Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ultima arie a administrației Stoica

Dormiți liniștiți, Consiliul Local votează!

Ultima arie a administrației Stoica

În vreme ce alegerile locale băteau la ușă, iar orașul era inundat de gunoaie, 14 din cei 15 consilieri rămași în Consiliul Local Slobozia s-au reunit joi, 2 iunie, în cadrul unei ședințe ordinare. Pe agenda legislativului local s-au numărat o serie de proiecte care vizau modificarea organigramei și ștatul de funcții al instituției, organizarea și funcționarea aparatului de lucru al primarului, precum și modul în care urmează să fie ocupate funcțiile publice în cadrul Primăriei. De asemenea, cosilierii prezenți au adoptat un proiect de hotărîre prin care Păun Ialomițeanu devine cetățean de onoare al municipiului Slobozia. Însă cel mai important proiect de hotărîre rămîne cel prin care viceprimarul Valentin Băcanu poate cumpăra un teren de 22 de mp, pe care are la acest moment instalat un garaj...

De la Stoica citire Ședința din 2 iunie a Consiliului Local Slobozia s-a desfășurat sub presiunea alegerilor electorale din 5 iunie. Panicat de amenințarea unei eventuale sancțiuni electorale, primarul Alexandru Stoica a dorit să lase lucrurile în ordine la plecarea sa din instituție. Astfel, pe ordinea de zi a ședinței au figurat nu mai puțin de 4 proiecte de hotărîre care vizau modificarea organigramei și ștatul de funcții al instituției, organizarea și funcționarea aparatului de lucru al primarului, modul în care urmează să fie ocupate funcțiile publice în cadrul Primăriei și chiar Planul de Ordine Publică al Municipiului Slobozia. «Vrem să lăsăm lucrurile în ordine. Nu știi, Doamne-ferește!, cum votează amețiții ăștia mîine-poimîine...» ar fi spus primarul Alexandru Stoica aparte. Iar cu voce tare, pentru a îndemna consilierii Opoziției la vot, a rostit pentru posteritate: «Cine o veni după noi, poate să facă altfel. Nu mă mai interesează!». Cele 4 proiecte de hotărîre au fost aprobate cu majoritate de voturi, în pofida firavei opoziții a consilierilor PNL. Pentru că toate cele 4 proiecte vizează activitatea internă a instituției, ele nu prezintă interes real pentru contribuabili. Însă modul în care au fost votate, pe ultima sută de metri a mandatului, confirmă faptul că scopul primarului Alexandru Stoica a fost acela de a-și proteja angajații PCR (n.red.: Pile, Cunoștințe, Relații) aduși în instituție în decursul acestui mandat. Singurul proiect de pe ordinea de zi a ședinței locale care ar putea suscita interesul opiniei publice rămîne cel privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli ale Primăriei. Astfel, s-a suplimentat cu 278500 lei bugetul actual al instituției pentru cheltuielile de personal, cheltuieli pentru «cultură, recreere și religie», «învățămînt» și «locuințe, servicii și dezvoltare publică». Aproape jumătate din această sumă, mai precis 130 mii de lei, a fost alocată «autorităților executive». La finalul ședinței, primarul Alexandru Stoica și-a cerut scuze public colegilor consilieri pentru declarațiile inadecvate făcute de-a lungul întregului mandat. «Vă mulțumesc pentru cei 4 ani de activitate. Dacă v-am supărat, îmi cer scuze, dacă m-ați supărat, accept scuzele dumneavoastră... Știm că au existat de-a lungul mandatului divergențe de opinii, dar știm că am apărat toți interesele alegătorilor pe care i-am reprezentat. (...) Importantă a fost finalitatea și cred că toți am fost mînați de bune intenții. Sper ca viitorul consiliu să facă mai mult decît am reușit noi! (...) Și dacă v-am jignit vreodată, dacă v-am supărat, dați-mi voie să vă cer public scuze...» a declarat acesta, printre altele.

