Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Alegeri locale 2016 în Ialomița

Primele dosare penale pentru «mită electorală»

UPDATE Prezența la vot, Ialomița, orele 19,00-51,05%

La ora 9,00, 7,1% dintre ialomițenii cu drept de vot s-au prezentat la urne. Astfel, Biroul Electoral Central a făcut publice primele estimări ale prezenței la vot la alegerile locale. Raportat la nivelul județului Ialomița, la ora 9,00, 7,1% dintre alegătorii cu drept de vot și-au exercitat acest drept. Mai mult decît atît, polițiștii anunță efectuarea cercetărilor penale în mai multe dosare care vizează abateri de la Legea electorală.

«Mită electorală» în Ialomița Potrivit informațiilor publicate de Biroul Electoral Central la ora 9,00, în Ialomița și-au exercitat dreptul de vot un număr de 17124 de persoane, dintr-un total de peste 200 mii de alegători înscriși pe liste. Transformat în procente, acest număr înseamnă că în primele două ore de la deschiderea secțiilor de vot 7,1% dintre alegători s-au prezentat la urne. Tot despre desfășurarea alegerilor locale în Ialomița trebuie menționat și faptul că polițiștii și procurorii din județ fac verificări în mai multe dosare penale privind «mita electorală». La Fierbinți Tîrg organele judiciare au fost sesizate sîmbătă, 4 iunie 2016, cu privire la faptul că se oferă mită electorală și că reprezentanții unui partid politic au continuat campania electorală în mod ilegal. Cel mai interesant caz aflat în vizorul oamenilor legii s-a petrecut la Săveni. Prin apel la 112 s-a sesizat faptul că mai multor alegători le-a fost promis că li se vor șterge datoriile pe care le au la un magazin de pe raza localității dacă vor vota un anumit candidat. Verificările au scos la iveală să sesizarea este întemeiată, dosarul fiind în lucru la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Fetești. O sesizare similară a fost reclamată și în localitatea Stelnica, însă ea nu s-a confirmat. De asemenea, la Mărculești a fost deschis un dosar penal pe numele unuia dintre candidații la Primărie care a oferit în după-amiaza zilei de sîmbătă, 4 iunie 2016, mîncare și băutură alegătorilor.

UPDATE Prezența la vot în Ialomița, la orele 10,00, potrivit Biroului Electoral Central, era de 10,14%. Ialomița se află în partea superioară a clasamentului în ceea ce privește prezența la vot la această oră, fiind devansat de județele Teleorman, Giurgiu, Olt, Călărași, Dîmbovița și Ilfov.

UPDATE Poliția Română a luat toate măsurile pentru asigurarea unui climat de liniște și siguranță publică pe întreaga durată a desfășurării alegerilor locale. Aproape 500 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița vor fi angrenați în misiuni pentru buna desfășurare a procesului electoral. Peste 350 de polițiști se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine și liniște publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale, în această perioadă. De asemenea, dintre cele 220 de secții de votare constituite la nivelul județului Ialomița, polițiștii vor asigura măsuri de pază și protecție la 80 de secții. Totodată, pentru soluționarea solicitărilor și semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, vor acționa, conform competențelor, 83 de polițiști, constituiți în 30 de echipe operative. A fost stabilit și un efectiv de rezervă format din 15 polițiști, care va fi în permanență pregătit să acționeze, împreună cu structurile de jandarmi, dacă situația operativă o va impune.

UPDATE Incident electoral la Ciochina, în secția de vot din satul Bordușelu. Candidatul PNL la funcția de primar al localității Ciochina, Vasile Cîmpulungeanu, ar fi fost surprins cu 2 buletine de vot în cabina de votare. O echipă operativă a Poliției a demarat ulterior cercetări în acest caz, președintele secției de votare opinînd că «a fost o greșeală, dl candidat primind 2 buletine de vot lipite».

UPDATE Incident electoral la Platonești, unde candidatul PNL a solicitat urna mobilă pentru o persoană cu handicap, președintele secției de votare refuzînd solicitarea.

