Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Sufleorul-fotograf

Sufleorul-fotograf

De mai bine de 20 de ani, Ion Tăbăcaru stă ascuns după cortina Teatrului din Buzău. Este văzut și auzit doar de actorii de pe scenă. Trecut bine de prima tinerețe, le-a mărturisit locuitorilor din Slobozia secretele meseriei de sufleor la teatru. Totul în cadrul unei inedite expoziții de fotografii, realizate chiar de el.

Vocea care șoptește teatru
La cei 71 de ani ai săi, Ion Tăbăcaru a strîns cele mai frumoase fotografii pe care le-a realizat în ultimii ani și a venit cu ele la Slobozia. Le-a expus pe toate în incinta Galeriilor Arcadia ale Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» și, în timp ce oamenii îi admirau lucrările pe simeze, a fost de acord să-și expună și viața. Se așează pe un scaun și, ca un bunic sfătos pe care orice nepot și l-ar dori, deschide cutia cu amintiri. A fost inginer, a îmbrăcat haina militară, a învățat fotografia la Școala Populară de Artă, a ținut rubrica «Fapt divers» la mai multe ziare din Buzău, iar de 20 de ani este vocea care șoptește replici actorilor la teatrul din oraș. «Este foarte frumos să faci parte din această lume minunată a teatrului. Ca sufleor trebuie să fii în permanență atent la toate detaliile și să știi textul foarte bine. Mie mi-a plăcut tare mult!» susține sufleorul din Buzău. Mereu aflat în spatele cortinei, Ion Tăbăcaru a avut șansa să lucreze cu mari actori ai scenei românești, de la Tamara Buciuceanu, Sebastian Papaiani la regretatul Ion Lucian... Chiar și Maiei Morgenstern i-a suflat cîteva replici cînd a venit într-un mare spectacol la Buzău. Fiecare nume mare al scenei românești i-a lăsat la plecare, pe lîngă autograf, și cîte o amintire plăcută. «Cu Sebastian Papaiani mi-a fost cel mai greu să lucrez, pentru că el improviza textul. În primul spectacol pe care l-a avut la Buzău, s-a urcat pe scenă, și-a rostit textul iar la un moment dat a început să spună altceva. M-am uitat la text și nu l-am regăsit. M-am panicat. La final m-a bătut pe umăr și mi-a zis să stau liniștit, că totul a fost o improvizație...» ne povestește bătrînul sufleor.

O meserie, mai multe pasiuni
Sufleorul trebuie să fie văzut și auzit doar de actori. Dacă vocea șoptită se aude în sală, reprezentația poate fi compromisă. Tocmai de aceea, sufleorul trebuie să rămînă invizibil. Aceasta este una dintre calitățile principale pe care trebuie să le aibă omul care are această meserie. Desigur un sufleor are nevoie de dicție impecabilă și de o atenție foarte mare. Mai ales dacă lucrează cu actori care refuză să-și rostească tot textul. «Am avut și eu actori care pur și simplu nu mai voiau să rostească tot textul... Spuneau jumătate din frază, apoi nu-și mai aminteau și trebuia să le-o sufli. Dacă nu ești atent în astfel de situații, vă puteți da seama ce se întîmplă pe scenă...» susține Ion  Tăbăcaru.

Fotograf renumit peste hotare
Din spatele cortinei, Ion Tăbăcaru a colindat lumea în lung și în lat datorită pasiunii sale pentru fotografie. Primele instantanee le-a suprins în urmă cu mai bine de 50 de ani, iar de atunci și pînă în prezent a realizat mii de fotografii. Unele dintre ele au fost expuse în cadrul unor expoziții internaționale de grup, organizat în țări precum Mexic, Brazilia, Japonia, Taiwan, Kazahstan sau Grecia. Multe dintre imaginile pe care le-a surprins au primit distincții prestigioase pe care sufleorul-fotograf le păstrează într-o colecție personală. «Iubesc foarte mult fotografia și să surprind imagini. Am foarte multe premii pe care le-am primit. Am organizat și expoziții în străinătate, iar în Brazilia și Mexic am fost premiat!» se mîndrește Ion Tăbăcaru.

31 Mai 2016, 12:20 (3305 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Expoziție de icoane pe sticlă, la Muzeul Național al Agriculturii
Slobozia: Expoziție de pictură la Muzeul Național al Agriculturii
«Saber Guardian 23» în Garnizoana Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Bilanțul activității Jandarmeriei ialomițene în 2023

Bilanțul activității Jandarmeriei ialomițene în 2023

Vineri, 26 ianuarie a.c., jandarmii ialomițeni și-au prezentat bilanțul activității pe care au desfășurat-o anul trecut. Astfel, în 2023, jandarmii au participat la 8800 de misiuni de menținere a ordinii ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 15:20
(10175 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 16,67 milioane de lei, în decembrie 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 16,67 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2024, 13:30
(11308 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Granturi directe pentru fermierii din sectorul vegetal

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, în perioada 29 ianuarie-08 martie 2024 inclusiv, pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2024, 13:00
(11572 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «24 Ianuarie-Mica Unire», la Maia

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Primăria Maia, Școala Gimnazială «Barbu Catargiu» Maia și biblioteca din localitate au organizat miercuri, 24 ianuarie a.c., un eveniment interactiv dedicat împlinirii ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2024, 15:15
(18407 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 150000 de lei, 18 permise de conducere reținute

Polițiștii ialomițeni au intervenit la 129 de evenimente, din care 118 au fost sesizate prin intermediului apelului de urgență 112. În urma activităților din teren, în ultimele 48 de ore au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 16:45
(21816 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: «Românași în sărbătoare», activitate dedicată Unirii Principatelor Române

Protopopiatul Slobozia: «Românași în sărbătoare», activitate dedicată Unirii Principatelor Române

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» Slobozia, a organizat marți, 23 ianuarie 2024, o activitate dedicată Unirii Principatelor Române (Mica Unire)-24 Ianuarie ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 16:35
(27078 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 ianuarie 2024, termenul-limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 25 ianuarie 2024 este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 13:30
(35360 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în data de 24 ianuarie 2024, Ziua Unirii Principatelor Române!