Nu aduce mandatul ce aduce ultimul ceas
Unul dintre proiectele de hotărîre care confirmă faptul că PSD a adoptat pînă în ultima clipă pentru binele acoliților săi este cel care a vizat aprobarea raportului de evaluare și vînzare a unui teren în suprafață de 22 mp către viceprimarul Valentin Băcanu. Acesta a obținut dreptul de a-și cumpăra terenul de sub garajul pe care îl deține în buricul tîrgului, lîngă Policlinica cu Plată, la valoarea de 7209 lei. Valoarea terenului va fi achitată în urmăorii 5 ani, în «rate egale eșalonate». Terenul face parte din domeniul privat al municipiului și a obținut această destinație luna trecută, după aproape un an de dispute contradictorii în cadrul Consiliului local Slobozia.

9 Iunie 2016, 11:05 (8655 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia
Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare
Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare
Statuia lui Mihai Viteazul de la Slobozia este contestată oficial
Slobozia este un oraș neguvernabil

Comentariile cititorilor:


Căcărău și: La bulău!!:
(15 Iunie 2016, 03:24)
Normal,ca nu se puteau dezminti.Au asfaltat"Lacului"doar cum si cat i-a dus capul.Au acoperit doar o parte o balastrului ce acopera groapa. Mari tampiti! Cum naiba avem parte doar de idioti in echipele manageriale de gospodarire?? Politie Locala dizlocata acolo,girofaruri,uniforme,fluidizare...tam-tam..si: doua galeti de asfalt! Credeam ca e gluma plecarea echipei"bitum"!
Mihai:
(12 Iunie 2016, 22:26)
Care știți? Ce cetățeni de onoare vor mai sta la dreapta idolului meu, Șerban Codrin DENCÎ?!! Au mai gâsit și alți cetățeni "de onoare"?
Perieți:
(12 Iunie 2016, 22:21)
Ori cu suspendare, ori executare (dă, Doamne! ), Băcănelu amorezu este scos din cărți. Va mai avea dosare de dus! Stoica a avut și un viceprimar destoinic! Deci, e logic că au fost imbârligați în afaceri!
Văcanu Balentin:
(12 Iunie 2016, 22:11)
Se pare ca Malacu din Primarie se lupta din rasputeri ca sa nu fie condamnat in dosarul nr. 625/249/2015/a1 aflat pe rolul Judecatoriei Lehliu-Gara, in care a primit (in prima instanta) condamnare de doua luni inchisoare cu suspendare (ii dorim la mai multe, cu executare). Deci, Malacu a facut apel la Curtea de Apel Bucuresti, unde speram sa fie niste judecatori corecti care sai dea macar vreo 5 ani cu executare. Deasemenea, sper sai dea Dumnezeu minte si lu domnu Neacsu ca sal scoata de pe lista de consilieri atunci cand Malacu va lua hotararea definitiva de condamnare, ca parca asa scrie la lege. Sor gasi ei destui oameni mai destepti si mai cinstiti fie in PSD fie in alte partide care au fost votati pentru a fi consilieri si alesi ca viceprimari. Nu de alta dar ca sa gasesti un om mai inteligent si mai cinstit decat Malacu din Primarie nici nu e prea greu: trebuie doar sa mergi pe jos de la Central pana la Prefectura si vei gasi cel putin vreo 20...
Văcanu Balentin:
(12 Iunie 2016, 21:49)
Se pare ca Malacu din Primarie se lupta din rasputeri ca sa nu fie condamnat in dosarul nr. 625/249/2015/a1 aflat pe rolul Judecatoriei Lehliu-Gara, in care a primit (in prima instanta) condamnare de doua luni inchisoare cu suspendare (ii dorim la mai multe, cu executare). Deci, Malacu a facut apel la Curtea de Apel Bucuresti, unde speram sa fie niste judecatori corecti care sai dea macar vreo 5 ani cu executare. Deasemenea, sper sai dea Dumnezeu minte si lu domnu Neacsu ca sal scoata de pe lista de consilieri atunci cand Malacu va lua hotararea definitiva de condamnare, ca parca asa scrie la lege. Sor gasi ei destui oameni mai destepti si mai cinstiti fie in PSD fie in alte partide care au fost votati pentru a fi consilieri si alesi ca viceprimari. Nu de alta dar ca sa gasesti un om mai inteligent si mai cinstit decat Malacu din Primarie nici nu e prea greu: trebuie doar sa mergi pe jos de la Central pana la Prefectura si vei gasi cel putin vreo 20...
Lupu :
(10 Iunie 2016, 14:02)
Hai sictir! Si, cara-te! Dute in Panama!
GOGU:
(9 Iunie 2016, 17:59)
Ce minte pot avea astia??!!!!??? Cum sa-l faci pe Paun cetatean de onoare???????????? ce a facut asta pentru Slobozia in afara sa umble beat din carciuma in carciuma si sa insele pe toti cei care ii cunoaste.... O mare rusine pentru orasul acesta.... Ordinari cu totii, ca despre Paun tot beat si escroc va pieri
hai shekspir!:
(9 Iunie 2016, 15:46)
 «Cine o veni după noi, poate să facă altfel" Pai, dupa voi va veni DNA. Si, sigur, va face altfel decat v-ati fi asteptat!.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 10 Nov 2026
500 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Luni, 9 noiembrie 2026, în intervalul 14,00-17,00, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii unei avarii ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2026, 14:45
(463 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin în cursul acestei nopți, duminică, 8 noiembrie 2026, până luni, 9 noiembrie 2026, în jurul orelor 14,00, pentru remedierea unei avarii survenite la ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2026, 22:15
(705 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de imunizare a ovinelor și caprinelor împotriva variolei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a demarat pregătirile pentru o amplă campanie de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor împotriva variolei ovine și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 16:10
(558 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Joi, 5 noiembrie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Gării din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:55
(620 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Verificări interne după apariția unor informații în presă despre medicul ATI implicat în ancheta DIICOT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a declanșat o serie de verificări interne cu caracter preventiv în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la un medic ATI, angajat al ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 12:25
(717 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni 