UPDATE Prezența la vot în Ialomița, la orele 12,00, potrivit Biroului Electoral Central, era de 20,85%. Cea mai mare prezență la vot, de aproape 40%, se înregistra la Vlădeni și Sudiți.

UPDATE La Secția de Votare Vlădeni, Poliția a demarat oficial verificări în ceea ce privește transportul alegătorilor la vot.

UPDATE La Cocora, prezența la vot se apropie de 55%.

UPDATE Prezența la vot în Ialomița, la orele 13,00, potrivit Biroului Electoral Central, era de 23,58%. Să remarcăm prezențe de vot masive în localitățile Cocora, Vlădeni și Sudiți, de aproape 55%.

UPDATE Prezența la vot în Ialomița, la orele 16,00, potrivit Biroului Electoral Central, era de puțin peste 33%. În continuare s-au înregistrat prezențe la vot masive în localitățile Drăgoești (86%), Cocora și Sălcioara-peste 60%, Vlădeni, Sudiți, Adîncata și Valea Ciorii-peste 55%.

UPDATE Prezența la vot în Ialomița, la orele 19,00, potrivit Biroului Electoral Central, era de puțin peste 51%. În continuare s-au înregistrat prezențe la vot masive în localitățile Drăgoești (109%), Cocora și Sălcioara-peste 75%, Vlădeni, Sudiți, Adîncata și Valea Ciorii-peste 70%. În ceea ce privește orașele, la Slobozia se înregistra la orele 19,00 o prezență la vot de puțin peste 38% (Slobozia Nouă-40%, Bora-46%), la Urziceni-43%, la Fetești-42%, la Țăndărei-34%, în timp ce la Amara se contabiliza o prezență la vot de 41%, Căzănești-56% și Fierbinți-62%.

5 Iunie 2016, 14:05 (18941 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Scenarii de precampanie electorală
Ialomița ne-a ales destinul
Componența Consiliului Județean Ialomița: 18 mandate PSD, 10 mandate PNL și 3 mandate ALDE

Comentariile cititorilor:


