisă redacției Independent.
Replica acuzațiilor
Din perspectiva directoarei Elena Frangulea, toate acuzațiile care se regăsesc în petiția de mai sus sînt total eronate. Femeia susține faptul că în grădinița pe care o conduce se duce o adevărată luptă de orgolii, iar semnatarii reclamației sînt, de fapt, manipulați de o educatoare. «Știu că au fost discuții despre faptul că nu iau atitudine în ceea ce privește interesul copiilor. Am fost acuzată de faptul că sînt isterică și că țip... Dar nimic nu este adevărat! În legătură cu acele cazuri de scarlatină vă pot demonstra cu acte faptul că am făcut eforturi pentru a rezolva problema. În fapt, situația nu a fost atît de gravă... Noi am făcut demersuri către DSP care ne-a comunicat scris faptul că nu e cazul să intervină. Totuși, noi am făcut dezinfecție în toată grădinița. Părinții care reclamă nu au venit la cabinetul medical să se intereseze, au lansat zvonuri și acuzații auzite de prin alte părți. Totul este o manipulare a lor!» susține directoarea Elena Frangulea.
31 Mai 2016, 18:10 (15539 vizualizări - 19 comentarii)
Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia











Comentariile cititorilor:
(2 Iunie 2016, 14:59)
Se poate intampla oriunde acest lucru...nu numai in gradinita GPP nr 2, hai sa fim seriosi!! Oricum nu ma asteptam ca un director sa fie tratat asa...totusi...este director si trebuie respectat indiferent de situatie .( mai ales de niste simplii parinti)
(2 Iunie 2016, 03:16)
Microbi in colectivitati stim bine ca exista...Oricine va citi acest articol isi va da repede seama ca din prima parte a relatarii sunt semnalate niste "intamplari"care nu sunt sustinute de niste dovezi imbatabile,palpabile si reale si aici ma refer la specificatia de unde ar reiesi dezinteresul dnei director.Este foarte usor sa improsti,sa arati cu degetul si sa mergi la presa...cat despre lacunele sistemului...ar fi multe de spus...Ce este si cum se transmite scarlatina?Microorganismul se răspândește pe cale respiratorie, fie direct, prin picăturile de salivă împrăștiate în aer în timpul vorbirii, strănutului, râsului etc., fie indirect, prin obiecte contaminate (jucării, obiecte de mobilier etc.).Daca parintii ar fi avut mai mult o problema cu boala ar fi trebuit sa duca eforturi colective sa starpeasca raspandirea bolii , nu sa mearga pe la redactiile ziarelor.Se stie in gradinita despre cine este dna director si cine este acea educatoare ,ca oameni si mai ales,ca si caractere,vorbesc acum.Este o poveste obositoare ,din care nimeni nu are nimic de castigat,nici macar gradinita!
(1 Iunie 2016, 12:54)
pai cum sa fie altfel tratati copiii decat cu indiferenta daca directorii sunt numiti politic si raspund la ordinele oricui care nare legatura cu ei?nu e singura institutie unde se petrece asta, sunt scoli care pun pe primul loc interesele anumitor persoane, fara a se gandi cum afecetaza asta copiii-primesc ore suplinite profesori din alte scoli care impun un anumit program, orarul elevilor arata jalnic-incep ziua cu sport, muzica, etc. si elevi de cls 8 incheie ziua cu 2 ore de mate sau romana-discipline de examen.ce randament mai are elevul nu conteaza...sa fie multumit pensionarul x, colegul y caruia ii creste venitul.sunt scoli unde nu exista asistenta medicala, paza sau profesori calificati macar la materiile de baza.ce reclama oamenii astia de la gr 2 sunt alinturi si fitze de dorobanti...
(1 Iunie 2016, 11:13)
Prea des reapar acolo cazuri de scarlatina.Se cunoaste ca pot fi persoane purtatoare ale bacteriei,ce doar tramsmit boala,fara manifestari-si este clara probabilitatea ca un angajat/a sa fie vinovat.De ce nu se fac "pe bune"exudate la angajati? Lunar daca este cazul. Acolo copiii snt in tranzit,la 3-4ani ei pleaca din cladire dar scarlatina reapare.In toate gradinitele parintii se prezinta cu copii tusind,avand simptome de raceala,rugand ca asistentele sa administreze siropele sau pastile, fiindca acasa nu au cu cine lasa copilasii.Deci vorbim si de educatie in preventia bolilor transmisibile pe calea aerului(stranut,vorbire). Referitor la scarlatina,parintii au primit de la educatoare o foaie A4, semnatasta,stampilata,prin care se anunta ca de la 3cazuri confirmate trebuiesc luate masuri in colectivitate.(?) Cu alte cuvinte "lasati copiii sa vina la mine"...