Joi, 5 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni au ales să fie alături de cei aflați în suferință, oferind, printr-un gest simplu, dar plin de semnificație, o speranță celor care au nevoie de ajutor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2026, 11:45
(929 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vineri, 6 noiembrie 2026, ultima zi pentru cererile de despăgubire la secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor agricoli din sectorul vegetal că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi de depunere a cererilor de sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 13:10
(1275 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Bilanțul depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectorul suin în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 octombrie 2026, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 10:05
(1260 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița: Turneul Național «Bella voce, Bella musica»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița anunță că Turneul Național «Bella voce, Bella musica»/ediția a II-a ajunge la Slobozia vineri, 13 noiembrie 2026, orele 18,00, la Sala ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:35
(1247 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii Slobozia «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil»

În perioada 3-10 noiembrie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:20
(1303 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF derulează un program de conformare privind contribuabilii care prezintă risc fiscal din perspectiva TVA

ANAF derulează la nivel național un program de conformare cu rol preventiv, prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA sunt informați direct și îndrumați ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:10
(1396 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 5 noiembrie 2026!

Joi, 5 noiembrie 2026, în intervalul orar 08,00-16,00, se va sista furnizarea apei potabile în Cartierul Buliga din municipiul Fetești pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2026, 09:05
(1935 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

4 Noiembrie 2026, 08:00


Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(2378 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(1655 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(1805 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(1905 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(2055 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(4844 vizualizări - 15 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(2738 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(2851 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(2749 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(2658 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(6550 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(3181 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(3077 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(3295 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(4551 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(4107 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(5606 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Bombardier în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Victoria în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției vasile în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției ionut în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Man in black în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Victoria Lipan în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției #pasajladrajna în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia #pasajladrajna în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Sindicat în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Viki în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Cetățean zet în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Tudor Vadim în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Keny în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Cetățean zet în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Ghiță în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Victoria în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Plătitor de taxe și impozite b în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Speranța în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției XXX în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...