mircea:
(6 Iunie 2016, 20:46)
@DSK, taierea salariilor si impozitarea pensiilor nu este chiar o sperietoare, penedeleii au facut asta si sunt sigur ca o vor mai face daca au ocazia, ca sa  crezi ca vorbesc pentru mine, de mai mult de 20 de ani lucrez in sistemul privat, dar nu a fost corect ce au facut....mai vedem ce-o fi...
Leila:
(6 Iunie 2016, 13:45)
Tarabagii din piata mare  platesc 700 de lei pe casutele de lemn ...daca pun o punga in fata liniei delimitatoare iau amenda ca depasesc spatiul platit . Terasa de la central  de ce nu primeste amenda ca a ocupat spatiul pietonal de pe trotuar cu brazii din ghiveci ?? AAAAAA  decarteaza  la pesedei ???Pentru Rica De la oil company nu functioneaza aceiasi lege ??/ si asta in fata  politiei comunitare  :v :v
Leila:
(6 Iunie 2016, 13:39)
Reprezentantii unui partid politic ??   :o  ??? nu are nume partidul ???sau nu vreti sa supaati partidul ?? ori ne spuneti ce partid a dat mita ori va faceti numai voi subiect de ziar ?????? Sa va fie rusine .
Nepasarea si dezinteresul  fata de alegerile locale m-au speriat . Orasul nostru isi merita soarta .
DSK:
(6 Iunie 2016, 03:12)
basescu merita o statuie in curtea psd, sperietoarea cu taierea pensiilor si salariilor a mers si VA MERGE in continuare. BA, VRETI SA VA TAIE ASTIA SALARIILE SI PENSIILE IAR? NUUUUUUUU BRAVO, ATUNCI VOTATI PSD.....
vio:
(5 Iunie 2016, 23:37)
Ziua cand haitele de catelusi se bat pe ciolan , sperand ca vor ajunge candva dulai . De maine toti vor uita de noi si vor face ce-i taie capul si ce le cere partidul . Vor fura milioane de euro ,vor face 2 ani de inchisoare (cel mult) in celule de lux,ne vor sfida din masini de lux , noi o sa fim la fel de saraci ,umili si prosti . Consolati-va , nu contati !
Hapciu:
(5 Iunie 2016, 23:37)
La Dragoesti 109%....
oana:
(5 Iunie 2016, 23:26)
sunteti prosti informati in legatura cu CIOCHINA.HUUUAAA SCRIETI CE VRETI,RUSINE!
Andrei:
(5 Iunie 2016, 23:16)
Sa fi prea tampit sa-ti bagi pielea la saramura pentru niste idioti care vor sa fie primar. Ca sa vorbim pe sleau, tot timpul acesti idioti au indemnat la fraudarea votului. Li s-a infundat. Ce bine.
mircea:
(5 Iunie 2016, 23:10)
@sulica(pre 2 you)...imi pare rau ca te-am deranjat in asa hal, nu inteleg de ce, ai vreo problema cu mine?... pentru ca am spus ca Irimia are dreptate?...in sfarsit, daca asa te invata la partid, asta e...sa auzim numa de bine!
Pre 2 You :
(5 Iunie 2016, 21:54)
Ma mircea,ma...esti atat de prost ca nici sa scri nu sti,sa compui o fraza e greu...De ce naiba te chinui? Doare prostia ma omule? Ce ai patit? Esti rascolit rau ma bolovane... Asa de prost ca tine,sa ti scartaie celula nervoasa n am intalnit! N ai umor,nu ai verva...esti doar prost.
mircea:
(5 Iunie 2016, 20:40)
@Irimia, ai zis-o bine...!
Vladenar:
(5 Iunie 2016, 18:18)
Sa vedeti la Vladeni cum gasca penala celor de la PNL vor sa rastoarne masini, cum baga spuma pe toba esapamentului, cum suna la 112 ca disperatii, doar doar or castiga ei.
votant:
(5 Iunie 2016, 17:24)
vedeti ca sunt incidente si la Stelnica si Gura Ialomitei. Candidatii PSD sau sustinatori ai acestora prinsi cumparand voturi cu bani sau alte bunuri. Dosare penale inregistrate la Politie.
Irimia:
(5 Iunie 2016, 15:57)
Nu votez că n-am pe cine! Nici să anulez, parcă nu-i demn. Niște f...vânt care urmează altora aidoma. Bine că încă nu-i obligatoriu votul. Apa o voi cumpăra, gropile se vor adânci, Gropanul va rămâne încă 3-4 ani, școlile vor fi tot împuțite, șpaga și hoția, sub orice formă, vor dăinui.......Votați voi! Să vă simțiți importanți, măcar astăzi!
Ialomitean:
(5 Iunie 2016, 15:23)
N-am votat,de scirba!.
Apropo,poate citesc si cei ce au organizat votarea:la sectia de la Iiruc,se voteaza sus,la et.1,se urca niste scari inalte,deabia urca batrinii si cei cu handicap,unii cre ca nici nu s-au mai deranjat sa vina.culmea bataii de joc e ca in alti ani puneau,chipurile,rampa  pentru votare,niste scinduri ,doar pentru cele 2 trepte,mai marunte,de  la intrare,acu nici pe-alea nu s-au mai deranjat.E chiar asa sigur psd-u' de cistigarea  alegerilor de nu se mai sinchiseste de ''cei nevoiasi''????