Miercuri, 24 ianuarie 2024, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea plăților ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 11:30
(18333 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 108,01 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 108,01 milioane de lei, cu 17,77 milioane ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 15:20
(13237 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: Incendiu la o casă din cauza jarului căzut din sobă

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit duminică, 21 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,20, cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD, pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 14:20
(17822 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Andrășești, Coșereni și Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Andrășești, în care au fost implicate un autoturism și un autobuz în care ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 14:10
(11113 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia

Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia vernisează joi, 25 ianuarie 2024, de la orele 11,00, expoziția «Carte veche. Istorie tipărită». Expoziția prezintă cărți vechi de peste 200 de ani ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 12:05
(17210 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: În atenția crescătorilor de animale care beneficiază de subvenții

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale despre faptul că, începând cu anul 2023, a fost reglementat Registrul Unic Electronic ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 11:35
(11287 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Ministrul Agriculturii minte ca să acopere combinațiile PSD pentru familia lui Paul Stănescu!»

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, încearcă să acopere o hoție cu minciuni și spune public că PSD a transformat stuful din Deltă, prin lege, în pajiște care aduce bani din subvenții de la UE pentru că ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 15:10
(38168 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții de 127,5 milioane de euro pentru fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 15-19 ianuarie 2024, a efectuat plăți pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 127,5 milioane de euro. Astfel, 2 ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 15:00
(11172 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița a înregistrat 19 cereri de subvenționare a locurilor de muncă, pentru anul 2024

Având în vedere faptul că în luna ianuarie a fost aprobat bugetul aferent anului 2024, AJOFM Ialomița a demarat procedura de încheiere a convențiilor în baza art.80 și art. 85 din Legea 76/2002, pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 13:00
(18659 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 ianuarie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 12:50
(16263 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, arestat de polițiștii din Țăndărei

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat în cursul zilei de marți, 16 ianuarie 2024, pe raza orașului Țăndărei, în vederea depistării persoanelor urmărite la nivel național ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 18:05
(5764 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: «Școala în siguranță»

IJJ Ialomița: «Școala în siguranță»

În anul 2024 continuă activitățile desfășurate de jandarmii ialomițeni în cadrul proiectului «Școala în siguranță». Acestea au debutat în acest an la Școala Gimnazială «George Vâlsan» din Amara, unde elevilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 16:20
(4720 vizualizări - 1 comentariu)


Instituția Prefectului Ialomița: «Ziua Unirii», serbată în Piața Revoluției

Instituția Prefectului Ialomița, alături de Consiliul Județean Ialomița, Primăria Slobozia și Garnizoana Slobozia organizează miercuri, 24 ianuarie 2024, o serie de manifestări dedicate «Zilei Unirii». ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 12:20
(7252 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări privind declarația unică

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați, că prin Ordinul președintelui ANAF nr. 6 din 4 ianuarie 2024  au fost aduse unele modificări referitoare ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 11:30
(10732 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Puțin peste 0,7 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna decembrie 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 13 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2024, 11:25
(13335 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 13 ianuarie a.c., în jurul orelor 13,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 20 de ani, din Țăndărei, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 18:10
(2795 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Luni, 15 ianuarie 2024, sub egida «Zilei Culturii Naționale» și aniversării a 174 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, la Biblioteca Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza»-structura «Mihai ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 17:20
(7017 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se furnizează apă cu program la Fierbinți-Târg!

Sistemul centralizat de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg a înregistrat în ultima perioadă o creștere considerabilă a consumului, dar și o scădere a nivelurilor hidrostatice și hidrodinamice ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 14:30
(11771 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița/Slobozia: Lansare de carte

Centrul Cultural «Ionel Perlea» organizează miercuri, 17 ianuarie 2024, orele 13,00, la Sala «Europa» a Consiliului Județean Ialomița, conferința și lansarea de carte «Brâncuși» de Pavel Șușară. Născut ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 13:40
(7974 vizualizări - 0 comentarii)


Podul unei case din Sfântu Gheorghe a luat foc

Duminică, 14 ianuarie a.c., în jurul orelor 23,30, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu produs în podul ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 11:25
(11955 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Balaciu și Coșereni

Un echipaj operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier produs în localitatea Balaciu, un autoturism lovind o căruță. În sprijinul pompierilor a intervenit ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 11:15
(10852 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Dosar penal pentru «punerea în circulație a unui automobil cu numere falsificate»

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu numere de înmatriculare ce ridicau suspiciuni că ar fi falsificate. Polițiștii au întocmit ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 18:10
(17073 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan fără permis de conducere

Miercuri, 10 ianuarie a.c., polițiștii din Ion Roată au oprit în trafic, un șofer în vârstă de 20 de ani, din comuna Gârbovi, pentru un control de rutină. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 18:00
(5907 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...