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
392 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Peste 400 mii de cereri pentru subvenția pe suprafață

Pînă miercuri, 7 aprilie 2010, în cadrul campaniei SAPS 2010, au fost depuse peste 400 mii de cereri de plată, pentru o suprafață de peste 1,9 milioane hectare. Potrivit datelor centralizate la nivelul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2010, 15:37
(25772 vizualizări - 0 comentarii)


5 șoferi au rămas fără carnete

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 48 de ore au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate a celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent. Cu ocazia ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2010, 15:36
(34023 vizualizări - 0 comentarii)


Zece hectare de vegetație uscată și stuf au ars în apropierea lacului Iezer

Arderea necontrolată a alertat pompierii profesioniști din Garda de Intervenție Slobozia a Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» miercuri, 7 aprilie a.c., la ora 18.58, și a avut ca ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2010, 11:00
(22630 vizualizări - 0 comentarii)


Războiul limitelor administrative continuă

«Miercuri, 7 aprilie 2010, prefectul județului Ialomița, Mădălin Teculescu a avut o întîlnire la care au participat primarii și secretarii localităților Colelia, Cocora și Balaciu, dar și reprezentanți ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2010, 10:24
(20214 vizualizări - 0 comentarii)


CUPA LICEELOR, ETAPA DE ZONĂ

Competiția «Cupa Liceelor»-faza județeană s-a încheiat. La Secțiunea Sport descoperiți toate loturile de elevi-sportivi ce vor reprezenta Ialomița la etapa de zonă, urmînd să înfrunte echipe ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 18:11
(32111 vizualizări - 0 comentarii)


Școlile din zona Urziceni, ținte pentru hoți

Trei tineri din municipiul Urziceni au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști și sînt cercetați pentru furt calificat, fiind suspectați că în perioada ianuarie-aprilie 2010 au comis mai multe furturi ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 15:43
(30160 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii caută țigări aduse din Republica Moldova

Polițiștii au efectuat controale în Piața Cuza Vodă, din Slobozia. Astfel, au identificat două persoane, un bărbat, de 47 de ani, și o femeie, de 46 de ani, soț și soție, care comercializau legume și fructe ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 15:38
(32832 vizualizări - 0 comentarii)


«Șoferi»fără permis

În după-amiaza zilei de marți, 6 aprilie a.c., în jurul orei 15.45, polițiștii au identificat pe raza localității Sălcioara un tînăr, de 23 de ani, din municipiul Buzău, care se afla la volanul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 15:32
(37367 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furturi, reținuți

Marți, 6 aprilie a.c., polițiștii feteșteni au identificat suspecții mai multor furturi de biciclete, bunuri alimentare, băuturi alcoolice și a unui radiocasetofon, ultimul fiind sustras dintr-un autoturism ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 15:26
(30073 vizualizări - 0 comentarii)


Sfintele Moaște de la Iași, la Mînăstirea din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor are bucuria de a invita pe toți credincioșii eparhiei la pelerinajul desfășurat cu ocazia celui de-al doilea hram al Mînăstirii din Slobozia, Izvorul Tămăduirii. Astfel ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 06:58
(35513 vizualizări - 1 comentariu)


Tînăr împușcat în zona inimii, mort la Spitalul Urziceni

Marți, 6 aprilie a.c., în jurul orei 12.50, la Spitalul Municipal Urziceni a fost adus un tînăr, de 20 de ani, din București, care prezenta o plagă împușcată în zona inimii. La aproximativ 30 de minute ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2010, 17:11
(27325 vizualizări - 0 comentarii)


Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, 5 ani în serviciul cetățenilor

Începînd cu 7 aprilie 2005, potrivit Ordinului Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 112, Sistemul funcționează la nivelul întregii țări și poate fi apelat prin formarea numărului unic ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2010, 17:03
(19947 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu de la un scurtcircuit electric

Pompierii din Garda de intervenție Țăndărei au fost alertați pentru a interveni la stingerea unui incendiu izbucnit la o magazie cu lemne din gospodăria unui cetățean din localitate. Pompierii s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2010, 12:54
(28669 vizualizări - 0 comentarii)


Liniște în Ialomița de Paște

Peste 350 de polițiști au acționat zilnic, în perioada Sfintelor Sărbători Pascale, pe raza județului, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Efectivele Inspectoratului au fost prezente ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2010, 11:13
(22330 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Independent vă urează Sărbători Fericite alături de cei dragi. ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2010, 01:01
(32697 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de cei aflați în dificultate

23 de familii cu o situație materială precară din județul Ialomița au primit înainte de Paște, din partea Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, daruri constînd în alimente tradiționale pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2010, 11:16
(23581 vizualizări - 1 comentariu)


Fotbal: FC Tunari-Unirea Slobozia 1-3

Unirea a revenit vineri, 2 aprilie a.c., la marșul cadențat cu care ne-a obișnuit în meciurile cu echipele mici. În jocul desfășurat la Tunari, contînd pentru etapa a XXII-a din Liga 3, Unirea a cîștigat ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 20:01
(20219 vizualizări - 0 comentarii)


Încă un pieton victimă a unui accident

Joi, 1 aprilie a.c., în jurul orei 10.30, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe Strada 1918, din municipiu, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 17:42
(22424 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa Liceelor

La sala de festivități a Palatului Copiilor din Slobozia, vineri, 2 aprilie a.c., au fost premiate loturile sportive cîștigătoare la întrecerile din cadrul Cupei Liceelor. Evenimentul a fost organizat de ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 13:16
(21364 vizualizări - 2 comentarii)


Manasia: Accident produs de un pieton

În dimineața zilei de joi, 1 aprilie a.c., în jurul orei 04.00, pe Drumul Național 2A, în localitatea Manasia s-a produs un accident rutier. Și acesta se înscrie în seria evenimentelor rutiere produse din ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 08:42
(22463 vizualizări - 0 comentarii)


I-a furat portofelul la cimitir

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de un bătrîn, de 70 de ani, din localitate, despre faptul că a fost victima unui furt. Deplasați la fața locului, polițițtii au efectuat cercetări în vederea stabilirii ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 07:52
(34187 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța în școli, prioritate pentru polițiști

Miercuri, 31 martie a.c., în intervalul orar 18.00-21.00, echipe formate din polițiști de siguranță publică, poliție rutieră și investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 07:11
(23068 vizualizări - 0 comentarii)


«Alături de Oameni... pentru Oameni»

Și în anul 2010 Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială, derulează acest program social «Alături de Oameni... pentru Oameni». Programul-pilot a fost inițiat în anul 2009, de Asociația Socio ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 18:21
(16916 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale Direcției Sanitare Veterinare

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în perioada 15-31 martie 2010, au efectuat 71 de acțiuni de control, acțiuni în timpul cărora s-a urmărit modul de respectare ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 15:42
(31721 vizualizări - 0 comentarii)


«Salonul de Artă Creștină»

Consiliul Județean Ialomița, alături de Uniunea Artiștilor Plastici din România și Centrul Cultural Cultural UNESCO «Ionel Perlea», invită slobozenii și nu numai să viziteze expoziția «Salonul de Artă ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 11:03
(33972 vizualizări - 0 comentarii)


Tenis de câmp: Sorin Iordache a câștigat Turneul Open Municipal

Tenis de cîmp: Sorin Iordache a cîștigat Turneul Open Municipal

Începînd de sîmbătă, 27 martie 2010, la terenurile Asociației Municipale de Tenis din București, s-a desfășurat turneul de tenis de cîmp OPEN MUNICIPAL, unul din cele mai puternice concursuri din calendarul ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 10:08
(18565 vizualizări - 1 comentariu)


Queen Fashion angajează

Magazinul Queen Fashion, ce urmează să-și deschidă porțile lîngă Kaufland, caută personal pentru angajare pe posturile de vînzător și manager de magazin. Doritorii trebuie ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:41
(37076 vizualizări - 1 comentariu)


Trei accidente, trei răniți

Marți, 30 martie a.c., pe arterele județului au avut loc trei evenimente rutiere, soldate cu rănirea a trei persoane.
Astfel, în jurul orei 15.00, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată prin ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:22
(29601 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 48 de ore au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate a celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent. Cu ocazia ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:17
(20457 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Brăila, depistat la Slobozia

Marți, 30 martie a.c., în cadrul activităților desfășurate de agenții de proximitate și de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, pe Strada Domnița Bălașa din municipiul reședință ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:15
(30009 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
James în PSD își impune condițiile în Programul de Guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...